Ce isi face omul cu mana lui......e bun facut!

De la: , la data 2007-12-06 19:00:37In primul rand, tin sa va salut. De mult citesc ce scrieti pe forum, dar nu am avut curaj sa spun ce e cu mine...pe masura ce trece timpul simt nevoia sa spun cuiva adevarul...altfel cred ca ma sufoc.
Pe sotul meu il cunosc de 5 ani...de atunci am si ramas impreuna. Ne-am cunoscut in iasi, la facultate.Au urmat doi ani fericiti, in care eram invidiati de toti.Paream perechea ideala. La doi ani dupa ce a inceput povestea noastra de dragoste, a venit acasa si mi-a spus ca vrea sa ne despartim, pt ca nu ma mai iubeste.Am simtit cum cade cerul pe mine.M-am mutat in alta parte, dar nu am incetat niciodata sa sper ca il voi recuceri....si asa a si fost. Dupa numai trei luni ne-am impacat.
Ceva insa se rupsese.Ma tot intrebam daka e bine ce fac, daca intr-adevar mai tin la el, sau e doar nebunia mea de al recuceri si atat.
Am tot scuturat din cap si am zis sa mergem mai departe...si am mers.
In 2005 am primit un post in bucuresti. urma sa vina si el dupa mine...dar a venit prea tarziu.
La locul de munca l-am cunoscut pe EL...EL ce avea sa-mi schimbe radical viata.Dupa multe tatonari..am devenit iubiti, sau mai bine zis amanti..caci el e casatorit. L-am iubit din prima clipa in care m-a sarutat.
In octombrie 2005 a inceput frumoasa noastra poveste de dragoste. In decembrie sotia lui a plecat in Spania. Imediat, m-am mutat la el, continuand si relatia cu cel pe care il lasasem in iasi, desi eram implorata sa intrerup aceea relatie.Imi jura ca va divorta si ca ne vom casatori...ca isi doreste copii cu mine.
De ce nu m-am despartit de cel din iasi? Pentru ca ai mei parinti mi-au spus ca nu vor accepta sa am o relatie cu un barbat divorat si ca ei vor sa ma vada maritata cel pe care il stiau ei de baiat bun.
Si i-am ascultat. Dar nu in totalitate.
Intre timp, s-a mutat in bucuresti vechiul meu prieten , si pt ca el era relatia oficiala, ne-an mutat impreuna.
Mi-am dat seama ca nu voi putea juca la 2 capete, asa ca am renuntat la cel pe care il numeam amant...desi numai sufletul meu stia cat de mult tanjeam dupa sarutarile lui, duap imbratisarile lui....simeam cum ma topesc.
La serviciu ne vedeam in fiecare zi si era infiorator de greu.
La cateva luni, nu am mai rezitat, m-am dus la el akasa si am facut dragoste ca doi nebuni. plangeam si ne iubeam. stiam ca e ultima data. stiam ca s-a terminat. in nebunia mea l-am rugat la Dumnezeu sa raman gravida in acea zi...si Dumnezeu m-a ascultat. Stiam ca daka voi avea un copil cu el, voi avea putere sa lupt contra parintilor mei si nimik nu ne va desparti.
Si am ramas insarcinata. Acum am un bebelus de 9 luni, dar sunt maritata cu cel din iasi....am fost LASA. Nu am avut curaj decat sa-i spun: sunt insarcinata...ma marit. nu i-am putut spune ca e al lui copilul. NU I-AM SPUS ADEVARUL.
simte ca e copilul lui. simte. mi-a zis. eram gravida cand m-a intrebat. m-am uitat in ochii lui si nu am putut sa ii spun adevarul.
Daka ati stii cat de bine seamana cu tatal lui! si inca il iubesc si inca tanjesc dupa dragostea lui.
Nu il voi putea uita niciodata pt ca avem un copil impreuna.
Toata lumea crede ca e al sotului meu.
Dar Dumnezeu m-a pedepsit si mai tare. La 2 sapt dupa nunta ,sotul meu mi-a spus ca el nu m-a iubit niciodata, ca eu si bebe i-am stricat toate planurile pe care le avea....
Vezi...Dumnezeu nu bate cu parul....dar si cand te bate....te loveste de nu te mai ridici.

De la: mitura, la data 2009-04-28 23:16:01...eu nu va inteleg,pe bune...nu va inteleg