poveste scrisa de Alice Nastase Buciuta Sursa: Coffechat
Nu am prezentat pe nimeni cu formula pompoasa “logodnicul meu” si n-am fost logodnica nimanui, chiar daca sunt si am mai fost sotie. Asa se face ca nu am avut parte de cereri pompoase in casatorie si nici n-am primit inele cu piatra mai mica sau mai scanteietoare, desi am trait, recunosc, mai multe iubiri care amenintau sa degenereze in casatorii.
Nici nu am crescut cu ideea ca oamenii se logodesc inainte de nunta. Inainte sa ne invadeze filmele americane, nu cred ca exista in constiinta romaneasca gestul cererii prea festive in casatorie, iar in cartile de dragoste pe care le-am citit in copilarie parca n-am intalnit nicaieri un asemenea ritual sau nu l-am gasit astfel, incat sa-mi atraga atentia.
In zilele noastre, insa, aud tot mai des de logodne prelungi si oficializate cu tambalau, cu petreceri si ceremonii cu preoti, care rivalizeaza cu nuntile. Formula “logodnica mea” sau “logodnicul meu” nu mai suna la fel de artificial pe cat imi parea mie in urma cu vreo doua decenii, iar femeile sunt mandre si emotionate sa poarte un asemenea titlu, chiar daca situatia din versul lui Arghezi, “logodnica de-a pururi, sotie niciodata” e inca actuala in multe dintre cazuri.
Cine a avut parte de logodna oficiala sa ridice mana… Apoi s-o aseze pe taste si sa ne povesteasca…
Spune-ti parerea!