Setari Cookie-uri

Vreau o pauza

Buna tuturor, am intrat pe acest forum ca sa aflu si eu niste pareri, in special a doamnelor si domnisoarelor. Situatia mea este astfel. Am o relatie cu cineva de 4 ani, din care vreo 3 locuind impreuna. In tot acest timp am impartit cu persoana iubita si bune si rele, am fost impreuna, parca eram nedespartiti, iar cine ne vedea zicea ca suntem facuti unul pentru altul (eu am 26 de ani iar ea 24). E drept ca ne mai certam, in special datorita faptului ca eu eram cel care oferea mai mult in relatie, iar ea mai putin. Problema e ca eu prin natura muncii, a trebuit sa plec pentru 8 luni din tara (au trecut deja 4), iar ea a ramas in tara. La inceputul perioadei vorbeam des si ne ascultam, era greu unu fara altul, iar la doua luni deja dorinta de a ne revedea era f mare, parca eram ca doi nebuni ca nu ne vedem. Numai ca imediat dupa acest moment "critic" ea a inceput sa vb pe mess cu cineva, un strain, pe care il avea il lista de ceva vreme, ca au lucrat in aceeasi multinationala si mai aveau de interactionat din cand in cand. Cand am venit acasa pt o scurta perioada si am simtit-o putin schimbata, si mi-a si marturisit de ce, iar dupa cateva discutii problema parea rezolvata. Apoi a trebuit sa plec iar... Dupa vreo saptamana am simtit-o tot mai distanta si mai rece, iar eu parca innebuneam. Asa ca dupa inca vreo 2 sapt am insistat sa imi spuna exact care-i treaba, iar ea mi-a zis ca e bulversata si ca incearca sa-si dea seama pe care dintre noi ne-ar alege, mai ales ca tipu ala a venit in tara pt ea ca sa o vada si sa-i marturiseasca ca o iubeste. Dupa ce mi-a marturisit astea mi-a zis ca vrea o pauza si ca vrea sa incerce ceva nou, ca ea nu mai e sigura de ce simte pentru mine si ca s-o las in pace ca doar o stresez. Greseala mea ,eu fiind de principiu ca pauzele sunt doar niste prostii intr-o relatie, e ca am inceput ca un disperat sa ii spun ca de fapt pe mine ma iubeste (eu sunt sigur de asta, si mi se pare doar ca ea e bulversata si ca o vrea neaparat sa incerce ceva nou ca sa se convinga cu adevarat ca eu sunt cel mai bun ), iar acum chiar mi se pare aiurea toata povestea asta lacrimogena ce am facut-o. Ideea e ca am pus-o sa aleaga, iar ea a zis ca vrea neaparat sa incerce ceva nou, si desi n-am acceptat chiar pe loc, m-am gandit o noapte si i-am acordat pauza dorita, si am sa incerc din rasputeri sa nu o mai caut si sa nu mai discut cu ea despre noi. Oricum, mi se pare absurd ca o ales sa incerce ceva nou cu unul care e si din alta tara, deci au o relatie la distanta si in plus nici nu e unul care sa zici ca te da pe spate (i-am vazut niste poze pe net). Poate nu ma credeti, dar erau momente cand chiar credeam ca suntem facuti unul pt altul, gandeam la fel, de multe ori facand lucruri diferite, ne veneau in cap aceleasi ganduri, aceleasi idei. Tocmai din aceasta siguranta pe care am avut-o pentru relatia asta am decis sa-i dau pauza convins fiind de faptul ca si ea ma iubeste. In plus chestia asta mai e un capriciu al ei, ca imi mai zicea si alta data ca ar vrea sa mai incerce si altceva inainte sa ne casatorim, sa se convinga inainte de casatorie (mi se pare mie sau cateodata cand lucrurile merg bine femeile au tendinta sa complice totul, mai ales daca-s rasfatate si nu au dus niciodata grija relatiei sau a zilei de maine ). Ce vreau sa va intreb acum este cam cum credeti ca se va desfasura toata treaba si ce recomandari aveti.Va astept parerile, mersi. anticipat
rvnlv
Postat pe 4 Februarie 2012 19:17
[quote name='rvnlv' date='2012-02-04 19:17:31'
''..a ce mi-a marturisit astea mi-a zis ca vrea o pauza si ca vrea sa incerce ceva nou, ca ea nu mai e sigura de ce simte pentru mine si ca s-o las in pace ca doar o stresez. ..."

Tinere,prietena si-a exprimat clar dorinta,,las-o in pace,,,,acorda-i pauza dorita,,,oricum,,odata ce a luat hotararea de a incerca acel "nou",o va face cu siguranta!!!Nu o sufoca,caci nu merita efortul!!In orice relatie ,in care intervine distanta,,problemele se precipita sa apara,sunt inerente la un moment dat!Deci,delimiteaza lucrurile si lasa-i libertatea de alegere,,mai devreme sau mai tarziu va hotara asupra caruia dintre pretendenti sa-si concentreze atentia!
MissRainbow
Postat pe 4 Februarie 2012 19:26
Wow Rvnlv,situatia ta este foarte incalcita...tu zici ca ea te iubeste,dar din ceea ce ne-ai povestit tin sa cred ca ...NUP...imi pare rau pt tine .
Nu intotdeauna apreciem ceea ce avem de cat atunci cand pierdem si de multe ori insa este foarte tarziu.O sa vezi cum se va intoarce la tine cand vor disparea acesti fluturasi din stomac,dar acum depinde de tine mult ...daca poti ierta si sa mergi mai departe.
Concluzia:da-i libertatea de care are nevoie pt ca oricum nu ai de ales si daca tot o vrei inapoi ,lasa-i usa deschisa.

Bfta si multa rabdare !
criszoe
Postat pe 4 Februarie 2012 19:27
). Ce vreau sa va intreb acum este cam cum credeti ca se va desfasura toata treaba si ce recomandari aveti.Va astept parerile, mersi. anticipat

cam asa se intampla cu relatiile in care unu pleaca pentru un timp.imediat se gaseste tineva care sa culeaga ceea ce omu produce.
acum o sa suferi ca un caine daca nu te detasezi de ea!
bafta!
jean_luc_picard
Postat pe 4 Februarie 2012 19:31
Eu in locul tau nu i-as fi acordat o pauza ci i-as fi acordat o pereche de papuci Sper ca nu-i vei permite sa-si bata joc de tine. Dupa ce se satura de su*la aluia vine la prost, bine merci?!
ilumax_76
Postat pe 4 Februarie 2012 19:38
De la: rvnlv, la data 2012-02-04 19:17:31Buna tuturor, am intrat pe acest forum ca sa aflu si eu niste pareri, in special a doamnelor si domnisoarelor. Situatia mea este astfel. Am o relatie cu cineva de 4 ani, din care vreo 3 locuind impreuna. In tot acest timp am impartit cu persoana iubita si bune si rele, am fost impreuna, parca eram nedespartiti, iar cine ne vedea zicea ca suntem facuti unul pentru altul (eu am 26 de ani iar ea 24). E drept ca ne mai certam, in special datorita faptului ca eu eram cel care oferea mai mult in relatie, iar ea mai putin. Problema e ca eu prin natura muncii, a trebuit sa plec pentru 8 luni din tara (au trecut deja 4), iar ea a ramas in tara. La inceputul perioadei vorbeam des si ne ascultam, era greu unu fara altul, iar la doua luni deja dorinta de a ne revedea era f mare, parca eram ca doi nebuni ca nu ne vedem. Numai ca imediat dupa acest moment "critic" ea a inceput sa vb pe mess cu cineva, un strain, pe care il avea il lista de ceva vreme, ca au lucrat in aceeasi multinationala si mai aveau de interactionat din cand in cand. Cand am venit acasa pt o scurta perioada si am simtit-o putin schimbata, si mi-a si marturisit de ce, iar dupa cateva discutii problema parea rezolvata. Apoi a trebuit sa plec iar... Dupa vreo saptamana am simtit-o tot mai distanta si mai rece, iar eu parca innebuneam. Asa ca dupa inca vreo 2 sapt am insistat sa imi spuna exact care-i treaba, iar ea mi-a zis ca e bulversata si ca incearca sa-si dea seama pe care dintre noi ne-ar alege, mai ales ca tipu ala a venit in tara pt ea ca sa o vada si sa-i marturiseasca ca o iubeste. Dupa ce mi-a marturisit astea mi-a zis ca vrea o pauza si ca vrea sa incerce ceva nou, ca ea nu mai e sigura de ce simte pentru mine si ca s-o las in pace ca doar o stresez. Greseala mea ,eu fiind de principiu ca pauzele sunt doar niste prostii intr-o relatie, e ca am inceput ca un disperat sa ii spun ca de fapt pe mine ma iubeste (eu sunt sigur de asta, si mi se pare doar ca ea e bulversata si ca o vrea neaparat sa incerce ceva nou ca sa se convinga cu adevarat ca eu sunt cel mai bun ), iar acum chiar mi se pare aiurea toata povestea asta lacrimogena ce am facut-o. Ideea e ca am pus-o sa aleaga, iar ea a zis ca vrea neaparat sa incerce ceva nou, si desi n-am acceptat chiar pe loc, m-am gandit o noapte si i-am acordat pauza dorita, si am sa incerc din rasputeri sa nu o mai caut si sa nu mai discut cu ea despre noi. Oricum, mi se pare absurd ca o ales sa incerce ceva nou cu unul care e si din alta tara, deci au o relatie la distanta si in plus nici nu e unul care sa zici ca te da pe spate (i-am vazut niste poze pe net). Poate nu ma credeti, dar erau momente cand chiar credeam ca suntem facuti unul pt altul, gandeam la fel, de multe ori facand lucruri diferite, ne veneau in cap aceleasi ganduri, aceleasi idei. Tocmai din aceasta siguranta pe care am avut-o pentru relatia asta am decis sa-i dau pauza convins fiind de faptul ca si ea ma iubeste. In plus chestia asta mai e un capriciu al ei, ca imi mai zicea si alta data ca ar vrea sa mai incerce si altceva inainte sa ne casatorim, sa se convinga inainte de casatorie (mi se pare mie sau cateodata cand lucrurile merg bine femeile au tendinta sa complice totul, mai ales daca-s rasfatate si nu au dus niciodata grija relatiei sau a zilei de maine ). Ce vreau sa va intreb acum este cam cum credeti ca se va desfasura toata treaba si ce recomandari aveti.Va astept parerile, mersi. anticipat

Daca vrei sa-ti complici viata, alege s-o traiesti alaturi de o persoana nehotarata. Parerea mea este ca tipa nu stie ce vrea, nu se iubeste decat pe sine si nu merita dragostea si atentia ta. Mai bine renunti la ea, pentru ca daca vei continua cu ea, te va insela, nu o data, ci de "n" ori. Nu-i femeie de casa, sa stii.
franziska_eu
Postat pe 4 Februarie 2012 22:28
Iti zic eu cum se vor desfasura lucrurile...in primul rand ea este clar ca vrea sa incerce sa vorbeasca cu mai multi baieti pentru ca daca te-ar fi iubit ar fi exclus orice gand de a mai vorbi si cu altcineva....in al doilea rand relatiile la distanta nu au functionat si nici nu vo functiona niciodata...in al treilea rand ar fi bine sa incerci sa o uiti si sa-ti cauti o fata care sa-ti ofere ceea ce cauti tu...in al patrulea rand ea in timp va realiza dragostea pe care i-ai purtato tu si se va da cu, capul de pereti....mai rar baieti seriosi ca tine ....acuma sa nu tio iei in cap pentru ca ai si tu partea ta de vina pentru ca iti place sa pui paie pe foc ...niciodata sa nu constrangi pe cineva

Secretul fericirii consta in alegerile pe care le facem...
kudika_nikole
Postat pe 5 Februarie 2012 01:28
Aveti dreptate in legatura cu pauza, asa m-am gandit si eu. I-am dat pana la urma pauza dorita fara prea multe comentarii si explicatii. Am constatat ca ma lupt cu morile de vant si ca orice argument as da nu ar fi bun. Vorba ei, sa lasam timpul sa rezolve lucrurile. Ceea ce ma frapeaza pe mine este aceasta schimbare de pozitie radicala. De la te iubesc la stau si ma gandesc daca intre noi mai e ceva sau e doar obisnuinta. Acum o luna faceam dragoste, iar acum zice ca nu mai simte nimik. E chiar asa usor pt o femeie sa-si schimbe sentimntele cand mai apare vreo unul prin preajma ?
rvnlv
Postat pe 5 Februarie 2012 10:30
De la: rvnlv, la data 2012-02-05 10:30:59Aveti dreptate in legatura cu pauza, asa m-am gandit si eu. I-am dat pana la urma pauza dorita fara prea multe comentarii si explicatii. Am constatat ca ma lupt cu morile de vant si ca orice argument as da nu ar fi bun. Vorba ei, sa lasam timpul sa rezolve lucrurile. Ceea ce ma frapeaza pe mine este aceasta schimbare de pozitie radicala. De la te iubesc la stau si ma gandesc daca intre noi mai e ceva sau e doar obisnuinta. Acum o luna faceam dragoste, iar acum zice ca nu mai simte nimik. E chiar asa usor pt o femeie sa-si schimbe sentimntele cand mai apare vreo unul prin preajma ?

Nu,nu este deloc usor acest lucru,dar il fac ,totusi,cele care nu au sentimente puternice fata de partener!!!Femeile,de regula,sunt statornice in iubire,atunci cand isi gasesc perechea,,,dar exista si exceptii!Repet,distanta intervenita intre voi doi,v-a fost inamic si celalalt barbat a aplicat alta tactica de cucerire a iubitei tale,menita sa distruga esafodajul vostru,destul de sensibil se pare!Da-i libertate,las-o as zboare in directia dorita de ea!!
MissRainbow
Postat pe 5 Februarie 2012 10:38
Hmmm, se poate sa ai dreptate cu ceea ce simte, asta ar fi cel mai logic de zis. Stiu si faptul ca pe de alta parte e foarte dificil sa alegi mai ales cand apare altcineva si-ti promite ceea ce tu nu ai in relatia curenta sau ce-ti lipseste pe moment. Pot sa spun ca stiu asta dintr-o experienta personala.
rvnlv
Postat pe 5 Februarie 2012 10:50
De la: rvnlv, la data 2012-02-05 10:50:30Hmmm, se poate sa ai dreptate cu ceea ce simte, asta ar fi cel mai logic de zis. Stiu si faptul ca pe de alta parte e foarte dificil sa alegi mai ales cand apare altcineva si-ti promite ceea ce tu nu ai in relatia curenta sau ce-ti lipseste pe moment. Pot sa spun ca stiu asta dintr-o experienta personala.

Ai atins punctul nevralgic!!!Te-ai gandit la faptul ca s-ar putea ca tu sa nu-i fi oferit ceea ce avea nevoie????Ai fost partenerul perfect pentru ea?Nu cred!!Alegerea se face in functie de "+ si "-",,,dar in cazul tau,,,plusul adus de celallat a primat!!!Invata din greseli si vezi-ti de drumul tau!!!In iubire,referitor la femei,trebuie sa fii constant in manifestari si consecvent a in a demonstra iubirea ,ce o porti iubitei tale,,orice fisura existenta,,va produce ruptura!
MissRainbow
Postat pe 5 Februarie 2012 10:58
De la: MissRainbow, la data 2012-02-05 10:58:26

Da, pot sa-ti spun ca am fost constant in iubire si i-am aratat asta, poate mai mult decat ar fi trebit. Aici nu am nici cea mai mica urma de indoiala. De afectiune si de constanta in declaratii si in manifestari nu a dus lipsa chiar deloc. Ce-mi reprosez este ca eram uneori pea focalizat pentru a ma gandi la ziua de maine si a face tot timpul ceea ce trebuia, chiar daca uneori nu era romantic sau ceva spontan si recunosc ca asta nu e prea placut intr-o relatie, se stinge pasiunea. Dar mentionez ca uneori chiar nu am avut de ales, eram constransi de anumite situatii sa facem asa ceva. Iar de multe ori deciziile erau discutate si luate de comun acord. Poate ai sa zici ca ma laud, dar ceea ce am facut a fost tot timpul pentru noi, nu ieseam in cluburi, nu stricam banii aiurea, nu ieseam cu altele, iar cu prietenii la bere foarte, foarte rar. Si nu i-am interzis nici ei niciodata sa faca ce vrea, sa iasa cu fetele in club sau la suc (si nici nu vroia sa iasa, f rar a iesit fara mine). Certurile care erau intre noi de cele mai multe ori erau ca eu ii reprosam ca nu-mi arata destula afectiune si ca e mai distanta, dar asa era ea si asa a fost crescuta.
rvnlv
Postat pe 5 Februarie 2012 11:13
De la: rvnlv, la data 2012-02-05 11:13:28

Vedeti,voi,barbatii,in momentul in care intalniti o femeie mai retinuta in manifestarea sentimentelor,retrasa ca si comportament social,interiorizata emotional,,,eii,in acele momente,deveniti pisalogi,enervanti,mult prea insistenti pentru femeia respectiva,,ceea ce duce si la o mai mare prabusire in relatie!!!Domnule,,,femeia trebuie iubita fara a i se cere sa fie cum doriti voi,,,nu toate femeile sunt la fel!!!Probabil,reprosurile tale,au sacait-o in asa masura,incat a cautat un refugiu,care in cazul tau,a fost un alt barbat!!!Nu este nimic nou sub soare!!!!Tu esi mai "de casa",ca sa ma exprim intr-un mod cat mai aproape de adevar,treceai mult prea multe prin filtrul ratiunii,cand ,de fapt,trebuia sa -i acorzi si mai multa atentie femeii de langa tine!!Femeia simte,dar si resimte atunci cand este usor marginalizata!!Interiorizarea ei a venit,asa cum te-ai si exprimat dealtfel,,,din propriul fel de a fi,asa este ae zamislita,mai rece in traire,,,latura genetica a familiei conteaza si ea foarte mult,,,din unirea a doi oameni taciturni,nu o sa iasa niciodata un copil vesel,plin de volubilitate in exprimare!!
MissRainbow
Postat pe 5 Februarie 2012 11:30
De la: MissRainbow, la data 2012-02-05 11:30:28

Atentie a avut, poate ai sa zici ca ma laud, dar chiar i-am oferit atentie, chiar am incercat sa o fac sa se simta bine, dar pe de alta parte e si chestia care de obicei am vazut ca femeile o uita: faptul ca si barbatul ala de langa ea trebuie sa se simta bine. Faptul ca esti iubita, ti se acorda libertate si esti lasata sa iei deciziile care crezi tu ca sunt mai bune trebuie sa insemne ceva (doar fiindu-ti alaturi si oferindu-ti incredere) ma gandesc ca ar trebui sa fie cev(chiar daca am mai batut-o la cap). Si sa nu crezi ca ce a facut ea a fost doar sa ma lase asa cum sunt si sa-mi ofere libertate, ea a fost mai stricta si parca si ceva mai posesiva cu mine decat invers. A avut tot felul de pretentii, sa fiu asa, sa fiu altfel, cateodata nici ea nu stia cum terbuia sa fiu mai bine. Voi femeile aveti un mod ciudat de a va exprima ce simtiti. Cand vroia sa-i cumpar ceva si-i luam ceva dulce, parca nu era chiar asa potrivit, parca mai degraba sarat, si apoi invers. Am stat si am analizat situatia destul de mult in ultima perioada si mie mi se pare ca din cauza singuratatii a ales sa incerce cu altcineva, nu pentru faptul ca nu i-am oferit chiar ce vroia exact. Pentru ca in rest a cam avut tot ce-i trebuia. Oricat de nervos pe ea am tot ii mai faceam cate-un mic cadou, cate-o prajitura, cate-o floare, etc. Orircum, iti dai seama ca ceea ce am facut impreuna timp de 4 ani (in care am fost nedespartiti) e greu sa poti prezenta in cateva cuvinte pe forum. Stiu ca poate ar fi mai bine sa zic ca am fost prea bun pentru ea si sa caut altceva, insa au fost multe impreuna, si nu o spun in disperare. In momentul de fata sunt foarte calm, iar ultimele zile am reusit sa trec destul de bine peste soc. Pentru ca at cand pers de care esti atat de sigur ca te iubeste si in care ai avut atata incredere zice ca ii trebe o pauza, nu e chiar usor.
rvnlv
Postat pe 5 Februarie 2012 12:29
Ochii care nu se vad se uita; proverbul asta sa stii ca e foarte adevarat. Eu cred ca ea pana acum n-a prea avut sansa de a avea relatii si cu alti barbati si din cauza asta, poate ca a ramas cu regretul ca nu a mai experimentat si "altceva". Nu e vorba de tine, e vorba de faptul ca v-ati luat inca din adolescenta si ea nu a apucat sa vada cum e cu altii. Probabil ca barbatul de pe internet (fiind mai experimentat) a stiu ce sa-i spuna ca s-o incante si s-o ameteasca. Relatiile virtuale iti ofera de multe ori acel strop de mister si romantism, pe care o relatie reala nu ti-l poate oferi. Necunoscutul de pe internet iti pare foarte atragator, tocmai pt ca e la distanta si nu ai cum sa-l vezi in carne si oase, ca sa-i descoperi defectele. Parerea mea este ca prietena ta o sa se cam arda... Din pacate, o sa fie prea tarziu cand o sa se trezeasca la realitate si-o sa vada ca si amantul virtual e doar un om ca toti oamenii. Ea nu e destul de matura ca sa priceapa ca nu e bine sa dai vrabia din mana pe cioara de pe gard.
Micaell
Postat pe 5 Februarie 2012 12:56
S-a plictisit de prea mult bine,cand o sa se arda se va intoarce in genunchi la tine.
Broscaru
Postat pe 5 Februarie 2012 13:01
De la: Micaell, la data 2012-02-05 12:56:22Ochii care nu se vad se uita; proverbul asta sa stii ca e foarte adevarat. Eu cred ca ea pana acum n-a prea avut sansa de a avea relatii si cu alti barbati si din cauza asta, poate ca a ramas cu regretul ca nu a mai experimentat si "altceva". Nu e vorba de tine, e vorba de faptul ca v-ati luat inca din adolescenta si ea nu a apucat sa vada cum e cu altii. Probabil ca barbatul de pe internet (fiind mai experimentat) a stiu ce sa-i spuna ca s-o incante si s-o ameteasca. Relatiile virtuale iti ofera de multe ori acel strop de mister si romantism, pe care o relatie reala nu ti-l poate oferi. Necunoscutul de pe internet iti pare foarte atragator, tocmai pt ca e la distanta si nu ai cum sa-l vezi in carne si oase, ca sa-i descoperi defectele. Parerea mea este ca prietena ta o sa se cam arda... Din pacate, o sa fie prea tarziu cand o sa se trezeasca la realitate si-o sa vada ca si amantul virtual e doar un om ca toti oamenii. Ea nu e destul de matura ca sa priceapa ca nu e bine sa dai vrabia din mana pe cioara de pe gard.

Cam acelasi lucru i-am spus si eu, dar n-am mai avut cu cine vorbi. Cine nu are de lucru isi cauta. Si cam acelasi lucru mi-a spus si ea, ca tipu e mai atractiv, ca e nou (sau si intalnit o data). Sunt perfect constient ca nu am cum sa lupt cu toate fantomele care apar peste noapte, si nici nu vreau. Cateodata stau si ma gandesc si eu daca nu trebuia sa fac acelasi lucru cand au aparut alte pretendente, sa o pun pe hold si sa incerc si dincolo
rvnlv
Postat pe 5 Februarie 2012 14:56
.
Cam acelasi lucru i-am spus si eu, dar n-am mai avut cu cine vorbi. Cine nu are de lucru isi cauta. Si cam acelasi lucru mi-a spus si ea, ca tipu e mai atractiv, ca e nou (sau si intalnit o data). Sunt perfect constient ca nu am cum sa lupt cu toate fantomele care apar peste noapte, si nici nu vreau. Cateodata stau si ma gandesc si eu daca nu trebuia sa fac acelasi lucru cand au aparut alte pretendente, sa o pun pe hold si sa incerc si dincolo [/quote]

Tu hotarasti daca mai vrei sa continui sau nu. Parerea mea este ca nu se merita. Daca se lasa asa usor dusa de dulcegariile unui barbat de pe internet, eu cred ca n-ai cum sa pui baza in ea. Chiar daca se intoarce la tine, mereu vei sta cu teama ca te va insela. Eu spun ca n-are rost.
Micaell
Postat pe 5 Februarie 2012 16:08
De la: rvnlv, la data 2012-02-04 19:17:31Buna tuturor, am intrat pe acest forum ca sa aflu si eu niste pareri, in special a doamnelor si domnisoarelor. Situatia mea este astfel. Am o relatie cu cineva de 4 ani, din care vreo 3 locuind impreuna. In tot acest timp am impartit cu persoana iubita si bune si rele, am fost impreuna, parca eram nedespartiti, iar cine ne vedea zicea ca suntem facuti unul pentru altul (eu am 26 de ani iar ea 24). E drept ca ne mai certam, in special datorita faptului ca eu eram cel care oferea mai mult in relatie, iar ea mai putin. Problema e ca eu prin natura muncii, a trebuit sa plec pentru 8 luni din tara (au trecut deja 4), iar ea a ramas in tara. La inceputul perioadei vorbeam des si ne ascultam, era greu unu fara altul, iar la doua luni deja dorinta de a ne revedea era f mare, parca eram ca doi nebuni ca nu ne vedem. Numai ca imediat dupa acest moment "critic" ea a inceput sa vb pe mess cu cineva, un strain, pe care il avea il lista de ceva vreme, ca au lucrat in aceeasi multinationala si mai aveau de interactionat din cand in cand. Cand am venit acasa pt o scurta perioada si am simtit-o putin schimbata, si mi-a si marturisit de ce, iar dupa cateva discutii problema parea rezolvata. Apoi a trebuit sa plec iar... Dupa vreo saptamana am simtit-o tot mai distanta si mai rece, iar eu parca innebuneam. Asa ca dupa inca vreo 2 sapt am insistat sa imi spuna exact care-i treaba, iar ea mi-a zis ca e bulversata si ca incearca sa-si dea seama pe care dintre noi ne-ar alege, mai ales ca tipu ala a venit in tara pt ea ca sa o vada si sa-i marturiseasca ca o iubeste. Dupa ce mi-a marturisit astea mi-a zis ca vrea o pauza si ca vrea sa incerce ceva nou, ca ea nu mai e sigura de ce simte pentru mine si ca s-o las in pace ca doar o stresez. Greseala mea ,eu fiind de principiu ca pauzele sunt doar niste prostii intr-o relatie, e ca am inceput ca un disperat sa ii spun ca de fapt pe mine ma iubeste (eu sunt sigur de asta, si mi se pare doar ca ea e bulversata si ca o vrea neaparat sa incerce ceva nou ca sa se convinga cu adevarat ca eu sunt cel mai bun ), iar acum chiar mi se pare aiurea toata povestea asta lacrimogena ce am facut-o. Ideea e ca am pus-o sa aleaga, iar ea a zis ca vrea neaparat sa incerce ceva nou, si desi n-am acceptat chiar pe loc, m-am gandit o noapte si i-am acordat pauza dorita, si am sa incerc din rasputeri sa nu o mai caut si sa nu mai discut cu ea despre noi. Oricum, mi se pare absurd ca o ales sa incerce ceva nou cu unul care e si din alta tara, deci au o relatie la distanta si in plus nici nu e unul care sa zici ca te da pe spate (i-am vazut niste poze pe net). Poate nu ma credeti, dar erau momente cand chiar credeam ca suntem facuti unul pt altul, gandeam la fel, de multe ori facand lucruri diferite, ne veneau in cap aceleasi ganduri, aceleasi idei. Tocmai din aceasta siguranta pe care am avut-o pentru relatia asta am decis sa-i dau pauza convins fiind de faptul ca si ea ma iubeste. In plus chestia asta mai e un capriciu al ei, ca imi mai zicea si alta data ca ar vrea sa mai incerce si altceva inainte sa ne casatorim, sa se convinga inainte de casatorie (mi se pare mie sau cateodata cand lucrurile merg bine femeile au tendinta sa complice totul, mai ales daca-s rasfatate si nu au dus niciodata grija relatiei sau a zilei de maine ). Ce vreau sa va intreb acum este cam cum credeti ca se va desfasura toata treaba si ce recomandari aveti.Va astept parerile, mersi. anticipat

esti barbat sau carpa?????
zinaceabunasinebuna
Postat pe 6 Februarie 2012 19:22
De la: rvnlv, la data 2012-02-05 14:56:18
De la: Micaell, la data 2012-02-05 12:56:22Ochii care nu se vad se uita; proverbul asta sa stii ca e foarte adevarat. Eu cred ca ea pana acum n-a prea avut sansa de a avea relatii si cu alti barbati si din cauza asta, poate ca a ramas cu regretul ca nu a mai experimentat si "altceva". Nu e vorba de tine, e vorba de faptul ca v-ati luat inca din adolescenta si ea nu a apucat sa vada cum e cu altii. Probabil ca barbatul de pe internet (fiind mai experimentat) a stiu ce sa-i spuna ca s-o incante si s-o ameteasca. Relatiile virtuale iti ofera de multe ori acel strop de mister si romantism, pe care o relatie reala nu ti-l poate oferi. Necunoscutul de pe internet iti pare foarte atragator, tocmai pt ca e la distanta si nu ai cum sa-l vezi in carne si oase, ca sa-i descoperi defectele. Parerea mea este ca prietena ta o sa se cam arda... Din pacate, o sa fie prea tarziu cand o sa se trezeasca la realitate si-o sa vada ca si amantul virtual e doar un om ca toti oamenii. Ea nu e destul de matura ca sa priceapa ca nu e bine sa dai vrabia din mana pe cioara de pe gard.

Cam acelasi lucru i-am spus si eu, dar n-am mai avut cu cine vorbi. Cine nu are de lucru isi cauta. Si cam acelasi lucru mi-a spus si ea, ca tipu e mai atractiv, ca e nou (sau si intalnit o data). Sunt perfect constient ca nu am cum sa lupt cu toate fantomele care apar peste noapte, si nici nu vreau. Cateodata stau si ma gandesc si eu daca nu trebuia sa fac acelasi lucru cand au aparut alte pretendente, sa o pun pe hold si sa incerc si dincolo

Nu alerga dupa himere.....
Titanika
Postat pe 7 Februarie 2012 01:12
broscaru are dreptate, sa plictisit de prea mult bine, si pe de alta parte fetele sunt destul de greu de multumit, chiar daca au ceva extraordinar lg ele, tot sunt sanse sa vrea altceva(defapt k si la baieti), + femeia are nevoie de afectiune permanenta, complimente, atentie, etc......tu ai plecat si a venit altul cu alte vrajeli la care a pus botul, probabil din plictiseala, sau ceva nou sau cine stie ce are in cap
Faptul k realtiile la distanta nu functioneaza, aici nu pot fi de acord, daca sunt 2 oameni puternici, cu coloana si minte in cap, daca sunt convins de ceea ce vor in viata at totul e ok, 8 luni nu e capat de lume, mai ales k ai si fost acasa intre timp.
saneradem
Postat pe 8 Februarie 2012 17:06
Ms pt sfaturi prieteni. Deocamdata am decis sa nu ma mai implic si sa o las moarta. Oricum sunt plecat din tara si nu pot face mare lucru, chiar daca as vrea. De asemenea sunt convins ca de eram acolo aceste lucruri nu aveau loc. Si daca stau bine sa ma gandesc cred ca toata chestia asta are un mare plus si-mi da curaju sa merg mai departe, mai ales ca la un moment dat se discuta despre casatorie . Totusi, ce ma intriga pe mine mult este felul asta ciudat si rapid in care s-au schimbat toate. Ma roade asa o curiozitate sa stiu ce e in mintea unei femei in astfel de momente....desi stiu ca cer imposibilul
rvnlv
Postat pe 8 Februarie 2012 22:24
De la: rvnlv, la data 2012-02-08 22:24:09Ms pt sfaturi prieteni. Deocamdata am decis sa nu ma mai implic si sa o las moarta. Oricum sunt plecat din tara si nu pot face mare lucru, chiar daca as vrea. De asemenea sunt convins ca de eram acolo aceste lucruri nu aveau loc. Si daca stau bine sa ma gandesc cred ca toata chestia asta are un mare plus si-mi da curaju sa merg mai departe, mai ales ca la un moment dat se discuta despre casatorie . Totusi, ce ma intriga pe mine mult este felul asta ciudat si rapid in care s-au schimbat toate. Ma roade asa o curiozitate sa stiu ce e in mintea unei femei in astfel de momente....desi stiu ca cer imposibilul

Ti-ai dat singur raspunsul inca din titlu!Deci fa o pauza si reculegete!
Titanika
Postat pe 8 Februarie 2012 22:35
De la: rvnlv, la data 2012-02-08 22:24:09Ms pt sfaturi prieteni. Deocamdata am decis sa nu ma mai implic si sa o las moarta. Oricum sunt plecat din tara si nu pot face mare lucru, chiar daca as vrea. De asemenea sunt convins ca de eram acolo aceste lucruri nu aveau loc. Si daca stau bine sa ma gandesc cred ca toata chestia asta are un mare plus si-mi da curaju sa merg mai departe, mai ales ca la un moment dat se discuta despre casatorie . Totusi, ce ma intriga pe mine mult este felul asta ciudat si rapid in care s-au schimbat toate. Ma roade asa o curiozitate sa stiu ce e in mintea unei femei in astfel de momente....desi stiu ca cer imposibilul

Sentimentele unei femei nu se schimba peste noapte. Daca ea asa ti-a zis, te-a mintit, probabil ca n-a avut niciodata sentimente sau, in ultimul timp, nu mai nutrea sentimente pentru tine.
franziska_eu
Postat pe 9 Februarie 2012 06:42
Si tu pana la urma ce iti doresti ?? Sa o astepti de fiecare data cand are nevoie de pauze??? Am impresia ca te ia de fraier...scuze dar asta este adevarul!!! Ce ar fi sa-i dai o pauza definitiva ?? Fata nu vrea familie e clar- ea vrea sa experimenteze iar tu esti calul ei de bataie...daca ii da unul cu sutul stie ca se poate intoarce la tine oricand ASTA NU E DRAGOSTE!!!

Marryzza
Postat pe 10 Februarie 2012 11:41
De la: rvnlv, la data 2012-02-08 22:24:09Ms pt sfaturi prieteni. Deocamdata am decis sa nu ma mai implic si sa o las moarta. Oricum sunt plecat din tara si nu pot face mare lucru, chiar daca as vrea. De asemenea sunt convins ca de eram acolo aceste lucruri nu aveau loc. Si daca stau bine sa ma gandesc cred ca toata chestia asta are un mare plus si-mi da curaju sa merg mai departe, mai ales ca la un moment dat se discuta despre casatorie . Totusi, ce ma intriga pe mine mult este felul asta ciudat si rapid in care s-au schimbat toate. Ma roade asa o curiozitate sa stiu ce e in mintea unei femei in astfel de momente....desi stiu ca cer imposibilul

las-o in pace si vezi-ti de viata ta...doar nu o sa fii tu prostul la care se va intoarce cand ala o va parasi continua-ti viata dar fara ea... ai si tu mandria si orgoliul tau de barbat,nu te mai lasa calcat in picioare...nu a mers,NEXT!
steffy91
Postat pe 10 Februarie 2012 15:16
De la: rvnlv, la data 2012-02-08 22:24:09Ms pt sfaturi prieteni. Deocamdata am decis sa nu ma mai implic si sa o las moarta. Oricum sunt plecat din tara si nu pot face mare lucru, chiar daca as vrea. De asemenea sunt convins ca de eram acolo aceste lucruri nu aveau loc. Si daca stau bine sa ma gandesc cred ca toata chestia asta are un mare plus si-mi da curaju sa merg mai departe, mai ales ca la un moment dat se discuta despre casatorie . Totusi, ce ma intriga pe mine mult este felul asta ciudat si rapid in care s-au schimbat toate. Ma roade asa o curiozitate sa stiu ce e in mintea unei femei in astfel de momente....desi stiu ca cer imposibilul

S-a schimbat, pt ca a aparut altul in peisaj. Atunci cand mintea iti este preocupata de alta persoana, nu prea te mai intereseaza un barbat care-i peste mari si tari. probabil ca ea nici n-a tinut cu adevarat la tine.
Micaell
Postat pe 18 Februarie 2012 13:36
De la: rvnlv, la data 2012-02-08 22:24:09Ms pt sfaturi prieteni. Deocamdata am decis sa nu ma mai implic si sa o las moarta. Oricum sunt plecat din tara si nu pot face mare lucru, chiar daca as vrea. De asemenea sunt convins ca de eram acolo aceste lucruri nu aveau loc. Si daca stau bine sa ma gandesc cred ca toata chestia asta are un mare plus si-mi da curaju sa merg mai departe, mai ales ca la un moment dat se discuta despre casatorie . Totusi, ce ma intriga pe mine mult este felul asta ciudat si rapid in care s-au schimbat toate. Ma roade asa o curiozitate sa stiu ce e in mintea unei femei in astfel de momente....desi stiu ca cer imposibilul [/quote
nu poti stii ce e in mintea unei femei pentru simplul motiv ca femeile sunt diferite intre ele la fel cum si barbatii sunt diferiti intre ei. pe viitor cred ca ai putea sa tii cont de doua sfaturi, 1. sa nu generalizezi cu privire la femei si 2. sa afli exact ce vrea femeia respectiva pe termen scurt si lung, ce isi doreste si ce ii lipseste, nu sa presupui ca ii trebuia una sau alta sau mai stiu eu ce stii tu ca i-a trebuit la fosta sau le trebuie la femei in general si ca tu i-ai dat ce credeai ca are nevoie. nu. fiecare are propriile ei valori si dorinte, de multe ori trebuie sa le vezi tu ca nu iti va da o lista. invata sa fii atent la asta si vei fi mai castigat. (aici nu ma refer la maruntisuri unde fiecare are pofte diferite de la o zi la alta si mai stiu eu ce, ci la lucrurile esentiale, la conceptiile de viatza)
DayC
Postat pe 18 Februarie 2012 15:58
Spuneai ca sunteti impreuna de 4 ani, si ca de 3 locuiti impreuna. Asta e o perioada lunga de timp... Urma sa pleci pentru 8 luni, dupa care te-ai fi intors la ea. Parerea mea e ca relatiile la distanta nu functioneaza, dar in cazul tau 8 luni nu mi se pare o perioada chiar atat de lunga. Gandul ca aceste luni vor trece si ca te vei intoarce ar fi trebuit sa fie de ajuns pentru prietena ta. In viata mai pot aparea astfel de perioade, sunt pana la urma doar un alt test pentru relatia voastra. Se pare ca prietena ta nu a putut trece testul, a simtit nevoia sa umple golul lasat de tine. Eu zic ca ramane de vazut cum stau lucrurile odata ce te intorci in tara.
kudi10
Postat pe 18 Februarie 2012 20:30
Parerea mea, fara sa fiu rea, este ca ai tratat-o prea bine. Unele femei daca sunt prea cocolosite nu le este bine. Ciudat este ca dupa descrierea facuta de tine nu pare ca ar fi fost niciodata indragostita de tine.Nu exista femeie care sa nu isi arate sentimentele atunci cand iubeste.Se pare ca nu tu ai fost The One...Poate ca inca il cauta.
bea79
Postat pe 18 Februarie 2012 23:28

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
relatie de 6 ani pe punctul de a fi istorie... 5 De la: INTELIGENTUL_INTELIGENT 11 August 2013 12:42
Divort cu copil 32 De la: perce_neige 31 Iulie 2010 09:15
Vrea sa ne despartim? 39 De la: Khristie 11 Mai 2010 13:48
imi e groaznic de greu 86 De la: andrea_m 17 Iulie 2011 01:31
AM SI EU NEVOIE DE UN SFAT URGENT 6 De la: andreea1989 5 Ianuarie 2009 06:06