Constrangerea autoarelor la o nisa ingusta de literatura constrange automat si publicul tinta, transformand femeia cititoare intr-un receptacul pentru orice sclipeste, iubeste, sufera si plange, merge la petreceri de lux si cade la pat cu vreun bad-boy fara scrupule, iar aici poate intra orice de la fantezie urbana la jurnalele intime ale vedetelor de categorie B. Din nefericire, aceste prejudecati pun intr-un con de umbra celelalte genuri ale fictiunii, impreuna cu cititoarele lor.

Sa iesim asadar din tipare si sa privim femeia-scriitoare si femeia-cititoare din perspectiva literaturii de suspans. Multora dintre noi ne place sa ne simtim angajate in subiectul unui roman, sa devenim parte din poveste, sa descoperim mistere, sa simtim gustul aventurii si sa trecem prin tot felul de emotii, de la inceput pana la sfarsit. Si daca de Agatha Christie, emblema literaturii politiste universale, femeia care straluceste ca un soare pe cerul literaturii de gen printre ”colegii” ei de gen masculin, a auzit o lume intreaga, tot la fel de adevarat este ca avem si noi steaua noastra, Prima Doamna a suspansului romanesc, Rodica Ojog-Brasoveanu.

Foto: Shutterstock.com

Cine este familiar cu monumentala opera a Rodicai Ojog-Brasoveanu stie deja ca aceasta a oferit publicului roman o serie de romane politiste de o reala valoare, autoarea fiind recunoscuta pentru umorul uneori fin, alteori acid, spiritual si taios ca un brici pe care il imprumuta personajelor sale si actiunii in general.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: