Peste 20 de plicuri mari versatile ce se asortează la orice ținută

Acum câțiva ani, să porți un plic sau un clutch într-o ținută de zi era un imens faux-pas, în materie de modă. Dar ce spun eu că era ”nu se face”?! Era de-a dreptul tabu să porți genți-plic, altundeva decât la un party sau la o ocazie.

Ce bine că moda evoluează și scăpăm de tot felul de bariere! Iată-ne, acum, în 2018, vorbind despre genți plic de purtat la orice ținută! Și ca să te conving, am adunat peste 20 de modele de plicuri mari versatile, ușor de asortat și de stilizat la outfit-uri casual, la stiluri sport, de ocazie, de cocktail, sau de ceremonie.

Gențile acestui sezon au fost cu adevărat statement. Au captat privirea prin decorațiuni, prin aplicații, prin culoare, prin textură și țesătură. Și cu siguranță prin dimensiune și model. 2018 s-a anunțat a fi sezonul genților de toate dimensiunile și formele. Cu toate imprimeurile și motivele. Cu toate culorile și strălucirile. Și tare m-am bucurat să văd că anul acesta se poartă mult și genți plic versatile.

Mi se par feminine. Mi se par elegante, pline de rafinament. Mi se par un simbol al femeii puternice, actuale, care nu renunță la feminitate și stil. Mi se par confortabile. Mi se par ușor de asortat. Mi se pare că se pot asorta la orice fel de outfit, indiferent de vârstă. Mi se pare că îți conferă automat o alură stilată, rafinată. Gențile-plic purtate și ziua și la birou, chiar, mi se par accesoriul de care orice ținută are nevoie.

Și ca să nu fie costuri prea mari, ca să îți alegi mai degrabă mai multe modele, la fel de versatile, decât câte o geantă per ocazie, am adunat peste 20 de modele de genți plic ușor de asortat la orice fel de îmbrăcăminte și stil vestimentar.

Plicuri mari versatile, cu structură rigidă, cu catarame tip bijuterie sau aplicații prețioase

În colecția Miu Miu am văzut plicuri mari versatile tip bijuterie. Realizate cu o structură rigidă, cu textură interesantă și cu cataramă mare, decorată cu pietre, aceste plicuri pot adăuga un plus de strălucire oricărei ținute.

Și la Givenchy am văzut plicuri mari versatile în tente de burgundy, cu model minimalist, dar cu cataramă masivă și logo-ul la vedere. Acest gen poate fi purtat și la blugi și la un costum office și la o rochie de seară. La Balmain, aceste genți plic versatile au fost negre, cu detalii metalice aurii și cu franjuri.

plicuri mari versatile se asortează la orice ținută - PASTELATE NEUTRE

Vezi mai multe modele

Modele de genți plic versatile cu adevărat supradimensionate

La Chanel am văzut plicuri mari versatile. Plicuri cu adevărat mari! Dar ce spun eu ”mari”? Erau cam cât un bloc de desen A3, erau imense. Și atât de frumoase! Dacă alegi genți plic versatile, dar supradimensionate, ai grijă să fie din piele flexibilă sau material textil flexibil, să nu pară rigide, greoaie.

Și la Sacai am văzut genți plic de purtat la orice ținută, având aceleași dimensiuni exagerate și aceeași linie fluidă, flexibilă, precum la Chanel. Și la Sacai și la Valentino am văzut genți plic versatile imense, din petice colorate, amintind de anii 80 sau de geometrismele anilor 60.

Și la Maison Margiela am văzut clutch-uri supradimensionate, matlasate, albe, de data aceasta. Și la Roberto Cavalli am dat de o textură spectaculoasă completată de dimensiunea masivă: blana.

Genți plic ușor de asortat: alege texturi spectaculoase

La Valentino am văzut genți plic ușor de asortat la ținute de seară, dar și la ținute de zi, casual, smart-casual, office relaxat. Geanta cu aplicații strălucitoare tip ”picătură de ploaie” arată fenomenal. Dar au mai fost și propuneri de plicuri mari versatile transparente, de modele cu ținte, capse sau detalii grunge-punk-rock.

La Jil Sander am văzut plicuri mari versatile realizate din piele gri, deci care nu sar în ochi. Și, totuși, linia de semicerc, completată de textura ce imită pielea de reptilă captează privirea. În plus, un plic gri chiar poate fi asortat cu ușurință. Și la Coach 1941 au strălucit la propriu și la figurat clutch-urile cu aplicații, insigne, broșe și lanțuri cu pietre.

plicuri mari versatile se asortează la orice ținută - APLICAȚII TEXTURI

Vezi modele diverse

Deși colorate puternic, acestea sunt genți plic de purtat la orice ținută

La Miu Miu am văzut genți colorate în tonuri de bomboane. De altfel, deși colorate și cu o tentă retro, modelele de genți plic versatile de la Miu Miu mi s-au părut relevante pentru această categorie.

Culori neon, specifice anilor 80 (cyclamen, galben intens,turcoaz, smarald, roșu pur, albastru) am văzut la Balenciaga, dacă cauți inspirație pentru cum să le porți. Și la Balmain am văzut plicuri mari versatile colorate. De data aceasta îmbinând albastrul neon cu negru și detalii metalice aurii.

Alege clutch-uri mari rotunde, sunt piesa-cheie a sezonului

La Celine am văzut genți ușor asortat la orice ținută, ce are nevoie de eleganță și strălucire. Un clutch rotund, mare, acoperit din textură metalică și cu franjuri cu lanțuri, ca la Celine va scoate din anonimat și o ținută de zi, prețioasă și una de ocazie.

Deși nu pare că ar fi genți plic de purtat la orice ținută, clutch-urile rotunde, cu lanț, ținte și detalii embosate de la Balmain sunt exact ce ai nevoie. Pot fi purtate la blugi, la pantaloni sport, la costume cu pantaloni, la rochii business, simple, la rochii de cocktail îndrăznețe sau la salopete prețioase de seară.

Plicul nude sau maro cu curea de ținut în mână este must-have

Unul dintre articolele must-have ale verii: geanta tip clutch cu curea de mână, decorativă. Cu pietre, cu lanțuri, cu perle, cu materiale textile, cu cristale sau broderii metalice, acestea pot fi genți plic de purtat la orice ținută elegantă, sofisticată, de cocktail, de seară, de ocazie, dar și de zi, dacă ai un stil mai prețios. Am văzut multe modele la McQueen.

La Ermanno Scervino am văzut plicuri din piele maro-cognac, dar și din piele nude, cu aspect lucios, și cu curea de purtat peste palmă. Un fel de clutch-borsetă, dacă vrei.

Un clutch cu imprimeu sau pattern interesant este tușa de culoare dorită

Dacă nici Chanel nu face genți plic ușor de asortat și super-feminine, atunci nu știu cine mai face! Lagerfeld a propus plicuri cu paiete colorate, la ținute ladylike, cu taior. Dacă dress-code-ul îți permite, încearcă și tu, la birou. Dacă nu, oricum un astfel de clutch este ușor de purtat la alte ținute de zi și de seară.

La Dries Van Notten am văzut plicuri mari versatile, decorate cu pattern floral-abstract, chiar și cu broderie cu fir metalic, asortate în stil retro cu fuste cu imprimeuri florale, din materiale vaporoase. Dar acest gen de plicuri cu print pot fi pata de culoare și la un deux-piece business, sau la o rochie de seară, simplă, neagră. Poți alege și genți plic versatile cu pattern floral, ca la Giorgio Armani sau imprimeu în dungi ca la Alexander Wang.

plicuri mari versatile se asortează la orice ținută - COLORATE

Urmărește și alte modele

Gențile de mână sau de umăr mari, încăpătoare, dar purtate drept plic de mână - extra pont pentru această vară

La Loewe am văzut juxtapuse trei elemente cheie ale sezonului: culori pastelate, cremoase, de fondant, catarame masive, prețioase și modele de genți plic versatile, dar și cu curea. Sau altfel spus, genți de umăr, purtate așa cum se poartă clutch-urile, în mână.

Și la Ferragamo am găsit genți de umăr cu curea purtate pe post de plic de mână, de data aceasta în nuanțe aprinse, precum roșul. La JW Anderson pe post de plicuri mari versatile au fost poșetele imense stil poștaș, de exemplu, sau gențile Tote ori cele de călătorie. Geanta de umăr tip sacoșă devine plic supradimensionat și la Victoria Beckham. S-au repetat ”încurcăturile” de tipar și la Tory Burch sau Tom Ford.

După cum observi, sezonul acesta este plin de genți plic de purtat la orice ținută. De toate culorile, texturile și cu multe imprimeuri sau pattern-uri. Se poartă genți plic versatile cu aplicații prețioase la pantofi sport! Se poartă plicuri mari versatile, cu detalii ce ies în evidență, și la birou, și casual și sport și la ocazii. Și de ce nu s-ar purta?

Aceste genți plic ușor de asortat nu doar că sunt accesorii ”deștepte”, care nu îți epuizează bugetul, dar provoacă cu fiecare sezon limitele modei și a preconcepțiilor stilistice. Da, poți alege genți plic de purtat la orice ținută, nu doar de ocazie! Da, chiar și sport sau business! Ce mai aștepți? Fă parte din statementul modei!

Sursa foto front page – Unsplash

Ti-a placut?

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Peste 20 de plicuri mari versatile ce se asortează la orice ținută.