Prin padurea Bradului
Trece mama Radului, Din ochi negri lacrimand Si de Radu intreband, Radul mamii, Radule,
Intr-o vara ploioasa, cu iz de fan ud si pamant reavan, mustind de apa, am petrecut aproape trei zile intr-un tinut intesat de legende ca lanul de grau intesat de maci. Incuesiunea aceasta minunata n-a pornit neaparat dintr-o teribila admiratie a naturii, cat mai ales din dorinta starnita de placerea de a sta cateva zile cu o persoana draga inimii mele. Am plecat din Piatra-Neamt intr-un week-end timpuriu, vineri dupa-amiaza, tinand drumul Bicazului cam 20 de km.Deodata am facut-o la stanga, iesind de pe traseul cunoscut. Muntii cresteau tot mai mari, mai aproape, mai verzi, gata parca sa intre prin parbrizul masinii. Voi vedea pe parcusrsul sederii mele aici ca a fost o adevarata iesire din timpul si spatiul real(Moldova, Romania, 2000).Tarcaul cel din padure traieste parca in atemporalitate, in care curgerea fireasca a omului nu se masoara in zile, luni si ani, ci se deruleaza dupa repere care au reusit sa patrunda aici din lumea de afara.Oamenii aici nu au trait o revolutie recenta.Intamplarile vietii lor se petrec inainte sau dupa razboi(care din ele: 1866, 1918, 1945 ?). Un mai bun calendar ca cel masurat de la prinderea haiducului Bratu nici ca exista.Timpul mai are inca rabdare cu oamenii, iar spatiul reuseste sa ramana necolonizat de urbanism. Chiar si cei ce se retrag periodic aici se supun acelorasi reguli nescrise, aceleiasi masuratori. Deocamdata nu au introdus ticaitul ceasului in curgerea Tarcaului si nici semnalul telefonului mobil in comunicarea oamenilor. Se descurca si fara ele.
Spune-ti parerea!