Gáspár György: Cred că putem aduce puțină alinare în sufletele împovărate de anxietate și neliniște

Cum au fost pentru tine ultimele 6 luni? Ți-a schimbat viața pandemia? În ce măsură?

Complicate. Triste. Revelatoare. La fel ca majoritatea celor pe care-i cunosc, am trăit unele clipe de maximă anxietate, altele de frustrare fără limite și altele de revoltă mută. Și acum se mai întâmplă să mă trezesc, uneori, dimineața cu senzația că totul a fost un vis urât; apoi, reluând contactul cu lumea, constat că, de fapt, trăim dureroasa realitate.

Cum mi-a schimbat viața pandemia? Cred că cel mai evident aspect este acela că învăț să trăiesc cu toată anxietatea, incertitudinea și lipsa de predictibilitate și, cu fiecare minut care trece, realizez că nimic nu este imposibil. Dacă anul trecut, pe vremea aceasta, mi-ar fi spus cineva unde vom ajunge în câteva luni, i-aș fi râs în față spunând, cât de discret aș fi putut, că este ușor paranoic și că ar avea nevoie de o doză de optimism. Acum realizez că, uneori, eu am nevoie de o doză de realism și că sunt, fără doar și poate, responsabil (și eu) de apariția și răspândirea acestei epidemii. Ceea ce mă obligă să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-i pune capăt sau a o băga în carantină. Pornind de la aceste revelații, vreau să cred că am devenit ceva mai conștient de importanța și valoarea vieții; chiar m-am surprins vorbind, mai mult și mai onest, despre moarte – ceea ce-mi arată că nu mai sunt într-o negare la fel de mare, precum eram la finalul anului trecut. Învăț, cu fiecare zi, să trăiesc fără planuri mai lungi de câteva săptămâni și-mi reamintesc că totul se poate schimba, de aceea flexibilitatea psihologică a devenit mantra mea zilnică – Dă-mi, Doamne, puterea să accept tot ce nu pot schimba și să-mi păstrez capacitatea de a fi deschis la minte și la inimă! Am mai descoperit despre mine că nu mai am atât de mult timp pentru a-mi trăi viața în funcție de alegerile și părerile celorlalți; drept urmare, practic, constant, stabilirea de limite și curajul de a spune „Nu, mulțumesc, asta nu este OK pentru mine!“ sau „Da, îmi este teamă, dar asta nu înseamnă că nu pot să încerc!“ În ceea ce mă privește, am de pus limite și atunci când vine vorba despre ce fac pentru ceilalți, dar și atunci când vine vorba despre muncă. Psihologia ne spune că fiecare criză are puterea de a ne schimba perspectiva asupra vieții, iar eu trec printr-un amplu proces de transformare în acest sens.

Psihoterapia a luat avânt după cel de-al doilea război mondial din motive evidente. Ce efecte crezi că va avea 2020 în domeniul psihologiei?

Agenda mea de terapii este, deja, complet ocupată până la finalul anului 2021, iar în acest moment fac programări pentru primăvara lui 2022 – vedem ce se va întâmpla. Vorbind cu unii dintre psihologii care fac parte din rețeaua națională de terapeuți ai Paginii de Psihologie, se pare că mulți dintre noi suntem solicitați la maximum. Asta ne arată că lumea se schimbă – iar lupta cu acest virus invizibil ar putea reprezenta Cel de-al Treilea Război Mondial, dacă ne uităm la efectele sale asupra vieții. Am auzit de tot mai multe cazuri de anxietate, depresie, adicții care s-au amplificat și înmulțit, infidelități care spânzură iubirea, cupluri care nu mai văd niciun viitor împreună, oameni care au rămas fără obiectul muncii, copii care nu mai știu ce înseamnă școala ș.a.m.d. – ceea ce mă îngrijorează nu pentru că nu ar fi experiențe specific umane, ci pentru că omul secolului XXI nu mai știe să trăiască în disconfort, iar costurile psihologice vor fi uriașe. Până în primăvara lui 2020, mulți am ajuns să credem că suntem de neînvins, că viața este despre hedonism și plăceri fără măsură; iar de câteva luni, universul nostru s-a întors cu susul în jos și suntem „forțați“ de soartă să procesăm mult mai multe emoții negative decât ne-am fi imaginat vreodată. Sincer, avem multe de recuperat la materiile numite inteligență emoțională și relațională și tind să-i dau dreptate lui Darwin care sublinia că vor ajunge mai departe nu cei mai deștepți sau cei mai puternici, ci aceia care se adaptează cel mai bine. Iar aici, cuvântul „adaptare“ le poate cauza multor oameni infinite probleme, deoarece atât timp cât ne consumăm energia cu respingerea realității și a existenței virusului, riscăm să rămânem fără resurse pentru a ne adapta și a trăi.

E bine sau e rău să ne mutăm ședințele de terapie, fie și parțial, în online? Tu cum faci?

În perioada Stării de Urgență a fost ceva obligatoriu. Asta am făcut cu toții, am încercat să rămânem împreună așa cum s-a putut, adaptându-ne la condițiile impuse. După data de 15 mai, eu am revenit la cabinet, iar 90% dintre terapii le-am făcut față în față, cu mâini spălate înainte de intrarea în cabinet, cu dezinfectant în apropiere, cu distanță fizică maximă și cu măști acolo unde erau suspiciuni. Personal, nu-mi place terapia online, chiar dacă cele două luni de izolare mi-au arătat că se poate lucra „suficient de bine și așa“. Însă creierului meu i-au lipsit multe informații pe care le preia automat când sunt cu un client în aceeași încăpere, drept urmare, la sfârșitul zilei de terapii mă simțeam istovit. Am realizat că în timp ce-mi ascult clienții, ochii mei sunt atenți la cum își mișcă ei corpul, urechile la zgomotul pe care-l fac atunci când își schimbă poziția, intuiția la energia pe care o emană etc. – iar toate acestea sunt greu de observat când lucrăm online și imaginile îngheață precum floricelele de pe ferestre în zilele geroase de iarnă. Dar, fie ce-o fi, eu zic că ne adaptăm, acceptăm zilele mai grele, ne bucurăm de acelea în care ne este mai ușor și mergem mai departe, cu speranța că vom învinge lupta cu Covid -19.

Începând din această toamna se lansează probabil cel mai așteptat podcast din zona de psihologie și dezvoltare personală. Povestește-mi puțin despre #EpicTalk.

Luna octombrie aducea, de ani buni, conferința #EpicTalk – cel mai important eveniment de promovare a sănătății relaționale, organizat la București. Anul acesta, ne-am gândit mult și ne-am răzgândit și mai mult, am avut ședințe peste ședințe și nenumărate conversații dificile, până când am decis că vom transforma conferința într-un podcast, iar atunci când va fi din nou sigur, ne vom aduna într-un număr și mai mare – pentru a învăța împreună despre relații. Astfel, din dorința de a relaționa în siguranță s-a născut #EpicTalk – The Podcast, o serie de interviuri moderate de Andreea Brașovean, care se încheie cu câteva concluzii trasate de către mine. Este un proiect pe care l-am îndrăgit dinainte să-l lansăm și care cred că poate aduce puțină alinare în sufletele noastre împovărate de anxietate și neliniște.

Cine vor fi invitații #EpicTalk? Poți să numești câțiva?

Cu mare drag! Invitata specială a primului episod a fost Melania Medeleanu, care ne-a vorbit despre rolul ei de mamă, despre cum a pus bazele unei noi asociații în plină Stare de Urgență (Asociația Zi de bine) și despre cum a ales să nu rămână indiferentă față de durerea celor din jur, în probabil cea mai grea perioadă din ultimele decenii. Relația pe care o avem cu comunitatea din care facem parte a fost tema primului episod. Urmează să vorbim cu Răzvan Pascu despre relația cu călătoriile, acum când lumea pare să-și închidă ușile în fața noastră, despre ce înseamnă să ne învingem anxietatea și despre cum ne ajută vacanțele să ne descoperim pe noi înșine. Și vă mai spun doar despre ediția cu Diana Stănculeanu, pe celelalte vă las surpriza de a le descoperi pe Apple podcast, Spotify, Anchor FM și YouTube, principalele platforme pe care se poate asculta #EpicTalk – The Podcast. Revenind la Diana, Andreea Brașovean a provocat-o pe îndrăgita psihoterapeută să vorbească în premieră despre relația femeilor cu hainele, despre ce înseamnă dependența de shopping, despre cum ne influențează experiențele din copilărie modul în care ne raportăm față de propriul corp, dar și despre eterna întrebare – Haina-l face pe om sau omul face haina?

Ce te-a determinat să delegi #EpicTalk? Tu ce ne pregătești?

De această dată, am ales să fac mai mult munca din culise atât pentru #EpicTalk, cât și pentru #BraveTalk, ambele fiind proiecte a căror imagine este jurnalista Andreea Brașovean. Este pentru prima dată când „gust“ (dacă-mi este permisă aroganța) din rolurile de scenarist, producător și asistent de platou – pentru că așa cum se întâmplă la casele mai mici, toate aceste proiecte sunt implementate cu un buget minim și cu resurse numărate pe degete.

În paralel mai lansăm alte 3 proiecte în care implicarea mea este, de asemenea, mare: #ModusVivendi, o serie de interviuri în care-i vizităm acasă pe o bună parte din prietenii Paginii de Psihologie și-i invităm să ne povestească despre relația pe care o au cu casa în care trăiesc; Infidelitatea – una dinte cele mai importante cărți despre cum poate depăși un cuplu trauma trădării, semnată de dr. John Gottman, expertul mondial nr. 1 în psihologia relațiilor (volumul iese chiar zilele acestea de la tipar, fiind publicat la Editura Pagina de Psihologie); iar în noiembrie, vom lansa cursul online #Mindfulness: exerciții de curaj, compasiune și conectare – un proiect la care lucrez din luna aprilie, l-am început în plină Stare de Urgență și ne-a consumat atât de mult timp, încât am tot amânat lansarea acestuia.

Cum s-a născut colaborarea dintre Andreea Brașovean și Pagina de Psihologie?

Andreea a fost una dintre prezentatoarele ediției de anul trecut a conferinței #EpicTalk, iar succesul a fost unul neașteptat. Publicul a fost atât de plăcut impresionat de căldura și umanitatea Andreei, încât am fost întrebați, în mod repetat, când mai apare Andreea în proiectele Paginii de Psihologie. Astfel că lucrurile s-au legat și Andreea a ajuns să devină parte din echipa noastră, recunoscând și ea că-i face mare plăcere, pasionată fiind de psihologie, relații și creșterea calității vieții.

Pe lângă #EpicTalk, Andreea ia în ocrotire un alt proiect - #BraveTalk. Despre acesta ce îmi poți spune?

Pe scurt, că este cel mai interesant și atipic proiect la care am lucrat de când există Pagina de Psihologie. Este un program de psihoeducație în care punem în centrul gândirii noastre educația și sănătatea sexuală dintr-o perspectivă relațională. În calitate de psihoterapeut cu mai bine de 15 ani de practică clinică, îmi este clar că nu vorbim și evităm să le asigurăm copiilor noștri o educație sexuală corespunzătoare din cauză că simțim rușine și pentru că ne este teamă. Crescând în cultura în care oamenii nu aveau emoții, nevoi psihologice și nici un sine sexual, am ajuns să perpetuăm nenumărate mituri, să cărăm în corpurile noastre infinite traume și să credem că educația sexuală este o formă de perversitate. Iar în anul în care autoritățile din România au ales, din nou, să fugă de conceptul de educație și sănătate sexuală, alegând un sinonim prea puțin relevant (din punctul meu de vedere), am decis să creăm #BraveTalk. Mai exact, un proiect video în care câte un psihoterapeut relațional și o persoană publică sunt așezați pe aceeași canapea și sunt invitați să ne spună ce înseamnă pentru ei educația sexuală și care sunt adevăratele costuri pe care le avem de plătit din cauză că ne este teamă de propria sexualitate. Sunt tare mândru că am pus bazele #BraveTalk și vreau să cred că astfel putem sprijini mai multe familii, grădinițe și școli din România ca să-i echipăm pe copiii noștri cu tot ce le este necesar pentru o viață trăită din plin.

---