7 piese atât de drăgălașe că n-ai crede că sunt și eco-friendly

Când faci bine, te simți bine! Așa se spune, nu? Și putem face mai bine și mediului înconjurător fără să ne dăm seama. Cum? Uite, de exemplu, există piese de îmbrăcăminte (și nu numai) eco-friendly, sustenabile și care protejează mediul înconjurător, totul în timp ce nu încetează să te facă să arăți super bine, stilată și în tendințe. Ba chiar la cât de bine arată nici nu ai bănui că mai sunt și eco-friendly!

Îți prezint așadar mai jos câteva piese drăgălașe și în tendințe, ușor de combinat, de purtat în ținute simple, lejere, piese de bază și accesorii în care să te simți și bine, dar și… responsabilă față de natură, de mediul care ne înconjoară. Sunt multe firme deja, mai ales internaționale, chiar case de modă, care au înțeles care e treaba și au lansat deja colecții eco-friendly sau se axează doar pe materiale organice și eco-piele, chiar biodegradabile, în realizarea de haine, încălțăminte și accesorii.

Poartă-le deci cu încredere: nu doar vei arăta bine, dar, mai ales dacă ești genul care se implică și căreia îi pasă în general de lumea din jurul ei, te vei simți și bine și, din nou, acest lucru se va reflecta și în înfățișarea ta! ;) De asemenea, aruncă un ochi și la alte piese și textile pentru casă din materiale pur eco-friendly, care te vor relaxa și te vor face să te simți de două ori mai bine! În plus, dacă suferi de diverse alergii, s-ar putea ca astfel de materiale eco-friendly să îți facă bine-bine.

Tricouri simple din bumbac organic cu imprimeuri romantice sau cu animăluțe

Nu putea fi vorba de un altfel de imprimeu pe un tricou alb din bumbac organic eco-friendly: un imprimeu cu o figură feminină, cu animăluțe și flori – pe scurt: femeia modernă responsabilă și natura. Imprimeurile de pe aceste tricouri albe eco-friendly, de vară, sunt ca de acuarelă sau cariocă, cu desene, și îți vor induce o stare revigorantă, de bine și bucurie.

Aceste tricouri, fiind albe, simple, se asortează de minune în ținute casual de vară, cu blugi, dar și cu fuste din denim sau fuste feminine, cu imprimeuri florale, ori orice alte modele de fuste colorate, estivale sau simple, din materiale, la rândul lor, cât mai naturale și confortabile. Iar blugi eco-friendly găsești mai jos. ;)

De asemenea, s-ar putea să te atragă foarte mult acele tricouri cu motive și mesaje simpatice de inspirație tradițională românească și nu numai, ba chiar constituie o idee de cadou foarte responsabilă și drăguță. Sunt și ele din bumbac organic în care te vei simți excelent și nu vei transpira atât de mult.

tricouri din bumbac si blugi eco-friendly

Vezi mai multe tricouri eco Blugi eco-friendly

Blugi din denim eco-friendly - de firmă, ușor de asortat

Am găsit și niște blugi de firmă din denim eco-friendly de la Joe's Jeans, simpli la rândul lor, ușor de asortat în ținute casual, urbane, dar și în outfituri mai office, de birou. Joe's Jeans este o firmă care datează din 2001 și se adresează unei game largi de siluete - petite, atletic, curvy, având 14 tipuri de croieli diferite, moderne, de jeanși pe care îi produce.

De câțiva ani, firma acordă atenție și acestui domeniu despre care discutăm și noi: eco-friendly, iar blugii pe care îi regăsești în selecția mea (foto sus), sunt modele de jeans din denim cu mult conținut organic, prietenos cu mediul, pentru femei responsabile, active. Îi poți combina cu aproape orice alte piese. Blugii de firmă eco-friendly Joe's Jeans fac parte dintr-o colecție specială, dedicată atenției mediului, carese adresează prin piese din denim concepute nu doar pentru femei, ci și pentru bărbați (de câțiva ani).

Rochii din materiale organice

Vara și naturalețea – o combinație perfectă, de care nu mă satur! Caută să ai cât mai multe rochii din materiale organice, lejere, confortabile, mai ales pe timp de caniculă. Este ocazia să îți lași pielea să respire, să se bucure și… să rămâi în conectare cu natura, de care suntem toți responsabili să o păstrăm curată și pe termen lung.

Eu am găsit rochii din materiale din vâscoză naturală, din bumbac organic, din in – unele perfecte pe timp de vacanță, de luat în concediu, altele minunate chiar și la birou. Te vei simți atât de bine în ele – de două ori: o dată pentru că sunt din materiale natural, confortabile, apoi pentru că sunt foarte frumoase ca design, foarte feminine și colorate, estivale, pline de viață și energie, cee ace îți va conferi și ție mult good vibe.

rochii din materiale ecologiceRochie colorată din vâscoză Rochie eco A line albastră Rochie office din in

Pantofi casual-sport din colecția Adidas by Stella McCartney

Probabil știi deja că fiica celebrului Paul McCartney este designer. Ce nu știi poate la fel de bine este că aceasta se bazează în absolut toate colecțiile ei pe materiale organice, eco-friendly. Iar colecția sa în colaborare cu Adidas, pentru pantofi sport-casual nu putea face excepție. Iată niște modele de pantofi eco-friendly, din piele ecologică de fibre naturale.

Sunt și modele de pantofi sport-casual Adidas by Stella McCartney cu platformă – uneori decorativă, care imită aspectul de lemn. Aceștia sunt și ei ecologici, foarte actuali și moderni, perfecți pentru ținute sport-casual și chiar office. Modelele sunt inspirate de moda anilor 80 și 90, care a revenit de curând în tendințe.

Sunt jucăuși, ludici și amintesc de copilărie, de ce purtam când eram mici. Iar faptul că sunt eco, Adidas sub semnătura Stellei McCartney îi face de-a dreptul speciali.

pantofi eco-friendly adidas by stella mc cartneyVezi mai multe modele

Bijuterii din materiale organice și ecologice

Dacă alegem să fim eco, din cap până în picioare, nu înseamnă că trebuie să renunțăm la accesorii și că, oof, totul e la nivel de bijuterii realizat din metale și pietre prețioase sau semiprețioase, sau, mai rău, plastic. Nu, bijuteriile pot fi realizate și din materiale ecologice. N-ai crede, nu?

Well, am găsit eu pare-se ceva super drăguț din materiale organice: bijuterii din perle organice! Clasice și totuși actuale, modern, perlele se poartă mai nou și pe haine. Și dacă tot alegi haine eco-friendly, „asortează” atunci ideea și la accesorii eco; fii responsabilă până la capăt!

La ce se referă de fapt perlele organice? Fie că sunt de cultură sau perle naturale din ocean, perlele în sine sunt materiale organice, pentru că sunt produse de o scoică, un organism acvatic (iar cele de cultură, desi provin din scoici de crescătorie, constituie tot materii prime organice, căci sunt produse în timp de niște… moluște acvatice cu carapace).

Așadar, dacă nu sunt artificiale, adică niște simple mărgele din plastic, orice perlă, fie ea și de cultură, este considerate organică și se poate descompune fără să afecteze în vreun fel mediul. Și iac-așa, perlele, celebrele și mereu în tendințe perle, te ajută să fii responsabilă și foarte stilată!

bijuterii din perle organice clasiceVezi aici mai multe modele

Și încă ceva foarte nice și drăguț pentru cele care sunteți mămici: pentru că multe dintre voi renunțați să mai purtați coliere, în special, din teama că cei mici ai voștri vi le pot smulge de la gât ori chiar pot să le vâre în gură când îi țineți în brațe, iată că s-au găsit alternative! Au apărut coliere de alăptare și dentiție din silicon ecologic fără BPA, coliere special concepute pentru mămicile care alăptează sau, pur și simplu, petrec mult timp alături de copii.

Aceste coliere de alăptat și dentiție pentru mămici moderne sunt foarte colorate și actuale și le poți purta oricând în ținute de zi, ca să nu renunți complet la bijuterii. Sunt realizate dintr-un silicon ce provine din materiale ecologice, certificate cu certificatul FDA (Food and Drug Administration din SUA), precum și cu certificatul european de calitate CE. Colierele de alăptare din silicon nu conțin bisfenol (BPA), precum și alte substanțe nocive. Siliconul alimentar este un material inert și nu reacționează cu alte substanțe (inclusiv saliva copiilor).

Colierul de alăptare este fără miros și gust și este rezistent la temperaturi ridicate și scăzute, se poate steriliza sau răci în frigider pentru a ajuta la calmarea durerii gingivale a bebelușilor. Cool, așa-i?

colier de alăptare și dentiție pentru mămici din silicon eco-friendlyVezi aici modele

Lenjerii de pat minimaliste din bumbac organic

Am găsit niște lenjerii de pat simple, minimaliste, din bumbac 100% organic. Acesta este certificat de cel mai stringent standard - Global Organic Textile Standard - care atestă faptul că de la momentul plantării seminței până când materialul a fost confecționat și transformat în lenjerie de pat - tot procesul este unul organic, natural, fără a se folosi pesticide, insecticide sau orice altă substanță toxică. Bumbacul organic este antialergic și antibacterian și este sănătos atât pentru fermieri, cât și pentru mediul înconjurător.

Țesătura acestor lenjerii de pat din bumbac eco-friendly este dintr-o densitate destul de mare de fibre, ceea ce le face extrem de rezistente, de calitate, astfel încât să te poți bucura de ele pe termen lung. Te vei simți ca la un hotel de 5 stele de lux cu ajutorul lor!

lenjerii de pat eco-friendly din bumbac organicVezi mai multe modele

Prosop din bumbac ecologic

Pielea ta are nevoie de îngrijire când vine vorba de țesături, nu doar la nivel de haine și încălțăminte. Încearcă de aceea să investești tot mai mult în articole și textile de casă din materiale eco-friendly, organice. De exemplu, e foarte important pentru pielea ta să fie mângâiată de fibre cât mai naturale, după duș, când porii tăi sunt deschiși. Sau după ce te-ai spălat pe față, conform rutinei zilnice de îngrijire. Prosoapele au un rol foarte important în acest sens.

De aceea, alege neapărat prosoape din bumbac organic, cât mai ecologic și din fibră naturală 100 %, pentru o mângâiere zilnică a pielii cât mai fină și delicată! Eu am găsit chiar câteva seturi și prosoape din bumbac organic eco-friendly, foarte drăgălașe. Iată-le mai jos!

prosoape din bumbac eco friendly premiumVezi aici mai multe modele

Cu așa piese drăguțe și confortabile, pline de farmec, dar și benefice sănătății și cu grijă pentru mediul înconjurător, parcă nu mai pare atât de greu să te încadrezi în acest curent nou, chiar și de fashion: eco-friendly. Până la urmă, e vorba de a deveni mai responsabili, mai apropiați de natură, cea care, iată, ne oferă atât de mult bine! Iar Pământul nu-i al nostru, știți voi vorba… ;)

Ti-a placut?

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 7 piese atât de drăgălașe că n-ai crede că sunt și eco-friendly.