Barbatul sentimental: romantic sau bun de evitat?

Atitudinea recomandabila

Sau nu! Sa ii lasam sa fie barbati si sa isi ascunda sentimentele cand si cat vor ei atata timp cat stiu ce sa spuna, atata timp cat le iubesc, le respecta, le vorbesc frumos. Sa ii lasam sa fie cat de barbati vor ei sa para atunci cand sunt cu baietii in oras, atata timp cat se intorc acasa cu flori pentru ele. Sa ii lasam sa fie barbati si sa fie innebuniti dupa masini, politica si bere, atata timp cat nu critica nici colectia de farduri, nici pe cea de oja. Sa ii lasam sa fie barbati si sa tipe in trafic atata timp cat acasa stiu sa le spune cuvinte dulci femeilor care ii asteapta. Sa fie, pur si simplu, sa nu dea impresia ca ii este greu langa iubita lui, oricat de obosita, isterica, dificila sau nebuna ar fi. Sa se straduiasca zadarnic sa inteleaga femeia si sa fie un tata minunat fara sa se gandeasca la cum se face asta.

Asadar... sa fugim sau nu de barbatul sentimental? Cat romantism masculin putem suporta? Cat de ciudat ar fi ca toti barbatii sa isi faca manichiura la salon si sa fie cel mai bun prieten gay, fara sa fie gay? Cat timp ar reusi sa fie felul acela de prieten fara sa fie gay? Nu fugim si nici nu il incurajam. Unele dintre noi vor barbatii mamosi, altele vor ca ei sa respire virilitate. Nu este nimic gresit nici in faptul ca femeile vor lucruri diferite (mai ales ca nu suportam sa aiba si Margareta aceeasi esarfa ca noi) si nici in faptul ca barbatii au si ei calcaie de Ahile. Trebuie doar ca noi, oamenii, sa gasim acel echilibru androgin care sa permita fiecarui sex sa ramana tipic speciei lui, dar sa rezoneze ca o vioara bine acordata cu celalalt sex al rasei umane.