Haremul, o placere vinovata?

Cand o femeie din harem atragea atentia Sultanului devenea haseki sau concubina lui favorita. Daca haseki nastea un fiu, avansa in ierarhie si avea sanse sa devina urmatoarea Sultan Valide cu conditia ca fiul ei sa preia conducerea. Perspective bune aveau si printesele otomane. Nu isi castigau independenta totala fata de Sultan, dar putea sa se mute din harem si sa locuiasca pe malul Bosforului.

Erau foarte respectate si bine-vazute ca purtatoare ale prestigiului otoman. Multe dintre ele se casatoreau cu mari vizieri si oficiali inalti. Sotii lor erau obligati sa renunte la alte femei cu care se aflau in relatii poligame. In plus, trebuia sa faca dovada ca pot oferi sotiei-printesa un stil de viata opulent. Pana la urma, printesele ajungeau sa locuiasca in mici palate si aveau o escorta personala de sclavi. Totusi imaginea femeilor musulmane oprimate si inchise in harem a fost cea care a circulat in scrierile occidentale si in jurnalele de calatorii ale diversilor aventurieri.

Haremuri exista si astazi, dar in comunitati musulmane foarte conservatoare. Sunt restranse de regula si pot fi intalnite din Arabia Saudita si pana in Maroc. Coranul nu incurajeaza poligamia, ci dimpotriva: o prevede ca pe o masura altruista, un gest generos care ii ajuta pe copiii orfani de tata. Acesta e singurul motiv care justifica poligamia. Barbatul trebuie sa isi asume responsabilitatea de a avea la fel de multa grija de toate si de a le putea intretine. Daca nu se descurca si e nedrept cu vreuna, trebuie sa renunte si sa se multumeasca cu ce are deja. Sa tina casatorita o femeie careia nu poate sa ii ofere toate cele necesare, fie financiar, fie pe plan sentimental, e considerat un pacat. Trebuie sa ii redea libertatea si sa o lase sa isi caute un alt sot.

Un articol de Andreea Breazu.

---