Casnicia dupa 6+ ani

De la: ally_ally00, la data 2011-10-19 11:33:22Surpriza! eu am trecut de 6 ande casnicie. Secretul nici eu nu il stiu. Am doua fetite superbe pe care nu le-am programat ci au venit(cu unele dificultati) si dupa mai bine de 9 ani de relatie si sapte de cand suntem casatoriti inca mai avem subiecte atunci cand ne intalnim.
Poate aici este secretul! Noi nu lucram impreuna si nici in acelasi domeniu. El cu fiare, eu cu oameni...si intotdeauna incercam sa venim cu lucruri noi in relatia noastra.
Te-ai gandit vreodata sa schimbi locul de munca? Ochii care nu se vad se uita, iar cei care se vad prea des "se scot"!
Mult suuces in revigorarea casniciei tale, iar bebe ar trebui sa vina dupa ce va rezolvati problemele. Nu trebuie sa plateasca el pentru greselile voastre!

De la: maimai_no1, la data 2011-10-20 23:48:01Nu poti gasi solutii daca nu faci o radiografie, daca nu mergi acolo, la punctele sensibile...
In primul rand, cand erati colegi de facultate, cand va iubeati fara commitment, spui ca relatia a fost mai tumultoasa, ca erau lucruri care va separau, va faceau sa nu vreti sa mai fiti impreuna - acele lucruri ar trebui revizuite acum, caci se pare ca ele si-au facut loc din nou in relatia voastra, chiar daca nu sunt rostite...
Casatoria voastra pare sa se fi produs in pimul rand avand drept baza compatibilitatea profesionala - spui uneva ca, daca nu ati fi fost colegi de serviciu, relatia s-ar fi destramat de mult.
Sa ai aceeasi profesie e bine, caci, de cele mai multe ori, proiectele de viata, relatiile sociale sunt cladite pornind de la aceasta...
Oricum ar fi, eu vreau sa subliniez un alt aspect - proiectul de a face un copil anul viitor.
Tanara doamna, ca v-ati dat seama ca viata voastra nu ar fi implinita daca nu va casatoriti, este un bun inceput, dar nu este suficient. Dovada - prezentza ta pe forum ca subiect de discutie...
Daca proiectul acesta, de a deveni parinti, il puneti in aplicare in aceasta faza a relatiei voastre eu tind sa cred ca viata ta afectiva, relatia cu sotul va deveni imposibil de acceptat in continuare. Frustrarile tale de acum se vor acutiza, iar la ele vei adauga alte frustrari venite din ... maternitate. Cel putin in perioada imediat inainte de a naste te vei simti marginalizata, iesita din ritmul profesional si il vei invidia pe el pentru constanta preocupare profesionala, nemodificata de iminentza calitatii de tata... frustari ce vor mocni ori chiar vor fi exprimate sub forma de repros la adresa lui, la adresa "ingratitudinii" sale... Apoi, dupa euforia de a fi mama, cand te vei obisnui cu acest atribut, vei avea iar frustrari legate de ruperea ritmului, a evolutiei profesionale - si aceste frustrari le vei defula tot in relatia ta cu sotul... Te vei trezi ca frustrarile acumulate pun un zid intre tine si viatza fericita la care ai sperat, la care sigur ai crezut ca esti indreptatita.
Dupa parerea mea, din spusele tale, nu va iubiti destul pentru a fi parinti. Iar pentru tine, pericolul de a fi cu adevarat nefericita dupa ce devi mama este major. Nefericirea ta se propaga, nu poate fi inchisa in seif si uitata...
Spunea cineva - fa-l sa te doreasca, sa-ti simta absenta. Fa-l sa fie constient de rolul tau in viata lui - echilibrul lui, nepasarea, vin din siguranta ca esti acolo: doar sa deschida gura, doar sa intinda mana. Daca sunteti la serviciu impreuna, cand aveti liber...dispari! Mergi singura la o prietena, la window shopping, la o expozitie...sau un curs de limba germana. Gaseste-ti preocupari in afara casei si in afara lui... chiar uita sa gatesti stand ore intregi la computer... Si, inainte de toate, lamureste-te daca voi CU ADEVARAT va iubiti sau sunteti doar o share house professional team cu certificat de casatorie.
Dupa ce afli raspunsul in sufletul tau, in mintea ta... programeaza sau nu sa devii mama.
Profesiunea de parinte e foarte grea si e pe toata viata, crede-ma pe cuvant.

De la: kudika473823, la data 2011-11-19 01:28:16Buna!

Sa nu "pui" de un bebe. O sa agraveze lucrurile. Iti vorbesc din propria experienta. Am fost intr-o situatie oarecum asemanatoare, suntem plecati din tara de 15 ani si dupa vreo zece a inceput sa se comporte cam in acelasi fel...stat la computer, apatie, dezinteres total. Ne-am casatorit din f mare dragoste in timpul facultatii si am emigrat de comun acord. Venirea copilului a agravat starea lui. Eu zic ca mai degraba este depresie. Viata in afara tarii este destul de grea. Joburile si aspiratiile noastre de perfectiune si realizare isi pun amprenta pe relatie. Parerea mea este sa incerci sa ai o discutie f sincera si sa ii spui ce simti, sau ii scrii ce simti. Incearca sa-l faci sa se deschida si sa-ti spuna sincer ce-i lipseste. Daca refuza, atunci tine-l la distanta.
Fii calma, vorbeste frumos si din inima, daca nu te asculta distanteaza-te de el. Daca nu-ti simte lipsa...e problema. Multa bafta!

De la: therovers, la data 2011-10-18 12:15:21Salutare tuturor
Am 30 de ani si sunt maritata de 6+ ani. Motivul pentru care va scriu este pentru a afla daca schimbarile petrecute in casnicia mea se pot regasi in marea majoritate a casniciilor sau este un caz aparte.
Pentru asta o sa dau cateva detalii. M-am maritat la 24 de ani cu iubitul meu din facultate (am avut o relatie destul de 'zbuciumata', cu numeroase despartiri si impacari, pana cand ne-am dat seama ca vietile noastre nu sunt complete daca nu suntem impreuna). Ideea este ca noi lucram impreuna inca dinainte sa ne casatorim. Avem aceleasi studii si aceeasi experienta profesionala. Din anumite punce de vedere, acesta este punctul forte al relatiei noastre. De cand ne-am casatorit, am calatorit foarte mult datorita serviciului si mereu impreuna. Am avut 6 ani fantastici si foarte multi prieteni ne invidiaza pentru ca am avut ocazia sa vizitam multe locuri frumoase (mereu pe banii firmei). Din acest punct de vedere viata noastra este fantastica. Insa in acelasi timp, s-a instalat si monotonia.
Asta este problema cea mai mare a casniciei noastre si mi-e teama de efectele pe timp indelungat pe care le poate avea asupra relatiei dintre noi doi. In cursul saptamanii si in weekend-urile in care nu calatorim, ci pur si simplu ramanem acasa, nu comunicam deloc. Cand ajungem acasa el se aseaza la calculator si nu se mai ridica de acolo decat pentru a merge la culcare sau pentru a se bucura de hoby-ul lui (aero-modelism). Nu facem mai nimic impreuna. Uneori ne mai uitam la filme (in general la sugestia mea) sau mai iesim la cinema (mai greu, avand in vedere ca locuim in Germania si nu cunoastem limba prea bine iar filmele in limba originala sunt destul e rare si in general neinteresante). Mai iesim la cate un restaurant sau la o plimbare.
Ideea este ca el chiar a ajuns sa ma ignore. pur si simplu nici nu ma aude cand ii vorbesc. trebuie sa fac anumite gesturi pentru a-i atrage atentia si abia atunci sa vorbesc cu el. Pana si calatoriile, care ne-au legat mereu, nu mai au acelasi farmec. E pur si simplu indiferent fata de tot ceea ce tine de mine sau de relatia noastra. De fiecare data cand incerc sa vorbesc cu el imi spune ca totul este in regula, ca ma iubeste doar ca stam tot timpul impreuna, lucram impreuna si nu prea avem despre ce sa vorbim. el nu vrea sa facem impreuna decat cea ce ii face lui placere, insa cand vine vorba sa facem ceva ce imi place mie, el nu are chef. Daca am o problema si vreau sa vorbesc cu el, din nou, nu are chef. Nu pot sa inteleg ce se intampla cu el. Este adevarat ca si eu sunt departe de a fi sotia perfecta, dar macar incerc sa ma anim lucrurile din cand in cand, insa am obosit. Chiar weekend-ul acesta urmeaza sa mergem in Londra pentru un interviu si ramanem 3 zile sa ne bucuram de orasul in care amandoi ne-am dorit dintotdeauna sa ajungem, iar el este total indiferent. S-a schimbat enorm fata de cum era cand m-am indragostit de el. Nu il recunosc!
Ceea ce as vrea de la voi este sa imi dati sfaturi legat de o posibila animare a relatiei, pur si simplu am intrat in pana de idei. Si va rog sa nu pomeniti de infidelitate sau ceva de genul, pentru ca nu este cazul. Sunt printre voi persoane care trec prin aceeasi situatie ca si mine?
Va multumesc!