Vuieste targul, dragile mele si dragii mei, de focul femeilor intretinute mai mult sau mai putin publice. Li se spune uneori pitipoance, alteori, ma rog, cunoasteti terminologia. Materialiste in cel mai politicos caz. Nu are sens sa dam nume si sa aratam cu degetul. Cert este ca lor le sunt atribuite tot soiul de adjective, sunt blamate, uneori invidiate, aproape intotdeauna jignite nu doar de cei care nu le cunosc ci inclusiv de catre cei care le finanteaza silicoanele, mesele, unghiile de plastic. Daca e de bine sau nu, in ceea ce le priveste pe ele, asta este o alta discutie si nici nu vreau sa emit judecati de valoare, nu asta este obiectul povestii de astazi. Judecati voi daca vreti. Astazi voiam sa va povestesc despre barbatii care fac exact acelasi lucru. Cum e, domnilor? Ele sunt curv-materialiste, ei sunt destepti, nu?
Prin viata mea a trecut candva un om parazitar. Relatia dintre noi e mai putin importanta. Nici nu stiu cum as putea sa o definesc. Din partea mea a fost un amestec de mila si incredere in potentialul uman peste care puneti voi o lingura zdravana de prostie. Era un vlajgan, un munte de om perfect sanatos la trup. Statea cu mamitica si cu tatitu’, asa ii alinta. Si cu fratele mai mic. Al mai mic muncea toata ziua de-i sareau ochii din cap. Mamitica si tatitu era pensionati pe caz de boala. Imaginara si la unul si la altul dar cunosteau pe cine trebuie.
Ai' batrani stateau toata ziua in motu’ patului, el in izmene, ea in tinuta lejera de casa, sudau tigari cumparate pe banii aluia mic si dondaneau vedetutele care apareau la televizor. Al' mic era pusculita familiei. A terminat liceul, a invatat o meserie si se tinea de ea. Destul de banoasa pentru un pusti insa cu siguranta nu suficient de bine platita incat sa ii duca in carca si pe astia 3. Fratele mai mare era entelectual. Tragea de niste ani sa termine o facultate particulara care costa cam cat un an de medicina. Ba nu ajungea la examene, ba cadea curentul, ba pazea drobul de sare. Cert e ca intre timp la munca nu s-ar fi dus ca nu avea timp de scoala.
Cand l-am cunoscut pe asta mare, incepuse, zicea el, sa isi caute de munca. Bun, zic, nu e paguba. Toti traversam perioade intre joburi, ne lovim de dificultati financiare, nu ne-am nascut cu lingurite de aur in gura. Dar acolo unde exista vointa si un dram de efort, se poate. In cazul lui, nu muncise nici 6 luni legate in viata dar se visa dom’ director. Sa sudeze tigari, sa toarne cafele, adica fix ce a vazut acasa doar ca de la birou si sa fie platit pentru asta. Rogu-va, daca stiti vreun astfel de post disponibil, da-ti un semn, am ofer voluntara. Cand nu era ocupat cu sezutul, era ocupat cu vaicaritul. Viata e grea, e dura, e nedreapta, universul comploteaza si nu vrea nimeni, nimeni sa il anagajeze pe salariu de mii de euro. Evident, tot ce era mai jos de aceasta suma era sub demnitatea lui. Dar am descoperit toate aceste lucruri pe parcurs.
Spune-ti parerea!