Indiferent unde alegi să te relaxezi în sala de cinema, emoțiile, încântarea și râsul sunt greu de cenzurat atunci când vizionezi filmul preferat și sunt molipsitoare. Toată sala râde, suspină, tresare în același timp, privind același film.

Evadarea perfectă din rutină. Filme de vizionat la cinema.

Cinema City, liderul pieţei din România şi cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală şi de Sud-Est, a dat startul în această toamnă unui adevărat maraton al blockbusterelor și al producțiilor impresionante, o cursă nebună în care spectatorul alege experiența cinematografică premium și formatul în care dorește să vizioneze filmul: ori experiența imersivă IMAX sau activarea tuturor simțurilor cu 4DX sau tratamentul regal la VIP 3D, unde te bucuri de cină & film în prețul unui singur bilet la cinema.

Trei blockbustere spectaculoase

Dune”, unul dintre cele mai așteptate blockbustere din ultimii ani, a avut premiera în data de 22 octombrie. Noua ecranizare a romanului scris în 1965 de autorul american Frank Herbert, considerat a fi una dintre cele mai importante și influente opere science fiction din toate timpurile, alături de seria „Fundația” a lui Isaac Asimov, a primit laude din partea majorității criticilor de film. Producția regizată de Denis Villeneuve se mândrește cu o distribuție plină de staruri ale cinematografiei, printre care Timothée Chalamet, Zendaya, Josh Brolin, Javier Bardem, Dave Bautista, Rebecca Ferguson, Jason Momoa sau Oscar Isaac. “Dune” a fost descris de regizor ca fiind “un tribute adus experienței pe marele ecran”.

"Nu e vreme de murit" a fost cel mai așteptat film din seria James Bond, iar după o amânare de 18 luni provocată de pandemie, zeci de spectatori au vizionat cu entuziasm și nerăbdare filmul în care Daniel Craig își ia rămas bun de la rolul care i-a devenit a doua identitate în ultimii 16 ani. Producția a fost gândită ca un punct culminant al universului Bond, potrivit regizorului Cary Joji Fukunanga. De data asta James Bond nu numai că este nevoit să se adapteze lumii moderne a spionajului – pe care pare să nu o cuprindă cu ușurință – dar se și lovește de cea mai grea și traumatică provocare dintre toate. Însă nu pornește singur în această aventură. Din distribuție mai fac parte și Ana de Armas, Naomie Harris, Ralph Fiennes, Léa Seydoux, Rami Malek.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: