Prostie sau iubire?

De la: , la data 2008-07-24 18:40:22 Nu stiu daca voi reusi sa spun in cuvinte ce sentimente ma incearca acum dar sper sa ma inteleaga cineva si poate ma va ajuta sa trec peste asta.
Totul a inceput la facultate in urma cu 11ani cand fara falsa modestie eram un Don Juan dar m-a indragostit de o colega de grupa cand eram in anul III care nu era nici pe departe o tipa dupa care sa intorci capul dar asa a fost sa fie. Provenea dintr-o familie instarita iar tatal sau era unul foarte sever(uneori dus la extrem). Dupa o relatie de 3 ani ne-am casatorit, au fost poate cei mai frumosi din intreaga relatie de 11 ani.
Eu am crezut intodeauna ca dragostea inseamna libertate si deaceea nu mi-am dorit o relatie bazata pe respect si pe niste cutume invechite ca femeia trebuie sa faca de mancare, sa spele si toate celelate. Pentru ca sotia mea nu beneficiase de libertatea necesara varstei din liceu sau facultate, am hotarat sa o las sa se bucure si sa vada viata cu alti ochi sa se bucure de viata si am inceput sa ii arat viata asa cum este ea, frumoasa.
Eu sunt un tip putin mai selectiv in ceea ce privesc oamenii, imi place sa vorbesc despre muzica despre politica despre viata ceea nu era comun cu anturajul prietenilor ei care erau toti niste intrtinuti de parinti asa ca nu eram prea incantat de discutiile prietenilor ei si ai fratelui ei.Am decis sa o las sa se duca si sa se bucure cu ei de nesfarsitele lor discutii despre masini, telefoane si alte "smecherii", bineinteles ca uneori mai mergeam si eu cu ei dar nu imi facea deosebita placere. Ea nu muncea pentru ca eu castigam destul de bine, parintii ei o sustineau adica pe noi si dormea pana tarziu ziua, apoi incerca sa-si omoare timpul pana veneam eu de la servici ca sa poata pleca.Am ascuns acest lucru parintilor ei care asa cum am zis erau foarte severi si locuiau in aceeasi curte.
Acest lucru a dus la o instrainare a relatiei noastre si era tot mai rece cu mine, am incercat in repetate randuri sa port o discutie dar nu puteam sa o fac sa renunte la anturaj, devenise ca un drog pentru ea, ajunsese sa faca dragoste cu mine drept rasplata ca o lasam sa iasa. Totul a culminat cu o perioada cand o prietena de-a iei avea probleme pari de ordin psihic si a fost o perioada cam de 2 saptamani cand nu a mai venit acasa. Am fost la avocat si am discutat conditiile de divort si atunci a fost de acord sa mergem la un psiholog sa salvam relatia. Totul a fost bine, ba mai mult am reusit sa o concepem si pe fetita noastra care in urma nasterii a lasat traume asupra psihicului sotiei mele.
Dupa nastere sotia mea, asa cum am zis, a suferit cred ca o trauma, ca nu se mai considera frumoasa, iubita si toate astea, cu toate ca eu incercam sa o fac sa inteleaga ca o iubesc la fel de mult si pe ea si pe fetita dar nu reuseam, relatii intime nu mai aveam, m-am lasat de servici si m-am angajat in alta parte ca sa fiu mai putin timp plecat si sa stau mai mult cu ea dupa care ulterior am renuntat de tot ca sa pornim o afacere in care sa fim implicati amandoi, dar salvarea pentru ea nu a fost nici unul dintre aceste lucruri ci reluarea realtiei cu vechii ei prieteni si a vechilor obiceiuri timp in care eu stateam cu fetita noaptea pana dimineata cand venea acasa. Acest lucru a continuat pana intr-o seara cand am iesit in balcon sa fumez o tigara moment in care am vazut-o cum era in masina unui prieten de-al ei cu care se saruta. Cand a urcat in casa am intrebat-o cine a adus-o(nestiind ca fusese vazuta)si mi-a zis ca o prietena,apoi i-am zis ca am vazut-o cu tipul si ca ce are de zis.
A inceput sa planga si sa-mi spuna ca nu este nimic intre ea si tipul respectiv doar ca el o intelege mai bine decat o fac eu si nu s-a culcat cu el decat din greseala intr-o singura seara. Nu vreau ca nimeni din lumea asta sa simta ce am simtit eu atunci si acum cand scriu incep sa tremur gandindu-ma la acel moment.
Am incercat sa trec peste acel moment gandindu-ma la cea mica dar dupa cateva luni nu am mai rezistat si i-am zis ca nu mai suport viata mea si ca intentez divort si asa am facut cu toate ca i-am zis ca in cazul in care se duce la psiholog ii mai dau o sansa de dragul celei mici dar a refuzat sa se duca la doctor.
Am divortat, am plecat fara a avea nici o pretentie materiala fara a lua nimic decat hainele mele. Am cazut de comun acord sa le spunem parintilor ei si prietenilor ei ca eu am plecat pentru cineva, asta ca sa nu fie trimisa cu tot cu fetita si bagaj dupa mine de catre parintii ei care sunt impotriva divortului si sunt mai traditionalisti si sa fie nevoita sa stea cu mine impotriva vointei ei.
Am vazut-o pe cea mica in perioada de dupa plecarea mea fara ca sa stie cineva din anturajul ei deoarece ma cosiderau un iresponsabil si un parinte denaturat care isi lasa familia pentru altcineva. Acest lucru a durat cam doua luni dupa care a inceput sa-mi spuna plangand ca nu poate trai fara mine si ca isi doreste sa fim din nou o familie si sa luptam amandoi petru asta. Imi revenise speranta, ne sunam in fiecare noapte, ne vedeam pe ascuns aproape zilnic , eram din nou indragostiti era frumos...
Intr-o zi mi-a zis ca o sa plece la mare cu pritenii ei dar ca o sa ii fie dor de mine ca o sa-mi trimita mesaje, ca o sa vorbim noaptea la telefon si sa fiu cuminte ca si ea va fi.Dar aici vine partea pe care nu o inteleg. Intamplarea a facut sa apara un tip la mare, in acest grup de priteni,un tip cu bani, cu masina de care S-A INDRAGOSTIT???
Intrerup brusc pentru ca aici sunt in momentul de fata, nu stiu ce sa fac, fetita n-am mai vazut-o de doua saptamani, imi e foarte greu.Nu ma astept sa primesc sfaturi pentru ca nimeni in afara de mine nu ma poate scoate din situatia asta, atat ma rog la Dumnezeu sa iau decizia cea mai inteleapta. Sunteti pe aici cei care intelegeti ce vrea femeia pe care o iubesc de la mine, de la viata, o mai pot aduce inapoi sau nu e de dorit acest lucru?
Nu stiu cum sa termin povestea vietii mele decat tot cum am inceput:sunt prost sau indragostit de cine nu trebuie. Nu stiu cum sa procedez, iau calmante, plang,ma doare dar ma rog la Dumnezeu sa trec mai departe.
P.S. Este adevarat tot ce am scris nu este o fictiune.