Mai multe
De la: contesina, la data 2011-02-26 23:59:15In Biblie parca o multime de personaje l au vazut / cunoscut: moise cu tabletele, cand ii apare intr un tufis care e n flacari dar nu arde (mi se pare superba descrierea - e n flacari dar nu arde).Moise cu corabia (care cica e n turcia, desi pare doar o formatie muntoasa), si multe altele. Acum , nici unu dintre personaje nu l pot privi pe Dumnezeu, dar acesta se manifesta in jurul lor. ASta nseamna ca Dumnezeu e o fiinta si i s a aratat omului in trecut. CEEA CE NU CRED. nu are sens. Daca stii ca EXISTA< unde e nevoia de credinta? Adica, nu mai e dubiul, credintei, STII. gata. poti sta relax toata viata, e Dumnezeu, e un iad, e un paradis, etc etc. nu mai pot cu lucrurile astea. denaturezi tot ce inseamna pentru mine Dumnezeu, tu crezi in religie, biserica, nicidecum in Dumnezeu. nu cred in pacat, nu exista pacat. viata iti ofera o multime de lucruri, alegerea e a ta. ca e o alegere gresita, cateodata cu atat mai bine, inveti din ea, te face o persoana mai buna. pacat e sa nu faci ceea ce consideri tu probabil "pacat", pt ca ramai o fiinta limitata, necunoscatoare. Ori daca nu treci printr un lucru, nu poti sa vb de acel lucru. ispita e ...cea mai frumoasa parte a vietii. iubesc sa fiu ispitit, ispita trupeasca ca probabil al asta te referi, (wow am zis o si pe asta) suna aiurea, sexul mai pe romaneste vorbind, e , sau poate fi incredibil. De ce Dumnezeu ar considera o pacat ? Ispita, INSTINCTUL, cand iti bate inima cu 100 la ora, nu mai primesti nici aer, nu mai conteaza nimic, esti tu si ea, cum ar putea o Divinitate ,un Creator sa te condamne pentu asta? cat de ridicol e ceea ce spui. viciile sunt lucrurile care ne definesc. un om fara vicii e gol, superficial, nu are nimic , la fel cu pacatul si ispita. Si o zic din nou biserica probabil a denaturat carticica aia, numita biblie care probabil vroia sa spuna doar ca ... simplu LUCRURILE duse in exces strica intr un final, ceea ce e adevarat. asta nu nseamna insa ca nu trebuie sa faci un lucru abs deloc, sau sa te ABTII. greselile din viata te definesc. experientele de ieri te fac omul de azi. |
||
|
rockk Postat pe 27 Februarie 2011 00:56 |
||
|---|---|---|
De la: rockk, la data 2011-02-27 00:46:46De la: contesina, la data 2011-02-27 00:04:03De la: pickard, la data 2011-02-26 23:47:04De la: kudika195501, la data 2011-02-26 23:29:55...rockk...m-ai lasat perplex vezi, tu... de simtit ca exista am simtit mereu, cred, probabil ca uneori n-am constientizat... dar a crede in Dumnezeu cu adevarat este cu totul altceva....asta a trebuit sa descopar si iar sa cad si sa-L pierd, si iar sa fiu la inceputul drumului....a crede si a-L descoperi cu adevarat, rockk, nu cu stiinta, ci cu inima, cu sufletul, cu acel ceva ce este mai presus decat mintea si ratiunea....si nu am fost lipsita de raspunsuri si de rezolvari venite chiar de la Dumnezeu.....observi lucruri si aspecte pe care in trecut nici nu le-ai banuit....este un pic cam dificil de spus in cuvinte, pentru ca asta se traieste, se simte.......acum iar L-am pierdut si e vina mea, acum stiu pasii pe care trebuie sa-i fac.....o sa mai discutam despre asta.... |
||
|
contesina Postat pe 27 Februarie 2011 01:02 |
||
|
nu mai pot cu lucrurile astea. denaturezi tot ce inseamna pentru mine Dumnezeu, tu crezi in religie, biserica, nicidecum in Dumnezeu. nu cred in pacat, nu exista pacat. viata iti ofera o multime de lucruri, alegerea e a ta. ca e o alegere gresita, cateodata cu atat mai bine, inveti din ea, te face o persoana mai buna. pacat e sa nu faci ceea ce consideri tu probabil "pacat", pt ca ramai o fiinta limitata, necunoscatoare. Ori daca nu treci printr un lucru, nu poti sa vb de acel lucru. ispita e ...cea mai frumoasa parte a vietii. iubesc sa fiu ispitit, ispita trupeasca ca probabil al asta te referi, (wow am zis o si pe asta) suna aiurea, sexul mai pe romaneste vorbind, e , sau poate fi incredibil. De ce Dumnezeu ar considera o pacat ? Ispita, INSTINCTUL, cand iti bate inima cu 100 la ora, nu mai primesti nici aer, nu mai conteaza nimic, esti tu si ea, cum ar putea o Divinitate ,un Creator sa te condamne pentu asta? cat de ridicol e ceea ce spui. viciile sunt lucrurile care ne definesc. un om fara vicii e gol, superficial, nu are nimic , la fel cu pacatul si ispita. Si o zic din nou biserica probabil a denaturat carticica aia, numita biblie care probabil vroia sa spuna doar ca ... simplu LUCRURILE duse in exces strica intr un final, ceea ce e adevarat. asta nu nseamna insa ca nu trebuie sa faci un lucru abs deloc, sau sa te ABTII. greselile din viata te definesc. experientele de ieri te fac omul de azi.[/quote] si eu sunt de acord cu rock se zice ca atunci cand ai un orgasm te contopesti cu universul.daca D-zeu este universul inseamna ca in timpul orgamului te contopesti cu EL D-zeu a lasat ca in timpul acestui fenomen sa se procreeze copiii dar noi oamenii am trasformat asta in viciu pentru ca e placut si vrem sa ne contopim cu universul toata ziua
|
||
|
|
||
|
pickard Postat pe 27 Februarie 2011 01:07 |
||
De la: rockk, la data 2011-02-27 00:56:32De la: contesina, la data 2011-02-26 23:59:15In Biblie parca o multime de personaje l au vazut / cunoscut: moise cu tabletele, cand ii apare intr un tufis care e n flacari dar nu arde (mi se pare superba descrierea - e n flacari dar nu arde).Moise cu corabia (care cica e n turcia, desi pare doar o formatie muntoasa), si multe altele. Acum , nici unu dintre personaje nu l pot privi pe Dumnezeu, dar acesta se manifesta in jurul lor. ASta nseamna ca Dumnezeu e o fiinta si i s a aratat omului in trecut. CEEA CE NU CRED. nu are sens. Daca stii ca EXISTA< unde e nevoia de credinta? Adica, nu mai e dubiul, credintei, STII. gata. poti sta relax toata viata, e Dumnezeu, e un iad, e un paradis, etc etc. toate va sunt la indemana, dar nu toate va sunt de folos .... exista pacate, exista greseli si toate afecteaza sufletul, ca despre el e vorba... imi vorbesti despre instincte, ele sunt primele care ne fac sa pierdem din vedere ceea ce este mai important, ne inchinam viata satisfacerii nevoilor stricte ale trupului si uitam de suflet... barbatul si femeia sunt ceatia lui Dumnezeu, e normal sa fie atractie, e normal sa gaseasca placere unul in celalalt.... nimic nu-i este oprit omului, nimic, dar trebuie facut cu masura si in legea si cuvantului lui Dumnezeu....aici e buba....aici omul se tine legat de mandria si orgoliul sau....daca mi s-a ingaduit, atunci de ce sa fac ca Dumnezeu si nu ca mine? ca doar am mai facut-o si nu am patit nimic ! nu asa gandim? exista rau si el este de multe ori ambalat foarte frumos, colorat si placut vederii....este un hap cu care ne otravim si ne pacalim ca ne e bine... respingi ideea de religie, de biserica, te legi de lucruri marunte, cum ca Biblia a fost trunchiata, etc....ei si? ai respectat tu totul in rest si ai ramas la acele pasaje inventate sau pierdute cu rea intentie? si daca Dumnezeu a ingaduit asta, poate a stiut El de ce si poate ca ne este de ajuns atat cat a ramas dar noi nu facem nici cat negrul sub unghie din ceea ce ne-a invatat Iisus Hristos ! deci...
|
||
|
contesina Postat pe 27 Februarie 2011 01:23 |
||
De la: contesina, la data 2011-02-27 01:23:15De la: rockk, la data 2011-02-27 00:56:32De la: contesina, la data 2011-02-26 23:59:15In Biblie parca o multime de personaje l au vazut / cunoscut: moise cu tabletele, cand ii apare intr un tufis care e n flacari dar nu arde (mi se pare superba descrierea - e n flacari dar nu arde).Moise cu corabia (care cica e n turcia, desi pare doar o formatie muntoasa), si multe altele. Acum , nici unu dintre personaje nu l pot privi pe Dumnezeu, dar acesta se manifesta in jurul lor. ASta nseamna ca Dumnezeu e o fiinta si i s a aratat omului in trecut. CEEA CE NU CRED. nu are sens. Daca stii ca EXISTA< unde e nevoia de credinta? Adica, nu mai e dubiul, credintei, STII. gata. poti sta relax toata viata, e Dumnezeu, e un iad, e un paradis, etc etc. Frumos gandit
|
||
|
Valy90 Postat pe 27 Februarie 2011 01:26 |
||
De la: pickard, la data 2011-02-27 01:07:32 si eu sunt de acord cu rock se zice ca atunci cand ai un orgasm te contopesti cu universul.daca D-zeu este universul inseamna ca in timpul orgamului te contopesti cu EL D-zeu a lasat ca in timpul acestui fenomen sa se procreeze copiii dar noi oamenii am trasformat asta in viciu pentru ca e placut si vrem sa ne contopim cu universul toata ziua [/quote]Dumnezeu i-a facut lui Adam o femeie, una, nu un harem ! oare de ce ??? |
||
|
contesina Postat pe 27 Februarie 2011 01:26 |
||
De la: pickard, la data 2011-02-27 01:07:32 si eu sunt de acord cu rock se zice ca atunci cand ai un orgasm te contopesti cu universul.daca D-zeu este universul inseamna ca in timpul orgamului te contopesti cu EL D-zeu a lasat ca in timpul acestui fenomen sa se procreeze copiii dar noi oamenii am trasformat asta in viciu pentru ca e placut si vrem sa ne contopim cu universul toata ziua [/quote]... ''filozofia'' lui rockk e cea mai banala si mai noua (chiar daca a existat de cind lumea sub diverse forme) ... se numeste ... NEW AGE ... e a celor care nu mai stiu (sau nu au stiut) de unde vin, ce bagaj duc in spate, ce sint si ce vor deveni ... a celor care sint ''dospiti'' de marketing cu sloganuri perverse si nerumegate ... a celor pentru care EU-ul e singura valoare ... a celor care venereaza o ''divinitate'' oarecare si confuza ... a celor care se cred mici guru ... a celor care cred ca detin adevarul ... |
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 01:27 |
||
. ''filozofia'' lui rockk e cea mai banala si mai noua (chiar daca a existat de cind lumea sub diverse forme) ... se numeste ... NEW AGE ... e a celor care nu mai stiu (sau nu au stiut) de unde vin, ce bagaj duc in spate, ce sint si ce vor deveni ... a celor care sint ''dospiti'' de marketing cu sloganuri perverse si nerumegate ... a celor pentru care EU-ul e singura valoare ... a celor care venereaza o ''divinitate'' oarecare si confuza ... a celor care se cred mici guru ... a celor care cred ca detin adevarul . cred ca toti care scriem pe aici ne credem niste mici guru si doar din politete mai suntem de acord unii cu altii pentru ca in realitate fiecare vrem sa ne impunem mai agresiv sau mai bland punctul personal de vedere
|
||
|
pickard Postat pe 27 Februarie 2011 01:33 |
||
|
Dumnezeu i-a facut lui Adam o femeie, una, nu un harem ! oare de ce ??? e o prostie!nu trebuie luata povestea asa motamo.chiar daca cei care au scris-o au fost destepti si au inteles ceva ,se vede ca biblia a fost scrisa la mii de ani de la evenimentele descrise in ea. |
||
|
pickard Postat pe 27 Februarie 2011 01:38 |
||
De la: marco918, la data 2011-02-27 01:27:17De la: pickard, la data 2011-02-27 01:07:32 ... ''filozofia'' lui rockk e cea mai banala si mai noua (chiar daca a existat de cind lumea sub diverse forme) ... se numeste ... NEW AGE ... e a celor care nu mai stiu (sau nu au stiut) de unde vin, ce bagaj duc in spate, ce sint si ce vor deveni ... a celor care sint ''dospiti'' de marketing cu sloganuri perverse si nerumegate ... a celor pentru care EU-ul e singura valoare ... a celor care venereaza o ''divinitate'' oarecare si confuza ... a celor care se cred mici guru ... a celor care cred ca detin adevarul ... [/quote] nu e nici o filozofie. eu cred ca esti un moron si ma doare n pl de tine sincer. Mi enu tre sa mi zica cineva , am ochi si am cap, trag singur concluziile mele si traiesc dupa cum vreau eu nu cum mi se zice. detin adevarul meu. daca inchid forumu asta, tu nici nu existi, iar in 3 minute nici n ai existat. atat de simplu. esti doar un alt ipocrit care nu are nimic de spus, asa ca se ia de ce au altii de spus. spune intai ceva de la tine, orice. esti dependent de altii, n ai nici macar oidee, o convingere a ta si asta probabil te roade. ma plictisesc, vroiam sa i raspund la contesina, da e prea tarziu si ma doare capu. |
||
|
rockk Postat pe 27 Februarie 2011 01:43 |
||
De la: rockk, la data 2011-02-27 01:43:08De la: marco918, la data 2011-02-27 01:27:17De la: pickard, la data 2011-02-27 01:07:32 nu e nici o filozofie. eu cred ca esti un moron si ma doare n pl de tine sincer. Mi enu tre sa mi zica cineva , am ochi si am cap, trag singur concluziile mele si traiesc dupa cum vreau eu nu cum mi se zice. detin adevarul meu. daca inchid forumu asta, tu nici nu existi, iar in 3 minute nici n ai existat. atat de simplu. esti doar un alt ipocrit care nu are nimic de spus, asa ca se ia de ce au altii de spus. spune intai ceva de la tine, orice. esti dependent de altii, n ai nici macar oidee, o convingere a ta si asta probabil te roade. ma plictisesc, vroiam sa i raspund la contesina, da e prea tarziu si ma doare capu.[/quote] ... te-ai enervat puishor ? ... NEW AGE ... nu ai auzit de el ... nici nu ma mir ... ... vezi sa nu ramii cu durerile alea ...
|
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 01:50 |
||
De la: pickard, la data 2011-02-27 01:38:24Dumnezeu i-a facut lui Adam o femeie, una, nu un harem ! si crezi ca au fost vreo 20 de Eve si in timp s-a tot "mancat" din cifra pana s-a ajuns la una ? ca sa ce ? ca indiferent de ce scrie acolo, tot nu credem, tot facem dupa capul nostru... astia suntem, capitane, pana nu facem cucuie, nu ne potolim, nu invatam... problema e alta, pentru altii uneori este prea tarziu... |
||
|
contesina Postat pe 27 Februarie 2011 01:53 |
||
... roculetz ... iti recomand o carticica ... pentru parintii tai ... P�ze�te-�i copiii! de satanism! de New Age! de ocultism! Neil T. Anderson , Steve Russo Pre�ul : 20.00 RON Titlu original: The Seduction of Our Children Num�r pagini: 304 Subiect: Prezentarea naturii spirituale a am�girii demonice care opereaz� �n lumea contemporan� afect�ndu-i pe copii, c�t �i a pa�ilor practici necesari pentru protejarea lor, respectiv eliberarea din leg�turile satanice. Scurt� prezentare: Autorii pleac� de la un fapt care, de�i adesea ignorat, este de necontestat: �n lumea �n care cresc copiii no�tri se duce o b�t�lie acerb� pentru mintea lor -- o b�t�lie pe care p�rin�ii trebuie neap�rat s� o c�tige. De la influen�a New Age asupra sistemului educa�ional �i p�n� la cre�terea alarmant� a satanismului, ��ntunericul� �ncearc� s� p�trund� �n mintea copiilor pe toate c�ile: prin sistemul educa�ional, prin jocuri de grup ori pe computer, prin desene animate �i filme, prin c�r�i �i reviste, prin muzic� ori droguri. Satana urm�re�te s� distrug� Biserica atac�nd punctul cel mai vulnerabil: familia. Dar �n fa�a acestui atac, un cre�tin nu poate nici fugi, cuprins de team�, nici �ngropa capul �n nisip, indiferent. Victoria c�tigat� de Hristos prin moartea �i �nvierea Sa este real� �i poate fi tr�it� �i de copii. Dac� devenim con�tien�i de natura spiritual� a lumii �n care tr�im �i de pericolele care ne p�ndesc copiii, dac� �n�elegem libertatea pe care ne-o d� Hristos �i cum putem ajunge s� o tr�im �i dac� ne pas� suficient de soarta copiilor no�tri ca s� facem ceva, atunci trebuie s� �tim c� exist� solu�ii practice, de la educa�ia �n familie p�n� la rolul pe care �l putem juca �n via�a lor spiritual�, �n cunoa�terea lui Dumnezeu �i a m�ntuirii lui Hristos. Cartea este organizat� �n trei sec�iuni: prima, O lume plin� de ispite, se ocup� de realitatea spiritual� a lumii contemporane �i a c�ilor specifice pe care vine am�girea satanic� �n via�a copiilor, inclusiv de simptomele care denot� o problem� de natur� spiritual� �n via�a lor. Partea a doua, P�rintele eficace, analizeaz� impactul educa�iei pe care o prime�te copilul �n familie �i al stilului de rela�ionare a p�rintelui cu acesta asupra problemelor spirituale din via�a lui. Cu date statistice conving�toare �i numeroase exemple din via�a de zi cu zi, autorii �ncearc� �i reu�esc s� prezinte diferen�a dintre un p�rinte care deschide u�a am�girii demonice �n via�a copilului s�u �i unul care, dimpotriv�, minimalizeaz� �ansele atacurilor satanice. Ultima parte, Copilul ferit de primejdii, discut� m�surile practice prin care copilul poate fi ajutat s� previn� �i s� �nving� problemele de natur� spiritual� cu care se confrunt�, inclusiv pa�ii care trebuie urma�i pentru ruperea leg�turilor demonice din via�a sa. �n Anex� g�sim un Glosar de termeni New Age ordonat alfabetic, un Glosar de termeni satanici/ocul�i �i Cele nou� principii ale doctrinei satanice. A�a cum spunea Josh McDowell, este o carte �de o importan�� crucial� pentru fiecare p�rinte care dore�te s� �i protejeze copiii de am�girile Celui R�u �i s� �i preg�teasc� s� le poat� face fa��. Este o carte care �simultan te va pune pe g�nduri �i te va �ncuraja deoarece, mai mult ca oric�nd, provocare care ��i s� �nainte este S� FII VIGILENT �. Grupuri �int�: - p�rin�i �i bunici; - educatori, profesori; - oameni care, prin natura activit��ii lor, vin regulat �n contact cu copiii; - pastori, �nv���tori de �coal� duminical�, lideri de tineret. Caracteristici speciale: - abordare foarte practic� a problemelor; - numeroase exemple reale, cu care cititorul se identific� u�or - statistici �i sondaje de opinie concludente; - enumer�ri edificatoare ale formelor contemporane prin care sunt am�gi�i copiii (tehnici concrete de predare �i �nv��are, exemple de filme la mod�, staruri de muzic� rock, nume de jocuri de grup sau pe computer, desene animate etc.); - prezentarea simbolurilor satanice folosite de copii �i a simptomelor care denot� existen�a unei problem spirituale; - prezentarea pa�ilor concre�i pentru prevenirea problemelor; - prezentarea pa�ilor concre�i pentru eliberarea unui copil dintr-o leg�tur� demonic�. |
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 01:53 |
||
|
va salut si va urez o noapte buna ! Doamne ajuta ! |
||
|
contesina Postat pe 27 Februarie 2011 01:54 |
||
De la: marco918, la data 2011-02-27 01:53:47... roculetz ... iti recomand o carticica ... pentru parintii tai ... ba tu esti mai rau ca martorii lu jehova. si apropo tu nu ai cum sa ma faci pe mine sa mi fac nervi. |
||
|
rockk Postat pe 27 Februarie 2011 01:55 |
||
De la: rockk, la data 2011-02-27 01:55:23De la: marco918, la data 2011-02-27 01:53:47... roculetz ... iti recomand o carticica ... pentru parintii tai ... ... de ce te-ai supara, gheorghitza ... subiectul este mult prea complex pentru tine ... te-ai fi suparat daca parca cineva, din greseala, masina pe locul tau (neplatit oricum) sau ar fi fost promovat careva la servici ... in rest ... esti un hombre liber ... de orice responsabilitati ... cu tine, si inca citiva, trebuiesc alese subiecte si discutii simpliste, de gradinitza ... eventual cu o mica tenta sexuala ... care sa va tina treaza atentia ... orice altceva va oboseste si va enerveaza ...
|
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 02:09 |
||
De la: contesina, la data 2011-02-27 01:54:22va salut si va urez o noapte buna ! ... Doamne ajuta ... |
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 02:11 |
||
|
New Age, - sincretism satanic New Age este un curent spiritual, rǎsp�ndit mai ales �n Vest. Adepții acestui curent pretind o apropiere mai mare de spiritualitate, ei susțin�nd cǎ acest lucru este necesar pentru ca omenirea sǎ poatǎ intra intr-o �nouǎ v�rstǎ�, �n care va domni armonia universalǎ. Alții vǎd �n New Age o re�nviere a gnosticismului. New Age �și are �nceputurile prin anii 1920-1930. Atunci Alice Bailey, discipolǎ a teosofiei, publicǎ mai multe lucrǎri, �n unele dintre ele ea proclamǎ �ntoarcerea lui Cristos, și lanseazǎ ideea necesitǎții unor grupǎri, pe care ea le denumește 'a bunǎvoinței mondiale'. Nu este vorba despre niște comunitǎți organizate, ci mai degrabǎ despre reuniuni periodice ale unor persoane, av�nd scopul de a pregǎti sosirea unei noi ere. �n 1937 Paul le Cour definește conceptul de 'noua erǎ a Vǎrsǎtorului, care va �nsemna o profundǎ transformare a valorilor umane, cu ajutorul unor mijloace spirituale. Elementul cheie al curentului New Age este trecerea omenirii din constelația Peștilor �n aceea a Vǎrsǎtorului, care va �nsemna un mare progres spiritual. �n anii 1970 au apǎrut mai multe texte care interpreteazǎ aceastǎ trecere ca fiind �nceputul unei ere a pǎcii universale și a unei armonii regǎsite. Peștele fiind simbolul primilor creștini, unii apreciazǎ cǎ noul semn Vǎrsǎtor va include spiritualitatea creștinǎ, care va cǎpǎta �nsǎ noi puteri, devenind plenarǎ abia sub acest nou semn. Problema anului intrǎrii �n noul semn al Vǎrsǎtorului a cǎpǎtat interpretǎri diferite �n diferitele școli New Age. Pentru unii aceastǎ intrare s-a �nt�mplat deja �n anul 1962. Anul 2012 este din ce �n ce mai mult interpretat ca fiind anul de �nceput al ascensiunii omenirii. Pentru Rudolf Steiner era Vǎrsǎtorului va �ncepe abia �n anul 3573. Astǎzi adepții New Age susțin pǎrerea cǎ fiecare individ, av�nd origini divine, este chemat sǎ-și construiascǎ propriul drum spiritual, folosindu-se pentru aceasta de un patrimoniu care cuprinde orice tradiție misticǎ sau religioasǎ, aici incluz�ndu-se și șamanismul, neopǎg�nismul, cabala, ocultismul, dar mai ales folosindu-se de propria experiențǎ interioarǎ și de propriul discernǎm�nt. �n aceastǎ intreprindere, el poate fi ajutat de ghizi, �ngeri, guru, etc. Una din "virtutile" de care se prevaleaza at�t post modernismul c�t si New Age este anti-dogmatismul. Suntem �ntru totul de acord, numai ca new agerii confunda dogmatismul cu dogmele, combat�ndu-le iresponsabil �n egala masura. Prin dogmatism se �ntelege cu adevarat o atitudine condamnabila, �n vreme ce dogmele sunt garantia statorniciei si adevarului �nvataturii crestine. �n ce ne priveste vom considera ca mai plauzibila datarea post-belica, fara ca aceasta sa fie un element �n afara oricarei discutii. Urmatorul moment ar fi analizarea contextului religios si social �n care a aparut miscarea. Aici lucrurile sunt deja binecunoscute si nu necesita lamuriri suplimentare. Este vorba de "noul imperiu roman", SUA, un imperiu fara �mparat, cu forma republicana federativa, dar un imperiu de facto. Din punct de vedere istoric sunt la �ndem�na paralelele cu imperiul roman pag�n. Ambitia de stap�nire a lumii s-a conturat pe deplin dupa victoria repurtata �n 1945 asupra celor doua imperii pag�ne rivale: al treilea reich si imperiul soarelui rasare. Totodata a fost �ntrecut si imperiul aliat, cel britanic a carei stea �ncepe sa decada treptat. Va ram�ne un singur rival redutabil, si el �n mod conjunctural fost aliat, imperiul pag�n sovietic. �ncepe razboiul rece. Din punct de vedere confesional SUA se prezinta ca un mozaic �n care putem totusi desprinde cu ajutorul datelor statistice furnizate de enciclopedia CD Rom Encarta 98 urmatoarea structura: "La jumatatea secolului trecut populatia SUA era predominant protestanta; ea includea relativ putini romano-catolici si evrei, si aproape nici un aderent al religiilor ne-crestine cum ar fi islamul sau budismul Printre noile fenomene religioase ale secolului trecut se numara fondarea mai multor denominatiuni americane genuine printre care Biserica lui Isus Cristos a sfintilor din ultimele zile, cunoscuta popular ca Mormonii; Biserica lui Cristos, Scientista; Biserica adventista de ziua a 7-a si Martorii lui Jehova. Dupa anuarul statistic din 1998, cel mai mare grup religios american este cel romano-catolic, aproximativ 25% din populatie. Printre grupurile majore protestante baptistii (19,4%), metodistii (8%), presbiterienii (2,8%), penticostalii (1,8%) si episcopalienii (1,7%). Biserica ortodoxa are un numar �nsemnat (n.n. nu este indicat �n procentaj!). Cea mai rasp�ndita religie ne-crestina din SUA este iudaismul (2%), dar si islamul, budismul si hinduismul au adepti numerosi." Conform fostului consilier de stat american Zbygniev Brzezinski (actualmente membru al Trilateralei Bilderberg, grup ce este creditat a fi un super guvern mondial), ,,Trebuie (a avea) o religie personala." Ca urmare a acestor directive ideologice si a aplicarii lor �n practica potrivit unui sondaj Gallup �n februarie 1978, 10 milioane de americani, tineri de toate categoriile erau adeptii unor religii orientale; 9 milioane erau angrenati �n ceea ce se cheama ,,spiritual healing" (vindecare spirituala - o forma tipica a practicilor terapeutice de tip New Age inspirata din religiile orientale si practicile samanilor nord americani). �n anul urmator, 1979, 500 000 de catolici americani erau practicanti ai healing-ului carismatic de influenta penticostala. Aici este cazul sa mentionam apriga concurenta dintre new ageri si carismatici, conflictul si contradictia lor dator�ndu-se mijloacelor lor diferite folosite �n acelasi scop: bunastarea pam�nteasca aici si acum. Numai ce ne-am revenit din spaima apocalipsei digitale programat� pentru anul 2000, c� iar�i se preconizeaz� un nou sf�r�it al lumii. De data aceasta este sigur: maya�ii, ghicitorii �n stele, numerologii, new age-i�tii �i mul�i, (prea) mul�i al�ii �ncearc� s� ne conving� de asta. Nu conteaz� ce spun astronomii, geofizicienii ori speciali�tii de orice fel care au ceva de zis �n problema aceasta �i nici m�car ce spune Biserica: data e si-gu-r�. Un meteorit, o gaur� neagr�, o aliniere de planete, un tsunami devastator, inversarea polilor P�m�ntului ori cine �tie ce hecatomb� neimaginat� va �ncheia socotelile noastre cu lumea �i ale planetei Terra (a�a cum o �tim noi) cu Universul. Al�ii - care probabil deja �i-au f�cut planul de marketing pentru anul 2013 - sunt ceva mai rezerva�i: va fi sf�r�itul omului �vechi�, c�ci umanitatea va trece printr-o schimbare a con�tiin�ei �i va intra �n �Noua Er� (New Age). �n ciuda acestor ambiguit��i care distoneaz� cu exactitatea datei propuse - 21 decembrie -, cert este c� subiectul are priz� la public �i se vinde ca p�inea cald�. Nu mai departe de luna trecut�, o produc�ie hollywoodian�, cu titlu omonim - 2012 - �i care �ncearc� s� ilustreze c�t mai plastic �i, pe alocuri, siropos cum ar fi un sf�r�it al lumii, aduce produc�torilor �ncas�ri record �i le asigur� rapid recuperarea investi�iei �n efecte speciale. Autorii de literatur� apocaliptic� dep�esc �i ei mai u�or criza financiar� mondial� cu v�nz�ri de mii de exemplare. Tot la fel, profe�ii contemporani care primesc permanent mesaje de la regi sau preo�i maya�i afla�i �n alt� dimensiune sau planet�, dar preocupa�i de binele umanit��ii, mesaje pe care cu acribie le consemneaz� �n scris sau pe suporturi digitale �i le pun la dispozi�ia publicului larg �n schimbul unei simbolice dona�ii. Acestora li se adaug� comer�ul �nfloritor, consider�nd multitudinea ofertelor, de la haine �i accesorii la postere, stickere, c�ni �.a., inscrip�ionate ca atare. Televiziunile �i asigur� cu acest subiect audien�e profitabile, site-urile dedicate au un num�r record de vizitatori, iar pe forumuri se dezbate cu pasiune subiectul. Calendarul maya� �i anul 2012 Principalul argument pentru precizia datei de 21 decembrie 2012 �l constituie vechiul calendar maya�, potrivit c�ruia solsti�iul de iarn� din emisfera nordic� al anului 2012 va marca sf�r�itul unei ere de 5.126 de ani. Coroborat� cu alte profe�ii maya�e din c�r�ile Chilam Balam - o colec�ie de texte pre �i post-coloniale -, aceast� dat� este considerat� ca marc�nd fie sf�r�itul lumii �i al vie�ii pe P�m�nt, fie o schimbare de con�tiin�� la nivel global. �ns�, conform opiniei speciali�tilor �n cultura maya��, mai pu�in fascina�i de tot felul de corela�ii curajoase, aceast� interpretare �i conexiunile care o fundamenteaz� sunt mai mult dec�t for�ate. �n primul r�nd, calendarul la care se face referire a fost folosit de maya�i doar pentru o perioad� relativ scurt� de timp (250-900 d.Hr.), astfel �nc�t, la venirea spaniolilor, aceast� manier� de calculare a timpului nu mai era de mult timp �n uz. Prin urmare, �calendarul lung�, cum mai este numit, era departe de a fi un element definitoriu al civiliza�iei Maya, �nc�t se pare c� e mai important pentru unii contemporani ai no�tri dec�t era pentru un maya� din Chichen Itza. �n al doilea r�nd, data de 21 decembrie 2012 marcheaz� �n respectivul calendar pur �i simplu ultima zi a unui ciclu de 144.000 de zile (b�ak�tun). �ntr-adev�r, acesta este ultimul ciclu al unei ere calendaristice mai extinse, ce a debutat la 11 august 3114 �.Hr. �i va dura 1.872.000 de zile, �ns� nu exist� nici un indiciu c� sf�r�itul acestei ere marca pentru vechii maya�i �i un sf�r�it al istoriei. C�ci, la r�ndul ei, era la care facem referire reprezint� o component� minor� a unei alte perioade cronologice �i mai extinse, �n cadrul unui sistem complex de calculare a timpului alc�tuit din cicluri care cresc exponen�ial, teoretic la infinit. �n fine, a�a-numitele profe�ii din Chilam Balam, invocate ca argumente, sunt, de fapt, paragrafe rupte din context, care oricum nu fac referire la sf�r�itul actualului ciclu (b�ak�tun), ci la cele anterioare, multe dintre ele fiind, de fapt, profe�ii post factum. Pentru ca maya�ii s� �nsemne mai mult dec�t o apus� civiliza�ie mezoamerican�, iar calendarul �i profe�iile s� dob�ndeasc� autoritate universal�, �n paralel cu �savantele� exegeze ale textelor se afl� �n desf�urare �i un proces de mitizare �i de �nc�rcare cu o aur� de mister a acestui popor. Astfel, ni se spune fie c� maya�ii, �n timpuri imemoriale, erau r�sp�ndi�i �n India, Egipt, Atlantida (sic!) �i au fost creatorii marilor civiliza�ii ale lumii, fie, �i mai fantezist, c� au fost fiin�e care au venit din ceruri (adic� extratere�tri), iar acum c�teva sute de ani, �n mod inexplicabil, au p�r�sit P�m�ntul, dar continu� totu�i s� se preocupe de destinele acestuia, comunic�ndu-�i mesajele c�tre omenire prin intermediul unor profe�i contemporani. Dincolo de aceste teorii care pierd sim�ul penibilului, Robert Sitler remarc� faptul c� niciodat� nu vom �ti dac� pentru maya�i data de 21 decembrie 2012 avea vreo semnifica�ie, �ns� ceea ce �tim cu siguran�� este c� aceasta a �nceput s� capteze imagina�ia multor contemporani ai no�tri, transform�ndu-se �ntr-un adev�rat fenomen pe care nici o dovad� �tiin�ific� nu �l mai poate st�p�ni. Toate aceste eforturi de fundamentare a datei �precise� pe calendarul, profe�iile ori semnele �ncifrate ale unei civiliza�ii apuse sunt pe deplin r�spl�tite, c�ci nu fac dec�t s� creasc� �ansele de succes ale promotorilor �dou�miidoisprezecismului� �n vastul supermarket spiritual-religios al societ��ii contemporane. Mai mult, mediatizarea subiectului confer� acestor fantasmagorii credibilitate �n ochii unui reprezentativ segment de public mai interesat de senza�ional dec�t de adev�r. Apocalipsa f�r� Hristos Dincolo de afacerea pe care o reprezint�, de faptul c� umple paginile tabloidelor �i ofer� subiect de dezbatere la discu�iile de salon ori la �nt�lnirile cu prietenii, fenomenul 2012 readuce �n discu�ie palpitantul subiect al sf�r�itului lumii. Preconizatul 12.21.12 (simetrie a cifrelor care d� o p�ine unui num�r suficient de mare de numerologi) se propune, pe de o parte, ca un sf�r�it desacralizat �i conform spiritualit��ii omului contemporan, un breaking news de urm�rit relaxat la televizor �i de comentat �mpreun� cu familia; el nu st�rne�te panic�, ci interes, nu �ndeamn� la vreo preg�tire pentru iminen�a sf�r�itului, ci la �Distreaz�-te ast�zi ca �i cum m�ine ar fi 2012�, dup� cum propune o inscrip�ie de pe un tricou de 20 de dolari; nu ofer� recomand�ri, ci doar atrage aten�ia c�, �n 2012, printre altele, va avea loc �i un sf�r�it al lumii. Probabil c� acest, s�-i spunem, �apocalipticism� contemporan este primul din istoria Occidentului care, de�i preia tema din cre�tinism, �l exclude pe Hristos din ecua�ie �i uit� c� evenimentul central al sf�r�itului, atunci c�nd va fi acesta, nu este o gaur� neagr� ce va �nghi�i P�m�ntul, un val uciga�, un meteorit c�l�tor ori schimbarea global� de con�tiin��, ci a doua venire a lui Hristos, urmat� de �nvierea mor�ilor �i judecata universal�. Pe de alt� parte, mesajul nu este doar decre�tinat, ci evident anticre�tin. Indiferent c� este imaginat� ca o catastrof� global� sau ca o schimbare de con�tiin��, cre�tinismul nu poate ocupa nici un loc �n aceast� apocalips� privat�. Dimpotriv�, promotorii fenomenului 2012 ar prefera ca religia cre�tin� s� dispar�, dup� cum foarte plastic o sugereaz� scena pr�bu�irii �i rostogolirii cupolei catedralei romane a Sf�ntului Petru din filmul la care am f�cut referire mai sus. R�m�ne de v�zut dac� �n 21 decembrie 2012 chiar va fi sf�r�itul omenirii sau doar o zi friguroas� de vineri, dar parc� mai mult� �ncredere avem �n cuvintele M�ntuitorului, potrivit c�rora �de ziua �i de ceasul acela nimeni nu �tie, nici �ngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tat�l� (Mt. 24, 36). A�a c� exist� aceea�i probabilitate ca a doua venire s� se petreac� pe 21 decembrie 2012, pe 21 decembrie 3012 sau tocmai m�ine. �ntrebarea fundamental� �n acest context nu este c�nd, ci cum a�tept�m sf�r�itul. Hristos ne spune: �Drept aceea, priveghea�i, c� nu �ti�i ziua, nici ceasul c�nd vine Fiul Omului� (Mt. 25, 13). O diferen�� substan�ial� fa�� de inscrip�ia textil� men�ionat� anterior. �i tocmai urmarea acestui �ndemn produce �i necesara schimbare de con�tiin��, numai c� o con�tiin�� cre�tin�, de care desacralizata societate contemporan� are mare nevoie. CATEVA INSTITUTII CE AU LEGATURA CU MISCAREA NEW-AGE AUCM = Asociatia Unirii Crestinismului Mondial este o miscare de rasunet mondial si cu veleitati ecumenice, purtand netagaduita pecete francmasonica care pretinde a fi crestina, dar de fapt exclude ideea de Biserica si de Hristos. (...) Se considera aconfesionala, iar in doctrina ei mentine cateva precepte morale, fara insa a pomeni nimic despre nici o Sfanta Taina. Aceasta miscare a fost initiata de coreeanul Sun Myung Moon, profetul erei cosmice al noului Ev. (...) Printr-o diabolica incercare de mistificare, aceasta miscare cauta sa determine o unificare a crestinismului mondial, golindu-l insa de orice continut si de orice sens hristic. CEB = Consiliul Ecumenic al Bisericilor, cu ajutorul celor ce fac parte din el, tinde sa devina o biserica in afara Bisericii, o noua biserica supraconfesionala ce urmareste scufundarea in stihia protestantismului , adunarea celor ce viclenesc pentru a omori insusi Trupul Bisericii, transformand formatiile bisericesti catolice si ortodoxe in elementele unui soi de colectivizare, care se autoorganiozeaza liber in "denominatiuni". ILUMINISM = un curent ideologic venit in sprijinul miscarilor antifeudale-deviza fiind egalitate, fraternitate, libertate- ciontribuind astfel la pregatirea si desfasurarearevolutiilor din sec. XVII-XX, din tarile Europei si ale Americii, avand drept scop creearea unei societati rationale, lipsite de divinitate. Aceasta conceptie raspandita in mase da nastere unei psihoze exacerbate a rationalitatii, vecina cu patologicul, deoarece gandurile mintii izbucnesc dintr-o inima rece si impietrita, in care nu mai este lumina ci intuneric. MASONERIE = "Ea avea tot interesul sa lase sa se creada ca era o continuare normala a unor asociatiuni deja existente din timpuri imemorabile (Bord), preotejata totdeauna de sefii statelor". (Nicolae Trofin). Ea este o organizatie secreta raspandita in diverse tari a carei membrii, organizati in loji, sunt adepti ai principiilor iluministe si se recunosc intre ei prin embleme. Masoneria se infiltreaza indeosebi in toate functiile cheie la nivel de state si organisme internationale (NATO, UE, FMI, Banca Mondiala, Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului, etc.) create chiar de ei special ca prin intermediul acestora sa conduca popoarele. Vasile Trifu (1932) spunea in Parlament : " consideram Francmasoneria ca asociatie criminala cu atat mai mult cu cat aceasta asociatie isi ingaduie ca unelte de lupta mijloace pe care legile tuturor tarilor le pedepsesc cu drept cuvant: mita, minciuna si mai ales asasinatul...tinta fiind domnia lui Israel. Pentru atingerea acestui scop se lucreaza mai mult sau mai putin evident, in absolut toate lojile masonice". NEW-AGE = este o "religie" moderna formata dintr-un amestec de religii si culte ce au la baza credinta intr-o guvernare cetralizata a planetei noastre de catre o ierarhie numita "stapanii intelepciunii" (adica conducatorii lojelor masonice, adeptii invataturilor si practicilor sintetizate in "protocoalele Sionului"), care in realitate sunt fiinte posedate demonic. Astfel se explica cresterea fenomenelor de ocultism- ghicirea, astrologia, hipnoza, fenomenul OZN, practicile Yoga, credinta in reincarnare, mitologia, panteismul, vrajitoria. Mult dorita Noua Ordine Mondiala nu cauta pe Dumnezeul crestinilor, ci urmareste intronarea lui Lucifer drept forta conducatoare spre a lua de la oameni slava ce se cuvine lui Dumnezeu. OMRU = Organizatia Mondiala a Religiilor Unite este o miscare diversionista de mare amploare, care cauta sa inmanuncheze, sub o falsa dogma de credinta si sub o falsa conceptie de dragoste si fratietate, pe toti oamenii, de orice convingere religioasa, contestand ideea de revelatiela toate religiile, pentru a le discredita pe toate, in frunte cu Crestinismul, de a carui nume se foloseste numai ca momeala. |
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 02:25 |
||
De la: marco918, la data 2011-02-27 02:25:27...................... Astǎzi adepții New Age susțin pǎrerea cǎ fiecare individ, av�nd origini divine, este chemat sǎ-și construiascǎ propriul drum spiritual, folosindu-se pentru aceasta de un patrimoniu care cuprinde orice tradiție misticǎ sau religioasǎ, aici incluz�ndu-se și șamanismul, neopǎg�nismul, cabala, ocultismul, dar mai ales folosindu-se de propria experiențǎ interioarǎ și de propriul discernǎm�nt. �n aceastǎ intreprindere, el poate fi ajutat de ghizi, �ngeri, guru, etc ........................ ... roculetz ... am scos un rezumat ... ca stiu ca te apuca somnul daca e mai mult de 3 rinduri care nu contin ceva ... ''interesant'' ... sa nu te mai enervezi degeaba si sa intelegi de ce esti un simplu ... new ageist ... |
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 02:30 |
||
|
http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/11/26/video-47/ ... cum se spala creierul unei natiuni ...
|
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 03:05 |
||
De la: marco918, la data 2011-02-27 02:11:20De la: contesina, la data 2011-02-27 01:54:22va salut si va urez o noapte buna ! Doamne ajuta! |
||
|
kudika195501 Postat pe 27 Februarie 2011 03:13 |
||
... si pentru ca tot zicea roculetz ca sint mormon ... NEW AGE �I BISERICA ORTODOX� Curentele de tip New Age care se lanseaz� �n ultima vreme puternic pe �pia�a� rom�neasc�, ne propun modele de g�ndire novatoare, ce combin� concep�ii psihologice cu aspecte ale spiritualit��ii orientale, toate adunate �ntr-un creuzet din care ni se promit solu�ii concrete de �mbun�t��ire a vie�ii, a rela�iilor cu ceilalti �i a �ntregii noastre existen�e fizice �i spirituale. Auzim denumiri ca �scientologie�, �sinergie�, �holism�, �ecumenism�, �sincretism�, �monism�, �tantra�, �mantra�, �relaxare�, �hipnoz�, �bioenergie�, �g�ndire pozitiv�, �tarot�, horoscop�, �programare neurolingvistic�, �acupunctur�, �homeopatie�, �ecologie�, �paranormal�, �feng-shui�, �planning familial�, �reiki� �.a.m.d. Se poate observa ca toate aceste curente au un lucru �n comun: dorin�a de a face bine omului. Niciuna dintre ele nu pare s� promoveze r�ul sau traumatizarea fiin�ei umane. Promotorii lor, harnici �i z�mbitori, spun c� se afl� �n posesia cheii fericirii noastre. �i s-ar p�rea c� nu se �n�al�, c�ci prin metodele lor, reu�esc �mbun�t��irea coordonatelor fizice �i spirituale ale omului contemporan, NEW AGE prezent�ndu-se astfel ca o mi�care complex�, necesar� �n contextul problemelor din ce �n ce mai complicate cu care se confrunt� fiin�a uman�. �i totu�i, de ce se opune Biserica acestui curent tot mai prezent �n porii fiin�ei noastre, unde a p�truns prin toate mediile cu care intr�m �n contact? Se opune Biserica bun�st�rii fiin�ei umane, adic� Dumnezeu vrea nefericirea crea�iei Sale, sau o fi poate vreun alt motiv? De asemenea, mai apare o �ntrebare: De ce anume Biserica n-a oferit p�n� acum solu�ii similare cu cele propuse de mi�carea New Age? Omenirea se schimb�, evolueaz�, deci avem nevoie de modele noi de optimizare, de dob�ndire a fericirii. �i totu�i Biserica tace. De fapt, Biserica nu tace, ci propune acelea�i metode pe care le-a propus dintotdeauna. Nimic nu s-a schimbat �n modalitatea de m�ntuire. C�nd anume va lua Biserica hot�r�rea de a schimba ceva? Raspunsul este: NICIODAT�, pentru ca omul de-a lungul timpului nu s-a schimbat, a�a cum se pretinde, ci a r�mas acela�i. Singura deosebire dintre omul contemporan �i cel de alt�dat� este gravitatea bolilor suflete�ti, care acum este incomparabil mai mare. Mi�carea New Age explic� starea �n care se afl� omul la ora actual�, �ntre altele, prin faptul c� evolu�ia (darwinist�) nu este �nc� �mplinit�, deci pentru ca omul s� devin� o fiin�� superioar�, este nevoie de alte milioane de ani de evolu�ie a structurii biologice �i implicit mentale a fiin�ei umane. Solu�ia oferit�: gr�birea evolu�iei biologice prin medita�ie, g�ndire pozitiv�, inginerie genetic� �.a. O alt� explica�ie dat� de ei st�rii precare a omului contemporan este legat� de restric�iile sociale la care a fost supus acesta �i care au determinat �ngr�diri �n libertatea sa de manifestare. Solu�ia oferit�: Omul trebuie s� fie ajutat s� se elibereze de �ncorset�rile de orice tip, s�-�i descopere poten�ialele �i energiile latente, s� sparg� barierele sociale, religioase �i de orice alt� natur�. Desigur c�, potrivit lor, exist� �i alte explica�ii, respectiv solu�ii, �n functie de curentul de g�ndire care �i aduce contribu�ia la acest sistem sincretist, �n care to�i s�nt primi�i cu bucurie, chiar dac� ideile lor se bat cap �n cap, to�i cu excep�ia Cenu��resei, �i anume a Bisericii Cre�tine. �n timp ce toate curentele New Age �l scot pe om basma curat�, absolvindu-l de orice responsabilitate �n privin�a degrad�rii �n care se afl�, cauzele acestei st�ri fiind explicate �n fel �i chip, Biserica spune un NU hot�r�t tuturor acestora. Cu toate c� orice exist� �n univers are o cauzalitate circumstan�ial�, adic� totul este explicabil prin fenomenele imediate care le genereaz� (de exemplu apa este explicabil� prin unirea a doi atomi de hidrogen �i unul de oxigen, agresiunea adultului poate fi explicat� prin agresiunea primit� de acesta �n copilarie etc.), totul, dar absolut totul are de fapt la origine dou� mari cauze: 1. Dumnezeu, Care a creat tot ce exist�, material sau spiritual; 2. P�catul omului, care a degradat progresiv tot ce a creat Dumnezeu �n lume. Medicul care cunoa�te r�d�cina r�ului (adic� Biserica) poate oferi diagnosticul exact. Cel care recunoa�te ca problem� doar inflama�ia din jurul r�nii (mi�c�rile de tip NEW AGE), o trateaz� numai pe aceasta, l�s�nd r�ul �n continuare �n organism. Primul poate oferi solu�ia total�, cel de-al doilea ofer� paleative, care vindec� local, sedeaz� �i eventual amputeaz� o parte a r�ului, aceea care se vede. R�ul fundamental de care sufer� omul, pe care doar Biserica �l cunoa�te �i �l recunoa�te, se nume�te degradarea sufletului �i a trupului prin p�cat. Degradarea nu este una circumstan�ial�, ci este de substan��, ontologic�. De aceea, medicamentul este pe m�sur�: TRUPUL �I S�NGELE LUI HRISTOS, jertfa cea mai puternic�, medicamentul cel mai vindec�tor care a existat vreodat�, a c�rui administrare este precedat� de preg�tirea necesar� prin poc�in�� �i Spovedanie. Aceast� metod� ofer� solu�ie la cele trei mari probleme cu care se confrunt� fiin�a uman�: spiritual�, psihologic� �i material�. Prea slabi pentru un medicament at�t de tare, de�i Ortodoxia ofer� fiec�ruia perioada de preg�tire de care are nevoie, diver�i oameni se reped la solu�iile paleative �i la sedativele staniolate oferite aiurea. Psihologia este o dec�dere din modalitatea de vindecare a omului prin Spovedanie �i �mp�rt�anie, iar curentele New Age s�nt o dec�dere din ceea ce reprezint� metodele de vindecare specifice psihologiei. Filosofia New Age se prezint� ca un curent holistic, pretinz�nd a�adar c� abordeaz� fiin�a uman� �n ansamblu ei, cu toate problemele sale. Cu toate acestea, vedem c� singura care ajunge la holism este de fapt Ortodoxia, deoarece numai ea se ocup� de om �n �ntregul s�u: suflet �i trup, pe c�nd New Age ia toate abord�rile posibile, �n conceptia lor, referitoare la fiin�a uman� �i le pune laolalt�, spun�nd c� din acest ansamblu rezult� un �ntreg. Este ca �i cum ai lua diferite p�r�i ale unui trup omenesc, inclusiv s�ngele, �i le-ai pune laolalt�, pretinz�nd c� din acest amalgam ar rezulta o fiin�� uman�. Nu, nu rezult� o fiin�� uman�, ci un cadavru ansamblat. Numai Dumnezeu poate face din acele buc��i o fiin�� uman�, d�ndu-i suflare de via��. Trec�nd peste toate opiniile, analizele, protestele �i obiec�iile, tot mai mul�i oameni vor fi atra�i spre diferite curente ale mi�c�rii New Age. S� fim obiectivi, exist� avantaje: o via�� mai frumoas�, mai armonioas� �i mai luminoas� (brainwashing), sc�parea de responsabilitate �i de vinov��ie fa�� de propriile fapte, stilul trendy, for�a de atrac�ie a unor elemente adictive (omul are nevoie mai mult dec�t oric�nd de a fi dependent de ceva aparent luminos, frumos �i bun, lucrul acesta oferindu-i securitate, chiar dac� astfel, renun�� la libertatea psihic� iar uneori chiar �i la cea fizic�). Mereu se vor g�si clien�i pentru a�a ceva. �ns� pentru cei care vor s�-�i m�ntuiasc� sufletele este vital s� cunoasc� faptul c� asemenea metode nu pot fi combinate cu tr�irea de tip ortodox, cu toate c� de multe ori, sincretismul New Age include �n mod generos �i elementul crestin. Cine r�t�ce�te prin gr�dina lui S�t�nel nu mai poate fi primit �napoi dec�t prin poc�in��. Restul nu este dec�t �n�elare. Foarte mult� �n�elare. Dumnezeu nu a acceptat niciodat� s� colaboreze cu diavolul �n lucrarea de vindecare a omului. Nu a avut nevoie de ajutorul lui. Pe de alt� parte, se �tie c� diavolul ofer� generos cu o m�n�, ba chiar cu ambele m�ini, dar lucrarea sa ascuns� este lipsirea omului de m�ntuire. New Age, prin �nv���tura �i prin practicile promovate, Il exclude pe Dumnezeu din crea�ie �i pentru prima oar�, �i d� omului soarta pe deplin �n propriile m�ini, ridicindu-l astfel la rangul de dumnezeu. Acela�i lucru l-a facut Satan �i �n Rai, c�nd le-a oferit oamenilor fructul oprit. Numai c� atunci nu i-a desp�r�it cu totul de Creator. Acum, �ns�, se str�duie�te cu toate for�ele s� o fac�, pentru c� se apropie vremea lui Antihrist. De aceea, este nevoie de c�t mai mul�i adep�i. Iar cei mai mul�i nu vor �ti c� slujesc �ntunericului, tocmai pentru c� una din caracteristicile principale ale oamenilor lui Satan este faptul ca s�nt �n�ela�i. Aceia dintre noi care dorim m�ntuirea s� spunem NU acestor curente �i s� �ncerc�m s� ne depur�m de influen�a lor c�t mai e timp. Vremea alegerii gr�ului de neghin� a �nceput �n sf�r�it! Depinde de noi dac� vom fi ur�ciune p�m�ntului sau p�ine bun� la masa M�ntuitorului atunci c�nd va veni. ��i cel ce aude s� zic�: vino!� (Apoc. 22, 17). �Vino, Doamne Iisuse!� (Apoc. 22, 20). |
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 03:14 |
||
|
... am gasit ceva excelent ... o carte on-line ... MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE ... ii face praf batrinul pe babuini ... citeva paragraf pentru ''inteleptii'' nostri ... care habar nu au ce sint ... YOGA - �VIATA ARMONIOASÓ SAU TEHNICA �NSEL�RII Una din liniile directoare ale prozelitismului hindus �n spatiul crestin este producerea si cultivarea confuziei �n mintile oamenilor. Se atenteaz� astfel la �ns�si capacitatea de g�ndire critic� a individului, pentru a-1 face infinit mai usor de cucerit. In instrumentarul acestei strategii misionare se �nscrie si practica substituirii continutului cuvintelor. S� recurgem la un exemplu sugestiv: cuv�ntul �Hristos�. Sensul pe care �l are acest cuv�nt pentru civilizatia crestin� este: persoan� istoric� concret� care a activat �n regiunea Palestinei (actualul Israel) �n urm� cu aproximativ 2000 de ani; ca Fiu al lui Dumnezeu, a propov�duit o seam� de adev�ruri de credint�, dob�ndind multi discipoli si �ntemeind Biserica. Atunci c�nd un crestin spune �M� rog lui Hristos�, �ntelege c� se adreseaz� unei persoane concrete, unice, pe care o crede si o m�rturiseste ca fiind �ntruparea Persoanei A Doua a Sfintei Treimi. Iat� acum o mostr� de pervertire a sensului acestei notiuni: Gurusii care intr� �n contact cu lumea crestin� au ajuns s� pretind� c� termenul �Hristos� desemneaz� un plan superior al constiintei umane, ceea ce �nseamn� c� orice om poate evolua spiritual p�n� la gradul echivalent cu accederea la acest plan, devenind si el prin aceasta Hristos! Astfel, c�nd un dasc�l oriental spune �M� rog lui Hristos�, �ntelege c� se str�duieste s� ating� acest plan superior al constiintei si s� devin�, fie si pentru putin timp, Hristos. Evident c� �ntre acest concept de �Hristos� si Hristos al Evangheliei nu se poate stabili nici cea mai vag� asem�nare. �ns� lucrul acesta nu numai c� este trecut sub t�cere, ci se pretinde cu obstinatie tocmai contrariul. De ce recurg maestrii hindusi la un astfel de artificiu? Explicatia este foarte simpl�: pentru c� �ntr-o tar� cu o puternic� traditie crestin�, cu at�t mai mult �ntr-o tar� ortodox�, le-ar fi considerabil mai greu s� conving� c� personaje precum Indra, Kali, Shiva, Vishnu, Krishna sau Brahman sunt... dumnezei! P�n� si un crestin nepracticant si peste m�sur� de ignorant va ezita �n prim� instant� s� se �nchine miilor de zeit�ti idolatre ale panteonului hindus. Ceea ce i se cere este mult prea exotic si nefamiliar. Prin urmare, propagatorii �nv�t�turilor orientale se v�d nevoiti s� recurg� la tactica drumului ocolit si �n trepte. Ei se camufleaz� �n spatele unor m�sti care ne sunt familiare. Astfel, ne vor vorbi despre �psihologie aplicat�. Ne vor propune o �alimentatie corect�. Ne vor �mbia cu �exercitii de gimnastic� (�yoga pentru s�n�tate si frumusete�). Ne vor recomanda �metode� si �tehnici� pentru combaterea angoasei, a nervozit�tii, a stresului si a fobiilor. Ne vor sugera, �n cadrul unor conferinte si seminarii, modalit�ti de a rezolva orice problem� cu care ne confrunt�m zilnic, inclusiv problema singur�t�tii. In acest fel, �ncetul cu �ncetul, ne vor transforma �n discipoli ai lor, ne vor convinge s� adopt�m stilul de viat� si modul de g�ndire indian, ne vor exploata economic, percep�ndu-ne cotizatii lunare sau cel putin taxe pentru ��ntelepciunea� care se �mparte la conferintele organizate de ei, ne vor familiariza �n cele din urm� pe de-a-ntregul cu hinduismul. Aceasta este de fapt marea lor miz� si principalul lor scop. Pentru c� acesti oameni nu sunt nici filosofi, nici difuzori de stiint�, nici psihologi, nici medici. Acesti oameni sunt hindusi, misionari ai unei idolatrii exotice. Mai mult dec�t at�t, ei urm�resc s� se propov�duiasc� si pe ei �nsisi ca dumnezei. S� ne amintim de Sai Baba, gurul indian care se prezint� pe sine ca fiind Dumnezeu, infinit superior lui Buddha, lui Mahomed sau lui Hristos. Iat� ce spune Sai Baba despre el �nsusi: �Prostii nu m� cunosc, c�nd locuiesc �n trup omenesc! Ignor� firea mea superioar�, c�ci Domn Prea�nalt sunt Eu al tuturor fiintelor...� (extras din periodicul misc�rii Satya Sai Baba, �Pacea Suprem� -Prashanti Vahini�, Atena 1997, p. 5). Liderul misc�rii Viata Armonioas� din Grecia, americanul Bob Nazemy, adres�ndu-se unor discipoli avansati, a spus despre Sai Baba: �El este prezent pretutindeni, atotstiutor si atotputernic Dumnezeu, care se afl� �ntotdeauna �mpreun� cu noi, �n toate ceasurile si �n toate p�rtile lumii� (B. Nazemy, �Te rog, Baba, d�-mi ascultare�, p. 1, Articole din ziare si periodice, Ed. a Ii-a, Ilianthos). Toti gurusii respir� aceeasi m�ndrie demonic�. Babaji era ��nv�t�torul �nv�t�torilor� si �Dumnezeu �ntrupat�. In 1984, un ucenic de-al lui a devenit... Hristos! A slujit chiar �Cina cea de tain� �n ashramul s�u, iar apoi a plecat, f�r� s�-1 mai revad� cineva vreodat�. Concluzia implicit� era c� Babaji i-a fost superior lui Hristos... Maharadji se prezint� ca noul �Mesia�, �Hristosul epocii contemporane�, �Domnul tuturor yoghinilor�, �Spirit prea�nalt si atotvenerat�, f�r� de care �totul s-ar distruge�. Satyananda a declarat c� gurul este superior lui Dumnezeu. Rajneesh a confirmat explicit aceeasi afirmatie. Am�ndoi primesc si dup� moarte adorare din partea ucenicilor. Lista unor astfel de personaje poate continua la nesf�rsit. Ce s-ar putea ad�uga? De-a lungul sutelor de ani, toti marii asceti crestini au spus c� m�ndria conduce la nebunie. Ea �l rupe pe om de realitate �n aceast� viat�, si �l sorteste mortii duhovnicesti �n vesnicie. Dumnezeu celor m�ndri le st� �mpotriv�, iar celor smeriti le d� har (Iac. 4, 6). Urmarea c�ii unor asemenea �mentori� �nseamn� asumarea celor mai mari si mai serioase riscuri cu putint�. Se porneste treptat, desigur, de la elemente superficiale sau cu un grad mai mic de �nsemn�tate (alimentatie, exercitii de gimnastic�), pentru a se ajunge la altele mai profunde (psihologie, comportament, analiza sinelui) si, �n cele din urm�, la probleme de credint� (�nviere sau metempsihoz�, Biseric� sau ashram, Hristos sau Sai Baba) �n care miza este omul �ntreg, si nu doar o ipostaz� oarecare a vietii sale. �n final, omul �si pericliteaz� extrem de grav, si poate ireversibil, at�t viata trec�toare de acum, c�t si soarta sa �n vesnicie. Pentru c� scopul si menirea omului este viata vesnic�! Nimic mai putin! Fie o va dob�ndi, �n Iisus Hristos, fie o va pierde, l�s�ndu-se am�git de minciuni seduc�toare. Dar s�-L auzim pe Hristos Cel Adev�rat gr�ind prin Evanghelie: � Iisus a zis: Eu sunt �nvierea si viata; cel ce crede �n Mine, chiar dac� va muri, va tr�i. Si oricine tr�ieste si crede �n Mine nu va muri �n veac (Ioan 11,25-26). � Iisus a zis: Eu sunt Lumina lumii; cel ce �mi urmeaz� Mie nu va umbla �n �ntuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8, 12). � C�ci Dumnezeu asa a iubit lumea, �nc�t pe Fiul S�u Cel Unul-N�scut L-a dat ca oricine crede �n El s� nu piar�, ci s� aib� viat� vesnic� (Ioan 3, 16). � Cel ce va crede si se va boteza se va m�ntui; iar cel ce nu va crede se va os�ndi (Marcu 16, 16). Pentru a ne ocroti si a ne feri de am�gire, Hristos ne avertizeaz� cu 2000 de ani mai �nainte c� vor ap�rea �n lume oameni vicleni care se vor prezenta drept �hristosi� si chiar vor s�v�rsi minuni diavolesti cu scopul de a-i �nsela inclusiv pe cei alesi: Vedeti s� nu v� am�geasc� cineva. C�ci multi vor veni �n numele Meu, zic�nd: Eu sunt Hristos, si pe multi �i vor am�gi... Atunci, de v� va zice cineva: iat�, Mesia este aici sau dincolo, s� nu-l credeti. C�ci se vor ridica hristosi mincinosi si proroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca s� am�geasc�, de va fi cu putint�, si pe cei alesi (Matei 24' 4'5' 23-24). In acelasi timp, Hristos �i �ncurajeaz� pe toti cei care II caut� cu sinceritate si cu inim� curat�, �ncredint�ndu-i: Veti cunoaste adev�rul, iar adev�rul v� va face liberi (Ioan 8, 32). El a f�g�duit s�-i ajute pe toti oamenii care �nseteaz� dup� acest adev�r: Cereti si vi se va da, c�utati si veti afla, bateti si vi se va deschide. C� oricine cere ia, cel care caut� afl�, si celui care bate i se va deschide (Matei 7, 7-8). |
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 03:53 |
||
|
�NVIERE SAU REINCARNARE? Cel ce crede �ntru Mine are viat� vesnic�... Si Eu �l voi �nvia pe el �n ziua cea de apoi... Eu sunt �nvierea si Viata... Iisus Hristos (Ioan 6, 47; 6, 54; 11, 25) Teoria re�ncarn�rii era �mbr�tisat� de multe popoare antice. Prin puterea adev�rului crestin, aceast� r�t�cire a �ncetat s� mai tiranizeze vietile oamenilor �n multe p�rti ale lumii. Totusi, se �ntreprind actualmente eforturi sustinute de a o �transfera� mentalit�tii occidentale. Conform acestei teorii, lumea este o scoal� prin care sufletul trece de nenum�rate ori. El renaste de fiecare dat� �ntr-un trup nou, fie b�rb�tesc, fie femeiesc, fie animal, fie chiar si �n �carcasa� oric�rei specii din regnul vegetal. Conditiile noii nasteri depind de faptele vietii precedente. Astfel, dac� cineva a dus o viat� plin� de fapte rele, c�nd se va naste din nou va fi un om s�rac, sau un animal, sau chiar o plant�. Ceea ce gurusii indieni ascund �ns� cu mult� grij� de discipolii lor este faptul c�, potrivit codicelui intitulat Legile lui M�nu, venerabila carte a traditiei hinduse care converteste �nv�t�tura Vedelor �n legi sociale, este mai probabil ca cineva s� se re�ncarneze ca animal sau ca f�ptur� demonic�, dec�t ca om. Cartea ofer� spre edificare si urm�toarea parabol�: o broasc� testoas� tr�ieste �n ad�ncurile m�rii si scoate capul la suprafat� o dat� la o sut� de ani. Un inel pluteste undeva la suprafata apei. Pe c�t este de probabil ca broasca s�-si scoat� la un moment dat capul la suprafat� trec�ndu-si-1 tocmai prin acel inel, tot pe at�t este de probabil ca o fiint� s� se re�ncarneze dup� moartea sa �n trup omenesc. Ei bine, aceast� credint� este asumat� de nenum�rate misc�ri New Age care vor, �n acelasi timp, s� se prezinte drept stiinte! �Stiinta yoga� - a devenit o sintagm� vehiculat� obsesiv de c�tre yoghini. Pe de alt� parte, �n functie de context, aceiasi yoghini clameaz� cu vehement�: �Si crestinii, exact ca si noi, cred c�...�, sau �Stiti c� Hristos a fost un mare yoghin...�, sau ��ntre noi si crestini nu exist� diferente semnificative...�. �n felul acesta sunt cultivate cu perfidie cele mai stridente autocontradictii, pentru a-i seduce at�t pe ignorantii stiintei, c�t si pe ignorantii crestinismului. Merit� semnalat si faptul c� teoria metempsihozei nu a existat dintru �nceput �n g�ndirea traditional� indian�. Asa cum arat� D. K. Velissaropoulos �n �Istoria filosofiei indiene�, �Ideea re�ncarn�rii (samsara) era necunoscut� arienilor. Ea a p�truns �n religia si filosofia indian� pentru ca morala s� dob�ndeasc� un subiect care s� poarte greutatea responsabilit�tii faptelor dincolo de moarte. Termenii �renastere� sau �re�ncarnare�, care exprim� unul si acelasi lucru, sunt oarecum �nsel�tori. Precum vom vedea �n analiza celor sase sisteme filosofice (darshanas), cel care se re�ncarneaz� nu este sufletul empiric, ci o substant� nedefinit� si foarte subtil� care se afl� �ntre atman, sufletul empiric si corp. �ntr-adev�r, sufletul empiric nu se re�ncarneaz�, de vreme ce este ansamblul tuturor st�rilor constiente. Nici atman (fiinta eului) nu se poate re�ncarna, de vreme ce, fiind absolut, nu se supune actiunii karmei, responsabilit�tii morale. �n fata acestei dificult�ti, filosofia sistematic� indian� a inventat materia subtil�, corpul eteric, care salveaz� g�ndirea din acest impas al absurdului, f�r� a o face �ns� mai conving�toare�. Punctul de vedere al Bisericii este fundamental diferit. Creat de c�tre un Dumnezeu Trinitar si Personal, omul are �nceput, dar nu si sf�rsit. Se naste la un moment dat, �n timp, pentru a vietui vesnic. �n aceast� lume va tr�i o singur� dat�. Dup� moarte, fiecare suflet este judecat de Dumnezeu si, potrivit cu faptele sale, va dob�ndi sau nu Raiul. Pe parcursul acestei vieti, Dumnezeu �i ofer� omului foarte multe prilejuri de a se face vrednic de fericirea vesnic�. Adres�ndu-se c�ndva unui grup de tineri, b�tr�nul Paisie le-a spus: �Ati �nteles c� am venit aici ca s� d�m examene? S� ne punem temelia duhovniceasc�, s� c�stig�m Raiul. Acum si numai acum, c�ci nu vor mai fi restante �n septembrie!�. Alt� dat�, �ntreb�ndu-1 despre re�ncarnare, mi-a r�spuns: �Fii atent aici! Aceasta este cea mai mare capcan� a Diavolului. Omul se g�ndeste c� nu conteaz� dac� nu reuseste �n viata aceasta, va reusi �n cealalt�. Astfel se relaxeaz� �n toate privintele si se usuc� duhovniceste. Diavolul stie �ns� foarte bine c� nu exist� �data viitoare�. De aceea �i si �ntinde aceast� �nfricos�toare curs�. M-a privit apoi si mi-a spus: �S� scrii neap�rat despre lucrul acesta!�. Este tocmai ceea ce propov�duiesc Scripturile. Apostolul Pavel spune: ... precum este r�nduit oamenilor o dat� s� moar�, iar dup� aceea s� fie judecata (Evr. 9, 27). Domnul Iisus Hristos va fi Judec�torul tuturor oamenilor. El �nsusi ne vorbeste despre Sine �n Evanghelie astfel: C�nd va veni Fiul Omului �ntru slava Sa si toti sfintii �ngeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale si se vor aduna �naintea Lui toate neamurile si-i va desp�rti pe unii de altii, precum desparte p�storul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a st�nga. Atunci va zice �mp�ratul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuv�ntatii Tat�lui Meu, mosteniti �mp�r�tia cea preg�tit� vou� de la �ntemeierea lumii. C�ci fl�m�nd am fost si Mi-ati dat s� m�n�nc, �nsetat am fost si Mi-ati dat s� beau, str�in am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati �mbr�cat, bolnav am fost si M-ati cercetat, �n temnit� am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor r�spunde, zic�nd: Doamne, c�nd Te-am v�zut fl�m�nd si Te-am hr�nit? Sau �nsetat si Ti-am dat s� bei? Sau c�nd Te-am v�zut str�in si Te-am primit, sau gol si Te-am �mbr�cat? Sau c�nd Te-am v�zut bolnav sau �n temnit� si am venit la Tine? Iar �mp�ratul, r�spunz�nd, va zice c�tre ei: Adev�rat zic vou�, �ntruc�t ati f�cut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati f�cut. Atunci va zice si celor de-a st�nga: Duceti-v� de la Mine, blestematilor, �n focul cel vesnic care este g�tit diavolilor si �ngerilor lui (Matei 25, 31-41). O alt� deosebire urias� este dat� de esenta scopurilor spirituale pe care le urm�resc cele dou� religii. Hindusii cred c� atunci c�nd cineva ajunge la des�v�rsire �si pierde persoana, prin identificarea deplin� cu Brahman - ipostaza dumnezeului absolut si impersonal. Existenta omului se neantizeaz�, pulveriz�ndu-se �n oceanul dumnezeirii impersonale. De aceea, el nu se va mai naste niciodat� din nou, pentru c� nici m�car nu mai exist�. Crestinii cred exact contrariul. Persoana uman� exist� vesnic, ea nu va cunoaste niciodat� un sf�rsit. �n aceast� viat�, omul inaugureaz� constient o relatie personal� cu un Dumnezeu Personal, o relatie care se va p�stra �n vesnicie. P�zind poruncile lui Hristos, �mp�rt�sindu-se cu trupul si s�ngele Lui, omul se uneste ontologic cu Dumnezeu, devine Dumnezeu prin har, si �n acest mod particip� vesnic, ca persoan� distinct�, la Viata lui Dumnezeu. Des�v�rsirea crestin� const� �n realizarea acestei comuniuni personale cu Dumnezeu. Aceasta este menirea omului �n vesnicie. Asadar, reiese o dat� �n plus c� teza ilicit� a pretinselor �asem�n�ri spirituale� dintre crestinism si hinduism este destinat� exclusiv racol�rii acelei mase de asa-zisi crestini care nu st�p�nesc nici cele mai elementare cunostinte despre continutul �nv�t�turilor lui Hristos. Unor asemenea oameni li se adreseaz� cuvintele Scripturii: � Oricine se abate si nu r�m�ne �n �nv�t�tura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce r�m�ne �n �nv�t�tura Lui, acela are si pe Tat�l si pe Fiul (II Ioan 1,9). � Iubitilor, nu dati crezare oric�rui duh, ci cercati duhurile dac� sunt de la Dumnezeu, fiindc� multi proroci mincinosi au iesit �n lume (I Ioan 4, 1). |
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 03:55 |
||
|
INFLUENTA PRACTICII YOGA ASUPRA TRUPULUI SI A MINTII In epoca noastr�, sistemul yoga este prezentat ca un panaceu pentru cvasitotalitatea problemelor cu care se confrunt� omenirea. Pot fi auzite adesea lozinci promotionale de genul �Faceti yoga pentru s�n�tate si frumusete!�. La �nceput, cineva poate simti �ntr-adev�r o stare de bun� dispozitie si revigorare. Este imediat sf�tuit s� atribuie aceast� �mbun�t�tire unor anumite �puteri ascunse� activate prin intermediul asanelor yoghine. La fel de bine �ns�, aceast� bun� dispozitie si revitalizare pot fi atribuite misc�rii, punerii �n activitate a corpului care se �trezeste� din sedentaritatea aproape cronic� impus� de organizarea social� contemporan�. De altfel, exact aceleasi simptome le are orice persoan� care �ncepe s� practice cu oarecare regularitate jogging, �not, fotbal sau orice tip de gimnastic�. Cu at�t mai mult dac� acea persoan� renunt� la anumite obiceiuri nocive precum fumatul, pierderea noptilor, supraalimentatia, alcoolul s.a.m.d. De asemenea, trebuie subliniat c� acest sentiment reconfortant �nsoteste prima etap� a practic�rii exercitiilor yoga. Ulterior, apar �n general probleme serioase, traduse prin dureri ale bazinului, ale coloanei vertebrale, ale genunchilor, ale articulatiilor. Asanele, aceste pozitii yoghine ciudate, sunt absolut nefiresti pentru corpul uman, ele imit�nd de obicei diverse pozitii ale animalelor. �nsesi denumirile lor sunt ilustrative �n acest sens: Shalabasana = pozitia l�custei, Bhujangasana = pozitia cobrei, Kukondasana = pozitia cocorului, Utthan pristasana = pozitia sop�rlei, etc. Unele dintre ele sunt mai accesibile, altele mai dificile. Oricum, r�m�nerea prelungit� �n aceste pozitii necesit� exercitiu �ndelungat. Cu timpul, articulatiile corpului se vor destinde, permit�nd anumite contorsion�ri nefiresti. Sunt totusi foarte multi cei care se aleg astfel cu traumatisme mai usoare sau mai grave. Faptul este adeverit, de altminteri, si de textele �sfinte�. Upanishadele, spre exemplu, proclam� c� cel care se pl�nge sau se revolt� din pricina problemelor pe care le provoac� yoga, acela nu este vrednic pentru yoga. In perioada �n care practicam cu asiduitate aceste exercitii, s-a �nt�mplat s� urm�resc �n Tesalonic conferinta unui yoghin indian. Vr�nd s� se arate cu orice pret superior celorlalti �concurenti spirituali� care �si �ncep �v�n�toarea� cu afirmatii de genul �yoga = s�n�tate = frumusete�, el a rostit un adev�r: �Cine face yoga numai pentru a dob�ndi s�n�tate si frumusete, e mai bine s� fac� �not. Nu are nici un motiv s� se apuce de yoga. Yoga este pentru cei interesati s� evolueze spiritual�. S� vedem �n continuare care sunt natura si mijloacele de realizare prin yoga a acestui progres spiritual. Tinta principal� a gimnasticii yoghine, scopul asanelor nu este dezvoltarea sistemului muscular, nici dob�ndirea mobilit�tii fizice. Obiectivul lor este modificarea echilibrului biochimic al organismului uman. Prin practicarea acestor asane, se exercit� o presiune constant� asupra organelor interne ale corpului (inim�, ficat, pl�m�ni, intestine), dar mai ales asupra glandelor endocrine (chakrele, asa cum sunt cunoscute �n jargonul yoghin). Aceast� presiune produce hiperexcitarea glandelor, ceea ce determin� de obicei o suprafunctionare a lor si, �n consecint�, o secretie mai mare de hormoni �n corp. Alteori, �ns� mult mai rar, se �nt�mpl� exact contrariul. Fiecare grup de asane exercit� presiune asupra anumitor glande. Un set de pozitii excit�, spre exemplu, glanda tiroid�, provoc�nd o hipersecretie a hormonului tiroxin� care se vars� �n s�nge si modific� �ntregul metabolism de baz� al corpului. Persoana respectiv� devine hiperkinetic�, lucru pe care �l socoteste �ns� rezultatul unei �absorbtii de energie din centrele superioare ale universului� ca urmare a tehnicilor yoghine. �n acelasi fel, exist� asane menite s� excite glandele suprarenalele, pancreasul, inclusiv hipofiza - care regleaz� functionarea tuturor celorlalte glande. Medicina demonstreaz� c� o asemenea stare de tulburare hormonal� generalizat� determin� deregl�ri majore de perceptie la nivelul tuturor simturilor. Efectele sunt mai intense dec�t cele produse �n urma consumului de alcool sau narcotice. In ashramul din India al lui Satyananda, amicul meu englez Tony �mi spunea: �Exercitiile de Kriya Yoga m� fac s� m� simt de parc� as lua continuu L.S.D.�. Simtea �n el o energie debordant�, care se cerea consumat� printr-o activitate permanent� si prin efort fizic sustinut. Bietul om nu mai putea sta niciodat� locului, fapt ce i-a atras multe nepl�ceri. De asemenea, exercitiile yoga axate pe reprimarea prelungit� a respiratiei se soldeaz� �n majoritatea cazurilor cu cresterea cantit�tii de bioxid de carbon din s�nge, fenomen pe care cele mai recente descoperiri medicale �l conexeaz� cu producerea unor halucinatii vizuale si auditive, �ntre care senzatia de decorporalizare, de comunicare cu entit�ti din alte lumi, de materializare spontan� a unor corpuri luminoase s.a.m.d. Este foarte usor pentru cineva neexperimentat duhovniceste s� se r�t�ceasc�, �n lipsa unui criteriu pe seama c�ruia s� discearn� natura evenimentului pe care �l tr�ieste. Este de provenient� fiziologic�? Este o fest� jucat� de simturi? Este de sorginte psihic�, precum halucinatiile psihopatilor care �aud� voci si au �viziuni�? Sau este un eveniment spiritual? Iar dac� este un eveniment spiritual, de la cine provine? De la Hristos, sau de la Diavol (care are capacitatea de a lua chip de animal, de lumin� sau chiar de �nger, asa cum arat� Scriptura, scrierile patristice si experienta ascetic� a Bisericii)? Iat� ce declara Satyananda, vorbind despre tehnicile yoghine: ��mpreun� cu aceast� sans� a eliber�rii de �ngr�diri si nepl�ceri, exist� pe de alt� parte posibilitatea ca cineva s� �nnebuneasc� si s�-si petreac� restul zilelor �ntr-un ospiciu psihiatric. Din nefericire, aceasta s-a �nt�mplat unor oameni care au urmat practicile yoghine f�r� pov�tuire sau n-au ascultat sfaturile profesorului lor� (extras din periodicul grecesc �Yoga�, nr. 15/1981, pp. 41-42). Dincolo de �ncercarea evident� de transfer a �ntregii responsabilit�ti asupra discipolilor, aceast� afirmatie naste �ntrebarea: de vreme ce aceste exercitii sunt at�t de primejdioase, de ce sunt promovate abundent, f�r� nici un fel de preciz�ri si avertismente, �n periodice, c�rti si brosuri ilustrate care nu scot �n evident� dec�t pretinsele lor rezultate binef�c�toare? Eu �nsumi, influentat de elogiile cu care o asemenea revist� prezenta aceste exercitii, am �nceput s� execut Suria Namaskar (salutul soarelui). Se spunea c� este o metod� care red� rapid mobilitatea tuturor articulatiilor si maseaz� extrem de eficient toate organele interne si toti muschii corpului. Dac� se simte cineva obosit, �n orice ceas al zilei �si poate redob�ndi vitalitatea fizic� si mental� execut�nd acest exercitiu. Citind c� yoghinii �l practic� �n 12 cicluri pe zi, am f�cut si eu �ntocmai. Dup� c�teva zile am �nceput s� simt c� pieptul �mi �fierbe� si �h�r�ie�! De asemenea, temperatura corpului �mi crestea constant. �S-au deschis focurile spirituale�, m-am g�ndit eu �n naivitatea celor 22 de ani ai mei, profund impregnat de mentalitatea si terminologia yoghin�. Am �nceput s� m� simt �ns� tot mai r�u si, din fericire, m-am oprit. Ce se �nt�mplase? Simptomele mele nu erau dec�t efectul unei supra-activ�ri hormonale; nimic spiritual, cum �mi imaginam pe atunci. Am discutat mai t�rziu despre aceasta cu o swami care m� simpatiza. S-a ar�tat foarte �ngrijorat� si m-a sf�tuit s� renunt definitiv la astfel de practici, f�r� s�-mi ofere alte explicatii. Dar s� revenim la gurul Satyananda, pentru a vedea cum justific� traumele fizice si psihice pe care le poate contracta cineva prin yoga. �n continuarea textului prezentat mai sus, el spune: �Nu l�sati s� vi se �nt�mple asa ceva. Dac� doriti s� urmati calea c�tre adev�rata cunoastere, trebuie s� aveti un guru care s� fie complet familiarizat cu aceast� dimensiune aparte a constiintei. Profesorul trebuie s� o cunoasc� pe dinafar�, trebuie ca el �nsusi s� fi ajuns acolo. Un astfel de guru se numeste satguru. De ce s� v� multumiti cu ceva mai putin?�. �n fata �concurentei� spirituale a celorlalti gurusi, Satyananda se autopropune indirect ca initiat �n tainele yoga, apt s�-i c�l�uzeasc� f�r� riscuri pe cei interesati. Realitatea atest� �ns� destule cazuri de ucenici care l-au p�r�sit �nfricosati, dezam�giti si dezechilibrati psihic. C�nd �nt�lneam anumiti swami si profesori de yoga tr�d�nd foarte grave probleme psihice si solicitam explicatii asupra acestei st�ri de fapt, mi se spunea cu naturalete c� gurul le luase pur si simplu mintea �ntruc�t aceasta le era piedic� �n evolutia spiritual�. Iat� p�n� unde poate merge str�dania de a oculta adev�rul si de a justifica moral crima sufleteasc�. Acelasi guru Satyananda relateaz�: �Multi discipoli vin si �mi m�rturisesc c� au foarte multe probleme sexuale de c�nd fac Kundalini Yoga. Se simt foarte vinovati pentru aceasta. Dac� nu eram eu acolo, ar fi �nnebunit. Le spun: Uitati, aceasta este o chestiune pur fiziologic�. L�sati-o s� se �nt�mple!� (extras din cartea editat� �n Grecia ��nv�t�turi ale lui Paramhamsa Satyananda�, voi. VI, Ed. Septembrie 1989, p. 397). Cu alte cuvinte, disfunctionalit�ti grave ale organismului, al c�ror impact se r�sfr�nge dramatic si la nivel psihic, trebuie ignorate ca niste evenimente �pur fiziologice�! Desi un asemenea punct de vedere frizeaz� dementa, el nu trebuie neap�rat s� socheze. Este reflexul mentalit�tii religioase hinduse, care consider� nebunia ca fiind �sf�nt�. Am cunoscut �n India un brahman care se m�ndrea c� sotia lui este nebun�! Comentariile sunt de prisos. Satyananda declar� mai departe: �De multe ori, persoanele care primesc aceste unde din Kundalini vor s� m�n�nce si iar s� m�n�nce, ca niste epicurei. Eu le spun c� acest lucru este absolut �n regul�; altfel, vor avea multe complexe�. Intr-un alt context, Satyananda afirma: �Totusi, oamenii spun c� trezirea lui Kundalini este primejdioas�. De ce? Bine�nteles, se pot �nt�mpla si accidente, este posibil s� sf�rsiti la psihiatrie pentru un timp. Dar totul pe lumea aceasta este un risc. Viata reprezint� un mare risc, si omul trebuie s� fie un lupt�tor �ndr�znet, gata oric�nd s� riste... Ce se va �nt�mpla dac� eu exersez Kundalini Yoga si �nnebunesc? Atunci veti �ncepe voi s� exersati si, dac� �nnebuniti, va �ncepe altul. �n cele din urm�, vom �mbl�nzi Kundalini...� (�Yoga�, nr. 5/1981, p. 8). Prin urmare, Satyananda nu numai c� le propune dezinvolt tuturor yoghinilor asumarea statutului de simpli cobai �ntr-un experiment incontrolabil, ci recunoaste �n plus c� el �nsusi, marele guru, marele iluminat, marele initiat, este expus exact acelorasi riscuri! Dincolo de faptul c� existenta lui Kundalini (�sarpele sf�nt care doarme la baza coloanei vertebrale a fiec�rui om�) este iar�si o convingere eminamente religioas�, trebuie retinut� din nou pledoaria pentru caracterul util si onorant al nebuniei, cel putin c�nd ea survine �n urma practic�rii yoga. Mesajul nu las� loc nici unui echivoc: �Vom continua p�n� ce vom �mbl�nzi Kundalini, indiferent dac� aceasta ar �nsemna �nnebunirea a milioane de oameni�. Lipsa de orice scrupul a unei atari atitudini nu este nici ea dec�t expresia conceptiei generale despre lume a hinduismului, care �educ� sistematic astfel de personalit�ti. Este relevant� �n acest sens si m�rturia Teodorei Katelouzou, publicat� de c�tre ziarul �Orthodoxos Typos� �n 1976: �Intruc�t am aplicat intensiv timp de mai bine de doi ani metoda lui Maharishi, pot afirma cu toat� sinceritatea si r�spunderea c� relaxarea prin meditatie este o pasivitate �n stil indian care paralizeaz� orice putere de reactie si de lupt� �n viat�; este foarte �ndep�rtat� de adev�rata liniste si �mplinire sufleteasc�. Prin tehnica lui Maharishi, si prin toate celelalte tehnici hinduse sau buddhiste, omul se autohipnotizeaz� si pierde orice urm� de voint� si de initiativ�. Este o sp�lare a creierului care se impune treptat si care are drept rezultat final pierderea complet� a personalit�tii. Mi-a adus si mie serioase prejudicii sub aspect mental, c�ci nu mai puteam s� m� concentrez �n nici o �mprejurare, si �mi pierdusem toat� energia. Din clipa �n care am �ncetat s� meditez, mi-am putut continua f�r� probleme studiile... Metoda lui Maharishi f�cea destule victime. Un t�n�r care practica meditatia transcendental� s-a sinucis �n timp ce urm�rea un seminar al lui Maharishi. Un altul si-a pierdut definitiv vocea. Un c�pitan grec a �nceput s� prezinte tulbur�ri psihice din ce �n ce mai grave, p�n� c�nd l-au �nchis la psihiatrie. Multi tineri pe care i-am v�zut cu ochii mei �ncepeau s� schiteze misc�ri spasmodice, gesturi din cele mai bizare, si numeroase alte reflexe pe care nu le puteau controla�. S� �ncheiem acest tablou reamintind si faptul c�, de obicei, executantul exercitiilor yoga este instruit s�-si concentreze mintea �n anumite puncte concrete ale corpului, care difer� �n functie de exercitiu. Concomitent, el trebuie s� repete �n g�nd sau chiar si cu voce tare o anumit� mantr�, care am v�zut deja c� nu este altceva dec�t o formul� de invocare sau adorare a uneia dintre miile de zeit�ti hinduse: Shiva, Krishna, Kali, Vishnu, s.a.m.d. Este o alt� prob� peremptorie a caracterului profund religios al yog�i, si un avertisment asupra implicatiilor duhovnicesti ale practic�rii acestor exercitii. Pentru un crestin, consecintele sunt similare cu cele ale apostaziei.
|
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 03:56 |
||
|
EFECTE SOCIALE ALE �NV�T�TURII DE CREDINT� �N HINDUISM SI CRESTINISM Printre practicantii yoga si admiratorii conceptiilor orientale exist� o tendint� larg r�sp�ndit� de a crea �n jurul a tot ceea ce este legat de India (religie, cultur�, civilizatie - merg�nd p�n� la vestimentatie sau gastronomie) un fascinant mit. E consecinta fireasc� a lipsei oric�rui contact cu realitatea Indiei, fapt ce explic� �n bun� m�sur� neputinta de a percepe si evalua situatia de acolo. Foarte multi �maestri spirituali� hindusi au dbiceiul de a organiza pe teritoriul Indiei mici c�l�torii destinate discipolilor lor europeni. Extrem de costisitoare financiar �n raport cu nivelul de trai al t�rii, aceste c�l�torii vizeaz� o gam� restr�ns� de obiective atent selectate (rezum�ndu-se adesea la vizitarea ashramului central al misc�rii), cu scopul de a induce artificial o imagine c�t mai cosmetizat� si mai lesne �vandabil� despre realit�tile indiene. Practic, se procedeaz� �n conformitate cu toate legile marketingului si reclamei. Au ajuns de notorietate cazuri precum cel al gurului Maharishi Mahesh Yogi, care nu s-a sfiit s� lanseze oficial guvernelor lumii occidentale propuneri de rezolvare a marilor probleme sociale, pretinz�nd c�, �n nem�rginita lui �ntelepciune, a f�urit planul care va institui raiul pe p�m�nt. Este de mirare �ns� c� toti acesti �mari luminati�, ��ntelepti�, �zei� si �semizei� n-au reusit s� rezolve nici m�car una din aceste probleme �n propria lor tar�. India zace si ast�zi �ntr-o inimaginabil� s�r�cie, foamete si mizerie. �n orase, mii de familii au drept cas� trotuarul. Acolo g�tesc, acolo m�n�nc�, acolo �si fac nevoile, acolo dorm - pe p�nz� de sac. Noaptea trotuarele sunt at�t de ticsite de trupuri omenesti, �nc�t circulatia pietonilor nu se poate face dec�t pe carosabil! Se �nt�mpl� adesea ca p�rintii s�-si mutileze propriii copii, smulg�ndu-le din �ncheieturi m�inile si picioarele, pentru a provoca astfel compasiunea trec�torilor si a reusi s� tr�iasc� din cersit �ntreaga viat�. Organizatiile internationale au depistat si �nregistrat p�n� �n clipa de fat� 44 de milioane de copii sub 14 ani care lucreaz� la cuptoare pentru fabricarea c�r�mizilor, la constructii, �n mine, sau sunt angrenati �n alte activit�ti cu grad mare de risc si de dificultate. Dintre ei, 10 milioane au fost cedati ca sclavi pe viat� de c�tre familiile lor, pentru achitarea unor datorii c�tre persoane fizice. Uniunea International� de Combatere a Sclaviei a detectat �n India 16 piete de sclave ale sexului, adic� veritabile t�rguri ambulante de carne vie, unde se adun� �proprietarii� si �si aleg fetele destinate prostitutiei. Iat� un singur caz, relatat chiar de c�tre investigatorii internationali: �Sonali este �n v�rst� de* 8 ani. Fata �i este machiat� si buzele pline de ruj. Cercei lungi �i at�rn� �n urechi. St� linistit� �n salonul unei case de tolerant� din Bombay. Clientului i se solicit� 40 de dolari, �ntruc�t marfa este t�n�r� si proasp�t�. Sonali nu se afl� aici din voia sau alegerea ei, astfel �nc�t �i accept� pe toti clientii impusi de matroan�. Tat�l ei a v�ndut-o unui intermediar pentru 400 de dolari, si acum ea �si ofer� trupul pentru a obtine banii cu care s�-si r�scumpere libertatea. Conform statisticilor, Sonali va muri peste doar c�tiva ani, �n urma unei boli sau traume fizice�. Catastrofa poporului indian �ntrece orice imaginatie. Oamenii tr�iesc ca animalele si mor ca animalele, iar trupurile lor sunt aruncate �n Gange. Am v�zut pe Gange nenum�rate cadavre umane plutind �n tov�r�sia lesurilor de animale, fapt care nu impresiona c�tusi de putin pe cineva. �n India, viata unui om nu valoreaz� aproape nimic. De altfel, exist� at�t de multi s�raci, �nc�t rata urias� a mortalit�tii este privit� ca o chestiune aproape convenabil�. Dezastrul social pe care �l tr�ieste India nu este nici rodul hazardului, nici al vointei lui Dumnezeu, asa cum �nvat� brahmanii. Este rezultatul asum�rii si punerii �n practic� a preceptelor religiei hinduse, care instituie cel mai pervers, abuziv, despotic si inuman apartheid: sistemul castelor, r�mas �n vigoare de mai bine de 2000 de ani. Apare cu at�t mai bizar paradoxul de a �nt�lni tineri occidentali animati de conceptii politice si sociale ultraliberale - hipioti, anarhisti, feministe - sustin�nd si chiar adopt�nd hinduismul! Este evident c� oamenii n-au perceput nici m�car consecintele de ordin social ale hinduismului. Asadar, se presupune c� undeva �ntre anii 200 �.H. si 200 d.H., sistemul castelor ar fi fost elaborat si expus �ntr-un codice special de c�tre M�nu, un personaj mitic. Desi Veda este socotit� izvorul legii (dharma), �n realitate legile lui M�nu sunt cele care statueaz� organizarea vietii indiene p�n� �n zilele noastre. Exist� acolo un �ntreg sistem juridic, reunind norme de drept penal, drept familial, drept al obligatiilor, drept real si reguli procedurale. Indienii se �mpart �n patru caste de baz�. Cea dint�i este a Brahmanilor (preotilor). Cea de-a doua este a r�zboinicilor (Ksatriya), a nobililor si a st�p�nilor. Cea de-a treia este a oamenilor liberi (Vaisya), a comerciantilor si a feluritelor categorii profesionale. Cea de-a patra este a servitorilor (Sudrd). Oamenii care nu apartineau nici uneia din aceste caste erau considerati paria, si condamnati s� tr�iasc� la marginea satelor; li se interzicea s� posede orice altceva �n afara vaselor casnice, a c�inilor si a m�garilor; le era interzis inclusiv sp�latul la cismeaua comun� a satului. Membrii celei de-a patra caste aveau un statut aproape similar cu cel de paria. Menirea lor era s�-i slujeasc� pe membrii castelor superioare. Accesul la cultur� le era restrictionat �ntr-o asemenea m�sur� �nc�t nu aveau dreptul nici m�car s� asculte citindu-se din c�rti. Dac� dorea neap�rat, un brahman putea s� ia o fat� din aceast� cast� doar ca pe a patra sotie. �n consecint�, s-a ajuns cu timpul la subdiviz�ri ale castelor, care cunosc ast�zi p�n� la 3000 de ramificatii. Din casta a treia fac parte, spre exemplu, agricultorii, siderurgistii, dulgherii, frizerii, artistii. Au cu totii obligatia unui comportament condescendent si obedient fat� de membrii castelor superioare, si li se interzice cu strictete orice tentativ� de parvenire social�. A doua cast�, a r�zboinicilor si a nobililor, este �ns�rcinat� cu atributii legate de organizarea r�zboaielor, asigurarea protectiei t�rii si a sistemului politic, colectarea birurilor si impozitelor s.a.m.d. In fine, brahmanii sunt cei care �nvat� poporul, conduc slujbele religioase, aduc jertfe zeilor si primesc darurile pentru templu. Ei se bucur� de �nt�ietate chiar si �n fata regelui si a urmasilor acestuia. Un brahman, fie el si copil, este considerat superior unui r�zboinic sau nobil. Dac� s�v�rseste o crim�, el nu este condamnat la moarte, ci la exil. Cel mai mare p�cat este socotit uciderea unui brahman. Acest p�cat nu poate fi r�scump�rat dec�t prin moartea ucigasului. Totusi, autorul crimei va avea de �ndurat si o pedeaps� spiritual�, re�ncarn�ndu-se �ntr-un animal. Dac� o persoan� moare neav�nd urmasi, toate bunurile sale trec automat �n proprietatea brahmanilor. De asemenea, dac� un brahman descoper� o comoar�, aceasta devine proprietatea lui. Dac� regele g�seste o comoar�, o parte din ea le este transferat� obligatoriu brahmanilor. In general, institutia castelor impus� de brahmani se fundamenteaz� pe trei interdictii de baz�: 1) Este interzis� c�s�toria cu o persoan� apartin�nd altei caste. 2) Este interzis orice fel de contact cu persoane apartin�nd unei caste inferioare. �nc�lcarea acestei interdictii atrage dezonoarea si oprobriul public. 3) Orice str�danie a vreunei persoane de a accede �ntr-o alt� cast� este socotit� nu numai zadarnic�, ci si condamnabil�, atr�g�nd pedepse at�t �n viata aceasta, c�t si dup� moarte. Toat� aceast� structur� social� oprimant�, care a produs at�ta suferint� de-a lungul istoriei Indiei, a fost pl�smuit� de c�tre brahmani pe suportul metafizic al religiei hinduse, sub inspiratia textelor �sfinte� ale Vedelor. Prin urmare, sistemul castelor nu este considerat a fi reflexul natural al unui fenomen social, nici al unuia biologic (de tipul superiorit�tii rasiale). El tine pur si simplu de o ordine transcendental�, izvor�nd din chiar teoria hindus� asupra lumii. Fundamentul s�u �l constituie legea metafizic� a dharmei, din care decurge nevoia persoanei de a se conforma cu strictete ritmului, ordinii si ierarhiei �ntregului, ceea ce presupune inclusiv asumarea resemnat� a predetermin�rilor sociale. Este modul prin care �nsusi Dumnezeu a creat lumea. Opozitia fat� de acest sistem este echivalent� cu �mpotrivirea fat� de Dumnezeu, adic� p�catul cel mai grav, aduc�tor de os�nd� vesnic�. Avem de-a face cu o mostr� elocvent� de terorism spiritual �n toat� m�retia lui! Adeptilor, propov�duitorilor si admiratorilor occidentali ai hinduismului le-ar fi util s� constientizeze faptul c� �n sistemul hindus de organizare al �ntregii societ�ti, care este unul profund religios, ei nu se vor putea integra niciodat� castelor superioare. Acesta este un drept exclusiv ereditar. Mai mult dec�t at�t, statutul lor este unul inferior si fat� de paria, dac� se aplic� riguros vechea traditie hindus�. Acestea sunt prescriptiile textelor �sfinte�, �insuflate de Dumnezeu�. Iat� cum a fost posibil� �n India stagnarea oric�rei evolutii sociale si anihilarea puterilor creatoare ale indivizilor, siliti s� tr�iasc� sub semnul complexelor si frustr�rilor. S-a instituit inevitabil �n r�ndul populatiei o atmosfer� general� de pasivitate si fatalism, pe fondul c�reia mizeria si pauperitatea societ�tii indiene au ajuns s� �nregistreze cote inimaginabile. Devine cu at�t mai legitim� �ntrebarea: dac� �supraoameni� si �zei �ncarnati�, precum gurul Maharishi, clameaz� emfatic (inclusiv �n fata guvernelor lumii) c� posed� reteta magic� a rezolv�rii tuturor problemelor sociale, politice, economice, administrative, etc, atunci cum se explic� faptul c� patria lor se afl� �ntr-un asemenea colaps? Nu cumva aceast� propagand� mediatic� tinteste �n realitate naivitatea acelorasi adepti occidentali care �ntretin prin cotizatiile lor viata de super-lux a �marilor initiati�? De altfel, Maharishi a sf�rsit prin a se stabili �n America, unde huzurul �n care tr�ia - de pe urma v�nz�rilor de mantre - a f�cut istorie pe toate meridianele. Nu mai putin celebru este si cazul lui Rajneesh, �mentorul universal� care, plec�nd din India s�rac lipit p�m�ntului, a ajuns s� posede - gratie eforturilor de �iluminare� a Americii si Europei - multimi nesf�rsite de Rolls-Royce-uri, avioane personale si vile �n toate t�rile bogate ale lumii. Stia s�-si atrag� prozeliti de genul unei renumite c�nt�rete grecoaice care i-a cedat nu numai drepturile financiare de pe discurile sale si �ntreaga sa avere, ci p�n� si pensia lunar� pe care i-o furniza Broadway-ul din New York. Dup� un r�stimp oarecare, gurul a �ndep�rtat-o subit din cercul ucenicilor s�i, iar ea a supravietuit �n Atena la limita subzistentei, tr�ind din ajutoarele economice ale prietenilor, profund nefericit� si grav traumatizat� psihic. Datorit� presei si a multor m�rturii individuale, este cunoscut� ast�zi �n detaliu �activitatea spiritual� prestat� de marele guru �n ashramurile sale: le administra discipolilor narcotice, hasis, L.S.D., cocain�, iar apoi �i m�na c�tre orgii sexuale �n grup. El �nsusi dispunea sexual de orice femeie si orice b�rbat �si dorea. Delicatetea iubirii, cunoasterea reciproc�, respectul persoanei erau cobor�te programatic la nivelul animalit�tii si al obscenit�tii. Cei care si-au v�zut fiintele iubite distruse fizic si sufleteste au depus �mpotriva lui nenum�rate pl�ngeri. Ins�, �n cele din urm�, Administratia Financiar� a fost cea care 1-a silit s�-si abandoneze �proiectele spirituale� si s�-si petreac� ultimii ani ai vietii ascunz�ndu-se de justitie, �ntruc�t fusese condamnat pentru sustragere de la plata impozitelor. Marele guru prospera fur�nd nu doar din buzunarele adeptilor, ci si ale statului. In mijlocul acelor evenimente, a fost �ntrebat un alt guru, mai �serios�, anume Satyananda, ce p�rere are despre Rajneesh. R�spunsul s�u nu necesit� comentarii: �A, noi �n India �i respect�m si �i cinstim foarte mult pe gurusi!�. De asemenea, �ntr-un interviu din 17 mai 1984, acelasi Satyananda a declarat: �Aceste dou� personalit�ti, Rajneesh si Maharishi, au �ntreprins o lucrare istoric� pentru binele omenirii. Aceasta este p�rerea mea�. Asadar, cei doi erau nu doar elogiati pentru practicile lor abominabile, ci si confirmati ca �gurusi�, adic� oameni luminati, sfinti, c�l�uzitori spirituali ai omenirii c�tre unirea cu Dumnezeu. Pozitia lui Satyananda nu este �nt�mpl�toare si nu reprezint� o p�rere personal�. Exist� �n India o astfel de traditie, care se transmite de secole din generatie �n generatie, cunoscut� sub numele de �tantrismul m�inii st�ngi� (Vama Marga), a c�rei practic� este centrat� �n jurul sexualit�tii si const� �n organizarea de orgii �n grup ce urm�resc nimicirea eului. �nsusi Satyananda, �n convorbiri avute cu discipoli europeni, a confirmat c� si miscarea sa este fidel� aceleiasi traditii, pe care o descoper� �ns� numai celor �initiati�. Indienii sunt departe �ns� de a constitui o exceptie printre popoarele omenirii. Si alte neamuri din Antichitate (grecii, egiptenii, asirienii), ba chiar din perioada medieval�, se dedau la slujiri orgiastice aduse unor zeit�ti (Afrodita, Astarta, Kiveli). De pild�, cultul Afroditei era de tip orgiastic, principalul act de venerare a ei fiind prostitutia organizat� �n locurile �sfinte�. Adoratorii aduceau �n temple c�te o moned� ca plat� pentru preoteasa-prostituat�, asa cum relateaz� Eusebiu al Cezareei si Clement Alexandrinul. �n acelasi mod era adorat Dionysos, zeul betiei, al vinului si al homosexualit�tii pasive. Este ceea ce se �nt�mpl� �nc� �n India, o tar� r�mas� idolatr� p�n� ast�zi, oric�t ar p�rea de neobisnuit pentru europeanul contemporan tributar unei traditii crestine bimilenare. Iat� �ns� c�, prin contributia �marilor initiati� hindusi, asist�m actualmente la fenomenul resurectiei idolatriei �n spatiul european. Pentru a evidentia ecourile sociale ale diferentelor fundamentale de viziune asupra lumii �n crestinism si hinduism, merit� s� examin�m modul �n care g�ndirea crestin� a remodelat radical �n istoria civilizatiei pozitia general� fat� de: 1) sclavie; 2) statutul femeii; 3) sistemul �mp�rtirii bunurilor materiale si culturale �ntre membrii societ�tii, adic� institutia propriet�tii. 1) Sclavia era r�sp�ndit� �n toat� lumea antic�. Nu exista imperiu, stat, oras, familie bogat� care s� nu dispun� de sclavi. Conform dreptului roman, sclavii erau tratati ca simple obiecte. Proprietarul �i putea vinde, silui, maltrata sau ucide, f�r� s� dea socoteal� nim�nui. Nobilele romane purtau asupra lor un stilet cu care obisnuiau s�-si pedepseasc� sclavele, crest�ndu-le membrele sau chiar omor�ndu-le, �n functie de gravitatea abaterii. Polarizarea societ�tii �n sclavi si st�p�ni s-a datorat unei profunde pervertiri a mintii si a sufletului omenesc. �Mintea desp�rtit� de Dumnezeu devine fie demonic�, fie animalic�, spune Sf�ntul Antonie cel Mare, p�rintele monahismului crestin. Si, precum n-au �ncercat s� aib� pe Dumnezeu �n cunostint�, asa si Dumnezeu i-a l�sat la mintea lor f�r� judecat�, s� fac� ce nu se cuvine. Plini fiind de toat� nedreptatea, de desfr�nare, de viclenie, de l�comie, de r�utate; plini de pizm�, de ucidere, de ceart�, de �nsel�ciune, de purt�ri rele..., spune Apostolul Pavel (Rom. 1,28-29). Fireste, aceast� stare de fapt a creat si intense �mpotriviri. De multe ori �n decursul veacurilor sclavii s-au r�sculat, gener�nd chiar r�zboaie �ndelungate. V�rs�rile de s�nge nu aduceau �ns� niciodat� schimb�ri notabile, c�ci fortele militare de stat erau �ntotdeauna mai bine organizate si mai experimentate �n lupt� dec�t grupurile de sclavi. Crestinismul a lovit sclavagismul �n r�d�cina lui, �n sufletul omului. F�r� r�zboaie si s�nge. Vindec�nd inimile oamenilor de patimile m�ndriei si l�comiei, a reusit la �nceput s� limiteze substantial, iar dup� c�teva sute de ani s� eradice total acest fenomen. Au contat �n acest sens �nv�t�tura de credint� si exemplul practic. Pe de o parte, Evanghelia propov�duia c� nu mai este nici rob, nici liber...(Gal. 3, 28) si c� Dumnezeu nu caut� la fata omului (Gal. 2, 6), interzic�nd asadar discrimin�rile comportamentale fat� de cei aflati �n robie. Pe de alt� parte, �n timpul Dumnezeiestii Liturghii, care este chintesenta slujirii duhovnicesti a crestinismului, Biserica 1-a asezat pe sclav �n exact aceeasi cinste cu st�p�nul s�u, pun�ndu-i pe am�ndoi s� se �mp�rt�seasc� din acelasi potir. Oriunde se ridica o biseric� crestin�, era vestit� cu putere egalitatea �n cinste a oamenilor. Biserica a luptat cu moduri de g�ndire, interese si cutume vechi de sute si mii de ani; �ns�, cu pretul s�ngelui a milioane de martiri crestini, viata oamenilor avea s� fie efectiv revolutionat�. Iar ast�zi, brahmanii hindusi depun eforturi asidue pentru conservarea sistemului castelor pe care l-au impus �n vechime. Comparatiile �ntre cele dou� tipuri de civilizatie sunt de prisos. Istoria gr�ieste de la sine. 2) In lumea antic� dominat� de idolatrie si de filosofiile omenesti, conditia femeii era una tragic�. P�n� si �n Atena, faimoas� pentru democratia, libertatea si nivelul ei cultural, institutia sclaviei era consacrat� ca un dat natural, iar femeia era practic exclus� din toate activit�tile sociale. �n afar� de sclave, existau prostituatele publice si asa-numitele femei obisnuite. Locul celor din urm� era numai �n cas�. Persoana femeii era devalorizat� �ntr-o asemenea m�sur�, �nc�t unii dintre g�nditorii cet�tii ajunseser� p�n� la punctul de a se �ntreba dac� femeile au suflet. Biserica a luat vehement atitudine si �n privinta acestei discrimin�ri, opun�ndu-i iar�si �nv�t�tura Scripturii, potrivit c�reia nu mai este nici parte b�rb�teasc�, nici parte femeiasc� (Gal. 3, 28), ci �naintea lui Dumnezeu nu exist� dec�t suflete, persoane de aceeasi cinste, �nzestrate de c�tre Creator cu aceeasi putere de a izb�ndi pe calea spiritual� c�tre sfintenie. De altfel, �nc� din primii ani ai Bisericii, au existat nenum�rate femei care s-au sfintit, au dob�ndit Duhul Sf�nt si harismele Lui, au prorocit si au s�v�rsit minuni. Mai mult dec�t at�t, Biserica o venereaz� pe Preasf�nta N�sc�toare de Dumnezeu si Pururea Fecioar� M�ria ca pe omul care a atins treapta cea mai �nalt� a sfinteniei, la care nimeni altcineva nu va mai ajunge vreodat�. In alt� ordine de idei, hindusii nu le permiteau femeilor nici m�car s� asculte �nv�t�turile Vedelorl Buddha a fost cel dint�i care a �nc�lcat aceast� traditie. Ced�nd insistentelor unei m�tusi foarte dragi, el a consimtit s� accepte ca ucenice si femei. Este unul din motivele pentru care a fost prigonit ca eretic de c�tre brahmani. S-a delimitat de hinduism si �n cele din urm� a �ntemeiat o nou� religie. In clipa de fat� exist� multi gurusi care primesc ca discipole femei. Chiar dac� putine dintre ele ajung p�n� la vrednicia de guru, faptul �n sine intr� �n flagrant� contradictie cu textele �insuflate de Dumnezeu� ale Vedelor si cu vechea traditie hindus�, astfel �nc�t toti gurusii care fac asemenea concesii sunt considerati eretici de c�tre hindusii �ortodocsi�. Imaginea pozitiei pe care o adopt� traditia indian� fat� de femeie poate fi �ntregit� si prin evocarea acelei datini str�vechi impuse de codicele lui M�nu, anume sati, care statua �n mod expres obligatia sacr� ca femeile s� fie arse de vii �n focul �n care era ars trupul sotului lor decedat, �mpreun� cu celelalte obiecte personale ale lui. Este inutil s� mai mention�m c�te zeci de milioane de femei nefericite au pl�tit printr-o moarte tragic� si sinistr� enormit�tile doctrinare ale reprezentatilor unei preotii odioase. Din p�cate, aceste realit�ti nu constituie de obicei un subiect de reflectie nici m�car pentru grupurile de feministe occidentale militante care se las� seduse de �nv�t�turile �exotice� ale Orientului. Iat� ce ravagii poate face ignoranta lumii apusene contemporane... 3) Problema spinoas� a propriet�tii a fost dep�sit� cu un imens succes de c�tre primele comunit�ti crestine prin instituirea bunurilor obstesti. Acest spirit se conserv� nealterat p�n� ast�zi �n m�n�stirile ortodoxe, unde nu exist� proprietate personal�, ci toate bunurile apartin comunit�tii. Nu exist� bogati si s�raci, nu exist� oameni care se �mbrac� sau m�n�nc� mai bine dec�t ceilalti. Ii opreste de la aceasta �ns�si iubirea crestin�: S�-l iubesti pe aproapele t�u ca pe tine �nsuti (Matei 22, 39). Omul care nutreste iubire adev�rat� pentru semen nu poate accepta s� posede ceva �n plus fat� de fratele s�u mai s�rac. Inscriindu-se �n sfera relatiilor umane, at�t relatiile sociale c�t si cele economice se articuleaz� potrivit cu vointa liber� a omului. Ele nu fac parte din categoria acelor tipuri de relatii impuse, cum ar fi legile naturale (legea gravitatiei, spre exemplu). Ca persoan� liber�, pot decide oric�nd s�-mi modific relatia pe care o am cu sclavul meu (de pild�, s�-l eliberez) sau cu functionarul meu. C�nd omul nu duce o viat� conform� cu voia lui Dumnezeu, c�nd tr�ieste adic� �mpotriva firii sale, �n chip p�c�tos, atunci el se transform� sufleteste. Iubirea sa c�tre aproapele se r�ceste, preschimb�ndu-se treptat �n dezinteres, eventual chiar �n ur�. Omul sf�rseste prin a se iubi numai pe sine. Singura sa preocupare devine modul �n care poate ajunge s� tr�iasc� mai bine, fie chiar si �n detrimentul celorlalti: cum s� m�n�nce bine, cum s� se �mbrace bine, cum s� doarm� bine, cum s�-si petreac� timpul c�t mai lejer si agreabil. Nu concepe s� fie lipsit de nimic, nu accept� s� �mpart� nimic, nu cunoaste satiu �n dorinta de a-si procura noi bunuri, chiar si atunci c�nd cantitatea acestora dep�seste cu mult posibilit�tile sale de a le consuma. O dat� cuprins de flac�ra iubirii dumnezeiesti, omul �ncepe s� se g�ndeasc� �ns� si la lipsurile aproapelui s�u, pe care simte nevoia organic� de a-1 ajuta. Dorul s�u arz�tor este ca toti semenii lui s� aib� cele de trebuint� si, c�nd Duhul Sf�nt �i aprinde inima, ajunge s� prefere ca el �nsusi s� nu mai aib� nimic, dac� prin cedarea bunurilor sale �i poate ajuta pe cei din jur s� supravietuiasc�. De aceea sunt at�t de numeroase exemplele de sfinti crestini care, plini de iubirea lui Hristos, si-au �mp�rtit toate cele ale traiului lor s�racilor si au ajuns ei �nsisi s�raci, neput�nd suporta g�ndul c� ei mai detin �nc� averi �n vreme ce frati de-ai lor �nfometeaz� prin cet�ti. Exist� chiar cazul unui sf�nt care, mistuit de iubirea Domnului, s-a v�ndut pe sine ca sclav si, cu banii obtinuti astfel, a eliberat un rob. Prin exemplul si puterea virtutilor sale, i-a atras apoi la credinta �n Hristos si pe st�p�nii s�i, care au renuntat de bun�voie la infamia posesiei de sclavi si, cu nespus respect, i-au cerut s� devin� p�rintele lor duhovnicesc. Iat� cum t�ria dragostei crestine biruia p�n� si sentimentul at�t de viguros al propriet�tii. Astfel a reusit Biserica crestin� s� �ntemeieze comunit�ti fundate pe dragostea dintre semeni �n mijlocul unei societ�ti at�t de neomenoase ca aceea a imperiului roman. Descrierile modului de viat� al primilor crestini �n cadrul acestor comunit�ti sunt elocvente si pilduitoare: Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una si nici unul nu zicea c� este al s�u ceva din averea sa, ci toate le erau de obste... Si nimeni nu era �ntre ei lipsit, fiindc� toti c�ti aveau tarini sau case le vindeau si aduceau pretul celor v�ndute, si-l puneau la picioarele apostolilor. Si se �mp�rtea fiec�ruia dup� cum avea cineva trebuint� (Fapte 4, 32-35). Iar toti cei ce credeau erau laolalt� si aveau toate de obste. Si �si vindeau bunurile si averile si le �mp�rteau tuturor, dup� cum avea nevoie fiecare (Fapte 2, 44-45). In leg�tur� cu aceeasi tem�, pozitia Vedelor este radical diferit�. Ea poate fi rezumat� astfel: S�racul este s�rac �ntruc�t �n vietile precedente a fost un om r�u, ceea ce i-a atras �n viata actual� o karma rea. Tot asa, bogatul este bogat deoarece �n vietile precedente a fost un om bun, fapt care i-a atras acum o karma bun�. Cu alte cuvinte, bog�tia sau s�r�cia sunt inseparabil legate de valoarea moral� si spiritual� a persoanei. Bun�starea material� este considerat� dovada ascendentului moral si spiritual al unui individ. Situatia financiar� devine, asadar, criteriu de stabilire a nivelului spiritual si a moralit�tii! Aceast� perspectiv� confer� nedrept�tii sociale o dubl� legitimare: etic� si spiritual�. Este si motivul pentru care hindusii nu obisnuiesc s�-i ajute �n vreun fel pe s�raci. Trec pe l�ng� ei nep�s�tori, �n virtutea convingerii c� acestia trebuie l�sati s�-si r�scumpere karma prin �ndurarea s�r�ciei. Asadar, nedreptatea care exist� �n aceast� lume nu este rezultatul l�comiei si r�ut�tii omenesti, ci este lege divin� care se cere neap�rat conservat�. Tabloul consecintelor imediate �n plan social ale hinduismului este acum complet. ... interesant ultimul paragraf ... il recunoaste cineva ? ... |
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 03:58 |
||
|
�DUMNEZEII� HINDUISMULUI Desi �n Occident propaganda de tarab� a hinduismului �si camufleaz� zeit�tile �n mod expres, iar efortul prozelitist al gurusilor se axeaz� �n primele stadii pe comercializarea yoga ca �stiint�, �n India yoga este unanim socotit� si practicat� ca un act pur religios, de slujire idolatr�, indisolubil legat de figura unor zei precum Krishna (care i-a �nv�tat pe oameni yoga), Shiva (cel dint�i si cel mai mare yoghin) sau Kali (care simbolizeaz� energia si latura feminin� a lui Shiva). Ar fi mai mult dec�t edificator s� proced�m la o succint� prezentare a acestor �dumnezei�, pornind tocmai de la reprezent�rile lor picturale consacrate pe toat� suprafata Indiei. Imaginile care se vor succeda �n paginile ce urmeaz� sunt produsul artei religioase indiene si reprezint� scene din cele dou� mari epopei religioase ale hinduismului, Ramayana si Mahabharata, care se refer� la viata zeilor. Aceste imagini sunt arhiprezente at�t �n templele Indiei, c�t si �n ashramuri, �n magazine, �n masini, �n trenuri, �n case sau �n bar�ci. Ele exprim� nu doar sentimentul religios al indienilor, ci si o �ntreag� conceptie despre lume si viat�, despre divinitate si relatia omului cu aceasta. �n toate coordonatele ei, aceast� conceptie este at�t de diferit�, at�t de stranie, si de multe ori at�t de crud�, de morbid�, de s�lbatic�, de inuman�, �nc�t nu poate fi asumat� cu usurint� de un occidental, oric�t s-ar fi �ndep�rtat el de Hristos, sau oric�t de fermecat ar fi de ��ntelepciunea� Vedelor si de �misticismul� Upanishadelor. Aceste reprezent�ri ale zeilor si ale scenelor din viata lor relev� un anumit nucleu al �nv�t�turii hinduismului, pe care gurusii misionari se str�duiesc s�-1 tin�, �ntr-o prim� faz�, c�t mai departe de ochii prozelitului occidental. Astfel, imaginile de mai jos pot contribui la o mai bun� �ntelegere a raporturilor dintre Vede, gurusi, brahmani, yoga, zei, temple si acte devotionale. < Aici demonul Ravana o r�peste pe Sita, sotia zeului Rama, si o duce cu carul s�u care zboar� printre nori. Acest car tras de cai aminteste de carul zeului Apollon, care �n fiecare zi str�b�tea cerul si lumina p�m�ntul. Vechii elini credeau c� soarele era �nsusi carul de aur al lui Apollon, si c� lumina zilei le era d�ruit� astfel de c�tre Apollon. Desigur, �n Antichitate, asemenea credinte erau �nc� lesne de explicat si de �nteles. Ast�zi �ns� ele produc cel putin stupoare unui om civilizat... < In planul din spate al acestei imagini, zeul maimut� Hanuman transport� �n zbor st�nci uriase pentru a construi cu ajutorul maimutelor podul peste care va trece armata c�tre insula pe care se afl� cetatea lui Ravana; acolo a fost dus� �n robie Sita, sotia zeului Rama. �n prim-plan, zeul Rama si fratele s�u Laxman aduc jertf� zeilor, �n fata lor se afl� Jertfelnicul� �mpodobit cu flori: este de fapt reprezentarea lui Lingam si Yoni, care �ntruchipeaz� organele genitale masculin si feminin si care simbolizeaz� �mpreun� puterea creatoare. Ca �n majoritatea religiilor idolatre, adorarea falusului ocup� si �n hinduism un loc aparte. < Marele zeu Shiva este reprezentat aici �mpreun� cu sotia sa Paravati. �n planul apropiat al imaginii, �mpodobit cu flori si av�nd �ncol�cit �n jurul s�u un sarpe, se afl� �jertfelnicul� -Lingam si Yoni. El simbolizeaz� organele sexuale masculin si feminin ale zeului Shiva si, respectiv, ale zeitei Paravati. Asadar, �n spate sunt reprezentate prototipurile (zeii), iar �n fat� simbolurile lor (Lingam-Yoni), care se afl� expuse �n toate templele hinduse. Deasupra acestora �si las� credinciosii ofrandele �n timpul vener�rii. De altfel, ele se g�sesc de v�nzare si �n comert. < In aceast� imagine, zeul Rama, ajutat de Hanuman (zeul maimut�) si de �ntreaga armat� a maimutelor, se lupt� cu vr�jmasul s�u, demonul Ravana, pentru a si-o redob�ndi pe Sita, sotia care �i fusese r�pit�. Istoria seam�n� cu Iliada lui Homer: Menelaos, regele micenienilor, porneste r�zboi �mpotriva Troiei, cu ajutorul celorlalti greci, pentru a o aduce �napoi pe femeia sa, �frumoasa Elena�, pe care o r�pise Paris, fiul regelui Troiei. �n acest r�zboi s-au implicat si zeii Olimpului, unii dintre ei sprijinindu-i pe greci, iar ceilalti pe locuitorii Troiei. Trebuie s� not�m �ns� c� demonii �teologiei� hinduse sunt de aceeasi cinste si putere cu zeii. C�ndva, ei chiar conlucraser� cu acestia; de pild�, atunci c�nd au �b�tut� oceanul galaxiei pentru a o scoate pe Armita (exact asa cum bate cineva laptele pentru a obtine untul). Armita era apa cea f�r� de moarte, care le-a d�ruit nemurirea at�t zeilor, c�t si demonilor. Cu acel prilej, marele zeu Vishnu a ajutat am�ndou� taberele, adic� si pe zei si pe demoni s� devin� nemuritori, pentru a putea continua astfel nesf�rsita lupt� dintre ei. De altfel, Vishnu se �ngrijeste �n permanent� ca aceast� lupt� s� fie egal�, pentru a se conserva echilibrul cosmic. �nsusi marele zeu poart� �nl�untrul s�u at�t binele c�t si r�ul, ceea ce �l face s� fie �des�v�rsit�. �n ce const� aceast� �des�v�rsire�? Binele si r�ul se confund�, afl�ndu-se �n acelasi plan etic. Altfel spus, Dumnezeu poate si trebuie s� fie c�nd bun, c�nd r�u. �ntre cele dou� valori nu exist� nici o diferent� de substant�. Consecintele unei astfel de conceptii asupra moralit�tii sunt devastatoare si se reflect� din plin �n dezastrul relatiilor sociale din India. < C�nd �n cele din urm� zeul Rama 1-a biruit pe vr�jmasul s�u si si-a redob�ndit sotia pe care acesta i-o furase, a primit-o cu r�ceal�, adres�ndu-i urm�toarele cuvinte: �Ce om cu capul pe umeri �si mai ia �napoi femeia care a tr�it mult timp �n casa altcuiva?�. Atunci Sita, sotia lui, a cerut s� i se aprind� un foc spre a intra �n el, ceea ce s-a si f�cut. �ns� zeii care urm�reau totul din cer si care cunosteau nevinov�tia ei n-au �ng�duit fl�c�rilor s� o ard�. Astfel li s-a dovedit tuturor c� Sita r�m�sese credincioas� sotului ei. Acest mare poem, Ramayana (epopeea lui Rama, scris� �ntre secolele V si I �.H.), �n care sunt relatate si evenimentele descrise mai sus, are pentru indieni o valoare paradigmatic�. Viata si faptele zeilor �ncarnati sunt considerate modele de urmat. De pild�, istoria Sitei a constituit temeiul s�lbaticei traditii numite sati, care instituia obligatia ca v�duvele s� fie jertfite �n focul �n care era incinerat trupul sotului lor decedat. De asemenea, �n vechime, sotii gelosi aveau dreptul s�-si supun� sotiile �probei focului�, �ntocmai cum procedase si zeul Rama, potrivit scrierilor �sfinte�. Cu alte cuvinte, pentru ca femeia s�-si poat� dovedi nevinov�tia, fidelitatea si devotamentul fat� de sotul ei, trebuia s� se arunce cu curaj �n fl�c�ri... Dac� era o sotie credincioas�, n-ar fi putut arde, fiind protejat� de zei; dac� totusi femeia ardea, aceasta dovedea automat vinov�tia sa... Precum lesne se �ntelege, dac� cineva ar fi vrut neap�rat s� scape de sotia sa, o putea face oric�nd prin �proba focului�! De aceea, femeile erau �n permanent� supuse unei presiuni psihologice vecine cu teroarea. N-au fost deloc putine cele care au c�zut victime si acestei �nv�t�turi �sfinte�. Iat� ce fel de societate, ce fel de relatii omenesti legifereaz� zeii hindusi... C�t despre sceleratul obicei sati, el a fost interzis prin lege �n anul 1829 de c�tre lordul englez William Bendinsky, care detinea pe atunci functia de guvernator al Indiei. Cazurile de ardere a v�duvelor s-au �mputinat astfel p�n� la a ajunge o raritate; �ns� �n ciuda interdictiei, exist� �nc� v�duve indiene ucise de c�tre rude, adesea prin incendiere. Mai trebuie spus c� traditia interzice rec�s�torirea, pentru ca averea s� r�m�n� familiei. V�duva nu are nici un drept si se afl� �n deplina st�p�nire a familiei sotului. Este una din formele �n care sclavia pe viat� �si asigur� si ast�zi continuitatea pe teritoriul Indiei. Singura sans� a v�duvei de a se sustrage acestui statut umilitor este ca ea s� devin� dasi, adic� s� se afieroseasc� slujirii zeului Krishna. �n cazul acesta, ea se ad�posteste �n Brindavan (socotit orasul natal al lui Krishna) si c�nt� �ntr-unui din cele patru mii de temple, pentru dou� rupii pe zi. Noptile si le petrece pe drumuri sau prin cocioabe, devenind adesea victim� a exploat�rii sexuale din partea proprietarilor de imobile sau a preotilor hindusi. Revenind la zeii hinduismului, acestia cunosc vremuri de glorie si str�lucire si vremuri de dec�dere �n fata altor zei mai populari. In epoca noastr�, zeul Krishna este deosebit de popular �n India. La el se refer� marea epopee religioas� Mahabharata, din care face parte si Bhagavad Gita - devenit� practic �evanghelia� hinduismului contemporan. �ntre altele, textul Gitei ni-1 prezint� pe zeul Krishna �nv�t�ndu-i pe oameni yoga, ca form� de slujire si ca ascez� spiritual� care �i va conduce pe credinciosi la unirea cu zeul �nsusi. Dar pentru c� faptele vorbesc mai bine dec�t cuvintele, s� proced�m la o scurt� trecere �n revist� a vietii lui Krishna, asa cum o atest� scrierile �sfinte�; ni se vor descoperi o serie de am�nunte trecute sub t�cere de c�tre gurusii indieni care �si v�nd �n occident �marfa� religioas�. < Asadar, se �nvat� despre Krishna c� a �ntretinut relatii sexuale cu 16.000 de femei si a dob�ndit 180.000 de fii. �n fotografia al�turat� este �nf�tisat f�c�nd curte fiicelor de p�stori dintr-un sat. Cu fluierul s�u dulce le vr�jea pe femeile care, l�s�ndu-si �n urm� familiile si rusinea, alergau s�-1 �nt�lneasc�. Vr�nd s� le multumeasc� pe toate, Krishna le-a hipnotizat �n grup, f�c�nd-o pe fiecare dintre ele s� cread� c� danseaz� �mpreun� cu el. Krishna a dansat �ns� numai cu o favorit� a sa, pe nume Rada, care era c�s�torit�. C�nd gelosul ei sot s-a apropiat cu intentia de a-i prinde �n flagrant, Krishna a luat forma zeitei Kali si astfel b�rbatul, �n loc s� asiste la o scen� de adulter, a v�zut-o pur si simplu pe sotia lui rug�ndu-se zeitei Kali! Deci zeul, �n timp ce �i �nvat� pe oameni ascetismul, yoga, devotamentul fat� de el, fat� de virtute, �n viata personal� se dovedeste obsedat sexual, iubitor de pl�cere, adulter, viclean, ipocrit, mincinos, gata oric�nd s� �nsele, s� destrame familii si s� calce �n picioare cinstea sotilor. Acestea sunt relat�rile �istoriei sfinte�. Lui Krishna �i pl�cea s� se dedea �ns� si la jocuri mai �serioase�. De pild�, s-a implicat �n lupta pentru putere dintre principii unui regat. Principii �r�i� �i uzurpaser� si �i izgoniser� pe principii �buni�. Acestia din urm� si-au organizat ulterior o armat� cu scopul de a-si recupera posesiunile si demnit�tile. Conflictul militar se profila ca inevitabil, si chiar risca s� se transforme �ntr-un r�zboi civil, cu at�t mai mult cu c�t principii erau rude. Pe toat� durata preg�tirii r�zboiului, Krishna a f�cut un joc dublu. El a consiliat militar ambele tabere, asigur�ndu-se astfel c� iminenta �nclestare armat� va fi c�t mai aprig� si mai devastatoare. Conform �teologiei� hinduse, acesta si este rolul zeului, care poart� �nl�untrul s�u deopotriv� binele si r�ul, lumina si �ntunericul. Krishna se vede totusi confruntat cu o problem�, �n persoana lui Arjuna, conduc�torul principilor buni, care cade pe g�nduri: �De ce s� port aceast� b�t�lie? Merit� s� moar� at�tia oameni pentru ca eu s� ajung la putere? E bine s�-i ucid pe toti �nv�t�torii mei, pe prietenii mei din copil�rie, pe rudele mele, numai si numai ca s� ajung rege? Nu cumva ar trebui s� m� sacrific eu pentru binele comun?� Prin urmare, Arjuna se fr�m�nt� ca orice om bun si rational. Exact �n acest punct intervine zeul Krishna, care este �ncarnarea marelui zeu Vishnu. �Teologia� hindus� �nvat� c� Vishnu r�spunde, printre altele, de conservarea acestei lumi. Sarcina lui este s� p�streze echilibrul �ntre bine si r�u, perpetu�nd la nesf�rsit lupta dintre ele. De altminteri, Vishnu �nsusi este �n acelasi timp binele absolut si r�ul absolut (reprezentat prin sarpele Sesa). < Prin �nv�t�tura si sfaturile sale, Krishna �l convinge pe Arjuna s�-si dep�seasc� scrupulele morale si s� lupte cu toat� b�rb�tia si hot�r�rea, nelu�nd �n calcul nimic altceva dec�t victoria. Pe tot parcursul b�t�liei care va urma, Krishna �i sugereaz� lui Arjuna s� recurg� la o impresionant� gam� de infamii, sfatuindu-1 s�-si ignore toate obiectiile de ordin moral si s� se concentreze asupra unicului obiectiv important, c�stigarea r�zboiului. Efortul sistematic al lui Krishna este de a-1 perverti moral pe Arjuna, f�c�ndu-1 s� cread� c� nu exist� diferent� �ntre bine si r�u si c� tot ceea ce conteaz� cu adev�rat este s�-1 adore pe el, zeul des�v�rsit, care �ncarneaz� at�t binele c�t si r�ul, care se afl� dincolo si mai presus de bine si de r�u. Practic, atunci c�nd cineva propune oamenilor �s� urmeze drumul cel mai usor�, sau c�nd �nvat� cu autoritatea unui guru c� �nu exist� diferent� �ntre bine si r�u�, ori insinueaz� exact acelasi lucru prin cuvintele �zeul des�v�rsit are �nl�untrul s�u at�t binele c�t si r�ul�, �n realitate �i �mpinge pe oameni pe calea r�ului. Este ca si c�nd ar spune: �De ce v� complicati �nfrunt�nd at�tea dificult�ti pentru a realiza binele? De ce nu preferati s�v�rsirea r�ului, care nu cere timp si efort? �n final veti ajunge oricum �n acelasi punct, la �nt�lnirea cu zeul des�v�rsit care adun� �n sine at�t binele c�t si r�ul! Fiti pragmatici, nu v� mai preocupati de bine si optati pentru r�u, c�ci nu exist� nici o diferent�...�. Dincolo de faptul c� rationamentul de mai sus este expresia uneia dintre str�daniile cele mai vechi si mai abile ale Diavolului de a-1 �nsela pe om atr�g�ndu-1 spre r�u, merit� s� mai observ�m c� zeul Krishna �si bate joc �n egal� m�sur� de combatantii cei �buni� si de cei �r�i�; singurul lucru care pare s�-1 intereseze cu adev�rat (asa cum reiese din cuvintele si faptele sale) este provocarea unui m�cel c�t mai s�ngeros... �ns� de vreme ce nimic nu are sens, de vreme ce nu exist� nici o diferent� �ntre bine si r�u, care mai poate fi mobilul instig�rii la un asemenea m�cel, �n afar� de satisfactia morbid� a zeului? < Z�mbind multumit, Krishna conduce carul de lupt� al lui Arjuna �n r�zboiul fratricid. Ce fel de zeu este acela care �si afl� satisfactia �n durere, �n s�nge, �n moarte? P�n� si omul cel mai ignorant 1 se va �ntreba inevitabil ce diferent� exist� �ntre �nv�t�turile si comportamentul zeilor hindusi si cele ale demonilor despre care vorbeste at�t de limpede Scriptura... < Aici este expus� o fotografie �de familie�. In mijloc st� Shiva, marele zeu al distrugerii si totodat� cel dint�i yoghin, �ncadrat de sotia sa Paravati si de fiul s�u Ganesha. Acesta din urm� poart� serpi �ncol�citi �n jurul g�tului, iar din capul s�u izvor�ste r�ul Gange. St� asezat pe o piele de tigru, dup� cum se cuvine marilor yoghini. Desigur, avem din nou de-a face cu o manier� de percepere a divinului asem�n�toare celei a vechilor elini, care credeau c� Zeus s-a c�s�torit cu Hera si l-au n�scut pe Apollon, spre exemplu. Aceasta este oferta religioas� a gurusilor: re�ntoarcerea la idolatrie, av�nd ca obiect zeit�ti care fie copiaz� tr�s�turile si modurile de organizare social� ale oamenilor, fie sunt zoomorfe sau hermafrodite. < In fotografia al�turat� este reprezentat� zeita Kali, care �ntruchipeaz� latura feminin� a lui Shiva, energia lui - Shakti, precum �nvat� indienii. Ea este aproape �ntotdeauna �nf�tisat� c�lc�nd pe cadavrul zeului Shiva. Poart� la g�t un colier de capete t�iate, iar �n jurul mijlocului o fust� din m�ini t�iate. Limba lung� si rosie, pe care o scoate din toate capetele sale, simbolizeaz� neostoita sete de s�nge a zeitei. Cu o m�n� tine un cap proasp�t t�iat din care picur� s�nge �ntr-o cup�. Zeita este mereu zugr�vit� �n acea stare de exaltare maniac� pe care i-o provoac� gustul s�ngelui cald! Aceast� ipostaz� a �divinului� ofer� o si mai revelatorie imagine asupra a ceea ce �nteleg viclenii si demonicii brahmani c�nd spun c� Dumnezeu �este dincolo de bine si de r�u�... Fireste, �n Occident aceste lucruri sunt mult mai putin cunoscute la nivel de mase. Se consider�, pesemne, c� �nc� �n-a sosit ceasul� aducerii lor la lumin�, c� nu suntem �nc� �ntru totul �preg�titi�... �n prezent, neinitiatii sunt momiti cu discursuri despre �stiinta� yoga, s�n�tate, armonie, canalizarea energiilor divine, si alte asemenea formule mai usor digerabile pentru un neofit occidental. Adoratorii zeitei Kali sunt organizati �n grupuri secrete. Se dedau la orgii sexuale, sacrificii umane rituale si alte practici de magie neagr�. Primirea �n grup este precedat� de supunerea la diverse probe. �Biletul de intrare� const� �n aducerea unui cadavru: crima constituie o conditie de admitere sine qua non. Numele acestei caste criminale este Kapalika. Exist� temple ascunse �n care membrii ei aduc jertfe omenesti �n fata idolului zeitei, inton�nd imnuri din Rig Veda si rostind anumite mantre, cu ajutorul si participarea activ� a brahmanilor. < Zeul Ganesha este �n acelasi timp om, elefant si soarece. C�ndva marele zeu Shiva, cel mai mare yoghin, �ntorc�ndu-se acas� dup� o meditatie �ndelungat�, a �nt�lnit un necunoscut st�nd �n prag si vorbind cu frumoasa Paravati, sotia lui. Orbit de gelozie, si-a tras �ndat� sabia din teac� si i-a t�iat capul. Paravati i-a strigat �n hohote de pl�ns: �Tocmai l-ai omor�t pe fiul t�u!�. �n dezn�dejdea sa, Shiva a retezat capul unui elefant care se �nt�mpla s� treac� pe acolo si 1-a lipit pe grumazul fiului s�u. Asa a fost pl�smuit Ganesha, potrivit �teologiei� hinduse. Ce element ar trebui s� frapeze mai �nt�i �n aceast� povestire? Nestiinta atotputernicului si atotcunosc�torului Shiva? Superficialitatea lui? Caracterul s�u coleric, sanguinar si revansard? Gelozia sa at�t de mundan�? Oric�t de rizibil ar p�rea, comportamentul zeilor hindusi este identic cu cel uman. Faptul este �ns� c�t se poate de firesc, �ntruc�t acesti zei sunt inventii ale oamenilor, �ntocmai ca si cei doisprezece zei ai Olimpului, n�scociti de vechii greci... Idolatrie pur�, ba chiar �n sensul cel mai primitiv al cuv�ntului! < Narasihma Avatara: Marele Vishnu s-a �ncarnat �n zeu cu chip de om-leu. Este adorat de femei �n timp ce sf�sie abdomenul unui om. Acelasi mare zeu s-a mai �ncarnat si �n alte r�nduri ca animal: Matsya (peste), Kurma (broasc� testoas�) si Varaha (porc s�lbatic); bine�nteles, �ntotdeauna pentru a p�stra echilibrul cosmic �ntre bine si r�u. < Imaginea de fat� �l prezint� pe Hanuman, maimuta care a devenit zeu, al�turi de c�teva medalioane cu scene din viata sa. Hanuman are meritul de a-1 fi ajutat pe zeul Rama �n r�zboiul purtat de acesta pentru a-si redob�ndi sotia r�pit�. Este foarte popular �n India. Icoanele sale �mp�nzesc magazinele, taxiurile, coloanele caselor... De aceea maimutele, ca si vacile, sunt socotite sfinte si sunt l�sate s� se plimbe pretutindeni nestingherite, chiar si �n temple, �n vreme ce oameni precum paria sau cei din castele inferioare sunt profund dispretuiti! < Yama, zeul mortii -potrivit Mahabharatei, vine c�lare pe bivol s� ia sufletul lui Satyavan. Sotia lui Satyavan, Savitri, mare yoghin�, izbuteste s�-1 urmeze pe Yama �n t�r�mul sufletelor. Aici se str�duieste s� smulg� bun�vointa zeului recit�ndu-i fragmente din Vede. Mai t�rziu, va reusi s�-1 p�c�leasc� si s� readuc� sufletul lui Satyavan �n t�r�mul celor vii. Zeul cade astfel prad� am�girii unei femei muritoare... Fotografia de fat� reproduce o reprezentare a �teogoniei� hinduse. Marele zeu Vishnu se �ntinde pe un sarpe care se numeste Sesa si care se identific� cu el. Din buricul s�u izvor�ste un lotus, din care r�sare un alt mare zeu, Brahma cel cu patru capete. Femeia lui, zeita Lakshmi (zeita bog�tiei), �i m�ng�ie picioarele. �n jurul s�u se mai afl� alti c�tiva zei, dintre care patru sunt zoomorfi. Vishnu este socotit �p�zitorul si p�str�torul a toate�, amintind �ntruc�tva de Zeus, tat�l zeilor din Olimp (care cel putin nu erau zoomorfi!). Este de-a dreptul consternant s� �nt�lnesti oameni cultivati care cred �n acesti zei. De pild� Tony, matematicianul englez, s-a lep�dat de Hristos si a �nceput s�-1 venereze pe Vishnu. Cunosc si niste greci de bun� calitate intelectual� care au dat jos crucea lui Hristos din casele lor, �nlocuind-o cu statui ale lui Shiva. Zic�nd c� sunt �ntelepti, au ajuns nebuni - spune Apostolul Pavel (Rom. 1, 22). Cum este posibil ca asemenea oameni s� esueze at�t de lamentabil? Idolii neamurilor sunt demoni, reaminteste cu t�rie prorocul David (Ps. 95, 5). Acesti oameni inteligenti au de �nfruntat perfidia si atractia demonilor, a Satanei care se ascunde �n spatele acestor idoli. C�ci lupta noastr� nu este �mpotriva trupului si a s�ngelui, ci �mpotriva �ncep�toriilor, �mpotriva st�p�niilor, �mpotriva st�p�nitorilor �ntunericului acestui veac, �mpotriva duhurilor r�ut�tii, care sunt �n v�zduh (Efes. 6, 12); iar demonii nu pot fi biruiti dec�t cu puterea lui Hristos, Care a surpat st�p�nirea Diavolului din iubire pentru noi. �ns�, de vreme ce acesti oameni s-au lep�dat cu totul de Hristos, mai poate subzista n�dejdea �ntoarcerii si salv�rii lor?... La oameni aceasta este cu neputint�, la Dumnezeu �ns� toate sunt cu putint� (Matei 19, 26). C�teodat� t�n�rul �trebuie� s� plece de acas�, s� cunoasc� toate intemperiile str�in�t�tii, pentru a �nv�ta apoi s� pretuiasc� si s� cinsteasc� iubirea p�rintilor s�i. Poate c� aceasta este, �n definitiv, calea spre �nteleptire a celor mai rebeli sau mai imaturi dintre noi... Poate c� �trebuie� s� cunoastem viclenia si cruzimea zeilor �exotici�, a gurusilor, a diverselor �nv�t�turi pervers ambalate, pentru a pretui �n cele din urm� dragostea Dumnezeului Cel Adev�rat. De bun� seam�, ar fi infinit mai preferabil si mai firesc s�-L reg�sim pe Hristos f�r� s� ne mai supunem de bun� voie at�tor chinuri si suferinte...
|
||
|
marco918 Postat pe 27 Februarie 2011 04:12 |
||
De la: pickard, la data 2011-02-26 23:47:04De la: kudika195501, la data 2011-02-26 23:29:55...rockk...m-ai lasat perplex am vazut luminita din capatu`tunelului pt cresterea muschilor consuma usturoi picard
|
||
|
rockk Postat pe 27 Februarie 2011 05:59 |
||
De la: contesina, la data 2011-02-26 23:59:15In Biblie parca o multime de personaje l au vazut / cunoscut: moise cu tabletele, cand ii apare intr un tufis care e n flacari dar nu arde (mi se pare superba descrierea - e n flacari dar nu arde).Moise cu corabia (care cica e n turcia, desi pare doar o formatie muntoasa), si multe altele. Acum , nici unu dintre personaje nu l pot privi pe Dumnezeu, dar acesta se manifesta in jurul lor. ASta nseamna ca Dumnezeu e o fiinta si i s a aratat omului in trecut. CEEA CE NU CRED. nu are sens. Daca stii ca EXISTA< unde e nevoia de credinta? Adica, nu mai e dubiul, credintei, STII. gata. poti sta relax toata viata, e Dumnezeu, e un iad, e un paradis, etc etc. deci tu spui practic ca Duhul sfant, despre care se tot vb de fapt a fost legatura dintre adam si Dumnezeu, un fel de unde radio la celular. eu as spune telepatie in termeni mai ...moderni, relativ. iar acum cum interpretez eu ce ai scris mai sus, citind printre randuri: primul om creat era SINGUR. fara dorinte, nu tindea spre mai mult, avea tot ce si dorea, nu simtea setea de cunoasterea. Si ce s antamplat? vazand ca adam se plictiseste creatorul a creat probabil, sexele. bine nu cred ca s antamplat asa, dar e o parabola de fapt la conditia umana. Ai nevoie de un pic de sare si piper in viata, de DRAMA aia pe care o aduce o femeie n viata ta, pt ca inevitabil, o va aduce. daca n o aduce, nu conteaza, cauti pe alta, pt ca mereu te va prinde una cu care sigur vor fi drame mai devreme sau mai tarziu. oricum a creat o Pe Ea, si ce s antamplat? Adam n us a mai plictisit , delooooc. ba mai apare un sarpe, tentatia , nicidecum pacatul, care o tenteaza pe ea, de aici, femeile sunt mult mai usor de ...ispitit /pacalit decat barbatii, insa o femeie te poate convinge foarte usor sa intri si tu cu capu n pereti, nu neaparat de dragul ei, ci pt ca pe moment te poate convinge usor ca are dreptate in prostia pe care o face. Si asa e si azi. femeile sunt complicatia de care avem nevoie si dupa care tindem pentru ca MEREU se va complica, orice cu voi. nu poate fi simplu nici cum oricat de mul tne dorim simplitatea. Intreaba un barbat ce vrea de la viata, iti va zice sa fie fericit, sex macar o data pe zi, si eventual sa impartasiti anumie pasiuni, sa aibe cu cine discuta din cand in cand (nu f des:)) ), intreaba o femeie: in primul rand sa avansez la job, sa fiu independenta, sa mi asigur un trai decent, sper ca nu va ploua maine,majoritatea is fac planuri de ani de zile si niste reguli absolut cretine, CA SA CE? pt ca le e frica, frica sa ce? frica sa viseze, sa traiasca, sa indrazneasca sa riste. Unele femei te aduc cu picioarele pe pamant, altele te fac sa zbori, dar toate te influenteaza pe moment. (alea care conteaza). Biblia e o carte de invataturi, parabole, atata tot. Iti da indicii, dar niciodata nu vorbeste deschis. mai putin abureala istorica cu arborele geneologic care pe nimeni nu prea intereseaza si e irelevant. [quote]Dumnezeu se manifesta continuu, ne vorbeste, dar nu-l auzim.Este clara nevoie de aparitia sa, pentru ca omul este slab in credinta, este ispitit si are tendinta sa uite lucrurile cu adevarat importante. Omul se afla in mijlocul unei lupte :intre credinta in Dumnezeu si nevoia acuta, uneori de neinteles, de a se apropia de starea de la inceputuri si ispitele, cursele si piedicile pe care i le intinde diavolul. Iar cele mai grele ispite sunt cele legate de trup, pentru ca acolo suntem cel mai vulnerabili.[/quote] nu te nteleg deloc ce vrei sa spui, te contrazici singur/a. Dumnezeu a creat tot... Inclusiv lucrurile pe care tu le consideri pacat, dorintele, faptul ca tindem la mai mult, sa cunoastem mai mult (vezi si tu ca adam a muscat din maru ala, reprezentand SETEA DE CUNOASTERE - conditia absolut umana) Lucrurile cu adevarat importante? exemplifica . ce e important in viata. singurul lucru sigur in viata e ca vei muri. asta si taxele, cum spunea cineva. Instinctele primare, animalice, sunt cele mai pure , mai sincere. In pat nimeni nu poarta masti si sincer, e cel mai distractiv lucru pe care l poti face cu cineva si amuzant, asta depinde de amandoi, tre sa ai cu cine, daca e mai incuiata, degeaba. dar iar depinde de persoana. mie mi se pare foarte simplu, nu exista diavol, si daca exista, tu pui pe seama diavolului tot ce e mai placut in viata, un fel de "Daca ti face placere, OPRESTE TE". mi se pare aberant. Pentru ce merita traita viata daca nu pentru micile placeri? Daca viata e un dar, cu gandirea ta o irosesti, atata tot, nimic mai mult. inca o data, nu vad de ce ai purta razboaie in tine cu dorintele care sunt ale tale, care ti fac , la urma urmei, ca viata sa merite sa fie traita. Pt ca de intamplarile, de nebuniile astea ti vei aminti inainte sa mori, pun pariu. eu cel putin am sa duc cu mine niste amintiri care si acum ma fac sa zambesc, si sper sa mi fac cat mai multe. sunt ferm convins ca doar astea mi raman, de asta nici nu evit nimic din ce mi scoate viata n drum, musc cu sete din orice, asta neinsemnand ca s prost , stiu ce e relativ bun pt mine si ce vreau. [quote]Nu este de ajuns sa crezi ca exista, acesta e doar inceputul.Pentru ca scopul nu este acesta.Scopul este de a ajunge la starea de la inceputul lumii, aceea de comuniune continua cu Dumnezeu.Pe scurt , mantuirea sufletului. Si sfintii au fost ispititi, si ei au cazut si s-au clatinat in credinta, este omenesc.Dar Dumnezeu si-a facut mereu simtita prezenta si si-a aratat sprijinul.Nu Dumnezeu are nevoie, ci omul prins in pacate si ispite.[/quote] scopul acestei vieti, deci e mantuirea. Mantuirea de ce? pt ce? pt faptele comise de altcineva, eu nu s responsabil. fiecare raspunde pt faptele lui, nu pt cele ale celor de dinaintea lor, si aici e clar dogma bisericeasca, introdusa cu forta in biblie, dezgustator. Nu poti invinovati un copil pt ca tac su a omorat sute de oameni intr un razboi. daca o faci, esti prost in opinia mea, din mai multe motive. nici nu merita discutat. deci rostul acestei vieti in opinia ta e s o traiesti cu capu `n jos, sa nu te uiti in jur, sa refuzi ce ti ofera. Inca o data, nu ti se pare ca irosesti un dar de la cel pe care l consideri Creatorul tau, atotstiutor? nu crezi ca Dumnezeu nu pretinde asa ceva de la o simpla fiinta imperfecta? Daca copilul meu, *si eu urasc copiii, adica nu mi plac deloc* , ar face o prostie, l as trimite n iad? sau as spera sa invete din prostia aia, eventual i as arata cat de prost a fost (si asta se ntampla zilnic, prin semne, intamplari, etc) astfel devenind o fiinta mai buna, putin mai aproape de creatorul sau. Am fost creati dupa imaginea lui. iar daca o iei literar esti cam prost. Imaginea Lui inseamna , sper, si simt asta, in primul rand conditia umana si tot ceea ce presupune. refuz sa cred ca traiesti ca sa te caiesti pt ceva ce inca n ai facut. iar daca faci o boacana, tre sa refuzi restu boacanelor. IAr daca refuzi tot ce consideri tu pacat, ispita, NICIODATA NU VEI INVATA ce inseamna asta. inca o data, UN OM NU VA INVATA NiCIodata din greselile altora cu adevarat, doar daca trece el prin acele greseli va intelege cu adevarat. biblia nu e decat un ghid, luat ad literam se ntampla dezastrul care s antamplat de a lungul istoriei umane: Dumnezeu va fi FOLOSIT de biserica, de unii pentru a i manipula pe altii, pt a purta razboaie si a comite orori. Eretici. nu exista eretici. exista doar varietatea, diferentele dintre oameni in ceea ce priv gandirea, PERSONALITATEA / felul de a fi a cuiva, pana la aspectul fizic. SI mie asta mi se pare cel mai frumos lucru, diversitatea. |
||
|
rockk Postat pe 27 Februarie 2011 07:36 |
||
De la: marco918, la data 2011-02-27 02:30:44De la: marco918, la data 2011-02-27 02:25:27...................... Astǎzi adepții New Age susțin pǎrerea cǎ fiecare individ, av�nd origini divine, este chemat sǎ-și construiascǎ propriul drum spiritual, folosindu-se pentru aceasta de un patrimoniu care cuprinde orice tradiție misticǎ sau religioasǎ, aici incluz�ndu-se și șamanismul, neopǎg�nismul, cabala, ocultismul, dar mai ales folosindu-se de propria experiențǎ interioarǎ și de propriul discernǎm�nt. �n aceastǎ intreprindere, el poate fi ajutat de ghizi, �ngeri, guru, etc ........................ deci asa! inseamna ca si eu sunt un new ageist far sa stiu.credeam ca sunt doar ateu si pacatos!
|
||
|
pickard Postat pe 27 Februarie 2011 08:50 |
||
| Subiect | Mesaje | Ultimul Mesaj |
|---|---|---|
| Am procedat corect?? | 57 | De la: Cristinakitty 4 Ianuarie 2010 05:35 |
| Iubire in exil de Donna V | 1 | De la: vivacedonna 10 Decembrie 2011 10:11 |
| virginitatea | 15 | De la: cristiana_cris 23 Iulie 2009 13:38 |
|
|
||
| Cum vi s-a parut Complexul Dunarea din Eforie Nord? | 8 | De la: simonycik 29 Septembrie 2009 16:26 |
| intalnirea cu un necunoscut poate avea succes?! | 31 | De la: Alex_Bodea 5 Ianuarie 2011 00:38 |
Site-ul Kudika.ro este creat si administrat de SC Internet Corp SRL.
Pentru propuneri de colaborare privind promovarea pe site-ul kudika.ro,
va rugam sa contactati departamentul de vanzari la [email protected]
Sediul social: Bucuresti, Str. Putul lui Zamfir nr. 28, Sector 1
Solicitarile cu privire la protectia datelor cu caracter personal pot fi trimise la email [email protected]
Termenul legal in care poti primi un raspuns din partea noastra este de 30 zile calendaristice.