Setari Cookie-uri

Coronavirus: Cum calmezi anxietatea și alungi atacurile de panică în 90 de secunde? 

Cum putem învăța să gestionăm această perioadă plină de incertitudine? Cum ne putem controla reacțiile negative la fiecare alertă de știre?

Este momentul să recunoaștem că toate stările și emoțiile pe care le avem vin și trec. Nu sunt cu noi permanent. Acest lucru este valabil și pentru situația în care ne aflăm noi în acest moment. Atunci când avem numeroase provocări cu care nu putem ține pasul, este important să învățăm să le acceptăm și chiar să găsim modalități de a învăța din ele astfel încât să le putem face față într-un mod sănătos și mai liniștit.

În loc să exprimăm sentimente de frustrare, anxietate sau furie, uneori este mai bine doar să acceptăm ceea ce simțim. Să observăm că aceste emoții sunt prezente în viața noastră fără să le judecăm sau să încercăm să le ignorăm.

Exercițiul simplu pe care îl putem face este următorul: putem vizualiza aceste emoții ca și cum ar fi frunze care se desprind de un copac și zboară în văzduh. Și se lasă purtate de vânt, ducându-se departe de noi până când nu le mai vedem.

Citește și:

Efectul celor 90 de secunde: ce presupune și cum îl putem pune în aplicare în vremea coronavirus?

Efectul celor 90 de secunde este un exercițiu foarte simplu și ușor de pus în aplicare în momentele dificile, în fața cărora nu știm cum să reacționăm. Nu funcționează instantaneu, însă cu cât îl folosim mai des cu atât strategia din spatele lui devine tot mai eficientă pentru noi.

Atunci când cineva are o reacție (de orice fel), organismul activează un proces chimic care îl pune în alertă, însă care durează doar 90 de secunde potrivit neurologului Jill Bolte Taylor informeaza MindBodyGreen. După ce au trecut aceste 90 de secunde, orice răspuns emoțional provine de la persoana care alege în mod conștient sau nu să rămână în acel ciclu emoțional.

Citește și:

Așadar, tot ce trebuie să facem este să nu uităm acest efect al celor 90 de secunde - să facem un pas în spate și să permitem trecerea timpului și, implicit, starea de alertă în care este pus organismul nostru. Răbdarea este crucială în astfel de momente; dacă ne ajută, putem număra până la 90 astfel încât să ne ocupăm mintea cu ceva în tot acest timp.

Ce avem de făcut cu privire la COVID-19:

- ascultăm ce au de spus specialiștii cu privire la virus;
- ne documentăm doar din surse reale și sigure;
- discutăm despre ce putem face pentru a ne proteja nu doar pe noi, ci și pe oamenii pe care îi iubim;
- acceptăm realitatea în care trăim și încercăm să ne concentrăm pe lucrurile mărunte, frumoase și pozitive care ne pot schimbă în bine starea de spirit.

Citește și:

foto main: Zubada, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
19 Martie 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.