Dilema...

Subiect nou
Alege alt forum  
Voteaza:
 
miraje86 Avatarul lui miraje86

8 mesaje
Membru din: 7/11/2007

Povestea mea a inceput acum vreo 6 ani...atunci pot spune ca m-am indragostit pt prima si singura data in viata mea dar barbatul respectiv nu m-a luat in seama...bine era aiurea sa o fi facut-o eu eram o pustoaica care de abia incepea sa cunoasca viata cu bune si rele de nici 18 ani impliniti, el barbat in toata firea (cu 14 ani mai in varsta decat mine). Ei si cum ziceam eu ma topeam dupa el...imi amintesc ca m-a luat odata de mana si m-am inrosit toata si mi-a zis sa ma prefac ca a doua zi e ziua lui ca sa-l pup pe obraz cred ca vreo 6 luni m-am tot gandit la el dupa asta. Oricum de atunci nu ne-am mai vazut si fiecare si-a continuat viata dupa cum l-a taiat capul. El a plecat din tara eu am plecat in Bucuresti la facultate. Anii de facultate au fost un dezastru cel putin din punctul de vedere al relatiilor...o greseala dupa alta. Eram atat de obsedata de ideea de a avea o relatie ca nu m-a interesat foarte tare si cu cine o aveam daca ne potriveam sau nu, daca-l iubeam sau nu...si-n contestul acesta am reusit performanta sa am o relatie de aproape 3 ani cu un tip cu care nu aveam nimic in comun..( bine initial am avut sexul dar dupa s-a dus si ala ), cu toate ca eram mult mai apropiati ca varsta (4 ani),am avut o relatie care am ajuns sa cred ca se hranea din certuri. El nu ma putea intelege pe mine si ma scarbea cu gelozia lui absurda, eu ma chinuiam sa-l inteleg pe el pana mi s-a luat de tot si nu mai stiam cum sa scap de el pt ca devenise obsedat de mine. In fine acum dupa toti anii acestia mai exact la inceputul lu ianuarie a venit in vizita pe la mine acasa (era prieten de familie) cel despre care spuneam ca a fost prima si singura persoana care a reusit sa-mi trezeasca emotii pe care nici nu banuiam ca pot fi in stare sa le simt. Initial cand l-am revazut nu am mai simtit nimic cu toate ca a fost o vizita total neasteptata si chiar ma gandeam ca ce copil am putut fi sa simt toate chestiile alea pt el ca nu are nimic deosebit. Si totusi a fost de ajuns sa petrecem doar cateva ore, sa stam de vorba pt ca atunci cand a plecat 6 ani din viata mea sa se stearga cu buretele parca. Am simtit dinou un gol in stomac...ceva ma durea cand a plecat. L-am revazut inca vreo doua zile si cu cat petreceam mai mult timp cu el cu atat vroiam si mai mult. Aveam trairi inexplicabile pt mine si eram tot timpul agitata n-aveam pofta nici de mancare(am slabit 4kg saptamana aia chestie care n-am reusit-o nici macar in sesiune cu tot stresul examenelor ) Diferenta era ca de data asta si lui ii facea placere sa piarda timpul care-i mai ramasese de stat in tara in compania mea. Si acum zambesc de cate ori imi amintesc comportamentul meu din saptamana aceea cand incercam sa ascund ceea ce mie mi se parea atat de evident si anume faptul ca ma topeam dupa el, si in acelasi timp sa nu par inabordabila...in sfarsit am reusit sa fim impreuna...la cat sunt eu de zapacita i-am propus sa fim saptamana aia impreuna(a doua) si dupa fiecare isi vede incontinuare de viata lui! Oricum el urma sa plece, viata lui nu mai era demulta vreme cum ziceam in Romania, eu nu aveam nici un gand sa parasesc Bucurestiul credeam ca acolo este viata mea, dar vroiam sa fiu macar o data cu el ca prea ma topeam dupa el. Se pare ca o data totusi nu a fost suficient pt niciunul! Si zilele pe care le-am petrecut impreuna in Bucuresti departe de ochii tuturor celor care ne cunosteau din orasul nostru natal, au fost decisive pt a ne hotara ca vrem sa ramanem impreuna. El a plecat, am pastrat legatura...vorbeam in fiecare seara la webcam(am zis ca totusi ar fi important sa nu sarim peste partea cu vorbitul, cunoscutul mai in detaliu, debutul oricarei relatii mai normale...daca in tara tot nu am avut timp pt asa ceva ) Am descoperit ceva ce instinctiv stiam deja de acu 6 ani k ne potrivim, ca avem destul de multe puncte comune parca eram copia lui in varianta feminina si mai mica...chiar imi zicea uneori, in unele situatii "poti sa nu mai fi ca mine?" de parca vroiam eu sa fiu ca el...pur si simplu asa era! Dupa o luna jumate am lasat Romania, Bucurestiul, tot si am venit la el. Ne impacam super dar lucrurile au evoluat prea repede intre noi.
Acum vine dilema mea: el isi doreste un copil...si eu imi doresc sa am un copil cu el dar ma sperie responsabilitatile pe care le aduce cu el un copil. El poate sa intretina o familie si nu-l sperie ideea...si il cred...dar eu? Nu stiu ce vreau. Adica pana sa fiu cu el aveam cu totul altceva in cap si o familie, un copil era ultimul lucru la care ma gandeam mai ales ca eu n-am fost niciodata fan copii. Plus sunt doar de o luna aici...cu limba stau cam prost...adica cat poti invata totusi intr-o luna dintr-o limba pe care nici macar nu ti-a trecut vreodata prin cap sa o inveti!? Trebuie sa-mi iau ceva de munca ca nu-s genul care sa-i placa viata de parazit si-n plus ma urc pe pereti sa stau atata in casa...Nu ma deranjeaza sa ne casatorim chiar i-am zis ca daca vrea copil prima proba prin care trebuie sa o trecem e casatoria. Il iubesc, simt ca ma iubeste, ne respectam si ne potrivim deci vreau sa-i devin sotie, dar cu copilul e mai dificil...nu cred ca sunt pregatita chiar daca mai am momente cand imi surade ideea si mai tragic e ca nu stiu daca acest lucru se va schimba... Stiu ca alte femei au copii mult mai tinere ca mine fiind dar totusi am 24 de ani parca totusi mai am timp sa ma gandesc la asta macar cateva luni. Stiu ca ar intelege daca nu as renunta la anticonceptionale inca (cel putin vreo 2-3 luni) dar nu as vrea sa se simta dezamagit chiar daca el zice ca ma intelege. Si-n plus daca renunt la pastile tinand cont ca iau de patru ani cel mai probabil nu voi putea ramane prea usor insarcinata cel putin vreo 4-6 luni din cate am citit dar e si vorba aia cu "de ce ti-e frica de aia nu scapi". Asa ca dilema mea se rezuma la a lua sau nu pastilele incontinuare!
Raporteaza abuz de limbaj
argint_viu Avatarul lui argint_viu

126 mesaje
Membru din: 24/12/2009
Oras: botosani

daca lucrurile au evoluat prea repede e si bine e si rau...e bine pentru ca o iubire adevarata o simti din prima...iar rau din cauza ca probabil mai sunt multe puncte de vedere care nu le-ati discutat si peste care o sa dati cu timpul...eu sunt mai tanara decat tine dar sunt casatorita...nici eu nu vreau copil desi sotul meu isi doreste...dar iam zis ca nu sunt pregatita si inca mai am scoala...dar in cazul tau poti spune pur si simplu ca nu esti pregatita ...sa te lase mai intai sa te acomodezi cu ideea de a avea un copil...si apoi decizi tu daca iti plac gandurile care ti le-ai facut sau nu despre acest lucru....totusi esti destul de matura incat sa iei o decizie care sa fie si buna...ai 24 de ani si e o varsta perfecta pentru a avea primul copil...mai ales ca ti-ai terminat si studiile...dar gandeste-te daca vrei sa ramai toata viata cu el...asta cred eu ca e cea mai mare pregatire pe care o poti face adik sa stii daca o sa iti petreci toata viata cu el ...ca sa nu umbli dupa aia divortata si cu un copil dupa tine...dar totusi pentru ca a avea un copil sincer nu cred ca e foarte greu...toate femeile sunt mame la randul lor...nici eu nu ador prea mult copiii sincer...nu imi surade ideea...dar cand ma gandesc ca va fi numai al meu...o sa il invat eu cum trebuie si o sa il indrum spre toate cele bune...ma face sa imi doresc acest lucru...eu imi inchipui ca e foarte frumos...chiar am intrebat-o pe mama zilele trecute" mama ...e chiar asa de frumos sa fii mama?"...si ea mi-a zis ca e cel mai frumos lucru pentru o femeie din toata viata ei...asa ca eu cred ca este un mare adevar in ce a spus mama...tu ia decizia care o vrei...pentru indiferent daca faci acum un copil sau peste cateva luni tot o sa il faci, to vei fi mama mai devreme sau mai tarziu( mai ales daca e vorba doar de luni...si nu de ani)....asa ca impaca-te si pe tine si pe sotul tau si faceti undeva pe la mijloc...ca sa fie bine pentru amandoi...nush cat ti-au fost de ajutor cuvintele mele(pentru ca sunt o pustoaica in comparatie cu tine) dar ca statut (ma refer ca sunt deja casatorita) pot spune ca am trecut prin ceea ce treci tu acum...si i-am zis sotului meu ca eu decid cand o sa fie momentul...pentru ca e corpul meu si eu o sa nasc nu el...si el a inteles desi nu prea i-a convenit...dar e logic ...cred nu?...ori decide femeia cand si-l doreste ori se intampla fara sa vrei...din intamplare...oricum...un copil nu o sa iti strice viata...o sa ti-o faca mai fericita pe parcursul anilor...
Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra Kudika.ro
Sunt persoane care nu intalnesc dragostea adevarata o viata intreaga , sau daca o intalnesc nu sunt capabile sa o recunoasca...Tu esti o norocoasa ! Si el...
Un copil nu este o piedica .Poti realiza foarte multe chiar daca ai copil
Oricum , din cate stiu eu trebuie sa faci o pauza de cateva luni inainte de a ramane insarcinata ,dupa ce nu mai iei anticonceptionale .Asta inseamna ca ai mai avea un ragaz de jumatate de an pana sa te hotarasti .
Ai varsta ideala pentru a face un bebe
Raporteaza abuz de limbaj
Placerea se poate sprijini pe iluzie, fericirea insa se intemeiaza pe adevar. (Chamfort )
Fosta membra Kudika.ro
De la: miraje86, la data 2010-04-02 15:56:42Povestea mea a inceput acum vreo 6 ani...atunci pot spune ca m-am indragostit pt prima si singura data in viata mea dar barbatul respectiv nu m-a luat in seama...bine era aiurea sa o fi facut-o eu eram o pustoaica care de abia incepea sa cunoasca viata cu bune si rele de nici 18 ani impliniti, el barbat in toata firea (cu 14 ani mai in varsta decat mine). Ei si cum ziceam eu ma topeam dupa el...imi amintesc ca m-a luat odata de mana si m-am inrosit toata si mi-a zis sa ma prefac ca a doua zi e ziua lui ca sa-l pup pe obraz cred ca vreo 6 luni m-am tot gandit la el dupa asta. Oricum de atunci nu ne-am mai vazut si fiecare si-a continuat viata dupa cum l-a taiat capul. El a plecat din tara eu am plecat in Bucuresti la facultate. Anii de facultate au fost un dezastru cel putin din punctul de vedere al relatiilor...o greseala dupa alta. Eram atat de obsedata de ideea de a avea o relatie ca nu m-a interesat foarte tare si cu cine o aveam daca ne potriveam sau nu, daca-l iubeam sau nu...si-n contestul acesta am reusit performanta sa am o relatie de aproape 3 ani cu un tip cu care nu aveam nimic in comun..( bine initial am avut sexul dar dupa s-a dus si ala ), cu toate ca eram mult mai apropiati ca varsta (4 ani),am avut o relatie care am ajuns sa cred ca se hranea din certuri. El nu ma putea intelege pe mine si ma scarbea cu gelozia lui absurda, eu ma chinuiam sa-l inteleg pe el pana mi s-a luat de tot si nu mai stiam cum sa scap de el pt ca devenise obsedat de mine. In fine acum dupa toti anii acestia mai exact la inceputul lu ianuarie a venit in vizita pe la mine acasa (era prieten de familie) cel despre care spuneam ca a fost prima si singura persoana care a reusit sa-mi trezeasca emotii pe care nici nu banuiam ca pot fi in stare sa le simt. Initial cand l-am revazut nu am mai simtit nimic cu toate ca a fost o vizita total neasteptata si chiar ma gandeam ca ce copil am putut fi sa simt toate chestiile alea pt el ca nu are nimic deosebit. Si totusi a fost de ajuns sa petrecem doar cateva ore, sa stam de vorba pt ca atunci cand a plecat 6 ani din viata mea sa se stearga cu buretele parca. Am simtit dinou un gol in stomac...ceva ma durea cand a plecat. L-am revazut inca vreo doua zile si cu cat petreceam mai mult timp cu el cu atat vroiam si mai mult. Aveam trairi inexplicabile pt mine si eram tot timpul agitata n-aveam pofta nici de mancare(am slabit 4kg saptamana aia chestie care n-am reusit-o nici macar in sesiune cu tot stresul examenelor ) Diferenta era ca de data asta si lui ii facea placere sa piarda timpul care-i mai ramasese de stat in tara in compania mea. Si acum zambesc de cate ori imi amintesc comportamentul meu din saptamana aceea cand incercam sa ascund ceea ce mie mi se parea atat de evident si anume faptul ca ma topeam dupa el, si in acelasi timp sa nu par inabordabila...in sfarsit am reusit sa fim impreuna...la cat sunt eu de zapacita i-am propus sa fim saptamana aia impreuna(a doua) si dupa fiecare isi vede incontinuare de viata lui! Oricum el urma sa plece, viata lui nu mai era demulta vreme cum ziceam in Romania, eu nu aveam nici un gand sa parasesc Bucurestiul credeam ca acolo este viata mea, dar vroiam sa fiu macar o data cu el ca prea ma topeam dupa el. Se pare ca o data totusi nu a fost suficient pt niciunul! Si zilele pe care le-am petrecut impreuna in Bucuresti departe de ochii tuturor celor care ne cunosteau din orasul nostru natal, au fost decisive pt a ne hotara ca vrem sa ramanem impreuna. El a plecat, am pastrat legatura...vorbeam in fiecare seara la webcam(am zis ca totusi ar fi important sa nu sarim peste partea cu vorbitul, cunoscutul mai in detaliu, debutul oricarei relatii mai normale...daca in tara tot nu am avut timp pt asa ceva ) Am descoperit ceva ce instinctiv stiam deja de acu 6 ani k ne potrivim, ca avem destul de multe puncte comune parca eram copia lui in varianta feminina si mai mica...chiar imi zicea uneori, in unele situatii "poti sa nu mai fi ca mine?" de parca vroiam eu sa fiu ca el...pur si simplu asa era! Dupa o luna jumate am lasat Romania, Bucurestiul, tot si am venit la el. Ne impacam super dar lucrurile au evoluat prea repede intre noi.
Acum vine dilema mea: el isi doreste un copil...si eu imi doresc sa am un copil cu el dar ma sperie responsabilitatile pe care le aduce cu el un copil. El poate sa intretina o familie si nu-l sperie ideea...si il cred...dar eu? Nu stiu ce vreau. Adica pana sa fiu cu el aveam cu totul altceva in cap si o familie, un copil era ultimul lucru la care ma gandeam mai ales ca eu n-am fost niciodata fan copii. Plus sunt doar de o luna aici...cu limba stau cam prost...adica cat poti invata totusi intr-o luna dintr-o limba pe care nici macar nu ti-a trecut vreodata prin cap sa o inveti!? Trebuie sa-mi iau ceva de munca ca nu-s genul care sa-i placa viata de parazit si-n plus ma urc pe pereti sa stau atata in casa...Nu ma deranjeaza sa ne casatorim chiar i-am zis ca daca vrea copil prima proba prin care trebuie sa o trecem e casatoria. Il iubesc, simt ca ma iubeste, ne respectam si ne potrivim deci vreau sa-i devin sotie, dar cu copilul e mai dificil...nu cred ca sunt pregatita chiar daca mai am momente cand imi surade ideea si mai tragic e ca nu stiu daca acest lucru se va schimba... Stiu ca alte femei au copii mult mai tinere ca mine fiind dar totusi am 24 de ani parca totusi mai am timp sa ma gandesc la asta macar cateva luni. Stiu ca ar intelege daca nu as renunta la anticonceptionale inca (cel putin vreo 2-3 luni) dar nu as vrea sa se simta dezamagit chiar daca el zice ca ma intelege. Si-n plus daca renunt la pastile tinand cont ca iau de patru ani cel mai probabil nu voi putea ramane prea usor insarcinata cel putin vreo 4-6 luni din cate am citit dar e si vorba aia cu "de ce ti-e frica de aia nu scapi". Asa ca dilema mea se rezuma la a lua sau nu pastilele incontinuare!


puteai sa nu povestesti chiar atat sa zici doar ca el is doreste un copil si tu nu esti pregatita...el nu ti-a zis ca te parasete daca nu veti avea acum un copil (oricum daca ar incepe cu atentionarile ar insemna ca defapt nu te iubeste pe cat crezi)...deci cred ca mai poti sa ii ceri un ragaz pana vei vedea ca intradevar el e cel de care ai nevoie ....tu vrei sa te muti in tara lui si iti e frica ca nu vei invata limba intr-o luna...poate reusesti in 1 luna 1 an 2 3 4 nu stiu .....numai bine
Raporteaza abuz de limbaj
Am I supposed to put my life on hold because you don't know how to act and you don't know where your life is going?i am not sure i see you again I'll be alright na na na na hey, na na na na hey, hey hey hey goodbye I'm so over it, I've been there and back na na na na hey, na na na na hey, hey hey hey Goodbye my lover. Goodbye my friend.
kudika127260 Avatarul lui kudika127260

100 mesaje
Membru din: 22/02/2010

-nici eu la varsata de 27 de ani nu eram decisa daca sa fac sau nu copil,el a spus ca isi doreste si avem un baiat frumos.imi pare rau ca nu am mai facut inca un copil,am zis ca azi ca maine,timpul a trecut si asta e.cada el isi doreste asta ar trebui sa-ti doresti si tu,mai ales ca va iubiti.sentimentul de mama nu poate fi descris,il vei simti tu.succes si sanatate.iubitiva mult!
Raporteaza abuz de limbaj
kudika127260 Avatarul lui kudika127260

100 mesaje
Membru din: 22/02/2010

-din pacate asa este,sunt persoane care nu au trait o dragoste,dar eu nu stiu cum traiesc!
Raporteaza abuz de limbaj
kudika072961 Avatarul lui kudika072961

14 mesaje
Membru din: 6/10/2009
Oras: baia mare

daca crezi ca copilul ar fi problema sa sti ca nu , si eu ma m casatorit la 25 ani si am facut un copil si credeam ca nu voi fi in stare sa l cresc dar uite ca au trecut 14 ani si totul e ok . diferenta intre noi e de 8 ani el este si va fi cel mai bun dintre toti . si pe mine ma speriat gandul si ideia un copil.daca il iubesti si te iubeste va fi bine bafta :
Raporteaza abuz de limbaj
kudika099388 Avatarul lui kudika099388

4 mesaje
Membru din: 6/01/2010

faptul ca ai o varsta la care toate femeile intra intr-o dilema in privinta barbatilor si a casatoriilor eu cred ca cel mai bine e sa te gandesti cat de mult il cunosti si ce fel de persoana e el
Raporteaza abuz de limbaj
Kattyy Avatarul lui Kattyy

50 mesaje
Membru din: 4/08/2009

i-am zis si eu surorii mele mai mari (cu 6 ani) intr-o zi ca pe timp ce trece ma tem sa fac copii ca imi dau seama ce responsabilitate mare e...si ea mi-a raspuns :" tu nu vei fi pregatita niciodata daca planuiesti, cind devii deja mama atunci simti ca vrei si e placut si e un sentiment aparte.....foarte special" ...deci nu toate din noi sunt pregatite ,insa atunci cind raminem insarcinate ne schimbam parerea (unele)
Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra Kudika.ro
Eu nu am avut norocul sa intalnesc pana acum un barbat care sa ma iubeasca atat de mult incat sa-si doreasca un copil cu mine. Am 34 ani, am fost casatorita de 2 ori si niciunul din soti nu a vrut copil. Sunt educatoare de profesie, cresc si educ copiii altor femei. Inchipuie-ti cat de greu imi vine... e tarziu, mi-a trecut viata si n-o sa ma strige nimeni ┤┤mama┤┤.
Cred ca rolul unei femei este tocmai acesta, sa aduca pe lume copii. Numai atunci este implinita cu adevarat.
Raporteaza abuz de limbaj
banalulanonim Avatarul lui banalulanonim

388 mesaje
Membru din: 7/11/2007
Oras: galati


Lasati relatia sa decurga normal , el a copilarit , e vremea sa te bucuri si tu de viata , sa va bucurati de voi doi , ce atata graba ? doar nu intra la andropauza , lasa-l pe el si fa ca tine daca nu intelege , aveti timp sa va inmultiti ca iepurii ...
Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra Kudika.ro
asa sunt oamenii...alearga toata viata dupa o iubire adevarata si cand o intalnesc nu mai stiu ce sa faca cu ea.
Raporteaza abuz de limbaj
Fosta membra Kudika.ro
De la: suflet_rece, la data 2010-06-04 12:07:24asa sunt oamenii...alearga toata viata dupa o iubire adevarata si cand o intalnesc nu mai stiu ce sa faca cu ea.

mare dreptate ai
Raporteaza abuz de limbaj