La apa Tarcaului

Tot ce vazusem cu ochii trupului a palit incet, incet, ca sa mi se deschida ochii sufletului. Amintirile disparate ce ieseau la suprafata fara sa tina cont de vreo cronologie, au tesut aproape pe nesimtite, o plasa ca o negura in care nu se mai distinge chipul, dar din care razbate in jur o caldura si o lumina umana dincolo de imaginat.

Pe omul acesta l-am cunoscut foarte putin in timpul vietii (lui). L-am vazut de multe ori, dar nu l-am stiut. Abia acum l-am aflat, din amintirile unei iubiri dureros de dulci. O frunte larga si doi ochi caprui(ai sotiei, tot profesoara) mai tin in viata un vis aproape implinit.Rapa aceasta, transformata in paradisul de pe malul Tarcaului, e rezultatul unui visator care dorea sa ramana.... sa nu plece. Ca si terenul, viata lui o luase la vale, cand mai lent, cand mai abrupt, pentru a se termina intr-un mal zbuciumat si farmantat , ca apa curgatoare a Tarcaului.

Cuvintele rostite cu glas cazut si tremuratoare au re-creat o viata de om, cu bucuriile si necazurile ei, ci bine si rau, dar mai ales, cu o dragoste constanta si tonica.Din ca s-a povestit intr-un chiosc aflat pe malul Tarcaului nu se poate reproduce in cuvinte aproape nimic. Sunt vorbe pe care le primesti cu increderea ca pot fi tezaurizate, fara a fi raspandite mai departe. Raman intre doi oameni ca un pod ce-i leaga tainic si trainic.

Si apoi, ce ai putea sa mai spui?Care sunt vorbele suficient de elocvente incat sa poata cuprinde in ele un dor nesfarsit, sfasietor, o mare dorinta de viata izvorata din moarte si, mai ales, o lacrima?
Stiu ca e mare lucru sa intalnesti un OM. Iti e de multe ori suficienta amintirea lui si ceea ce a lasat aici.Atata timp cat va curge Tarcaul, se vor spune povesti sub un pod si el va mai fi

---

- Cine-i la poarta?

- Eu sunt, nu te teme.Am venit sa-ti tin de urat ca prea stai singura si nu e bine.Hai in chiosc sa nu ne ude ploaia...Ai mai slabit, dar esti frumoasa.Mi-era atat de dor de tine! Ce-ai mai facut? Bem o cafea? Sa stii ca m-am lasat de fumat...Tare-i frumos aici la noi...si sunt toate asa cum imi plac mie. Vezi sa schimbi barna cea putreda, care coboara spre rau, sa nu pateasca cineva ceva. Si vezi ca am lasat niste semne pe piatra, asa ca n-o sa-ti fie prea greu sa mai faci o scara.Cand mai vine Ana, spune-i sa vorbeasca incet; s-ar putea sa fiu in casa, la odihna, ca sunt cam obosit...Esti asa de aproape, c-as putea sa te mangai, dar stii ca eu am palma grea si frica mi-e sa nu te doara mangaierea mea, asa ca o s-o tin deasupra ta. Ma gandesc la tine in fiecare clipa, iar in eternitate, clipele sunt vesnicie.Eu sunt aici cu tine. Cum as putea sa nu mai fiu?In tine mi-e toata nadejdea ca n-ai sa ma lasi sa nu mai fiu, c-ai sa ma tii viu, c-ai sa rezisti si....Nu mai plange, dragostea mea...!

---