"Discutia continua, timpul trece rapid si trebuie sa termin cozeria. Aleg la intamplare, dintre sase sute de persoane, un barbat de varsta mijlocie, cu o mustata deasa, pentru ultima intrebare.
Si spune numele unei bisericute din Barbazan-De bat, care se afla intr-un tinut al a nimanui, la mii de kilometri de unde sunt acum, si unde am pus intr-o zi o placa prin care multumesc pentru o minune. E numele bisericii unde m-am dus, inainte de acest pelerinaj, sa ma rog la Sfanta Fecioara sa-mi ocroteasca pasii.
Nu mai stiu cum sa continui conferinta. Cuvintele urmatoare au fost scrise de unul din prezentatorii care faceau parte din prezidiu:
Si brusc Universul parea sa fi incetat sa se miste in sala aceea. Atatea lucruri s-au petrecut: v-am vazut lacrimile. Am vazut lacrimile blandei dumneavoastra sotii, cand acel cititor anonim a pronuntat numele unei capele pierdute undeva prin lume.
Acolo eram si eu, simtind un nod in gat, fara sa stiu de ce. Le-am cautat in public pe sotia si fiica mea, pe ele le caut intotdeauna cand ma simt in pragul a ceva necunoscut. Ele erau acolo, dar aveau ochii atintiti asupra dumneavoastra, tacute ca toata lumea, cautand sa va sprijine cu privirile lor, ca si cum privirile ar putea sprijini pe cineva.
Atunci am incercat sa ma fixez asupra Christinei, cerand ajutor, incercand sa inteleg ce se petrece, cum avea sa se ispraveasca tacerea aceea care parea nesfarsita. Si am vazut ca si ea plange, in tacere, ca si cum ati fi fost notele aceleiasi simfonii si lacrimile amandurora s-ar fi atins, in ciuda distantei.
Spune-ti parerea!