Vreau un zambet

caut o tauroaica nascuta in 1975 , singura...

Eu, eu si restul lumii...

LizMarinovici Postat pe 27 Aprilie 2010 12:34
Un zambet sa fie al meu, sa fie din suflet si plin de sinceritate. Ma gandesc ca dupa atata timp in care am zambit fortat, am devenit un fel de robot, nici nu mai stiu daca sentimentele mele sunt reale sau doar am jucat teatru atat timp incat am inceput sa cred in ele. Am 23 de ani si sunt in ultimul an la facultate (anul IV). Nu am prieten, nu am mama, nu am casa nici masina si nici macar un job. Tot ce am e o bursa, un frate si o prietena foarte buna. De asemenea mai am o depresie acuta... Sincera sa fiu cred ca am avut depresia din totdeauna doar ca, acum e din ce in ce mai rau. Plang zilnic fara a ma putea controla. Sunt suficiente cateva amintiri sau poate cateva cuvinte sau plang cand vad oameni care zambesc cu adevarat si care par fericiti. Asta fac cand sunt singura. Cand sunt alaturi de alte persoane, colegi de facultate , amici, zambesc, rad si sunt mereu cea care porneste sesiunea de bancuri, care vine cu ideea de a iesi in parc sau club. Daca intreb cunoscutii despre mine vor spune ca sunt o fata vesela, putin nesuferita cateodata in ceea ce priveste glumele, o persoana care nu refuza niciodata sa dea o mana de ajutor. Aceasta caracterizare este oarecum neadevarata. Sunt mereu trista chiar si atunci cand zambesc, sunt nesuferita cateodata pentru ca nu ma pot controla suficient si aceea parte a mea iese la suprafata iar ajutorul pe care il ofer este doar pentru a obtine aprobare si sprijin la randul meu. Sunt superficiala, deloc speciala, simt ca nu exista nimic bun la mine sau in mine. In ceea ce priveste relatiile...Fug mereu cand lucrurile devin serioase... Am 3 relatii care merita a fi mentionate. Dupa 6 ani m-a cerut de nevasta iar eu am fugit motivand ca am nevoie de spatiu. Cel de-al doilea s-a indragostit la prima vedere si in 3 luni m-a cerut si el...Norocul meu ca era distanta la departare si i-am spus ca asa nu se poate. Ultimul m-a cerut dupa un an. L-am dat pe el afara ca locuia in camera mea de camin, motivand ca e prea posesiv. I-am iubit pe toti 3 din tot sufletul sau asta cred cel putin dar stiu ca eu sunt cauza nereusitei. Nu stiu daca merit sa fiu fericita. Inca ceva despre mine, de la 3 la 9 ani am stat prin spitale fara ca doctorii sa stie ce am, de la 10 la 14 ani am stat cu mama bolnava de cancer iar de la 14 ani am fost doar eu si fratele meu mai mare cu 3 ani. Nu am fost niciodata la un psiholog dar cred ca ar trebui. Din pacate nu am destui bani pentru a platii un strain sa ma asculte. Sper macar sa primesc un sfat aici.

geo_reincarcat_iara Postat pe 27 Aprilie 2010 12:36
Imi pare rau sa-ti spun asta, dar depresiile nu se pot vindeca pe net. Ai nevoie de o consultatie, de un diagnostic si de sesiuni fata in fata. Eventual poti sa incerci prin medicul de familie sa primesti macar o trimitere la psihiatru (ajuta si el, decat deloc)... De asemenea stiu ca in licee sunt cabinete de consiliere psihologica, nu stiu si daca la facultate (fie ea si de stat). Sau poti incerca pe la diverse ONGuri sa gasesti un psiholog voluntar. Stiu ca pare greu. Cat despre "Nu am prieten, nu am mama, nu am casa nici masina si nici macar un job. Tot ce am e o bursa, un frate si o prietena foarte buna."... sunt foarte multi in situatia ta; unii o duc chiar mai rau. De ce nu incerci sa te confesezi prietenei sau fratelui?

kitty_krieger Postat pe 27 Aprilie 2010 13:14
Fratele meu e mandru de mine, nu fac niciodate probleme, ma descurc intotdeauna cu ce am, cand am avut nevoie de bani am lucrat ca sunt destule job-uri part-time pentru studenti. Ma iubeste enorm iar eu pe el mai mult. Nu as vrea sa il fac sa sufere. Prietena mea mai stie cam prin ce trec. Are impresia ca exagerez si dramatizez totul prea mult. Totusi pana acum a stat langa mine si nu a fugit de fiecare data cand i-am zis gandurile mele dar nici nu prea simt ca sunt luata in serios. Cat despre consilierii din institutiile de stat ma bufneste rasul si nu alta. Sunt oameni angajati acolo care stiu mai putina psihologie ca mine (eu avand profilul acesta in liceu), si de aceasta data nu exagerez. Imi aduc aminte ca am incercat sa merg la o astfel de persoana avand "consultatia gratuita". Am avut de completat un chestionar pentru a putea indentifica motivele depresiei mele. Ma bufneste rasul cand ma gandesc ca la toate intrebarile de genul " ai incercat vre-o data sa te sinucizi? ai folosit vre-o data droguri? " am raspuns afirmativ (chiar daca nu e adevarat - paradoxal tin la viata mea ) iar la final am primit "rezultatul": "comportament tipic varstei" Asa o fi, nu stiu, ea era expertul. Stiu ca nu pot gasi consiliera adecvata aici dar sincer o prefer. Daca m-ai cunoaste personal si ti-as zice ca eu sunt persoana care a facut post-ul asta ai zice ca mint. Ma intreb oare cati sunt ca mine nevoiti sa joace mereu teatru? Si ce as putea face? Sunt momente in care nu suport sa fiu singura sau altele in care nu as suporta gandul de a-mi imparti compania.
LizMarinovici Postat pe 27 Aprilie 2010 13:54
Inceteaza sa mai joci teatru. Iti faci mai mult rau; cu cat cei din jur au o parere mai falsa despre tine, cu atat te vei simti mai neinteleasa, mai singura, implicit mai deprimata. Dupa cum vezi, cei ce te plac, te plac pentru cine esti tu si in ciuda defectelor. Cat despre prietena ta, te-ai gandit ca poate avea dreptate??? Nu esti chiar atat de diferita de altii. Un grup de suport ti-ar face tare bine (adica niste persoane cu aceleasi probleme ca si tine).
kitty_krieger Postat pe 27 Aprilie 2010 14:12
Daca tot doresti neaparat sa-ti versi balastul si traumele din copilarie pe kudika am cateva intrebari: Taticul tau ce rol a jucat in viata ta? Sau nu-l cunosti? Cine te-a crescut pe tine si pe fratele tau? De ce vrei sa fii pe placul tuturor jucand teatru? Si razi cand nu iti place ceva? Cine ti-a diagnosticat depresia? Tu singura bazata pe cunostintele liceale profunde in psihologie?
Full_Metal_Jacket Postat pe 27 Aprilie 2010 14:26
Un grup de suport ti-ar face tare bine (adica niste persoane cu aceleasi probleme ca si tine). Cred ca asta as vrea si eu doar ca ... nu gasesc. Gasesc pe diferite probleme dar nu ca mine. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva strain mie, cineva caruia sa-i povestesc toata viata mea si sa ma creada, nu neaparat sa ma inteleaga ca sunt constienta ca puterea de a intelege este limitata de experienta fiecaruia. As vrea chiar si in acest moment sa ies cu o persoana necunoscuta si doar sa vorbim pe aleile unui parc. Sa nu-mi fie teama de nimic si mai ales de cine sunt. Dar stau in camera si nu am forta necesara nici sa merg pe hol la o tigare. Sunt constienta ca problemele mele nu se vor rezolva prea curand dar am nevoie de forta altora, macar pentru fiecare zi in parte.
LizMarinovici Postat pe 27 Aprilie 2010 14:32
De la: Full_Metal_Jacket, la data 2010-04-27 14:26:19Daca tot doresti neaparat sa-ti versi balastul si traumele din copilarie pe kudika am cateva intrebari: Taticul tau ce rol a jucat in viata ta? Sau nu-l cunosti? Cine te-a crescut pe tine si pe fratele tau? De ce vrei sa fii pe placul tuturor jucand teatru? Si razi cand nu iti place ceva? Cine ti-a diagnosticat depresia? Tu singura bazata pe cunostintele liceale profunde in psihologie? Tatal meu a fost acel gen de parinte plecat mai tot timpul prin delegatii, deci mai mult absent. Acum e recasatorit, il vad si vorbesc rar cu el. Eu si fratele meu am fost crescuti mai mult de mama pana la 14 ani apoi am avut grija unul de celalalt asa cum ne-am priceput. De ce joc teatru? Vreau sa ma integrez. Tin minte ca mama m-a pus inainte sa moara sa promit ca nu ma voi inchide in mine si ca voi iesi, ca imi voi face prieteni si ca voi profita la maxim de tot ce inseamna viata si am promis. Doar ca o data ce ea nu a mai fost, eu nu am mai prezentat interes pentru nimic. Ma duceam la scoala pentru ca asta isi dorea ea, ieseam afara si incercam sa vorbesc cu lumea sa rad sa glumesc pentru ca asta isi dorea ea. Nu rad cand ceva nu imi place. Nu sunt tampa sa rad la orice. Cu depresia ... sincer da si nu neaparat ptr acele studii, asta am mentionat incercand sa fac un haz de necaz la ce se intampla intr-adevar in cabinetele de consiliere din scoli. Poate ai dreptate, poate sunt normala si clachez ca orice om. Sunt in pom si pomul in aer... Vreau sa zambesc dar indiferent cate motive mi-ar da apropiatii mei, nu e nici unul suficient de puternic sau convingator.
LizMarinovici Postat pe 27 Aprilie 2010 14:54
Nu stiu de ce am impresia ca depresia ta e doar un efect secundar al altei probleme si anume faptul ca vrei sa fii pe placul tuturor. Poate porneste de la durerea prin care ai trecut cand ti-ai pierdut mama. Poate ca ai incercat simbolic sa o tii in viata facand ceea ce isi dorea ea si, mai putin, ce iti doreai tu (sau poate ca din cauza asta, n-ai ajuns sa afli ce iti doresti). Poate si absenta tatalui are ceva de spus, crezand inconstient ca e vina ta. Asa imi explic de ce esti tu mereu cea care vrea sa iasa in club, cea care pare pe placul tuturor. Asa imi explic de ce ai fugit cand s-a pus problema casniciei (desi la relatia de 3 luni, oricine cu capu' pe umeri ar fugi); pentru ca nu te cunosti, nu stii ce vrei. E posibil sa ma insel, fireste. Eu zic ca ar trebui sa incerci sa te apropii de fratele tau pe un plan mai profund, spunandu-i tot ce te macina. El a fost mereu acolo de-a lungul vietii tale, el a trecut prin aceleasi traume ca si tine si poate el este cel cu cel mai bun sfat.
kitty_krieger Postat pe 27 Aprilie 2010 15:24
A cauta persoane asemeni tie, inseamna a plange "in cor" cat de nefericiti si neintelesi sunteti. A cauta persoane diferite in gand si in fapt, ar insemna sa vezi cat de fericiti sunt altii pe langa tine si sa te simti "in plus" in preajma lor sau chiar sa-ti faca rau fericirea lor. Si totusi, a te izola este o greseala. Acum, eu nu stiu ce relatie aveai cu mama ta, presupun ca una foarte apropiata. Ea era omul la care dadeai fuga sa-ti spui off-ul, unde-ti pastrai echilibrul. Mi-e teama ca ceva lipseste din povestea ta. La 14 ani iti pierzi mama si cresti impreuna cu fratele tau, cu doar 3 ani mai mare. Faci un liceu, faci si o facultate si devii depresiva. Tatal este ca si inexistent. Sunt aporape 10 ani in care ai trait, supravietuit, autoeducat, invatat, iubit de 3 ori si asa mai departe. Nu pari deloc altfel decat altii. Si totusi, ceva nu-mi da pace in povestea ta....
rashela Postat pe 27 Aprilie 2010 15:35
Ai dreptate. Nu stiu ce vreau. Mai am putin si termin facultatea si asta a fost ultima promisiune facuta mamei. Nu stiu ce voi face in continuare. Nu am nici un plan, nu-mi doresc nimic. majoritatea colegilor mei deja au planuri mari... Unii pleaca, alti fac nunta, alti deja cresc copii. Am 23 de ani si stiu ce nu vreau. Nu vreau sa ma marit. Nu vreau copii. Nu vreau sa ma intorc in orasul natal dar nici in Bucuresti sa stau. Nu vreau sa mor. Nu vreau sa traiesc degeaba. Dar cum draq aflu ce vreau??!! ca doar nu vorbim de o noua pereche de pantofi ... Cat despre cererile in casatorie vroiam sa dau o imagine de asamblu cat mai completa. Oricum nu aveam de gand sa ma marit, nici la 20, nici la 21, nici la 22 si nu cred ca va fi cazul prea curand. Greseala mea a fost ca am fugit cand puteam ramane si sa ma explic incercand sa mentin relatia chiar si fara casnicie ca doar nu am fi fost primi. Dar dupa ce refuzi o persoana care este sigura ca vei spune "DA", totul se schimba. A! Si nu ma simt vinovata ptr lipsa tatalui meu. Sunt chiar mai linistita asa. Venea rar pe acasa dar venea numai cu scandal asa ca, lipsa lui a fost o binecuvantare.
LizMarinovici Postat pe 27 Aprilie 2010 15:44
Ce lipseste din povestea mea? Parerea mea e ca lipsesc eu. Chiar si atunci cand am iubit sau asta am simtit eu, am iubit doar atat timp cat afectiunea a fost reciproca si atat timp cat eu am reprezentat cea mai importanta persoana din viata lui. Poate asta nu e iubire dar in acele momente asa imi parea.
LizMarinovici Postat pe 27 Aprilie 2010 15:54
Eu te intrebebasem serios de depresie. Am sa-ti explic de ce. Intrebarile alea "stupide" care ti se pun sunt defapt standardizate iar prin ele se poate vedea daca ai "tendinte" spre depresie. Nu e o diagnoza si nu o inlocuiesc. Un test nu inlocuieste totusi o vizita la un/ o specialist/a. De ex. testul Goldberg, contine binenteles printre altele si intrebarea daca te-ai gandit la modul in care doresti sa te sinucizi. Iar scala raspunsurilor nu contine doar nu si da. Asta doar ca sa vezi ca acele intrebari stupide probabil isi aveau rostul lor. Poti cauta pe net chestionare, inclusiv exista forumuri pentru persoane depresive care sunt moderate de specialisti. Poate ai mai mult noroc cautand in limba engleza sau germana...Si vei vedea singura daca ai tendinte in comportament spre depresie sau nu. Acuma nu stiu, poate intradevar ai picat pe mana unui diletant sau unei dilatante, deoarece nu s-a preocupat cu traumele prin care ai trecut. Asta e defapt problema, sa ai posibilitatea sa discuti despre incidentele traumatice prin care ai trecut. Spital, boala ta, a mamei si pierderea mamei...inclusiv rolul tatalui in copilarie si adolescenta....Comportamentul "deviant" (ma refer la "abnorm" in sensul comportamentul tau nu corespunde "majoritatii") pe care il ai azi oglindeste ce ai invatat din experientele din in copilarie si adolescenta, ce ai vazut la parinti si in mediul inconjurator. Incerci tot posibilul sa-i faci pe plac mamei tale, crezi ca iar place sa te integrezi in societate doar de dragul ei, si nu pentru ca simti tu singura asta????Daca duplicitatea de ai face ei pe plac implica sa fii tu nefericita, singura plangand in camera-crezi ca ar fi deacord? Faptul ca nu ai la varsta ta o relatie, sau te simti sufocata cand cineva doreste o relatie mai serioasa/stabila e tot o consecinta a traumelor prin care ai trecut. De aia consider ca ai avea nevoie de un ajutor profesional care sa te ajute sa ajungi la un comportament mai normal, sa ajungi sa te cunosti mai bine, sa te accepti asa cum esti sau sa schimbi unele lucruri.
Full_Metal_Jacket Postat pe 27 Aprilie 2010 16:31
Faptul ca spun "ai dreptate" inseamna ca am acceptat ideea ca am o problema (sau mai multe). Nu sunt impotriva unui psiholog, nu sunt genul de persoana careia ii va fi rusine sa recunoasca ca are o problema si ca incearca sa o rezolve. Dar un specialist costa iar eu m-am obisnuit sa-mi administrez banii la limita si acum nu imi permit. De obicei, in astfel de cazuri ma angajam part-time si faceam rost de banii necesari dar fiind in ultimul an, am nevoie de timp sa-mi pregatesc licenta mai ales ca, spre deosebire de colegii mei, eu am preferat sa o fac singura decat sa o cumpar sau sa o iau de pe net. Stiu ca va trebui sa ajung si la specialist dar pana atunci trebuie sa ma mentin pe linia de plutire. Stiu ca nu e tocmai normal dar dupa ce mi-am spus gandurile aici m-am simtit un pic mai bine. Am iesit afara si m-am plimbat in parc. Am fost singura, nu m-am gandit la nimic anume, nu stiam exact unde vreau sa ajung asa ca am schimbat cateva masini unde mi se parea ceva interesant. Incercam sa vad frumosul din jurul meu si chiar am zambit . Eram in parc si priveam apa (intotdeauna m-a linistit apa) iar la un momendat o rata salbatica cu vre-o 4-5 boboci a venit aproape de mine. Le priveam si am zambit. Stiu ca nu ma gandeam la nimic. Eram calma. A durat cred, o fractiune de secunda dar a insemnat enorm pentru mine. Acum sunt in camera privind iar spre monitor. In seara asta sper sa adorm fara lacrimi.
LizMarinovici Postat pe 27 Aprilie 2010 21:27
sunt cinic si acid: sper sa nu citesc maine sau sa vad pe la tv: o fata de nush unde sa sinucis.. am zis totul? - sper
barabass Postat pe 28 Aprilie 2010 16:48
Paradoxal, tin la viata mea asa ca daca vei vedea stirea respectiva, nu voi fi eu personajul principal.
LizMarinovici Postat pe 29 Aprilie 2010 19:50

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
radiografie la plamani,dupa cat timp nu se mai vad urmele fumatului?	19	De la: nicossia 14 Februarie 2011 09:42
iphone sau mai astept?	14	De la: kudika_972424 19 August 2014 00:32
Suntem prietene sau doar eu sunt prietena ei	5	De la: pufosica 20 Mai 2010 14:10

Il plac enorm dar e foarte timid. va rog un sfat!:. va rog!?	10	De la: kudika380044 29 Martie 2011 20:33
relatie de prietenie sau dragoste?	5	De la: kudika029282 26 August 2010 20:34