Setari Cookie-uri

Suferi de insomnie? Încearcă aceste afirmații pentru un somn profund și liniștit

BOOM! Este ora 2 dimineața și ești trează... fără vreun motiv anume. Câteva minute mai târziu și rostogoliri prin tot patul, iar mintea ta se îndreaptă către un orizont foarte îndepărtat. Este clar... ți-a pierit somnul. 

Ce este insomnia?

Insomnia este o tulburare de somn tot mai des întâlnită. Din cauza stresului, a anxietății, a vieții foarte aglomerate sau a problemelor cu care se confruntă, oamenii au dificultăți în a dormi sau a rămâne în faza de somn pe tot parcursul nopții. De obicei insomnia este urmată de somnolență în timpul zilei, energie scăzută, iritabilitate și stare de depresie.

Ce poți face dacă te confrunți cu insomnie?

În cazul în care te trezești de mai multe ori pe noapte și nu reușești să mai adormi sau, și mai rău, somnul ți-a dispărut complet și ai nopți albe, iar mintea ta vrea să dezgroape amintiri irelevante și dificile din trecut, există o variantă pe care o poți testa și care chiar te poate ajuta să te eliberezi de toate gândurile pe care le ai pentru un somn odihnitor și sănătos.

Citește și:

Există câteva afirmații simple pe care ți le poți spune pentru a te elibera de toate gândurile și a te întoarce la somn.

Sfatul nostru înainte de culcare: încearcă să îți faci un ceai călduț, să folosești un spray cu lavandă prin cameră și pe perne, să tragi draperiile astfel încât în dormitor să fie cât mai puțină lumină, să renunți la a mai folosi telefonul, tableta sau laptopul cu cel puțin o ora înainte de a merge la somn, să încerci să citești câteva pagini dintr-o carte interesantă în pat sau să asculți muzică zen.

Sfatul nostru când te trezești în miezul nopții: încearcă să rămâi liniștită (nu te agita prea tare). Nu sări de pe o parte pe cealaltă a patului și nici nu pune mâna pe telefon. Închide ochii și rostește în gând sau cu voce calmă următoarele afirmații:

Citește și:

1. Mă conectez cu energia calmantă a Universului.

2. Gândurile mele trec precum norii de pe cer.

3. Somnul se întoarce la mine cu ușurință.

4. Mă strecor ușor înapoi pe tărâmul viselor.

5. Această problemă poate fi rezolvată mai bine în lumina zilei.

6. Cerul nesfârșit al nopții mă îmbrățișează.

7. Corpul meu se relaxează fără efort și somnul mă liniștește.

8. Eliberez ușor toată tensiunea din corp.

9. Deși mintea mea nu are stare, mă pot odihni în liniștea ființei mele.

10. Închid ochii și mă eliberez de toate gândurile care nu îmi permit să mă odihnesc.

11. Aștern aceste gânduri la picioarele viselor mele. E și mâine o zi, acum îmi odihnesc sufletul.

foto main: Kit8.net, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
17 Septembrie 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.