Setari Cookie-uri

Broșele tip insignă pot completa orice ținută

Între Victorian și Pop, între Baroc și Hip Hop, între prețios și kitsch, designerii au găsit un teren în care să-și manifeste creativitatea. Și, vei vedea că modelele de bijuterii ale acestui sezon adesea se situează pe acest teren. Astăzi vorbim despre modelele de broșe tip insignă!

Prinse de gulerul sau de pieptul cămășii ori bluzei. Atașată de gulerul-jabou al unei cămăși de inspirație victoriană.

Agățată de gulerul sau de reverul unui palton de stofă, al unui mantou, sau poate al unei pelerine. Ori poate prinse de șaluri, fulare și eșarfe, de rochii, de pulovere pe gât, ample, pufoase, oversize și cardigane în stil ” nomad”. Sunt atâtea feluri în care poți asorta broșe tip insignă sau broșe cu pandantive lucky charms, unele din favoritele designerilor, pentru toamnă-iarnă 2018-2019.

Uneori sunt prețioase, trec în lumea femeilor cu crinoline, cape și pelerine de catifea. Sunt bogate, opulente și amintesc de vremurile victoriene ori din Renaștere sau Baroc. Alteori stilurile de broșe tip insignă ale toamnei acesteia trec granița către vremurile actuale, cu Hip-Hop Queens, accente Pop, și un strop de Disco vice din anii 80.

Citește și:

Să tot purtăm broșe stil insignă pentru toamna asta! Căci avem atâtea variante interesante, diferite, potrivite pentru noi toate!

Broșe tip insignă pentru look-uri cool toamna aceasta

Dacă vorbim despre bijuteriile acestui sezon, la fel ca și la haine, vorbim despre opulență, masivitate, culoare intensă, aplicații și ornamente ce ies în evidență, inserții de texturi și materiale surprinzătoare. Dacă vorbim despre broșe tip insignă trasăm cam aceleași epitete pe care le-am enumerat și pentru întreaga categorie de bijou-uri.

broșe tip insignă de designer

Broșe-insignă tip lucky charms Broșe și pinuri luxoase de designer

Totuși, mai există și broșe stil insignă pentru toamna asta care pot ieși în evidență nu prin dimensiune, ci prin asortarea lor. De exemplu, dacă la Giorgio Armani am văzut broșe tip insignă masive, prinse de gulerul cămășii, de colț, ele nu ieșeau în evidență la prima vedere datorită asortării opulente de coliere și cercei de inspirație tribală.

Citește și:

Dar, la Louis Vuitton, un pasionat de ”nomad” ceva mai urban, mai actual, mai young, decât mai sus-menționatul Armani, am văzut broșe tip insignă metalice, cu motive geometrice, prinse de sweatere, tricouri și pulovere simple.

Oricum, indiferent de dimensiunea lor, modelele de broșe stil insignă pentru toamna asta găsesc o modalitate de a fi văzute. Chiar și cele mai mici pot ieși în evidență prin culoare. Ori poate prin textură! De exemplu, există multe situații în care creatorii de modă au ales inserțiile de materiale textil (blană, piele, stofă tweed în carouri sau cu motive picior-de-cocoș, broderii cusute, catifea) în bijuterii, anul acesta!

Broșe cu pandantive lucky charms sau pin-uri: acestea sunt cele mai interesante bijuterii

Unele mai prețioase, altele mai casual, mai urbane. Unele sub formă de pin, altele cu ac, în stil lucky charms. Unele ca ”petice” decorative, bătute în pietre, altele cu logo-uri, înscrisuri ori aglomerare de elemente ornamentale. Pene, mărgele, pietre, cristale, broderii cusute, șiraguri de perle, inserții de blană, motive de referință Pop-Culture, lanțuri, flori, cristale și câte și mai câte!

Citește și:

Mai colorate sau mai degrabă neutre. mai mici, sau mai mari. Cu model către ”clasic” sau deosebite. Când vine vorba de broșe tip insignă, se poartă atâtea stiluri!

broșe tip insignă sau cu lucky charms Vezi mai multe sugestii de broșe la noi

De exemplu, bijuteriile cu decorațiuni ”lucky charms” au fost printre favoritele creatorilor de modă. Și modelele de broșe cu pandantive lucky charms se poartă, mai cu seamă alături de ținute în layere, straturi de tricotaje, stofe sau materiale vaporoase. La fel de bine, modelele cool, urbane de broșe stil insignă pentru toamna asta pot sta alături de jachete androgine, geci de piele, cojoace, jachete Bomber sau Aviator.

Cât despre broșele colorate, eventual din mixuri de materiale (plastic, cristale, metal, PVC, lemn) în culori cât mai neon, ele se potrivesc ca o completare a ținutelor din anii 80 sau din cultura Pop-Hip-Hop actuală.

Citește și:

Limita dintre elegant și kitsch este uneori fină, cel puțin în ultimii ani, moda se joacă cu aceste granițe. Uneori le trece suav, elegant, alteori brutal, evident. Noi o iertăm și o purtăm, ce putem face?! Și anul acesta o iertăm pentru că, cel puțin când vine vorba de broșe tip insignă, avem de unde alege. Și variante feminine, prețioase, dar și stiluri urbane, colorate, kitschy. Depinde unde trasăm noi limitele! :)

Sursa foto front page – Unsplash

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.