Setari Cookie-uri

Superstitii de Paste

Obiceiurile romanilor cu ocazia Sarbatorilor Pascale

Spiritul traditional romanesc abunda in mituri si superstitii legate de orice sarbatoare majora, inclusiv de Paste. Unele sunt desprinse din universul agrar in timp ce altele par imprumutate de aiurea sau avand chiar origini pagane.

Iata cateva dintre cele mai raspandite credinte populare.

1. In Joia Mare, se crede ca portile cerului se deschid iar cei decedati se intorc la casele in care au trait. De aceea, oamenii lasa afara ulcele cu apa si blide cu mancare.

Mai mult de atat, aprind un foc din lemne rupte cu mana astfel incat rudele moarte sa stie ca nu au fost uitate. Tot atunci se impart sarmanilor ulcele cu apa, colaci si coliva.

2. Este ultima zi in care se pot manca urzici. Dupa Joia Mare, ele infloresc si isi schimba gustul.

3. In Vinerea Mare, credinciosii participa la ritualul inconjurarii bisericii. In unele zone din tara, aceasta se inconjoara de trei ori si de fiecare data se face cate o oprire ritualica. In alte zone, biserica se inconjoara o sigura data dar este respectat ritualul celor trei opriri.

Citește și:

Lumanarea aprinsa in aceasta seara este adusa acasa si cu ea se inconjoara locuinta, uneori si acareturile. Aceasta este pastrata la icoana Maicii Domnului impreuna cu lumanarea aprinsa in seara de Inviere si se reaprind cand sunt necazuri in casa sau calamitati naturale.

sursa foto: shutterstock

4. Un obicei ritualic este ca in dimineata de Paste, cei ai casei sa se spele pe fata cu apa neinceputa in care a fost pus un ou rosu pentru sanatate (sa fii rumen in obraji), un banut de argint pentru belsug in casa si un fir de iarba ca semn al prosperitatii.

5. Oamenii nu trebuie sa atinga sarea direct in preajma sarbatorii de Paste. Se crede ca cine va atinge sarea cu mainile, va avea palmele asudate tot anul iar norocul si belsugul nu se vor lipi de persoana respectiva.

6. Despre cei care ciocnesc oua de Paste se spune ca se vor intalni pe lumea cealalta.O alta superstitie spune sa tii minte oamenii cu care ai ciocnit ouale. Daca te ratacesti vreodata in padure si iti amintesti numele lor, atunci vei gasi si drumul bun.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
2 Mai 2013
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.