Gala Premiilor Grammy, cea de-a 64-a ediție a evenimentului de peste ocean a fost presărată cu multe surprize, dar și momente inedite.
Evenimentul a avut loc în Las Vegas, și chiar dacă inițial trebuia să aibă loc în luna ianuarie, seara magică a artiștilor a fost reprogramată în luna aprilie, din cauza pandemiei.
Mai mult, Președintele Ucrainei a transmis un mesaj emoționant în legătură cu evenimentul de peste ocean. El s-a adresat publicului printr-o conexiune video, în seara zilei de duminică.
Costi Ioniță s-a distrat la maxim la petrecerea organizată în Las Vegas, acolo de unde a făcut și câteva video-uri pe care le-a postat pe Instagram.
Artistul a fost nominalizat la două categorii, însă, deși nu a câștigat, producătorul muzical a declarat că este extrem de mândru că este român.
Tot el i-a cerut lui Sean Paul să le transmită un mesaj faniilor din România, iar acesta i-a salutat în stilul caracteristic.
Lista câștigătorilor Grammy 2022Albumul anului: Jon Batiste – We Are. Discul anului: Silk Sonic – Leave the Door Open. Cea mai bună reprezentație pop/duo: Doja Cat featuring SZA – Kiss Me More. Cel mai bun album pop vocal: Olivia Rodrigo – Sour. Cel mai bun album R&B: Jazmine Sullivan – Heaux Tales. Cea mai bună reprezentanție rap: Baby Keem featuring Kendrick Lamar – Family Ties. Cel mai bun artist debutant: Olivia Rodrigo. Cântecul anului: Silk Sonic – Leave the Door Open. Cel mai bun album country: Chris Stapleton – Starting Over. Cea mai bună reprezentație pop solo: Olivia Rodrigo – Drivers License. Cel mai bun cântec dance/electronic: Rüfüs Du Sol – Alive. Cel mai bun album dance/electronic: Black Coffee – Subconsciously. Cel mai bun duo country: Brothers Osborne – Younger Me. Cea mai bună reprezentație rock: Foo Fighters – Making a Fire. Cea mai bună reprezentație metal: Dream Theater – The Alien. Cel mai bun cântec rock: Foo Fighters – Waiting on a War. Cel mai bun album rock: Foo Fighters – Medicine at Midnight. Cel mai bun album de muzică alternativă: St Vincent – Daddy’s Home. Cea mai bună reprezentație R&B: Silk Sonic – Leave the Door Open – Câștigător (egalitate) și Jazmine Sullivan – Pick Up Your Feelings (egalitate). Cea mai bună reprezentație R&B tradițională: HER – Fight for You. Cel mai bun cântec R&B: Silk Sonic – Leave the Door Open. Cel mai bun album rap: Tyler, the Creator – Call Me If You Get Lost. Cel mai bun cântec rap: Kanye West featuring Jay-Z – Jail. Cea mai bună reprezentație melodică rap: Kanye West featuring the Weeknd and Lil Baby – Hurricane. Cel mai bun cântec country: Chris Stapleton – Cold. Cea mai bună reprezentație solo country: Chris Stapleton – You Should Probably Leave. Cel mai bun album pop latin: Alex Cuba – Mendó. Cel mai bun album música urbana: Bad Bunny – El Último Tour del Mundo. Cel mai bun album latin rock sau alternativ: Juanes – Origen. Cel mai bun album latin tropical: Rubén Blades y Roberto Delgado & Orquesta – Salswing!. Best American roots song: Jon Batiste – Cry. Cel mai bun album Americana: Los Lobos – Native Sons. Cel mai bun album blues contemporan: Christone “Kingfish” Ingram – 662. Cel mai bun album blues tradițional: Cedric Burnside – I Be Trying. Cel mai bun album bluegrass: Béla Fleck – My Bluegrass Heart. Cel mai bun album folk: Rhiannon Giddens with Francesco Turrisi – They’re Calling Me Home. Cel mai bun album reggae: Soja – Beauty in the Silence. Cel mai bun album vocal jazz: Esperanza Spalding – Songwrights Apothecary Lab. Cel mai bun album jazz instrumental: Ron Carter, Jack DeJohnette and Gonzalo Rubalcaba – Skyline. Cel mai bun album latin jazz: Eliane Elias With Chick Corea and Chucho Valdés – Mirror Mirror. Cel mai bun album new age: Stewart Copeland and Ricky Kej – Divine Tides. Cel mai bun album muzică globală: Angélique Kidjo – Mother Nature. Cea mai bună reprezentație muzică globală: Arooj Aftab – Mohabbat. Cel mai bun album muzică regională mexicană: Vicente Fernández – A Mis 80’s. Cel mai bun album gospel: CeCe Winans – Believe for It. Best roots gospel album: Carrie Underwood – My Savior. Cea mai bună reprezentație gospel: CeCe Winans – Never Lost. Cel mai bun album de muzică creștină contemporană: Elevation Worship and Maverick City Music – Old Church Basement. Cel mai bun cântec / reprezentație de muzică creștină contemporană: CeCe Winans – Believe for It. Producătorul anului muzică non-clasică: Jack Antonoff. Cel mai bun album de comedie: Louis CK – Sincerely Louis CK. Cel mai bun album de cuvinte rostite: Don Cheadle – Carry On: Reflections for a New Generation From John Lewis. Cea mai bună muzică de film: Various Artists – Summer of Soul. Cel mai bun cântec pentru media vizual: Bo Burnham – All Eyes on Me. Cea mai bună compilație media vizuală: Andra Day – The United States vs. Billie Holiday. Cea mai bună coloană sonoră pentru media vizuală: Carlos Rafael Rivera – The Queen’s Gambit (egalitate) și Jon Batiste, Trent Reznor and Atticus Ross – Soul (egalitate).
Spune-ti parerea!