As dori un sfat."oare ma mai iubeste"

De la: deaa90, la data 2009-06-17 11:35:34M-am despartit de prietenu meu acum o luna de zile,cauza o chestie tampita care am facut-o eu "mi-am facut un nou id deoarece la un moment dat cam ne certam mai tot timpul,am crezut ca are pe altcineva lam testat si si-a dat seama ca sunt eu,ma pus sa recunosc nu am vrut iar at el mia zis ca daca nu recunosc acum o sa-mi dau seama ceam facut dupa 2 zile,si mia inchis telefonul in nas.A doua zi ma sunat spunandu-mi ca aici se incheie relatia noastra motivandu-mi ca nu ma poate ierta faptul ca lam mintit ca nu iam recunoscut ca sunt eu acel id.Pana in momentul cand am incaput sa ne certam si sa imi fac eu alt id pentru al testa(stiu ca e o chestie tampeasca dar altfel naveam cum deoarece el sta la 55km distanta de mine)ne intelegeam de minune aveam chiar si planuri ca in vara sa ne mutam impreuna la mine si sa muncim sa ne strangem bani pt a ne casatori,dar din momentul despartirii nu ma mai sunat deloc si nici macar un sms nu mia dat sa vada daca sunt bine,deseori suntem amandoi pe mess dar nu vb eu nu am curaju al inteba sau ai spune ceva desi mia spus ca ramanem prieteni.Saptamana trecuta a sunat-o pe o prietena comuna si a intrebat-o de mine iar ia spunandui ca de ce o intreaba de mine daca nul mai interesez iar ia raspuns cu aroganta"am intrebat ca fapt de vers".Sa fie doar asa o intrebare sau inca mai tine la mine si ar vrea sa se impace cu mine.Il vreau inapoi il iubesc enorm de mult orice as face ma gandesc doar la el.Chiar si la distractie cand ma duc tot la el ma gandesc.

De la: bl_de, la data 2009-06-17 11:54:55

De la: deaa90, la data 2009-06-17 11:35:34M-am despartit de prietenu meu acum o luna de zile,cauza o chestie tampita care am facut-o eu "mi-am facut un nou id deoarece la un moment dat cam ne certam mai tot timpul,am crezut ca are pe altcineva lam testat si si-a dat seama ca sunt eu,ma pus sa recunosc nu am vrut iar at el mia zis ca daca nu recunosc acum o sa-mi dau seama ceam facut dupa 2 zile,si mia inchis telefonul in nas.A doua zi ma sunat spunandu-mi ca aici se incheie relatia noastra motivandu-mi ca nu ma poate ierta faptul ca lam mintit ca nu iam recunoscut ca sunt eu acel id.Pana in momentul cand am incaput sa ne certam si sa imi fac eu alt id pentru al testa(stiu ca e o chestie tampeasca dar altfel naveam cum deoarece el sta la 55km distanta de mine)ne intelegeam de minune aveam chiar si planuri ca in vara sa ne mutam impreuna la mine si sa muncim sa ne strangem bani pt a ne casatori,dar din momentul despartirii nu ma mai sunat deloc si nici macar un sms nu mia dat sa vada daca sunt bine,deseori suntem amandoi pe mess dar nu vb eu nu am curaju al inteba sau ai spune ceva desi mia spus ca ramanem prieteni.Saptamana trecuta a sunat-o pe o prietena comuna si a intrebat-o de mine iar ia spunandui ca de ce o intreaba de mine daca nul mai interesez iar ia raspuns cu aroganta"am intrebat ca fapt de vers".Sa fie doar asa o intrebare sau inca mai tine la mine si ar vrea sa se impace cu mine.Il vreau inapoi il iubesc enorm de mult orice as face ma gandesc doar la el.Chiar si la distractie cand ma duc tot la el ma gandesc.

Asa iti trebuie...ai dat cu palma la stii tu...acum suporta consecintele!

De la: donttouch, la data 2009-06-17 11:56:53

De la: bl_de, la data 2009-06-17 11:54:55

De la: deaa90, la data 2009-06-17 11:35:34M-am despartit de prietenu meu acum o luna de zile,cauza o chestie tampita care am facut-o eu "mi-am facut un nou id deoarece la un moment dat cam ne certam mai tot timpul,am crezut ca are pe altcineva lam testat si si-a dat seama ca sunt eu,ma pus sa recunosc nu am vrut iar at el mia zis ca daca nu recunosc acum o sa-mi dau seama ceam facut dupa 2 zile,si mia inchis telefonul in nas.A doua zi ma sunat spunandu-mi ca aici se incheie relatia noastra motivandu-mi ca nu ma poate ierta faptul ca lam mintit ca nu iam recunoscut ca sunt eu acel id.Pana in momentul cand am incaput sa ne certam si sa imi fac eu alt id pentru al testa(stiu ca e o chestie tampeasca dar altfel naveam cum deoarece el sta la 55km distanta de mine)ne intelegeam de minune aveam chiar si planuri ca in vara sa ne mutam impreuna la mine si sa muncim sa ne strangem bani pt a ne casatori,dar din momentul despartirii nu ma mai sunat deloc si nici macar un sms nu mia dat sa vada daca sunt bine,deseori suntem amandoi pe mess dar nu vb eu nu am curaju al inteba sau ai spune ceva desi mia spus ca ramanem prieteni.Saptamana trecuta a sunat-o pe o prietena comuna si a intrebat-o de mine iar ia spunandui ca de ce o intreaba de mine daca nul mai interesez iar ia raspuns cu aroganta"am intrebat ca fapt de vers".Sa fie doar asa o intrebare sau inca mai tine la mine si ar vrea sa se impace cu mine.Il vreau inapoi il iubesc enorm de mult orice as face ma gandesc doar la el.Chiar si la distractie cand ma duc tot la el ma gandesc.

Asa iti trebuie...ai dat cu palma la stii tu...acum suporta consecintele!

un rezumat se poate?

De la: donttouch, la data 2009-06-17 12:05:51ma gandeam eu ca-i asa,oricum multzumesc

De la: verdeatza, la data 2009-06-18 14:34:44Ok, nu imi vine sa cred ca scriu eu despre problema mea sau ca m-am hotarat sa cer un sfat, e foarte aiurea dar... simt ca trebuie sa fac asta.
Well... Povestea a inceput anul trecut la o zi dupa ziua mea (pe 6 iulie). Ne-am cunoscut intamplator. Eu inca mai sufeream dupa fostul prieten (primul de altfel... mereu am avut in cap ideea ca primul sa fie si ultimul, nu prea imi place mie sa fiu intr-o relatie numai ca sa fiu). In fine, am simtit ceva deosebit desi nu l-am vazut exact. Am continuat sa ne vedem la fel, in "gasca" dar tot incerca sa se bage in seama cu mine... si oarecum acceptam. Simteam ceva special dar nu neaparat ca ma reindragostesc.
Apoi eu am plecat la fratele meu, departe de casa... era inca vacanta de vara. Mi-am vazut de viata mea. El a facut rost de ID-ul meu si intra in vorba cu mine... nu dadeam mare importanta. Am tercut cu privirea, reusisem sa ma ridic si dupa vechea umilinta (durase deja un an de cand ne despartiseram si eu sufeream)... Eram ok. In toamna am inceput sa vorbim tot mai des si ma chema in oras dar mereu il refuzam pana intr-o zi cand am spus ca nu are rost sa stau si sa ma mai ascund. Era ceva din aura lui care ma atragea (poate faptul ca e nascut in aceeasi zi cu tata - personaj ft drag mie). Nu mai stiam exact cum arata dar... nici nu conta. Am hotarat pe 28 septembrie sa ne intalnim... pe 1 octombrie a fost marea zi... de atunci am fost oficial impreuna. Nu eram deloc multumita de cum arata (desi niciodata nu m-am uitat la acest aspect). Mi-era jena sa ies cu el pe strada... cu toate ca simteam ca mi-e foarte drag. la inceput mi-a fost greu, il respingeam mult, eram foarte distanta si ii repetam continuu ca nu pot sa il iubesc prea curand fiindca am inca inima zdrobita.
In fine, in timp am inceput sa iubesc modul in care era absolut mereu langa mine, ma alina, ma ajuta sa trec peste orice, era ft sincer cu mine, imi ofera toata protectia. Am ajuns sa il iubesc mai mult decat as fi crezut vreodata. Dupa mai putin de o luna l-au cunoscut si ai mei ... au fost incantati de el, fiindca e baiat cuminte, linistit (si desi e cu doi ani mai mare decat mine nu e o problema), ba chiar se minunau mereu de el ce caracter frumos are si ce familie unita. Am inceput sa ne ajutam mult, i-am cunoscut si eu pe ai lui, mergeam impreuna la plimbare, la un suc... eram ca o familie mare. Revelionul l-a facut cu mine si cu ai mei, a fost superb dar se citea pe fata lui o mare tristete... au urmat multe momente bune si altele mai triste.... pana in martie cand am inceput sa avem tot mai multe momente rele decat bune. Eu am devenit excesiv de posesiva el era excesiv de gelos. Orgoliosi amandoi... Nu ii dadeam libertate deloc si credeam ca ingradindu-l ii arat cat de mult il iubesc, am gresit. El simtea tot mai mult ca se departeaza dar imi repeta ca nu vrea sa ajungem sa ne despartim fiindca simte ca in felul lui mai rece ma iubeste cum nu a mai iubit vreodata. Eu nu intelegeam... Tatal lui era bolnav, statea la pat... si el il iubea pe tatal lui mai mult chiar decat viata sa (acesta era si motivul tristetii lui permanente). Eu il vroiam mai mult pt mine si nu ii intelegeam nevoia de a sta acasa.
In aprilie au aparut multe controverse dar chiar ne hotaraseram sa facem lucrurile sa mearga. Ne intalneam rar intr-adevar... dar era justificat (eu nu intelegeam, desigur). In saptamana mare am
plecat la Olimpiada nationala de psihologie si acolo... s-a produs ceva neasteptat. Vorbeam mult la telefon, eram ca in zilele bune (eu le vorbeam tuturor despre cat de mult il iubesc - el nu stia... in fine)... dar tot in acel interval a fost si ziua lui. Toata noaptea am incercat sa il trezesc sa ii zic la multi ani (la ora 3, cand e el nascut) dar nu am reusit. I-am trimis un mesaj imens cu uralele mele, am asteptat toata dimineata raspuns, nu am primit, am insistat... abia la 2 am primit semne de viata si multumiri. In acea seara eram zob, mi-era si cam rau, m-am asezat in pat la 18 si am adormit. M-am trezit abia la 23. Intre timp el m-a cautat... si vazand ca nu raspund a inceput sa intre la banuieli (repet, era ft gelos, nu admitea ideea ca sunt si baieti in camin, desi nu intelegea nici ca nu am treaba cu ei)... la ora 22 imi daduse mesaj ca pleaca la fotbal. Eu, posesia si geloasa am crezut ca innebunesc (cand m-am trezit si am vazut). Am stat toata noaptea treaza sa vad cand are de gand sa se intoarca...si abia la ora 2 jumatate plecase de acolo (am crezut ca innebunesc, nu am gandit lucid, nu l-am crezut desi zilele trecute am afltat de la altcineva ca atunci chiar a fost la fotbal). Atunci a inceput totul. A doua zi l-am ignorat complet. A fost plecarea. Cand eram pe drum spre casa, in autocar... ma intreba din 3 in 3 minute cand ajung ca ma asteapta cu masina in autogara... dar din pacate trebuia sa ajunga intre timp si altundeva... Si eu cu orgoliul meu mare si idiot i-am zis sa se duca sa=si vada de treaba ca nu are importanta. Pe urma m0a mai cautat dar refuzam sa ii raspund. Cand am ajuns acasa, parca sa ii fac in ambitie am pus poze pe blogul meu si la avatar... cu un individ de la olimpiada... cu care nu aveam niciun fel de treaba... dar minteam mea de copil prost ce era sa judece?:)). In fine, a doua zi vazand ca nu ii zic nimic mi-a trimis un mesaj in care mi-a spus cat e de jignit si a inteles ca mereu cand ii ziceam de despartire eu chiar vroiam acest lucru si ca a inteles cat de mult "il iubesc". Era vinerea mare. Sambata nu ne-am zis nimic... mi-era foarte rau, am refuat sa mananc, plangeam continuu fiindca imi dadeam seama ca iar am gresit si ca nu am procedat cum trebuia... Am fost cu fratele meu la inviere si eram ca o stafie. A doua zis, vazand ca el tot nu zice nimic... si ca eu plang de zor si nu imi pot stapani lacrimile si durerea, fratele meu s0a hotarat sa il sune. Pe urma mi l-a dat mie la telefon. Atunci s-a produs. Ne-am despartit. S-a simtit foarte jignit ca am pus pozele acelea pe net si ca l-am scos pe el de la avatar pt altcineva si nu l-am bagat in seama. Era clar pentru el ca nu inseamna nimic pentru mine si ca am pe altcineva.
Nu am inteles nimic atunci dar era un orgoliu imens de ambele parti. Dar am acceptat. Fusese o relatie superba, cu bune cu rele...dar eram genul de oameni care chiar se sprijineau in orice si toata lumea ne admira pentru cat de perfecti eram impreuna. In timp eu am mai facut inaintari, sa ne impacam...dar el a spus ca totul s-a terminat, ca dragostea a murit. Simteam totusi in vocea lui ca nu e asa. Am aflat mai tarziu ca incepuse sa vorbeasca cu prietenii despre cat de fericit a fost in acele 7 luni cat am fost impreuna si cat de rau ii pare dar ca asta este pentru ca l-am inselat.
In fine, am inceput si eu sa imi pierd speranta cu timpul... desi numai la el ma gandeam, aveam totusi o scoala de salvat, multe proiecte, multe concursuri, ma tineau departe de a plange continuu si a ma face sa o iau razna. Am slabit mult dar m-am straduit sa fiu tare. Nu avea pe nimeni altcineva dar pe mine ma durea ingrozitor.
In fine, vineri seara pe 15 mai ... am simtit in sfarsit ca ma pot departa, ca nu mai conteaza... pentru ca a doua zi sa aflu de la cea mai buna prietena a mea (care este vecina lui si prin care l-am cunoscut) ca a murit tatal prietenului meu (fostului sau cum vreti sa ii ziceti). Am crezut ca imi cade lumea in cap. Simteam ca innebunesc de durere. De atunci toata lumea imi spunea numai despre asta. Am iesit din casa pnetru a avea un motiv sa nu innebunesc... sa nu ma mai gandesc atat. Ma gandeam numai la el, la reactia lui, mi-era frica de faptul ca s-ar pierde acum, ma gandeam la cat de aiurea va fi ca are si bacul de dar si ca imi imaginez durerea din inima lui. Toti prietenii lui m-au incurajat sa ma duc la inmormantare (lunea urmatoare). Atunci mi-am calcat in picioare orgoliul si tot si am zis ca trebuie sa fiu langa el pentru ca nu vreau sa il las singur, sa stie ca sunt langa el... desi numai ca pt un prieten... Si m-am dus la inmormantare. Ai lui au fost ft surprinsi (placut) de prezenta mea... mi-au spus vorbe frumoase si era normal sa nu se astepte sa mai vreau sa mai fiu langa ei..dar am fost acolo. Si desi am stat numai in spatele lui, am incercat sa nu ii zic nimic, sa il las, sa ii vorbesc doar din priviri. La un momentdat dupa inmormantare mi s-a facut cam rau si l-am rugat sa ma lase sa merg in camera lui sa ma odihnesc putin. Acolo am avut un soc: el inca mai are langa pat, pe birou, poza cu noi doi in rama, ca in zilele bune. Am izbucnit in plans (avand in vedere ca eu am incercat sa alung orice fel de urma)... nu am mai stat mult, si am plecat. Seara am primit un mesaj superb de la el in care isi cerea iertare pentru faptul ca nu a prea vbit si imi multumea ca am fost acolo langa el. Pentru mine a insemnat enorm acel mesaj. Era normal sa nu vorbeasca, nici nu i-am cerut asta.
In fine, i-am lasat spatiu si am inteles durerea dar uneori aveam nevoia sa il simt si pe el langa mine si faceam prostia sa intru in vorba cu el. Cumnatul lui mi-a spus sa las sa treaca bacul...dar imi dau seama ca nu e asta un impediment acum cat e moartea tatalui lui. Nu pot sa ii cer nimic, nu pot sa ii pretind nimic. Se poarta foarte rece, mai intra si el cateodata in vorba cu mine dar de obicei eu fac prostia de a aduce in discutie subiectul "noi". Mi-a spus ca nu mai are chef de jocuri de copii...ca sufera prea mult pentru ceea ce s-a intamplat si ca va purta doliu inainte. Eu i-am spus ca astept si am incredere in el ca va fi puternic. Mereu e iritat si uneori ma intreb daca merita sa mai astept... Si atunci cand vreau sa il uit si imi impun, se gaseste ceva care sa ma tina pe loc. Sa imi aminteasca de cat de fericiti eram noi, desi de cand ne-am despartit intre noi e numai orgoliu si mereu cand vbeam nu faceam decat sa ne certam...
Zilele trecute m-a ranit fara sa-si dea seama, prin vorbele lui. Mereu se rasteste, mereu e trist si eu intr-adevar, inteleg ca trebuie sa ii fiu alaturi lasandu-l in pace. A trecut o luna de la inmormantare, astazi. Luni incep examenele... el e ft tensionat. Azi a intrat pe mess si la un momentdat a intrat si in vorba cu mine insa era ft ironic. M-a durut pe moment dar m-a bucurat totusi ca mi-am dat seama ca el de cand a intrat imi urmarea mie id-ul (lucru pe care obisnuiesc eu sa il fac) si ma bucura chiar simplul fapt ca a intrat in vorba cu mine...
Acum, problema e ca nu stiu ce trebuie sa mai fac. Trebuie sa nu mai fac nimic, sa las timpul sa hotarasca dar... problema e ca el stie ca il iubesc enorm si e prea sigur de dragostea mea, iar orgoliul meu e tare ranit de acest fapt dar totusi demnitatea nu ma lasa de niciun fel sa mai fac ceva ce l-ar putea rani. Chiar nu vreau sa il mai ranesc, nu vreau sa fiu si eu o durere suplimentara pentru el... insa mi-as dori sa fim iar impreuna, sa fim iar ca inainte... sa fim iar fericiti. Sa pot sa repar toate greselile...dar oare se mai poate in stilul acesta? Inainte niciodata nu ridica tonul la mine, nu-mi iesea din cuvant...acum e alt om, e o fantoma. Si asta e firesc pt ceea ce i s-a intamplat dar... oare va mai fi vreodata omul dinainte? Cand isi va reveni oare? Ce ar trebui sa mai fac...? In afara de a astepta. Urmeaza ziua mea... ar trebui sa il invit si pe el? Tare ma tem ca deja ma crede o disperata...si nu vreau asta desi el ma stie si ma place asa cum sunt...acum nu cred ca mai are chef de mine. Ce ar trebui totusi sa fac sa il ajut sa treaca peste si sa invete iar sa zambeasca? Nu vreau sa il mai stiu trist... si numai faptul ca as stii ca m-ar reaccepta langa el pentru mine ar insemna sa imi recapat viata...

De la: deaa90, la data 2009-06-17 11:35:34M-am despartit de prietenu meu acum o luna de zile,cauza o chestie tampita care am facut-o eu "mi-am facut un nou id deoarece la un moment dat cam ne certam mai tot timpul,am crezut ca are pe altcineva lam testat si si-a dat seama ca sunt eu,ma pus sa recunosc nu am vrut iar at el mia zis ca daca nu recunosc acum o sa-mi dau seama ceam facut dupa 2 zile,si mia inchis telefonul in nas.A doua zi ma sunat spunandu-mi ca aici se incheie relatia noastra motivandu-mi ca nu ma poate ierta faptul ca lam mintit ca nu iam recunoscut ca sunt eu acel id.Pana in momentul cand am incaput sa ne certam si sa imi fac eu alt id pentru al testa(stiu ca e o chestie tampeasca dar altfel naveam cum deoarece el sta la 55km distanta de mine)ne intelegeam de minune aveam chiar si planuri ca in vara sa ne mutam impreuna la mine si sa muncim sa ne strangem bani pt a ne casatori,dar din momentul despartirii nu ma mai sunat deloc si nici macar un sms nu mia dat sa vada daca sunt bine,deseori suntem amandoi pe mess dar nu vb eu nu am curaju al inteba sau ai spune ceva desi mia spus ca ramanem prieteni.Saptamana trecuta a sunat-o pe o prietena comuna si a intrebat-o de mine iar ia spunandui ca de ce o intreaba de mine daca nul mai interesez iar ia raspuns cu aroganta"am intrebat ca fapt de vers".Sa fie doar asa o intrebare sau inca mai tine la mine si ar vrea sa se impace cu mine.Il vreau inapoi il iubesc enorm de mult orice as face ma gandesc doar la el.Chiar si la distractie cand ma duc tot la el ma gandesc.

De la: bl_de, la data 2009-06-18 15:41:58
Tie ti-a ranit orgoliul? Tu ai facut misto de el postand o poza la avatar si tot tu esti cea ranita?E clar ca prin actiunea ta stupida l-ai facut sa nu mai aiba incredere in tine,si e normal asa...Ar trebui sa ai o discutie serioasa face to face cu el si sa ii spui adevarul..Apoi...Dumnezeu cu mila!

De la: crissa_909, la data 2009-06-23 14:49:15mah mana, lasa draq p.u.l.a. si invata sa scrii romaneste, frate, va sta gandu' la f.u.t.u.t. si voi habar n-aveti ne niciunele... da-o draq de treaba, jur pe ce am mai sfant ca esti analfabeta!

De la: andreioana, la data 2009-06-25 11:28:17MAMA.............DA CE REA ESTI.........