Setari Cookie-uri

7 cărți esențiale pentru a înțelege depresia și anxietatea

Unul din patru români suferă la un moment dat de anxietate, iar, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, depresia este principala cauză de dizabilitate la nivel mondial, afectând peste 300 de milioane de oameni de toate vârstele.

Combinând psihoterapia cognitivă cu tehnicile orientale de meditaţie, cei patru autori oferă un instrument practic şi accesibil pentru a preveni instalarea depresiei şi pentru a regăsi echilibrul afectiv şi mental. Cartea îi învață pe cititori cum să ţii piept depresiei, practicând oricând şi oriunde exerciţii de conştientizare a emoţiilor, gândurilor şi senzaţiilor corporale. Mark Williams este profesor de psihologie clinică la Universitatea Oxford, John Teasdale, fost cercetător la Cambridge, a contribuit decisiv la introducerea meditaţiei în vindecarea depresiei clinice. Zindel Segal este profesor de psihoterapie la Universitatea din Toronto, specializat în tulburările afective, iar Jon Kabat-Zinn este fondatorul unui important centru de meditaţie şi sănătate din cadrul Universităţii de Medicină din Massachusetts.

Citește și:

6. Traumă, anxietate și iubire. Constelarea intenției: calea către o autonomie sănătoasă, Franz Ruppert


Kudika
16 Iunie 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.