Setari Cookie-uri

Ce poți face atunci când te simți copleșită: 4 tehnici de relaxare eficiente

Atunci când te simți copleșită, lucrurile simple devin dificile și este mai greu să te concentrezi și să găsești soluții la problemele tale.

tehnici de relaxare E bine să știi că această senzație reprezintă unul dintre simptomele anxietății și că poți face câteva lucruri ca să îl depășești. Nu trebuie să tragi însă concluzia că anxietatea este ceva negativ: aceasta poate fi și un răspuns normal, benefic la o anumită situație. Poți face ușor diferența dintre anxietatea normală și cea patologică cu ajutorul acestui ghid.

E important să nu ignori stările de anxietate. În timp, pot apărea simptome fizice care variază de la o intensitate ușoară, la una puternică. Acestea pot include bătăi rapide ale inimii, dureri în piept, greață, amețeli și senzația dificultății de respirație. Ca lucrurile să nu se agraveze, e recomandat să te ocupi de problemele care stau la baza acestor stări. Între timp, vei avea nevoie să te calmezi și să îți poți schimba starea de spirit în anumite situații. Iată câteva tehnici de relaxare care te pot ajuta atunci când te simți copleșită:

Citește și:

1. Exerciții de controlare a respirației

Respirația corectă este esențială ca să oprești apariția unor alte simptome asociate cu stresul și anxietatea. Atunci când te simți copleșită, există riscul să apară hiperventilația, ceea ce înseamnă că respiri prea rapid, iar corpul tău nu reușește să creeze suficient dioxid de carbon. Hiperventilația poate duce la simptome precum dureri în piept, confuzie și stări de slăbiciune.

De aceea sunt atât de importante exercițiile de controlare a respirației atunci când te simți anxioasă sau copleșită. Unul dintre aceste exerciții, recomandat de drweil.com, se numește „exercițiul 4-7-8”, denumire care te ajută să memorezi etapele sale:

  1. Pune-ți vârful limbii pe gingie, partea de sus, din spatele dinților.
  2. Expiră complet pe gură (ar trebui să se audă un vag șuierat).
  3. Închide gura și inspiră pe nas cât timp numeri până la 4.
  4. Ține-ți respirația cât timp numeri până la 7.
  5. Expiră pe gură, cât numeri până la 8.
  6. Repetă pașii de mai sus de 3 ori.

2. Tehnici de relaxare musculară

Citește și:

Relaxarea mușchilor este esențială pentru prevenirea durerilor musculare asociate cu stresul și anxietatea, cum ar fi cele din zona gâtului și a umerilor. Tehnicile de relaxare musculară sunt mai eficiente după exercițiile care vizează controlarea respirației, așa că e indicat să începi cu acestea.

Apoi, concentrează-te pe diferite grupe musculare. În funcție de simptomele tale, poți alege să lucrezi doar mușchii din zona cefei, din altă zonă sau din tot corpul. Încordează-ți și relaxează-ți mușchii individual, pe rând. Etapa de încordare poate dura între 5 și 10 secunde, iar cea de relaxare 20-30 de secunde.

3. Plimbări în natură

Uneori, poți simți nevoia să iei rapid o măsură împotriva stresului și a senzației de copleșire, însă contextul social nu îți permite să faci exerciții de respirație, de relaxare musculară progresivă sau meditație. În acest context, îți poți distrage atenția cu o plimbare, potrivit Calm Clinic, însă există câteva reguli importante pe care trebuie să le respecți.

Citește și:

E preferabil să alegi o plimbare în parc sau în natură; dacă te plimbi pe stradă, lângă mașini care claxonează, cel mai probabil vei accentua starea negativă, în loc să o ameliorezi. Totodată, este important să te concentrezi pe ceea ce vezi și ce auzi, în loc să dai importanță gândurilor negative. Privește copacii, observă vântul, miroase o floare - în general, folosește-ți simțurile ca să te ancorezi în prezent.

4. Scrierea într-un jurnal în mod regulat

Un jurnal te poate ajuta să reduci nivelul de anxietate pe care îl simți. Pe de o parte, vei simți o eliberare plăcută așternând pe hârtie gândurile și trăirile tale, scrisul având un efect catartic. Pe de altă parte, acest lucru te poate ajuta să fii mai obiectivă și să pui în perspectivă anumite idei negative, care pot fi exagerate de starea de stres. În plus, în timp îți vei putea monitoriza stările și vei putea trage concluzii utile cu privire la cauzele lor, dar și cu privire la tehnicile care te ajută cel mai mult.

Citește și:

Sursă foto: Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
28 August 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.