Jurnal de sex: Bate saua sa priceapa organu' statului

De regula sunt genul de om care se fereste de stereotipuri de orice fel si mi se pare ca unul dintre cele mai mari pacate ale societatii noastre este generalizarea. Bagam in acelasi sac o ampla categorie de oameni doar pentru ca ne e mai simplu sa functionam asa, dupa tipare. Insa vorba romaneasca, organu’ nu stie carte s-a adevarit in cazul meu in mai multe feluri posibile. Acum cativa ani, o prietena de-ale mele si-a gasit iubirea vietii si traiesc si astazi aproximativ fericiti. In perioada imeditat dupa nunta, a lovit boala lipelii: era atat de fericita incat incerca sa cupleze pe toate lumea din jurul ei cu oricine. Asa a crezut e ca imi face un bine.

Hai, Noemi, dragi, sa-l cunosti pe Cristinel. Baiat bun, inalt, blondut, ochi verzi, cuminte, de meserie organ al statului. Mai de voie, de nevoie, am iesit cu Cristinel. Nu-i vorba, frumusel era Cristinel. Ochi verzi la purtator, inaltime regulamentara ca altfel nu-l primeau la Academie. Un singur defect avea Cristinel, major si capital. Si nu doar ca era mare defectul lui dar confirma intr-un fel ca nu exista bancuri despre el si colegii lui pentru ca toate erau adevarate. Cristinel, saracu’, era prost de-i curgea scuipatu’ din gura.

Te uitai in ochii lui verzi si ii vedeai ceafa. Baiat rau, ce-i drept, nu era dar nu stia sa vorbeasca decat despre masini, nu mai deschisese o carte de la alfabet incoace si asculta o muzica de stilul bumtzi-bumtzi pe care, parol, n-am inteles-o niciodata. Stiu ca suna rautacios, ca inteligenta nu garanteaza integritatea morala a unei persoana asa cum o cultura generala spectaculoasa nu te face usa de biserica. Dupa ce ca neuronii lui ieseau, mititeii, lipsa la inventar, Cristinel era si molcom la gura de cascau si mustele pe pereti a sictir si plictis cand deschidea el gura.

Asta ca sa nu va spun ca n-am vazut om care sa ia o decizie mai incet decat domnu’ organ al statului si am constatat asta in prima seara, din doua randuri: intai, a stat juma’ de ora si a cumpanit intre o cafea si un latte. Apoi, cand m-a dus acasa, semaforul s-a facut verde, Cristinel a intrat in intersectia, a frana brusca si s-a blocat: eu pe unde o iau? Ca daca o iau acum drept in fata, ajungem in nu stiu cate minute, ocolim nu stiu pe unde si mai e si strada naspa, am incheiat citatul. Daca facem stanga aici, sunt strazile mai bune dar facem mai mult dar poate ne oprim si pe Xulescu ca e in drum dar poate nu e acasa, ia sa il sun. Am incheiat citatul, bis. Asa se face ca ne-am protapit in mijlocul intersectiei in timp ce masinile din jur ne claxonau in cor iar Cristinel vorbea la telefon cu Xulescu, concentrat si aplecat peste volan, cu sprancenele ridicate spre varful capului, mai sa ii atinga motul bretonului geluit bine. Gata, stiu, ce facem! O luam la dreapta! (intre noi fie vorba intr-o intersectie in care nu aveai voie sa faci dreapta pentru ca intrai pe o straduta cu contrasens. Putin importa, legile sunt pentru noi fraierestenii de rand, nu pentru organele statului.