El nu era pentru mine decat cel mai frumos barbat pe care il vazusem vreodata, student la Medicina veterinara, cel care afisa mereu acea nonsalanta pe care o cautam la oameni. Intr-un cuvant, era prea bun pentru a fi pentru mine. De ce? Nu stiu. Poate pentru ca imi repetasem de prea multe ori ca un asemenea baiat nu s-ar uita in veci la mine. Nu pentru ca eram urata, nedorita sau mai stiu eu cum. Dar exista o diferenta de 5 ani intre noi, in vremea in care eu aveam 16 iar el 21 de ani, eu eram timida, el cel mai popular baiat si pentru ca el era curtat iar eu prea fermecata de prezenta lui pentru a putea fi luata vreodata in seama.
Mai era un lucru pe care il iubeam la el: remarcase ca il plac si ori de cate ori ne intalneam ma saluta in cel mai cald si frumos mod cu putinta. Stiu, e greu sa intelegi ceva dintr-un simplu “Buna” si o privire de cateva secunde, insa de fiecare data eu percepeam alte inflexiuni ale vocii si alte grimase ale fetei. Nu o facea pentru a se simti el mandru de sine, ci tocmai pentru a ma face pe mine fericita.
Am spus mereu ca mai bine faci ceva ce ai putea regreta decat sa regreti ce nu ai facut. M-am ghidat mereu dupa asta, asa ca am lasat putine lucruri in trecutul meu pe care sa le regret.
Zilele trecute, insa, atunci cand vorbeam cu prietenele despre iubirile adolescentine mi-a revenit in minte el: Madalin. Am simtit un nod in gat atunci cand am realizat ca si eu am polite neplatite si ca trecutul nu este atat de neted precum mi-as fi dorit sa il las. Nu stiu cum ar fi fost daca as fi avut curaj sa ii vorbesc mai mult. De fapt… nodul din gat s-a transformat in lacrimi subtile atunci cand mi-am dat seama ca avusesem o sansa destul de mare de a fi cu el. Am stat, insa la adapostul iubirii nemarginite, dar imposibile, a acelei iubiri pe care o simti, dar ti-e frica sa o traiesti tocmai pentru a nu se evapora.
Spune-ti parerea!