Setari Cookie-uri

Crulic, primul lungmetraj romanesc de animatie dupa 20 de ani

Dupa ce a fost prezentat in festivaluri internationale de prestigiu, printre care Festivalul de Film de la Locarno - unde a castigat o mentiune speciala, Namur sau Telluride, Crulic - drumul spre dincolo, primul lungmetraj romanesc de animatie din ultimii 20 de ani, intra in cinematografele din Bucuresti din 21 octombrie.

Filmul povesteste insa drama cu un umor proaspat care te face sa razi si sa plangi in acelasi timp. Regizoarea Anca Damian a ales sa prezinte povestea lui Crulic din perspectiva personajului principal, care relateaza „de dincolo” evenimentele ce au dus la moartea sa tragica. Exceptional interpretata de Vlad Ivanov, vocea personajului Crulic primeste o profunzime cutremuratoare. Actorul povesteste ca, in timpul lucrului la rol, a ajuns sa se identifice aproape total cu personajul pe care l-a interpretat: "Aproape ca ajunsesem sa fiu Crulic. Atat de tare m-a afectat drama lui. Am vazut niste poze cu un tanar plin de optimism, care a plecat sa castige niste bani si sa-si ajute familia, si dintr-o data viata lui se duce spre un sfarsit ca pe un topogan, atat de repede, fara niciun fel de scapare", marturiseste Vlad Ivanov.

Citește și:

Amestecul inspirat de drama si umor al filmului este accentuat de tratarea subiectului prin intermediul tehnicilor de animatie - desen, pictura, stop-motion sau colaj - create de o echipa talentata de artisti, alcatuita din: Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragos Stefan, Roxana Bentu, Tuliu Oltean, editor Catalin Cristutiu (California Dreamin', Eu cand vreau sa fluier, fluier).

"Tratand un subiect de asemenea gravitate, nu puteam sa merg decat in extrema cealalta, adica inspre ras, ironie. Ca sa poti sa incasezi o lovitura in plex, trebuie sa fii relaxat emotional", vorbeste regizoarea Anca Damian despre gramajul drama-umor al filmului. „Cred in sentimente complexe. Sa plangi si sa razi in acelasi timp aduce o emotie mult mai puternica decat plansul singur. In plus, daca am pastra in film numai drama, asta ar face povestea insuportabila. Claudiu Crulic era din Dorohoi: moldovenii au aceasta auto-ironie adorabila care vine din intelepciune. Cum ar fi putut Claudiu sa spuna povestea daca nu cu aceasta detasare, aceasta distanta, in care face haz de necaz?”

Citește și:

Transformat in personaj de film, Crulic isi spune acum povestea pe ecranele internationale. Lungmetrajul Ancai Damian face parte din selectia oficiala a unor festivaluri internationale de film de prestigiu, precum cele de la: Varsovia, Pusan (Coreea de Sud), Reykjavik, Cottbus, Jihlava, CPX DOX sau Festivalul de Film BFI Londra.

Vizionare placuta


Kudika
13 Octombrie 2011
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.