Eseu despre orbire – Jose Saramago

Cartea poate fi achiziționată de aici.

Este o carte pe care am simțit nevoia să o citesc de două ori pentru a pătrunde printre rândurile cutremurătoare ale acestui roman, în încercarea de a realiza o interpretare profundă a ceea ce a urmărit autorul. O carte ce reflectă modul în care oamenii ar putea gestiona o criză, de la ajutor la violență.

Într-un oraș anonim, rând pe rând, oamenii își pierd vederea, ca într-o boală contagioasă ce transfomă totul în alb, pentru fiecare om în parte. Structura și organizarea urbană se dărâma, criza se instalează, iar mai departe observăm cum autorul disecă reacții, caractere, incapacități și soluții.

Eseu despre orbire a fost ecranizat în anul 2008, în regia lui Fernando Meirelles, cu Julianne Moore și Mark Ruffalo în rolurile principale. Premiul Nobel pentru Literatură 1998.

Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau

Elsa are sapte ani si o inteligenta taioasa si necrutatoare care o face sa fie diferita, dar si marginalizata. Singura care o intelege si care-i cultiva aplombul este bunica, fost medic in zone calamitate, privita la randul ei de ceilalti drept o nebuna excentrica. Pentru ca „toti copiii au nevoie de supereroi“, bunica inventeaza pentru Elsa povesti unde toata lumea este diferita si nimeni nu trebuie sa fie normal, iar scopul este sa o pregateasca pentru ceea ce urmeaza sa afle si sa i se intample in viata. Personajele din povestile bunicii – care se dovedesc a fi nimeni altii decat vecinii ei de bloc – ii vor fi alaturi in evenimentele care o vor lua cu asalt. Acest roman, care demoleaza cliseele privind normalitatea, ii va inspira negresit pe bunici in relatia cu nepotii lor si va incanta cititorii de toate varstele. Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau este o carte despre diversitate si acceptare.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: