Setari Cookie-uri

Ziua 11: Praji

Ma simt ca un soi de guru iluminat de cand urmez PROGRAMUL 14 ZILE de la Nestle Fitness. In mare parte pentru ca m-a ajutat sa fac pace cu dietele. De cand ma stiu, ma gandesc la mancare aproape in continuu.

Ma simt ca un soi de guru iluminat de cand urmez PROGRAMUL 14 ZILE de la Nestle Fitness. In mare parte pentru ca m-a ajutat sa fac pace cu dietele. De cand ma stiu, ma gandesc la mancare aproape in continuu. Simpla idee ca "nu am voie" ma face sa ma gandesc numai la asta. Ca si cum cineva mi-ar inmana o cutiuta si mi-ar spune sa nu ma uit in interior. Sigur ca mintea mea nu se va gandi decat la continutul secret al cutiei in cauza. De-ar trebui sa platesc cu pretul vietii mele deschiderea cutiutei, probabil ca in cele din urma n-as mai rezista tentatiei si as arunca un ochi in interior cu o ultima suflare.

Iata de ce, cand sunt la dieta nu fac altceva decat sa ma gandesc la mancare. Iar cand nu sunt la dieta, mananc toate lucrurile bune de teama ca va veni iar perioada in care va trebui sa ma infometez. Ca sa fie tacamul complet, atunci cand tin regim ma apuca toate poftele. Si poftesc, fara exceptie, numai la ce nu am voie. De obicei, e vorba de dulciuri. Dar exista exceptii. Odata am visat ca am mancat pe ascuns o portocala fiindca treceam printr-o dieta disociata infricosatoare. Altadata as fi omorat pentru castraveti murati cu chiftele (serios, cine mananca aceasta combinatie?). Lista poate continua.

Ca si cand nu ar fi de ajuns, mai am si problema mancatului pe fond emotional pentru al carei cojoc insa am gasit acul potrivit. Pe langa lista de trucuri insiruite intr-un post publicat cu numai cateva zile in urma, am gasit, in una din cartile mele preferate, explicatia perfect logica pentru care nu ar trebui sa mancam cand suntem suparate/triste/nervoase etc:

"Nicio prajitura de pe lume nu poate sa te faca sa te simti iubit si implinit" (Michael Neill in cartea "Te pot face sa slabesti" de Paul McKenna).

Ei bine, urmand programul de 14 zile de la Nestle Fitness toate aceste probleme s-au dus pe apa sambetei. Pentru ca aceasta dieta (daca poti numi dieta un stil de viata sanatos) nu ma infometeaza si nu ma obliga sa ma abtin de la nimic. Ma invata insa sa fiu moderata. Sa mananc putin din tot ce imi face cu ochiul si sa imi completez meniul cu cereale cu eliberare lenta care imi vor tine de foame.

Iata de ce, marturisesc fara stop de rusine, in urma cu cateva zile, masa mea haioasa a fost reprezentata de o bucata (zdravana) de prajitura. Care a fost atat de gustoasa incat va dau si voua reteta. Atentie insa! Am trudit o ora la sala pentru a compensa pacatul. Asadar, daca nu aveti de gand sa faceti sport, nu va recomand aceasta reteta in timpul dietei.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
6 Mai 2011
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.