Cand eram copila, citeam si eu ca toti copiii, pardon, ca toate fetele pamantului, povesti cu printese si printi. Ele erau intotdeauna frumoase, delicate, cu parul lung iar ei erau mereu curajosi, frumosi, destepti, geniali, sclipitori. Imaginea printului care salta romantic printesa pe cal si fuge cu ea sa-si traiasca fericirea a ramas intiparita in inima mea mult timp.

Cand am mai crescut si-a inceput si trupul meu sa dea in parg, am inteles rapid ca nu e deloc asa. Feti-frumosi nu exista. I-am cauta in lung si-n lat si-n facultati si in bodega, chiar si in www dar nu i-am gasit.

Dezamagire dupa dezamagire, inima mea s-a intarit treptat pana cand am ajuns sa cred intr-o zi ca nu mai bate. Palpaie ea acolo, cat sa functionez de ochii lumii dar atat. Nu ma mai bucura nimic, nu mai stiu sa rad nici soarelui, nici copiilor mici pe strada. Adolescenta vesela si plina de viata s-a transformat pe nesimtite intr-o femeie rece care trece prin viata bifand pe liste realizarile si esecurile.

Am invatat ca oamenii pot fi mai cruzi decat leii la vanatoare sic a barbatii joaca teatru cu usurinta cu care respira. Poate am fost prea naiva sau poate am avut asteptari prea mari. Nu cred ca am avut vreo poveste de dragoste din care sa nu ies putin mai ranita, putin mai murdara, putin mai rea.

Am luat decizia ca nu imi voi permite sa mai simt nimic. Iubirea poate fi cel mai frumos lucru pe care il traieste cineva, innobileaza spiritul si ne ridica asupra tuturor celorlalte fiinte. Sau cel putin asa am auzit. Eu m-am ales doar cu o inima franta de fiecare data, tratata intr-o sticla ocazionala de alcool cu multe grade.

Ultima mea relatie s-a incheiat acum 3 ani. Eram impreuna de 5 ani si am hotarat ca e momentul sa ne casatorim. Aveam si inca am, multumescu-ti Doamne, casa mea si o cariera infloritoare in PR. E drept ca resursele ne cam lipseau.

sursa foto: shutterstock.com

Fusesem amandoi copii saraci iar costurile unei nunti ar fi apasat greu pe umerii familiilor noastre. I-am anuntat pe toti cei dragi de marea hotarare si ca vom face un imprumut la banca. Mama m-a pupat pe frunte iar tata avea lacrimi in ochi de fericire. Este o imagine pe care am s-o duc cu mine pana la sfarsitul zilelor.

Am intiparita in memorie acea zi, ceas cu ceas. Stiu exact pana si ce haine purtam. Trebuia sa mergem impreuna la banca la ora 14.00. Cu o ora inainte, ma suna sa-mi spuna ca vrea sa ne vedem inainte. L-am gasit intr-un bar cochet unde mergeam adeseori impreuna. Fuma agitat si framanta in maini un servetel dar altfel pe fata lui nu citeai niciun fel de emotie.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: