Atunci când ne gândim la toamnă, automat avem în minte pregătirea proviziilor pentru iarnă. Murăturile sunt cea mai bună garnitură pe care o poți avea la masa de prânz sau de cină din sezonul rece. Tot mai multe gospodine au început să creeze și să inventeze noi rețete pentru murături, iar noi vi le prezentăm pe cele mai bune dintre ele. Fie că îți plac cele cu saramură, cele simple sau cele puse la butoi, noi avem variante pentru toate gusturile!

Murături pentru iarnă

În fiecare iarnă simt nevoia să mănânc murături. Cred că acest lucru pornește de la o amintire din copilărie în care veneam înghețată de frig de la joacă, iar mama mă aștepta acasă cu o tocăniță, mămăligă caldă și murături puse încă din toamnă. Îți prezentăm, astfel, o rețetă simplă de murături pentru iarnă.

Ingrediente:

5 kilograme de gogonele;

5 kilograme de gogoșari;

2 kilograme de morcovi;

2-3 crenguțe de cimbru;

10 linguri de sare;

7 litri de apă;

1.25 litri de oțet;

1 kilogram de zahăr;

5 foi de dafin;

20 de boabe de piper;

2 linguri de boabe de muștar;

1-2 crenguțe de vișin;

5 căței de usturoi.

Mod de preparare

Se spală și se curăță legumele, după care se taie fâșii sau bucățele de dimensiuni medii. Acestea se pun la într-un bol și se acoperă cu apă.

Se pun la fiert 5 litri de apă într-o oală spațioasă, împreună cu 4 linguri de sare, cimbru și usturoi și se lasă să dea în clocot. După ce a clocotit apa, se toarnă peste legume. Așteptăm să se răcească.

Legumele se scot din apa, se lasă într-o sită la scurs și se pun în borcane de dimensiuni mari.

Apa, împreună cu celelalte ingrediente nefolosite se pune la fiert, iar când dau în clocot se toarnă peste legumele deja așezate în borcan.

După ce borcanele sunt pline, se închide capacul și se depozitează într-un loc răcoros.

Saramură pentru murături

Cele mai cunoscute saramuri sunt cele de varză sau de castraveți. Atunci când vorbim despre saramura pentru murături, este foarte important să ținem cont de câteva aspecte: legumele pentru murat, tipul de sare folosit, apa și temperatura la care sunt ținute murăturile.Hai să le luăm pe rând.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: