Setari Cookie-uri

Cum sa te descurci cu vampirii energetici

Invata mai multe despre tine.

Chiar si unii profesorii le intareau aceste credinte gresite. E clar ca acei profesori nu erau mandri ca lucrau acolo. Parea ca au fost trimisi impotriva vointei lor sa predea in acea facultate. Ne comparau deseori cu studentii de la scolile bune, unde predau ei inainte, si ne faceau sa ne simtim foarte prost.

Una dintre profesoarele mele era foarte sceptica si realista. Judeca pe toata lumea si ne incuraja sa ne multumim cu mediocritatea, deoarece in opinia ei incercarile noastre de a ne depasi conditia ne-ar fi adus numai dezamagire. Desigur, acesta gandire reflecta mai degraba propriile ei frustrari, decat capacitatile noastre. Daca cineva avea vise sau teluri, ea avea grija sa il aduca repede cu picioarele pe pamant, spunandu-i ca nu gandeste practic.

Este una sa auzi astfel de lucruri de la colegi sau prieteni, dar cu totul altceva este sa te traga in jos chiar profesorii tai, persoanele care se presupune ca ar trebui sa-ti fie mentori si sa te ghideze in viata. Este cu adevarat deprimant. Imi amintesc ca am fost socat prima data cand am auzit comentarii de genul acesta. Apoi am inceput sa ignor pur si simplu tot ce venea din partea persoanelor respective.

Citește și:

Facultatea era un teren fertil pentru vampirii energetici. Eu eram o persoana pozitiva asa ca incercam tot timpul sa le ridic moralul prietenilor mei. Dar era ca si cum as fi inotat impotriva curentului. Incercarile mele nu au avut prea mare succes, deoarece multi se incapatanau sa isi pastreze modul lor de gandire. Nu a fost de ajutor nici faptul ca orice progres sau schimbare, cat de mica, era imediat anulata de atitudinea negativa a profesorilor.

A fost o experienta frustranta. Nu doar ca nu reuseam sa-mi ajut prietenii, dar uneori eram eu insumi afectat de negativitatea lor. Cand se intampla asta, eram atat de secat de energie incat imi trebuiau cateva zile ca sa-mi revin.

Insa, imi amintesc cu placere de rectorul facultatii din acea perioada, care era o persoana pozitiva si plina de pasiune pentru ceea ce facea, avand planuri mari pentru facultate. El a fost motivul pentru care am ales acea facultate. Il respectam pentru idealismul si perseverenta sa. Privind in urma, imi inchipui ca a intampinat dificultati mari in a-si realiza planurile pentru facultatea pe care o conducea.

Citește și:

Experientele cu vampirii energetici pe care i-am intalnit in facultate, dar si mai tarziu in viata, sunt nepretuite pentru ca m-au invatat cum sa ma descurc cu ei.

Vizionare placuta


Kudika
25 Octombrie 2012
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.