Setari Cookie-uri

Învață să fii propriul tău nutriționist la Kudika Body&Spirit Camp!

În perioada 15-17 martie 2019 ne vedem la Brașov pentru workshop-uri despre nutriție, detox și răsfaț la spa!

Ne apropiem cu pași repezi de Noul An și, în același timp, de tabăra Kudika Body&Spirit din prima parte a lui 2019. Desfășurată între 15 și 17 martie la Atasagon Detox & Wellbeing Center din Brașov, evenimentul îți poate oferi cea mai bună oportunitate de a-ți pune în aplicare promisiunile pe care și tu, ca cei mai mulți dintre noi, ți le vei face de Revelion.

Kudika Body&Spirit Camp are două direcții majore. Cea dintâi îți va oferi o perspectivă nouă asupra alimentației sănătoase, pusă în contextul unui program încărcat. Da, se poate se mănânci sănătos chiar și atunci când ești pe fugă! Cel de-al doilea aspect se axează pe relația ta cu propria persoană, branding personal și influența acestuia asupra carierei și vieții personale.

Citește și:

În cadrul celor trei zile de workshop-uri și răsfaț vei învăța de la dr. nutriționist Oana Bulzan Trifu care sunt bazele alimentației sănătoase, complete și echilibrate. La finalul acestora vei descoperi că poți fi propriul tău nutriționist și, mai mult de atât, de ce nu vei mai ține nicio dietă de slăbire deși poți pierde kilogramele dorite.

Tabăra este deschisă cu workshop-ul de nutriție Primii 5 pași din noua ta viață. În cadrul acestuia, vei afla cum o schimbare de lifestyle poate fi un proces plăcut, definit prin dragoste față de propriul corp. În abordarea propusă de Oana Bulzan Trifu, fiecare pas are savoare, gust și îți permite să te bucuri de viață, fără să te înfometezi și fără să îți supui organismul la stres!

Cel de-al doilea workshop, Fii propriul tău nutriționist, este ABC-ul către un regim alimentar sănătos și savuros. La finalul cursului, vei dobândi aptitudinile și informațiile necesare pentru a face alegeri alimentare optime și pentru a-ți personaliza dieta în funcție de variabilele individuale, de program, de neprevăzut.

Citește și:

În cele din urmă, la ultimul curs ne vom sufleca mânecile și ne vom apuca serios de treabă! În cadrul workshop-ului denumit Tehnici de prepararea, gătirea și combinarea alimentelor pregătim un prânz corect din toate punctele de vedere. Vom discuta despre beneficiile individuale ale ingredientelor dar și cum le putem combina pentru a se potența reciproc. Vom învăța să “asamblam” mese echilibrate, hrănitoare, gustoase și sănătoase, rezumând astfel, prin practică, toate informațiile asimilate în cadrul taberei de lifestyle.

Frumusețea vine, înainte de toate, din interior însă la fel de important precum ”combustibilul” sănătos pe care îl oferim corpului este o îngrijire potrivită. Tocmai de aceea, Bio-Oil, liderul mondial în îngrijirea cicatricilor și a vergeturilor se alătura manifestului nostru pentru grijă și frumusețe, în cadrul Kudika Body&Spirit Camp.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
4 Decembrie 2018
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.