Oare pt mine este prea tarziu?...

De la: freakyyy, la data 2010-06-06 14:41:30...ea te-a iertat pe tine când ai dispãrut de acasã 2 sãptãmâni....acum când ea te-a rugat sã-i mai acorzi o șansã vezi Doamne nu poți uita.... sunteți chit deci nu te smiorcâi ca o muiere...

De la: doca, la data 2010-06-06 14:32:21.
Ziua buna stimate si dragi cititoare,

Am mare nevoie de ajutorul vostru, de un sfat, de o opinie. Am ajuns intr-un punct dificil al relatiei, si chiar nu stiu ce sa mai fac. Stiu ca nu pot intelege femeile, de aceea vin cu acest strigat de ajutor si sper sa nu fiti asa caustice doar pt ca mi-s barbat :)

Sunt de aceeasi varsta cu iubita si prietena mea, ne stim de 21ani si traim impreuna de 18ani (avem 38ani). Totul a decurs minunat din punctul meu de vedere (poate cam egoist...), dar am prosperat impreuna pe plan sentimental, moral iar in final am decis sa o implic si pe plan financiar, impartind de mai bine de 8 ani absolut tot si pe plan financiar - trebuie sa va spun ca lucram impreuna de aproape 10ani.

Am decis impreuna ca actul casatoriei este ceva formal care nu reprezinta in ochii niciunuia mai mult decat valoareahartiei pe care e scris (aici poate eu mi-am impus punctul de vedere si acum aflu de la ea ca de fapt ea si-ar fi dorit o casatorie.. .dar n-a vrut sa spuna, sau eu n-am avut urechi sa aud, sau poate e doar o scuza la indemana acum). Cert e ca am decis sa nu ne casatorim, dar toti acesti ani am fost de nedespartit, zi si noapte, cu foarte mici exceptii - uneori chiar prea mult, dar amandoura ne placea teribil, ne simteam asa bine impreuna, incat puteam uneori sa trec peste presiunea geloziei ei. Asadar scumpa mea nu are de ce sa se planga pe plan financiar, dar recunosc ca uneori poate am tratat-o ca pe cel mai bun prieten al meu, uitand ca este fata, ca este fragila, sensibila... Oricum, viata o fost darnica cu noi, ne-am plimbat prin lume, ne-am facut o casa, avem tot ce un om si-ar dori, mai putin un copil, care deasemeni am decis acum multi ani ca nu ne dorim – alta poveste careia nu sunt sigur ca ii stiu raspunsul adevarat, decat din partea me, caci ea, chiar daca spune ca mine, am vaga presimtire ca poate si-ar dori (nu recunoaste insa nici acum asta).

Toate bune si frumoase, dar trebuie sa va spun ca acum vre-o 16 ani, eu m-am implicat intr-o relatie de amicitie, care de fapt s-a finalizat cu plecarea mea de-acasa pt vre-o 2 saptamani. Nu stiu daca am spus ca eu am fost primul ei barbat, iar ea prima mea iubire si femeie... Asa ca dupa vre-o doi ani de trai conjugal, mie mi s-o facut de duca... N-are rost sa dezvolt subiectul, caci mi-am dat seama de greseala, am revenit in genunchi la ea si am implorat-o sa ma ierte (sincer atunci nu credeam ca ma va ierta vreodata...). M-a iertat, iar eu am rugat-o un singur lucru: sa nu ma-ntrebe niciodata despre acele 2 saptamani de ratacire iar eu ii promit ca nu se va mai repeta. A acceptat si din acel moment am devenit cel mai fidel barbat cu putinta, chiar daca uneori ma atrageau diverse aventuri, mereu am pus in balanta fericirea noastra iar ratiunea a castigat.

Povestea incepe acum cateva luni, cand mi-am dat seama ca e ceva in neregula, ea tot aducand vorba ca se gandeste sa se mute singura, iar eu am devenit suspicios... am aflat de-indata ca se intalnea cu un tip mai tanar cu 9 ani, un tip frumusel si sensibil. Am ramas inmarmurit si cu greu mi-a revenit respiratia la loc... Cu o zi inainte as fi fost in stare sa bag mana in foc pt iubita mea, iar acum... am scotocit prin mesaje si am aflat mai multe: a mai avut o relatie cu o cunostinta de-a mea, timp de vre-o 8 ani – ea spune ca n-au facut sex, doar se pupau prin parcari, mergeau pe la el pe-acasa etc – sincer nu cred o iota, dar atunci n-am banuit nimic, - acum incerca sa-mi dau seama ori eu sunt asa tampit, ori ea este asa buna actrita, ori amandoua.... Nu va pot exprima ce am simtit in clipele alea... au urmat zile si nopti de cosmar, toata viata mea gravita in jurul ei, iar acum deodata a disparut singurul meu pct de sprijin, lumea mea s-o intors cu fundul in sus...

Relatia ei de acum dureaza de vre-o 6-7 luni si se desfasoara spune ea deasemeni pe plan sentimental, schimburi de emailuri, dar a mers si catre ceva mai mult, respectiv luau masa de pranz impreuna, au mers la spectacol impreuna (foarte adevarat ca m-a intrebat daca vreau sa merg, dar pe mine nu m-a interesat).

Cert e ca dupa vre-o cateva zile de urmarit mesajele dintre ei, n-am mai rezistat si i-am surprins cand s-au intalnit - am avut o discutie destul de aprinsa... din pacate, eu am spus ce am avut de zis, si am plecat singur... desigur, ea a venit apoi acasa, mi-a spus cat de mult ma iubeste, a plans si s-a jurat ca a fost o ratacire si isi da seama de greseala facuta, dar pana la urma ea n-a facut de aceasta data nimic altceva decat sa dicute cu repsectivul, care o lauda la fiecare pas, iar orgoliul ei feminin, banuiesc ca s-a entuziasmat teribil...

Dragele mele, acum vin si eu si inteb daca merita sa mai lupt, daca am acest drept si nu ar trebui sa o las sa-si traiasca dragostea? Eu am iertat, dar pot sa uit? ... deocamdata ma macina aceste ganduri si nu-mi dau pace, am plecat de-acasa, am intalnit o prostituata doar ca sa aflu cum gandeste o femeie (saraca tipa o zis ca-s nebun ori impotent :))
Stiu ca am scris mult si uneori confuz, dar tare bine mi-ar prinde un sfat din partea voastra, a sexului frumos, simtitor si cu atata sensibilitate, pe care noi barbatii de multe ori nu-l apreciem la adevarata lui valoare – unde mai pui si faptul ca ne dam seama de ce pierdem doar atunci cand e prea tarziu...

Oare pt mine este prea tarziu?...

Ce pot sa fac sa o pastrez? e tot ce-mi doresc, pt care mai traiesc acum, dar nu ma pot impaca cu gandul.

De la: doca, la data 2010-06-07 12:04:32Servus din nou si multumesc de raspunsuri.

Ai dreptate, sunt egoist, dar tin asa mult la relatia asta incat de 4 luni m-am schimbat de nu am mai recunosc nici eu... Dilema mea vine de la faptul ca ea se declara supermutumita acum, imi jura iubire si sufera alaturi de mine, insa pe ascuns continua relatia cu respectivul, ba mai mult, l-a contactat si pe amicul de acum mai multi ani, doar pt a-i arata ca sufleteste este alaturi de el... Pe mine insa ma doare atat de tare asta incat nu mai pot rationa corect, nu reusesc sa am rabdarea necesara si ma gandesc daca ar trebui sa pun eu punct acum, sa las sa treaca o vreme? sau sa lupt cu disperare, dar fara sanse in fata dorintei ei de a impresiona, de a fi apreciata de altii... sau poate sa-mi iau zilele? simt ca nu mai am nici un rost pe fata pamantului... toate eforturile mele sunt luate la cunostinta si atat, pe cand orice cuvand de la altul o extaziaza...

Poate ai dreptate, poate nu ne potrivim si poate ca obisnuinta a luat locul dragostei, dar eu simt asa o sfasiere cumplita de cate ori ma gandesc la noi... avem asteptari comune, avem idealuri comune, ne intelegem bine si in viata intima, dar cev lipseste, de aceea mi-as dori sa aflu si parerea voastra.

E tare greu sa ma schimb, dar va rog sa ma credeti ca am facut-o. M-ai ajuta enorm daca imi poti spune mai mult despre "...Intre voi a lipsit comunicarea iar tu i-ai impus ideile tale care dupa parerea mea nu sint prea sanatoase....". Comunicarea nu a lipsit, dar ea a invatat asa bine sa se ascunda, incat acum mi-e greu sa mai deosebesc adevarul de minciuna.

Eu m-am mutat din localitate, mi-am luat concediu fara plata si incerc sa misc lucrurile din loc - simt ca nu pot ramane in punctul asta. Am facut nenumarate gesturi care sa inlocuiasca banalul "te iubesc", n-are rost sa va enumar aici un sir intreg de ce inteleg eu prin gesturi frumoase care sa-i transmita ca o iubesc, sa-i arate cat de mult conteaza pt mine, cat de mult tin la ea... Iau in calcul chiar si varianta sa-i raman doar prieten pana la sfarsitul zilelor... Sunt un luptator care nu stie incotro sa-si mai indrepte atentia, sunt debusolat si tare mi-e teama sa nu fac din nou miscari gresite, de aceea va cer sfatul - m-am gandit sa merg la un psiholog, dar simt ca mult mai bine mi-ar prinde sfatul unei femei sensibile, decat sfatul unui "profesionist".

Va foarte multumesc inca o data pentru mesaje si sa stiti ca apreciez orice opinie, oricat de acida ar fi ea.

Iar referitor la ce a simtit ea atunci, inteleg perfect, i-am oferit a doua sansa, a treia, a "n"- sansa, si is dispus ca ii mai acord inca pe-atatea, dar ea mereu spune ca ma iubeste, ca nu poate trai fara mine si ma implora sa vin acasa, dar totusi continua sa comunice pe mail cu altii...

imi cer scuze ca va plictisesc cu mesaje asa lungi, dar chiar imi pare ca problema mea ii cea mai mare din lume :))

De la: doca, la data 2010-06-07 19:05:59Se pare ca-s greu de cap: n-am priceput mare lucru, dar sunt perseverent :))

Zici ca-si doreste libertate, maritis. In regula, i-am oferit libertate, am plecat sa o las singura sa-si vada de viata, dar ea insista ca totul e perfect acum, sa vin acasa ca ma iubeste, dar pe ascuns continua discutiile cu respectivul, mai nou asa cum v-am spus chiar se baga-n seama si cu primul tip cu care s-o intalnit ani in urma... Asta ma deruteaza si nu stiu ce sa mai fac, ca tot gresit am impresia ca fac.

De iertat am iertat-o, ca asa-i, poate in subconstient ea a considerat moral sa mi-o plateasca, si poate si eu in subconstient eram convins ca o veni si ziua in care am sa platesc, dar ma chinui ca un caine turbat, si incerc sa par calm, dar faptul ca ea continua cu asa nonsalanta sa discute cu respectivul (respectivii), ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ma demoralizeaza si nu stiu cum sa continui? Poate am asteptari prea mari?

Ok, ii dau libertate, dar oare nu e totul pierdut? Sa-i spun ca stiu despre conversatiile ei cu respectivul? O sa se simta din nou ingradita, si iar nu-i bine, asa ca mai bine tac si astept sa se rezolve de la sine, dar intre timp sper sa imi dati voi o solutie salvatoare :)

De la: doca, la data 2010-06-06 14:32:21.
Ziua buna stimate si dragi cititoare,

Am mare nevoie de ajutorul vostru, de un sfat, de o opinie. Am ajuns intr-un punct dificil al relatiei, si chiar nu stiu ce sa mai fac. Stiu ca nu pot intelege femeile, de aceea vin cu acest strigat de ajutor si sper sa nu fiti asa caustice doar pt ca mi-s barbat :)

Sunt de aceeasi varsta cu iubita si prietena mea, ne stim de 21ani si traim impreuna de 18ani (avem 38ani). Totul a decurs minunat din punctul meu de vedere (poate cam egoist...), dar am prosperat impreuna pe plan sentimental, moral iar in final am decis sa o implic si pe plan financiar, impartind de mai bine de 8 ani absolut tot si pe plan financiar - trebuie sa va spun ca lucram impreuna de aproape 10ani.

Am decis impreuna ca actul casatoriei este ceva formal care nu reprezinta in ochii niciunuia mai mult decat valoareahartiei pe care e scris (aici poate eu mi-am impus punctul de vedere si acum aflu de la ea ca de fapt ea si-ar fi dorit o casatorie.. .dar n-a vrut sa spuna, sau eu n-am avut urechi sa aud, sau poate e doar o scuza la indemana acum). Cert e ca am decis sa nu ne casatorim, dar toti acesti ani am fost de nedespartit, zi si noapte, cu foarte mici exceptii - uneori chiar prea mult, dar amandoura ne placea teribil, ne simteam asa bine impreuna, incat puteam uneori sa trec peste presiunea geloziei ei. Asadar scumpa mea nu are de ce sa se planga pe plan financiar, dar recunosc ca uneori poate am tratat-o ca pe cel mai bun prieten al meu, uitand ca este fata, ca este fragila, sensibila... Oricum, viata o fost darnica cu noi, ne-am plimbat prin lume, ne-am facut o casa, avem tot ce un om si-ar dori, mai putin un copil, care deasemeni am decis acum multi ani ca nu ne dorim – alta poveste careia nu sunt sigur ca ii stiu raspunsul adevarat, decat din partea me, caci ea, chiar daca spune ca mine, am vaga presimtire ca poate si-ar dori (nu recunoaste insa nici acum asta).

Toate bune si frumoase, dar trebuie sa va spun ca acum vre-o 16 ani, eu m-am implicat intr-o relatie de amicitie, care de fapt s-a finalizat cu plecarea mea de-acasa pt vre-o 2 saptamani. Nu stiu daca am spus ca eu am fost primul ei barbat, iar ea prima mea iubire si femeie... Asa ca dupa vre-o doi ani de trai conjugal, mie mi s-o facut de duca... N-are rost sa dezvolt subiectul, caci mi-am dat seama de greseala, am revenit in genunchi la ea si am implorat-o sa ma ierte (sincer atunci nu credeam ca ma va ierta vreodata...). M-a iertat, iar eu am rugat-o un singur lucru: sa nu ma-ntrebe niciodata despre acele 2 saptamani de ratacire iar eu ii promit ca nu se va mai repeta. A acceptat si din acel moment am devenit cel mai fidel barbat cu putinta, chiar daca uneori ma atrageau diverse aventuri, mereu am pus in balanta fericirea noastra iar ratiunea a castigat.

Povestea incepe acum cateva luni, cand mi-am dat seama ca e ceva in neregula, ea tot aducand vorba ca se gandeste sa se mute singura, iar eu am devenit suspicios... am aflat de-indata ca se intalnea cu un tip mai tanar cu 9 ani, un tip frumusel si sensibil. Am ramas inmarmurit si cu greu mi-a revenit respiratia la loc... Cu o zi inainte as fi fost in stare sa bag mana in foc pt iubita mea, iar acum... am scotocit prin mesaje si am aflat mai multe: a mai avut o relatie cu o cunostinta de-a mea, timp de vre-o 8 ani – ea spune ca n-au facut sex, doar se pupau prin parcari, mergeau pe la el pe-acasa etc – sincer nu cred o iota, dar atunci n-am banuit nimic, - acum incerca sa-mi dau seama ori eu sunt asa tampit, ori ea este asa buna actrita, ori amandoua.... Nu va pot exprima ce am simtit in clipele alea... au urmat zile si nopti de cosmar, toata viata mea gravita in jurul ei, iar acum deodata a disparut singurul meu pct de sprijin, lumea mea s-o intors cu fundul in sus...

Relatia ei de acum dureaza de vre-o 6-7 luni si se desfasoara spune ea deasemeni pe plan sentimental, schimburi de emailuri, dar a mers si catre ceva mai mult, respectiv luau masa de pranz impreuna, au mers la spectacol impreuna (foarte adevarat ca m-a intrebat daca vreau sa merg, dar pe mine nu m-a interesat).

Cert e ca dupa vre-o cateva zile de urmarit mesajele dintre ei, n-am mai rezistat si i-am surprins cand s-au intalnit - am avut o discutie destul de aprinsa... din pacate, eu am spus ce am avut de zis, si am plecat singur... desigur, ea a venit apoi acasa, mi-a spus cat de mult ma iubeste, a plans si s-a jurat ca a fost o ratacire si isi da seama de greseala facuta, dar pana la urma ea n-a facut de aceasta data nimic altceva decat sa dicute cu repsectivul, care o lauda la fiecare pas, iar orgoliul ei feminin, banuiesc ca s-a entuziasmat teribil...

Dragele mele, acum vin si eu si inteb daca merita sa mai lupt, daca am acest drept si nu ar trebui sa o las sa-si traiasca dragostea? Eu am iertat, dar pot sa uit? ... deocamdata ma macina aceste ganduri si nu-mi dau pace, am plecat de-acasa, am intalnit o prostituata doar ca sa aflu cum gandeste o femeie (saraca tipa o zis ca-s nebun ori impotent :))
Stiu ca am scris mult si uneori confuz, dar tare bine mi-ar prinde un sfat din partea voastra, a sexului frumos, simtitor si cu atata sensibilitate, pe care noi barbatii de multe ori nu-l apreciem la adevarata lui valoare – unde mai pui si faptul ca ne dam seama de ce pierdem doar atunci cand e prea tarziu...

Oare pt mine este prea tarziu?...

Ce pot sa fac sa o pastrez? e tot ce-mi doresc, pt care mai traiesc acum, dar nu ma pot impaca cu gandul.

De la: doca, la data 2010-06-07 19:05:59Se pare ca-s greu de cap: n-am priceput mare lucru, dar sunt perseverent :))

Zici ca-si doreste libertate, maritis. In regula, i-am oferit libertate, am plecat sa o las singura sa-si vada de viata, dar ea insista ca totul e perfect acum, sa vin acasa ca ma iubeste, dar pe ascuns continua discutiile cu respectivul, mai nou asa cum v-am spus chiar se baga-n seama si cu primul tip cu care s-o intalnit ani in urma... Asta ma deruteaza si nu stiu ce sa mai fac, ca tot gresit am impresia ca fac.

De iertat am iertat-o, ca asa-i, poate in subconstient ea a considerat moral sa mi-o plateasca, si poate si eu in subconstient eram convins ca o veni si ziua in care am sa platesc, dar ma chinui ca un caine turbat, si incerc sa par calm, dar faptul ca ea continua cu asa nonsalanta sa discute cu respectivul (respectivii), ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ma demoralizeaza si nu stiu cum sa continui? Poate am asteptari prea mari?

Ok, ii dau libertate, dar oare nu e totul pierdut? Sa-i spun ca stiu despre conversatiile ei cu respectivul? O sa se simta din nou ingradita, si iar nu-i bine, asa ca mai bine tac si astept sa se rezolve de la sine, dar intre timp sper sa imi dati voi o solutie salvatoare :)

De la: freakyyy, la data 2010-06-06 14:41:30...ea te-a iertat pe tine când ai dispãrut de acasã 2 sãptãmâni....acum când ea te-a rugat sã-i mai acorzi o șansã vezi Doamne nu poți uita.... sunteți chit deci nu te smiorcâi ca o muiere...

De la: doca, la data 2010-06-15 09:29:38Servus din nou! Am vesti bune :) Se pare ca roata vietii se invarte uneori mai rapid decat ne-am dori noi. Iata ca dupa 4 luni de suferinta, am reusit sa imi smulg din suflet supararea, dezamagirea, amaraciunea si gelozia care ma devorau. Ma bucur ca nu a fost un proces iremediabil... poate ca sunt o persoana insensibila, superficiala sau mai stiu eu cum (asta daca ma compar cu atatea exemple faine si sensibile descoperite chiar pe aces forum), dar trebuie sa va spun ca putin imi pasa: mie unul incepe sa-mi placa din nou de mine, incep sa am incredere ca pot trai si singur, imi pot fauri vise si planuri fara sa ma bazez pe nimeni, chiar daca am trait cu respectiva persoana mai mult decat cu parintii. Pot spune cu mana pe inima ca daca nu am cunoscut-o pe EA in aceasta lunga perioada (care o fost plina de momente placute, minunate, pe care nu le voi uita nicicand si de care-mi voi aminti cu mare emotie si placere...) asadar spuneam daca n-am cunoscut-o pe ea in atata amar de vreme, apai de-acum nu mai indraznesc sa bag mana in foc nici pt mama (hai fie, trebuie sa existe o exceptie, asa ca pt mama voi baga mana in foc, dar pt tata nu :)). Increderea in oameni este o greseala, o eroare a programarii creierului nostru, un fel de looping mental, unde crezi ca mergi inainte dar tu de fapt te afli in acelasi loc. Fiecare dintre noi trebuie sa invete sa aiba increder in el/ea, si ssa nu mai aiba asteptari de la ceilalti – asta e singura metoda de a nu mai fii dezamagiti.

Viata chiar e frumoasa, merita sa inveti sa o traiesti, chiar daca asta se intampla cand ai trecut de prima tinerete, asa cum e cazul meu.

Va mai retin o clipa, doar sa va spun in 2 vorbe ce s-a intamplat:

I-am spus in final ca stiu de mesajele ei catre acel prieten si ca nu agreez aceasta atitudine. Din acea clipa am simtit ca... de fapt nu mai reprezinta pt mine asa mult cat reprezenta inainte, ca nu am mai afecteaza cuvintele ei indiferent ca sunt adevarate ori nu, mi-a jurat din nou credinta si dorinta de a fii impreuna ca noi am fost facuti unul pt celalalt, dar mie imi rasunau in urechi aceleasi cuvinte spuse de nenumarate ori in ultima perioada, am vazut aceleasi lacrimi de crocodil curgand siroaie... Sunt convins ca ma iubeste, ca reprezint ceva pt ea, dar nu imi este suficient, iar in acest moment m-am detasat asa tare de subiect incat parca ma uit la un film :)

Concluzia: Consider ca o anumita distanta/intimitate trebuie pastrata chiar si in cea mai intima relatie.

Va multumesc inca o data pt sfaturi si va doresc sa fiti fericite, iubite si sa vi se implineasca cele mai nastrusnice vise! Depinde doar de voi – sa nu uitati asta :))

De la: freakyyy, la data 2010-06-06 14:41:30...ea te-a iertat pe tine când ai dispãrut de acasã 2 sãptãmâni....acum când ea te-a rugat sã-i mai acorzi o șansã vezi Doamne nu poți uita.... sunteți chit deci nu te smiorcâi ca o muiere...

De la: gabiartuz, la data 2010-06-25 22:04:13cami 25.06.2010 23:06;00





niciodata nu este prea tarziu pentru nimic.daca incerci si vrei sa faci lucrul acela reusesti pana la urma urmei.

De la: doca, la data 2010-06-15 09:29:38Servus din nou! Am vesti bune :) Se pare ca roata vietii se invarte uneori mai rapid decat ne-am dori noi. Iata ca dupa 4 luni de suferinta, am reusit sa imi smulg din suflet supararea, dezamagirea, amaraciunea si gelozia care ma devorau. Ma bucur ca nu a fost un proces iremediabil... poate ca sunt o persoana insensibila, superficiala sau mai stiu eu cum (asta daca ma compar cu atatea exemple faine si sensibile descoperite chiar pe aces forum), dar trebuie sa va spun ca putin imi pasa: mie unul incepe sa-mi placa din nou de mine, incep sa am incredere ca pot trai si singur, imi pot fauri vise si planuri fara sa ma bazez pe nimeni, chiar daca am trait cu respectiva persoana mai mult decat cu parintii. Pot spune cu mana pe inima ca daca nu am cunoscut-o pe EA in aceasta lunga perioada (care o fost plina de momente placute, minunate, pe care nu le voi uita nicicand si de care-mi voi aminti cu mare emotie si placere...) asadar spuneam daca n-am cunoscut-o pe ea in atata amar de vreme, apai de-acum nu mai indraznesc sa bag mana in foc nici pt mama (hai fie, trebuie sa existe o exceptie, asa ca pt mama voi baga mana in foc, dar pt tata nu :)). Increderea in oameni este o greseala, o eroare a programarii creierului nostru, un fel de looping mental, unde crezi ca mergi inainte dar tu de fapt te afli in acelasi loc. Fiecare dintre noi trebuie sa invete sa aiba increder in el/ea, si ssa nu mai aiba asteptari de la ceilalti – asta e singura metoda de a nu mai fii dezamagiti.

Viata chiar e frumoasa, merita sa inveti sa o traiesti, chiar daca asta se intampla cand ai trecut de prima tinerete, asa cum e cazul meu.

Va mai retin o clipa, doar sa va spun in 2 vorbe ce s-a intamplat:

I-am spus in final ca stiu de mesajele ei catre acel prieten si ca nu agreez aceasta atitudine. Din acea clipa am simtit ca... de fapt nu mai reprezinta pt mine asa mult cat reprezenta inainte, ca nu am mai afecteaza cuvintele ei indiferent ca sunt adevarate ori nu, mi-a jurat din nou credinta si dorinta de a fii impreuna ca noi am fost facuti unul pt celalalt, dar mie imi rasunau in urechi aceleasi cuvinte spuse de nenumarate ori in ultima perioada, am vazut aceleasi lacrimi de crocodil curgand siroaie... Sunt convins ca ma iubeste, ca reprezint ceva pt ea, dar nu imi este suficient, iar in acest moment m-am detasat asa tare de subiect incat parca ma uit la un film :)

Concluzia: Consider ca o anumita distanta/intimitate trebuie pastrata chiar si in cea mai intima relatie.

Va multumesc inca o data pt sfaturi si va doresc sa fiti fericite, iubite si sa vi se implineasca cele mai nastrusnice vise! Depinde doar de voi – sa nu uitati asta :))