Dialog cu Dan Nita despre cartea sa interzisa in librarii

Eram in Vama Veche de 1 mai iar aiurita de mine ar fi trecut fara o a doua aruncatura de ochi pe langa domnul cu aer hippie si mormanul lui de carti amplasate strategic pe trotoar. Curand aveam sa aflu cu stupoare ca respectivul era autorul lor, si propagatorul lor, si vanzatorul lor. Din fericire, o prietena l-a recunoscut – omul sau cartea sau indeletnicirea negustoreasca pe care si-o anuntase intr-un status? – si, de unde inainte ma numarasem indiferenta printre FB-fanii “Noptilor de Vama” in deplina ne-cunostinta de cauza si probabil doar din inertia butonului de “Like”, dupa cele cateva replici schimbate acolo, in mijlocul strazii supra-populate, am hotarat sa-mi pun la punct carenta. O simteam intens, lipsa lecturii, ma frustra propria tacere tampa, iar referintele la o “printesa” anonima ma depaseau si imi trezeau interesul, personal si jurnalistic – apoi am citit fragmente din nuvelele lui Nita, si deja ceasul desteptator facuse loc unei orchestre: marsaluia in capul meu ideea unui interviu. Iata-l mai jos. 1. Povesteste-ne cum a aparut ideea colectiei de nuvele, cat de mult te-ai raportat la realitate si cum iti explici ca atatia cititori s-au regasit in paginile cartii. In primul rand, toate povestioarele au in spatele lor intamplari reale. Toate. Sunt intamplari in majoritatea lor petrecute in Vama sau care contin oameni din Vama. De exemplu, intr-o nuvela vorbesc despre un fluture caruia ii este frica sa zboare, insa nu este vorba de un fluture ci de intamplarea mea cu fosta prietena de care m-am indragostit in Vama si careia ii era frica de o relatie cu mine. Si acum sa incep cu inceputul. Ideea colectiei de nuvele a venit de la reactia celor care le-au citit in forma de manuscris in Vama sau prin cluburi. Ce se intampla, eu mai am scrise doua romane, alte nuvele si caiete de poezii, insa nu mi-am pus problema sa le public, le-am scris pentru mine si prieteni. Nuvelele din „Nopti de Vama” au insa o poveste mai aparte: in anul 2008 mi s-au intamplat in viata unele lucruri care m-au cam daramat. Am plecat de unul singur in vama, am stat acolo o luna si jumatate, timp in care am reusit si sa ma regasesc si sa ma reindragostesc („fluturele” citat mai sus) dar si sa scriu mare parte din povestioarele cuprinse in aceasta carte. Cum scriam una, cum patrulam plaja sau ma postam la Ovidiu, Expirat, Hand, Epava sau Pirati si picam pe capul amicilor sa le citeasca. Iar reactia a fost extraordinara. La povestioara „Printesa mea”, de exemplu, mi s-a intamplat sa dau peste oameni carora li se umpleau ochii de lacrimi. Va dati seama cum m-am simtit cand vedeam ca reuseam sa fac sa vibreze pe cititori pe ceea ce am vibrat si eu. Cand am revenit din Vama am prezentat celelalte povestioare in cluburi – era haios sa vezi pe la 4 jumatate dimineata insiruiti 6 oameni pe un perete in Iron citind – si aici reactia fiind la fel de buna. De aceea m-am hotarat, trebuia sa le public. M-am imprumutat, am platit tipografia si am scos cartea.