Setari Cookie-uri

Dieta mediteraneana, cea mai EFICIENTA metoda de a slabi

Cum sa scapi usor si simplu de kilogramele in plus? Dieta mediteraneana este potrivita chiar si pentru persoanele obeze.

Dieta mediteraneana reprezinta o metoda mai eficienta de controlare a epidemiei de obezitate decat monitorizarea caloriilor zilnice, intrucat reduce mult mai repede riscul de infarct si de accident vascular cerebral, potrivit unui studiu publicat recent in Postgraduate Medical Journal (PMJ), informeaza Mediafax.

De asemenea, autorii studiului afirma ca dieta mediteraneana ar putea fi mai eficienta decat dietele sarace in grasimi in ceea ce priveste mentinerea pe termen lung a unei greutati corporale optime, informeaza bbc.com.

Medicii din National Health Service (NHS) din Marea Britanie recomanda monitorizarea cuantumului caloric zilnic ca metoda de mentinere a greutatii corporale.

Luna trecuta, reprezentantii NHS au declarat ca in aceasta tara este nevoie de o actiune urgenta pentru a controla obezitatea si problemele medicale asociate acesteia.

Citește și:

Studiul publicat in PMJ pune sub semnul intrebarii recomandarea formulata de NHS in privinta monitorizarii cuantumului zilnic de calorii, spunand ca aceasta nu este cea mai buna abordare contra obezitatii, dar precizand ca dietele severe sunt daunatoare.

Semnatarii studiului critica industria specializata in medicamente pentru slabit, afirmand ca aceasta se concentreaza pe restrictia calorica, in loc sa promoveze "o nutritie sanatoasa".

Ei promoveaza cu aceasta ocazie dieta mediteraneana, care include fructe, legume, nuci, seminte si ulei de masline, intrucat aceste alimente reduc foarte repede riscul de infarct si accident vascular cerebral.
Studiul a fost coordonat de medicul cardiolog Aseem Malhotra.

Inspirata din bucatariile traditionale ale unor tari precum Grecia, Spania si Italia, dieta mediteraneeana este de multi ani asociata cu starea de sanatate buna si cu sanatatea inimii. Ea promoveaza abundenta in dieta zilnica a fructelor si legumelor proaspete, cerealelor integrale, uleiului de masline, nucilor si semintelor, dar si a carnii de pasare si de peste, in locul carnii rosii, untului si grasimilor animale.

Citește și:

Autorii studiului spun ca adoptarea dietei mediteraneene dupa un infarct este de aproape trei ori mai eficienta in privinta riscului de deces in comparatie cu administrarea de statine, medicamente care au rolul de a reduce concentratiile de colesterol.

foto prima pagina: alimente de toamna, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
20 Noiembrie 2014
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.