Citate de dragoste superbe de Sorin Cerin

De la: broscoiu, la data 2011-12-07 09:03:16Dupa ceva timp o sa vii si o sa deschizi un topic cu citate de suferinta.

De la: Gina1989, la data 2011-12-07 09:13:51

De la: broscoiu, la data 2011-12-07 09:03:16Dupa ceva timp o sa vii si o sa deschizi un topic cu citate de suferinta.

Ai reusit sa citesti? Tot????????????????????

De la: Mararom, la data 2011-12-07 08:56:31

"Ne iubim fiindcã visul Destinului tãu este în mine.
Ai cei mai frumoºi ochi din lume fiind ochii Clipei mele ºi cred în ei. Te-am regãsit abia în amurgul sentimental al vieþii doar ca sã te întreb câte priviri s-au pierdut naufragiind în tine, câte ºoapte ai spart în sufletul tãu, câte speranþe ai ars pe jarul dorinþelor dãruite deºertãciunii trupeºti, câte ºi mai câte….. dar am uitat sã te întreb de ce? Doar fiindcã nu ne-am întâlnit la Timpul de la colþul strãzii Destinului atunci când ar fi trebui...................................."


Hmmm,ce ar trebui sa inteleg din aceste citate,altceva decat ceea ce stiu si am trait deja?Cei interesati se pot inspira din aceste randuri!Eu stiu doar atat;Viata nu este o iluzie,este traire bruta,diamant neslefuit,colturos,ascuns in roca timpului ,dar minunat in profunzimea si claritatea lui!Restul este poezie!

De la: Max2, la data 2011-12-07 11:43:26Unele din citate chiar sunt superbe.
Ganditi-va acum cum ar fi sa traiti efectiv ce se ascunde in spatele unor astfel de texte care din nefericire, pentru multi sunt doar vorbe goale.

De la: Max2, la data 2011-12-07 11:43:26Unele din citate chiar sunt superbe.
Ganditi-va acum cum ar fi sa traiti efectiv ce se ascunde in spatele unor astfel de texte care din nefericire, pentru multi sunt doar vorbe goale.

De la: kudika421339, la data 2011-12-07 11:59:51

De la: Max2, la data 2011-12-07 11:43:26Unele din citate chiar sunt superbe.
Ganditi-va acum cum ar fi sa traiti efectiv ce se ascunde in spatele unor astfel de texte care din nefericire, pentru multi sunt doar vorbe goale.

Tu ai trait vreodata acel ceva,ce se regaseste in "culisele" textelor?Eu cred ca nu! Nu spun ca nu este minunat sa traiesti asa ceva,dar ca sa certificam asemenea trairi,ar trebui sa ne intoarcem in timp,sa cunoastem vremurile cand exista respect,dragoste curata si sinceritate!

De la: broscoiu, la data 2011-12-07 09:37:15

De la: Gina1989, la data 2011-12-07 09:13:51

De la: broscoiu, la data 2011-12-07 09:03:16Dupa ceva timp o sa vii si o sa deschizi un topic cu citate de suferinta.

Ai reusit sa citesti? Tot????????????????????

Doar primele doua.

De la: kiss_my_ass, la data 2011-12-07 12:03:13

De la: kudika421339, la data 2011-12-07 11:59:51

De la: Max2, la data 2011-12-07 11:43:26Unele din citate chiar sunt superbe.
Ganditi-va acum cum ar fi sa traiti efectiv ce se ascunde in spatele unor astfel de texte care din nefericire, pentru multi sunt doar vorbe goale.

Tu ai trait vreodata acel ceva,ce se regaseste in "culisele" textelor?Eu cred ca nu! Nu spun ca nu este minunat sa traiesti asa ceva,dar ca sa certificam asemenea trairi,ar trebui sa ne intoarcem in timp,sa cunoastem vremurile cand exista respect,dragoste curata si sinceritate!

nici asa, 339! tot ce se spune in acele citate despre iubire este ceva ideatic, imposibil de atins!

De la: kudika018314, la data 2011-12-11 08:25:29 Puțini înțeleg astfel de cuvinte într-adevãr, și la puțini le e dat sã trãiascã așa clipe .........

De la: cristinxxx, la data 2011-12-11 08:44:48

De la: kudika018314, la data 2011-12-11 08:25:29 Puțini înțeleg astfel de cuvinte într-adevãr, și la puțini le e dat sã trãiascã așa clipe .........

Depinde cum este tratata boala ,cu supraveghere medicala de specialitate si medicatie adegvata unii scapa, dar altii raman asa traind si recitand toata viata acelasi repertoriu ......

De la: Mararom, la data 2011-12-07 08:56:31 Ne iubim fiindcã visul Destinului tãu este în mine.
Ai cei mai frumoºi ochi din lume fiind ochii Clipei mele ºi cred în ei. Te-am regãsit abia în amurgul sentimental al vieþii doar ca sã te întreb câte priviri s-au pierdut naufragiind în tine, câte ºoapte ai spart în sufletul tãu, câte speranþe ai ars pe jarul dorinþelor dãruite deºertãciunii trupeºti, câte ºi mai câte….. dar am uitat sã te întreb de ce? Doar fiindcã nu ne-am întâlnit la Timpul de la colþul strãzii Destinului atunci când ar fi trebuit?
Doar muritorii cautã nemurirea, fiindcã nemuritorii nu ºtiu ce este aceasta.
Ce suntem noi în afarã de un vis nebun al unui înger complexat de Sine, pierdut undeva în Ierarhia Numerologiei?
Ce pot sã-þi spun decât cã totul e bine aºa cum trebuie sã fie, ochii plâng sau râd în adâncurile infinitului uitat din noi, oamenii se nasc ºi mor la ruleta sorþii plãtitã cu jetoane de Destin, cerul e bântuit când de seninul fericirii când de norii suferinþei, toate sunt bune ºi rele doar clipele trec fãrã a netrece vreodatã.
Deodatã a început sã fulgere cu gânduri uitate sau risipite, albe, negre la început, multicolore pe urmã. S-a stârnit o furtunã sentimentalã cum nu mi-a mai fost dat sã vãd vreodatã. ªi ploua cu suflete trecute peste cimitirul gândurilor mele cu nume de Deºertãciunea Învierii, unde un loc de veci e mai ieftin decât unul de o clipã fiindcã, viaþa e mai micã decât o clipã de Univers, prin care trecem.
ªi eram fericiþi fiindcã cerul era mai nins ca niciodatã cu petalele privirilor noastre care au fost luate de acelaºi vânt sentimental ºi duse spre nicãieri. De aceea m-am hotãrât sã te caut. I-am spus ºi vântului care a început sã râdã ironic de parcã ar fi fost ceva atât de absurd. Râdea în timp ce ducea praful clipelor cazute de pe Destin în tãriile unde se þes noi amintiri uitate de toþi. ªi atunci am vrut sã ºtiu de ce duce acolo amintirile pierdute ºi neºtiute de nimeni cã doar nu e cerul biblioteca amintirilor?

Abia acum aº vrea sã cuprind infinitul, sã-l întreb ce a cãutat la întâlnirea sa cu Dumnezeu? Doar fiindcã vroia sã cunoascã Sfârºitul unui Început sau poate cã se simþea la fel de singur ca ºi Dumnezeu fãrã de noi?
Oare am greºit atât de mult cu toþii prin pãcatul originar de început al lumii când am vrut sã ºtim neºtiutul, sã înþelegem neînþelesul, pentru a încerca sã învãþãm sã murim când pentru moarte nu ai nevoie de nici o învãþãturã, cum probabil nu avem nevoie nici pentru viaþã?
Sã fim optimiºti, iubirea mea cea mare, fiindcã avem de partea noastrã clipa ºi nu Destinul, fiindcã avem eternitatea acestei clipe ºi nu timpul, fiindcã ne avem pe noi, acum ºi aici, ºi nicãieri în urma clipei, fiindcã va ninge cu timp, ºi aceastã urmã va fi îngropatã de stele cãzãtoare, devenind o amintire a unei lumi trecute.
Sã înþeleg cã iarna va aduce doar puþin frig în necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apãsat decât orice vorbe? Nu cred fiindcã e anotimpul gerurilor extreme, când totul e îngheþat inclusiv privirile noastre. ªi atunci ne vom despãrþi la fel de accidental cum ne-am întâlnit sau lacrimile noastre ingheþate se vor sparge pe asfaltul negru al gândurilor despre o iubire trecãtoare care se credea eternã în adâncurile sufletelor noastre?
Te gândesc ºi ºtiu cã nu ai tolera o iarnã a singurãtãþii niciodatã, dar mai ºtiu cã anotimpurile nu pot fi alungate din existenþa noastrã efemerã de acum. Cu cât e mai efemerã existenþa, cu atât o dorim mai eternã ºi mai înflãcãratã de paºii triºti sau plini de sine ai unei iubiri care cu cât este mai profundã cu atât devine mai dureroasã. E ºi asta o deºertãciune.
Îmi este frig de mine însumi de sentimentele mele atunci când mã gândesc la sensul acestora, la faptul cã sunt asemeni unor frunze a cãror soartã este inevitabila ºi ruginia toamnã, unde ne vom pierde încetul cu încetul de noi înºine pentru a intra în iarna singurãtãþii inimilor noastre.
Lumea în sine este trecãtoare ºi astfel îi înþeleg pe mulþi care încearcã sã uite de aceastã lume trecând ca niºte strãini prin ea, asemeni nouã care am fi putut trece la fel prin gara iubirii noastre unde ne-am intâlnit accidental.
Sunt alãturi de tine în acest mister care e filozofia iubirii pe care as vrea sã o înþeleg privind adânc în ochii tãi ºi sã aflu dacã iubind vei înþelege mai mult despre tine decât dacã ai fi ceea ce eºti azi ca suflet, un strãin, un simplu trecãtor în aceastã existenþã care va deveni un vis uitat odata cu moartea sau poate un vis reamintit dar tot un vis. Te þin de mânã ºi nu vreau sã mã trezesc din acest vis care este actuala mea viaþã realã tocmai fiindcã vreau sã fiu etern alãturi de tine.
De ce suferim din dragoste? Nu ar fi mai bine sã uitãm de aceastã durere care e una dintre cele mai acute ale acestui cer, peste care se aºtern norii cuvintelor câteodatã? Sunt momente în care vreau sã-þi scriu dar nu pot, în care vreu sa alerg dar îmi simt clipele de plumb, în care vreau sã sparg cupa plinã de venin scrisã în Destinul trecut de dinaintea noastrã a acestei lumi dar nu pot fiindcã fac parte din el la fel ca ºi tine iubirea mea ºi de aceea va trebui sã bem durerea iubirii pânã la capãt împlinindu-ne astfel soarta ca un dat al creaþiei petrecute mai demult decât însuþi timpul.
Priveºte apusul cuvintelor care strigã sau vor sã tacã ºi ascultã-mi ºoaptele necuvintelor mele ce vor sã-þi spunã cât de mult te iubesc chiar ºi atunci când pe buze e frig ºi peste tot e numai durere sau înstrãinare ºi asta nu fiindcã lumea ar fi strãinã de oameni, ci exact invers, oamenii se vor strãini de lume fiindcã dacã ar iubi-o ºi ar înþelege-o ar realiza cã ar trebui sã fie ceea ce nu sunt, adicã, puþin mai mult oameni, puþinã mai multã iubire ºi profunzime. Oare cere aceastã lume prea mult pentru a fi înþeleasã?
Sunt momente în care simt cum cerul se prãbuºeºte peste Destinul meu, ascuns în buzunarul propriilor mele sentimente pentru a-l feri de oricine ar încerca sã-l fure, tocmai pentru a þi-l putea dãrui þie, iubirea mea cea mare. Dacã s-ar prãbuºi cerul oare aº mai putea sã þi-l dãruiesc atâta timp cât Destinul rãmâne scris doar sub un cer al întâlnirii noastre accidentale? Oare am mai fi noi dacã am elimina acest accident al iubirii?
Sunt bolnav de iubire, sunt bolnav de clipele Destinului tãu ce se aflã în inima mea care împarte cele douã eternitãþi ale noastre în timpi ºi spaþii ale dorinþelor ºi sentimentelor noastre nesfârºite.
Tu eºti catedrala de care am nevoie, iubirea mea, pentru mântuirea propriei mele existenþe.
Simt cã cu cât te iubesc mai mult pe tine îl iubesc ºi pe Dumnezeu în aceeaºi mãsurã fiindcã încep cu adevãrat sã-L simt, sã-L regãsesc pierdut adânc în sufletul tãu, dragostea mea. Abia atunci realizez cã Dumnezeu nu se aflã acolo doar pentru a-mi spune cã are chip frumos ºi nici pentru a-mi demonstra existenþa Sa ci fiindcã noi suntem un accident de a ne afla în faþa Lui ºi de a-I înþelege mãreþia eternitãþii sale în noi.
Vom fi uniþi prin sfinþenia iubirii în ºi prin Dumnezeul nostru etern. ªi atunci, oricât de mult am realiza deºertãciunea acestei lumi, ºi am ºti cã vom fi mereu acea stea care va arde continuu pentru a apãrea ca imagine pe o boltã a unei lumi dupã ce va fi murit demult, vom înþelege cã toate acestea ºi încã multe altele nu au nici o importanþã fiindcã între noi, în noi ºi peste noi e Dumnezeul acela tãcut care nu are nevoie nici de imagini sau alte cuvinte ci doar de iubirea noastrã nesfârºitã.
ªi vom fi etern împliniþi ºi hrãniþi de Dumnezeul iubirii noastre ºtiind cã ne mistuim pentru acest Dumnezeu care va rãmâne etern peste timpi sau spaþii, peste orice deºertãciune, ºtiind cã doar El, acest Dumnezeu suntem: Noi! Acesta este sensul iubirii noastre al sufletelor pereche.
Oriunde am fi, oricât de departe unul de altul acest Dumnezeu al iubirii noastre va fi etern cu noi, fiind Parisul viselor noastre, alãturi de care ne vom plimba împreunã pe bulevardele pline de roua sentimentelor noastre prelinsã pe iarba clipelor care se va usca ºi ea la rândul ei fiindcã orice ai face iarna nu poate fi opritã.
ªi ne vom trezi într-o lume unde vom fi iar o stea, pe urmã vom arde doar fiindcã va urma sã ne stingem iarãºi pentru a ne putea gasi ca douã suflete pereche care sã viseze la un Paris prin care sã se plimbe, sã se iubeascã, sã se doreascã, sã fie bolnavi unul de altul, sã sufere dar sã ºi tremure de fericire, de fiorul divin pe care þi-l dã dragostea acea arzãtoare prinsã de vâlvãtaia mistuitoare a pasiunii.
Cât de puþini suntem cei care în viaþa am trãit cu adevãrat o mare iubire, cât de puþini ne-am nãscut astfel aici în aceastã lume ºi cât de mulþi îºi trãiesc viaþa morþi de ei înºiºi, cu sufletele neumblate de paºii nici unei mari iubiri. De ce? Sã-L întreb pe Dumnezeu sau pe Destinul care e imaginea acestuia? De ce? Sã întreb vântul, cuvântul sau oceanul din apa cãruia am ajuns sã visãm aceastã lume? Rãspunsul constã în noi ºi numai în noi, în iubire.
ªi ce a mai rãmas din strãlucirea noastrã de atunci? Din destinul nostru intergalactic de stea? O amintire pe bolta unei lumi, iar aici douã suflete care se cautã etern pentru a se mistui, pentru a arde în neputinþa acestei deºertãciuni, la fel ca ºi atunci când eram o stea.
Oare aº putea vreodatã, iubire, sã nu cred în lumina privirii tale, acolo departe de tine, de amândoi unde ne întâlnim atât de adesea? Abia acolo simþim cã în aceastã lume e mai greu sã fii fericit fiindcã fiecare clipã de fericire este o mare deºertãciune, poate mai mare decât acea de tristeþe. Acolo ºtim câtã nevoie avem unul de celãlalt pentru a înfrunta aceastã lume deºartã unde am ajuns aduºi pe aripile Luminii Divine din cine ºtie ce ungher al inimii acestui Univers unde am strãlucit odatã ºi odatã ca fiind o singurã stea, unde am fost împliniþi neºtiind cã întreaga noastrã strãlucire ºi împlinire de atunci este la fel de trecãtoare precum e acum aceastã lume.
Am crezut întotdeauna în lumina divinã a sufletelor pereche cum cred în destinul privirilor pierdute pe drumurile încâlcite ale vieþii dar sã nu uitãm cã tot lumina este aceea care ne aduce imaginea vie a unor stele moarte demult.
Totul este o mare amintire, fiindcã doar Dumnezeu este Unicul real, iar atunci când iubim ne amintim mai mult ca oricând de Dumnezeu fiind mai aproape de acesta.
Atunci când privesc în strãfundurile fiinþei tale, iubindu-te atât de mult, îl privesc ºi îl simt pe Dumnezeu, amintindu-mi de una dintre imaginile sale atât de dragi mie: chipul tãu!
Am crezut întotdeauna în lumina divinã a sufletelor pereche cum cred în destinul privirilor pierdute pe drumurile încâlcite ale vieþii dar sã nu uitãm cã tot lumina este aceea care ne aduce imaginea vie a unor stele moarte demult.
Poate fi ceva mai important decât iubirea? Doar aceasta poate înfrunta praful deºertãciunii.
Prin Dumnezeu ºi numai prin Dumnezeu noi cunoaºtem amintindu-ne propria noastrã imagine despre noi ºi lume, imagine care a fost ºi va rãmâne etern dincolo de deºertãciunea acestei þãrâne care respirã prin noi, cei pierduþi în negura infinitãþii lumilor cu nume de vis. De aceea adevãratul Dumnezeu apare doar atunci când iubeºti profund, când simþi cã nu poþi muri dar nici trãi fãrã clipele sufletului tãu drag, pe care le vrei, dar cu toate cã eºti atât de însetat vei refuza apa vieþii în schimbul lor, fiindcã trezirea cãtre marea amintire care e Dumnezeu se face doar prin moarte.
Dar tu, îngerul meu drag, tu unde eºti? În mine, în tine, sau în noi? Oare eu unde sunt? Suntem simþire ºi destin, suntem repere fundamentale unul faþã de altul, de aceea vom fi mereu despãrþiþi de blestemul simetriei acestui vis cu nume de lume. ªtiu cã atunci când te strig în vâltoarea clipelor ai sã-mi dai întâlnire doar la cascada deznãdejdii, fiindcã doar acolo am putea fi alãturi, doar în zbuciumul ei ar mai putea înþelege calitatea aceasta a noastrã de a fi repere fundamentale unul faþã de celãlalt, de a fi astfel suflete pereche.
De ce atunci când mã gândesc la sufletul meu pereche îl simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar ºi mai exigent, mai cald dar ºi mai rãzbunãtor, mai trist dar gata oricând de cel mai debordant optimism dar ºi exuberanþã izvorâtã din adâncul etern al privirilor noastre pierdute în negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?
Nu pot sã înþeleg de ce Dumnezeu trebuie scris doar cu literã mare. Oare nu ar fi mult mai mare Dumnezeu dacã ºi-ar dori sã fie scris ºi cu literã micã? Dacã nu l-ar interesa cu ce literã e scris? Dumnezeu nu poate fi modest? Modestia e o virtute doar pentru om? La fel ºi în iubire, oare nu ar fi aceasta mult mai intensã dacã nu ar fi doar strigatã, ci ºi ºoptitã sau simþitã în tãcerea necuvântului?
Totul este deºertãciune în afarã de iubire. Rãzboaiele, structuralizãrile sociale bolnave, mizeriile acestei lumi se datoreazã înstrãinãrii oamenilor de sinele lor care este Iubire ºi atât.
Noi nu suntem nimic altceva decât iubire ºi în urma noastrã nu rãmâne nimic altceva decât tot iubirea pe care am lãsat-o acestei lumi ºi atât. Restul se ºterge cu buretele deºertãciunii pe tabla uitãrii. Asta suntem noi! Iar cei care nu au trãit o Mare Iubire înseamnã cã nici nu s-au nãscut vreodatã pe acest tãrâm.
Nu poþi sã strigi în iubire fiindcã este unicul loc unde nu au ce cãuta cuvintele decât sensurile lor care ºi aºa devin absurde. Nu poþi sã minþi în iubire fiindcã nicio simþire a ta nu poate fi minþitã, altfel nu ai exista tu, ci minciuna vieþii tale. Nu poþi triºa în iubire fiindcã nu sunt niciodatã douã cãi pe care sã le poþi alege, ci doar una singurã care este ºi va rãmâne calea vieþii tale. De aceea în iubire nu poþi fi decât tu ºi singurãtatea din tine în afara sufletului tãu pereche.
În iubire nu trebuie niciodatã sã te îndoieºti fiindcã nu poþi iubi cu jumãtãþi de mãsurã. Nu! Niciodatã, Marea Mea Dragoste, niciodatã în iubire nu poate fi ºi o zonã gri decât acele pãtrate de alb ºi negru aflate pe tabla de ºah a acestei Iluzii a Vieþii, pe care o împãrþim împreunã, prin Destin, pânã când moartea ne va uni prin eternitatea sa.
Te iubesc atât de mult, dragul meu suflet pereche, încât nu pot exprima în cuvinte. Într-o mare iubire cuvintele nu-ºi au rostul, precum îºi pierde consistenþa orice atingere sau privire, fiindcã toate acestea sunt ºi vor rãmâne numai în strãfundurile sufletelor noastre.
Sã ºtii cã ºi sfinþenia face parte din iubire, iar tu eºti o sfântã a Destinului meu, o religie a vieþii mele. Un crez al fiinþei uitate din mine, strãinul care mã îndrept spre nicãieri, ºtiind cã acolo unde va fi mã voi împlini prin moarte, aºteptându-te…
Nu credeam sã vii acum, la vârsta ºi ceasul acestei Iluzii a Vieþii, dar îþi spun printre gratiile acesteea cât de mult Te Iubesc ºi sã nu te îndoieºti niciodatã de mine.
Sã fie disperarea ºi deznãdejdea o fãrâmã dintr-o realitate transcendentalã la care noi nu avem acces, fericire ºi împlinire, iar fericirea ºi bucuria noastrã sã fie tristeþe ºi deznãdejde? Sã fie bogãþia în acea realitate transcendentalã cea mai nenorocitã sãrãcie, iar sãrãcia cea mai mare bogãþie? Odatã ce noi trãim doar Iluzia Vieþii, nu vom cunoaºte niciodatã adevãrata realitate.

De la: kudika421339, la data 2011-12-07 11:59:51

De la: Max2, la data 2011-12-07 11:43:26Unele din citate chiar sunt superbe.
Ganditi-va acum cum ar fi sa traiti efectiv ce se ascunde in spatele unor astfel de texte care din nefericire, pentru multi sunt doar vorbe goale.

Tu ai trait vreodata acel ceva,ce se regaseste in "culisele" textelor?Eu cred ca nu! Nu spun ca nu este minunat sa traiesti asa ceva,dar ca sa certificam asemenea trairi,ar trebui sa ne intoarcem in timp,sa cunoastem vremurile cand exista respect,dragoste curata si sinceritate!