Telefon
031 228 61 20
& 031 228 61 23
Mai multe
Mai multe
De la: concursKudika, la data 2008-11-09 16:09:56Kudika si www.charm.ro te provoaca la concurs! Povesteste-ne care a fost cea mai urata despartire prin care ai trecut vreodata si noi te premiem! |
||
|
botrezatu Postat pe 16 Noiembrie 2008 22:19 |
||
|---|---|---|
| Nu pot spune ca a fost cea mai urata despartire,insa pot spune k a fost cel mai urat mod de despartire..eram clasa a IX-a,eram cu un tip pe care il adoram inca din generala,dragostea aia oarba si obsesiva prin care trece orice adolescent la un moment dat..am petrecut noaptea de revelion impreuna,mare chef alaturi de toti prietenii..Toate bune si frumoase,pana am aflat ca a doua zi de dupa revelion,s-a tinut o mica petrecere la care desigur pe mine nu m-a luat..s-a imbatat,s-a distrat si a ajuns sa stea cu cea mai buna prietena a mea..cea careia ii spuneam cat de mult imi place si multe alte aberatii pe care le simteam la vremea respectiva..ceea ce m-a durut si mai tare a fost faptul ca in urmatoarea zi de dupa petrecere a venit la mine sa-mi aduca pozele de la revelion,care spre uimirea si dezgustarea mea erau super indoite..bineinteles ca nu mi-a spus nimic despre infidelitatea lui,a trebuit sa aflu de la un amic,caci nici asa zisa mea prietena nu a avut curajul sa ma priveasca in ochi si sa-mi marturiseasca..urma ziua mea de nume,asa ca am iesit sa fac unele cumparaturi,cand ce sa vad..PE EL SARUTANDU-SE CU O ALTA FATA!!Am simtit ca mor,nu mi-am putut crede ochilor..el care imi gresise si nu-i reprosasem nimiq,tot el sa-mi faca asta,cand de fapt si de drept eu as fi avut tot dreptul din lume sa i-o fac lui!!!Totusi,l-am iertat si dupa ce se satura de cate una se intorcea la mine,asta pana cand am intalnit printul vietii mele total opus celui de mai sus,ma iubea,ma respecta,dar de care nu am avut parte,caci soarta cruda l-a rapit de langa mine pentru totdeauna... | ||
|
ella_dark Postat pe 16 Noiembrie 2008 23:05 |
||
|
Nu am crezut nicioadata in povesti cu zane, nu am crezut in dragoste la prima vedere si nu cred nici acum. Sunt convinsa ca exista oameni pe lumea asta veniti doar sa raneasca. Am iubit, am plans, am urat, am suferit, am parasit,am fost parasita,am inselat si am iubit. Daaa! Am daruit cu toata fiinta mea. Am crezut in iubire si inca m-ai cred. Suferintele traite in iubire nu m-au facut sa renunt. Viata merita traita din plin, cu pasiune si daruire, cu tot sufletul. Am trait acasa cu modelul dragostei aproape perfecte. Tatal meu mi-a fost cel mai bun prieten, cel mai drag om din viata mea. Candva, imi spunea ca nu exista deziluzii in viata. Doar cateva neimpliniri care le voi depasi. M-a facut sa fiu o luptatoare.. M-a invatat tot ce stiu. M-a introdus in lumea barbatilor si mi-a dezvaluit din secretele lor, ce gandesc ei despre femei, cum sa te comporti in fata lor, ce sa spui, cand si cum. Ca o carte de povesti. Mi-a fost alaturi la bine si la rau. L-am iubit cu toata fiinta mea. Un singur lucru a uitat sa ma invete: cum sa traiesc fara el. L-am avut model mereu in viata, toti barbatii pe care i-am cunoscut erau comparati cu el. S-a mandrit cu mine fara sa stiu. Am aflat mult dupa plecarea lui. A plecat fara sa-si ia ramas bun. Din cauza ca nu a vrut sa ma dezamageasca, nu a vrut sa ma faca sa sufar. Nu a stiut, cred, cum sa-si ia ramas bun. Ultima mea imagine despre el cand am intrat in sala de terapie intensiva a fost ridicarea cearceafului pe fata lui. In fiecare zi veneam la 19.30. Dar in ziua aceea a fost un control in spital si nu ne-a dat voie sa intram pana la 19.45. S-a dus inainte sa-mi spuna "La revedere". Aveam sa-i mai spun atatea....vroiam sa-i arat ca am reusit in viata, vroiam sa-si tina nepotelul in brate, vroiam sa stam si sa discutam pana dimineata depsre OZN-uri, politica sau despre viata de dupa viata. Vroiam sa nu plece asa de curand si brusc din viata mea. S-a dus prea repede, mult prea repede..... La pranz il tinusem de mana, ii dadusem sa manance si arata bine. Mi-a spus ca a avut o viata minunata si ca e multumit de familia pe care o are. Stia ca se duce si nu mi-a spus. Nu am reusit sa ma uit la el cat a stat pe catafalc. Toti s-au dus sa-l priveasca, eu nu. Am preferat, si prefer, sa stiu ca a plecat intr-o calatorie, departe, fara sa ma anunte. Asa am putut supravietui. Mergeam pe strazi si eram pierduta, ca o frunza in vant, imi pierdusem reperele si directia iar el nu mai era acolo sa ma ajute. M-am trezit ca sunt absolut singura. Am cerut protectie sotului meu. Am descoperit ca sotul meu era extrem de interesat de o colega de banca si de sexul in 3. Stateam in masina si simteam ca-mi vine sa musc din volan.la nici o luna de la moartea tatalui meu el se ducea in cluburi cu colege de birou......fara sa-i pese de suferinata mea Am divortat. Am trecut mai departe. Mi-am zis: mergi mai departe, nu te merita! O sa intilnesc un barbat care ma va intelege. L-am gasit. 38 ani, divortat, 2 copii. Frumos, inteligent, amuzant si sarmant. M-a vrajit cand a zambit, avea dantura lui tata. Am crezut atunci ca tata este cu mine, ca a venit sa ma protejeze. Dupa 8 luni de relatie m-a parasit fara un cuvant. Cand l-am sunat sa-l intreb ce se intimpla mi-a zis ca sunt istorie. Petrecusem 8 luni, timp in care chiar am crezut ca exista iubire. Cum m-a prostit? Habar n-am nici acum! Stiu doar ca a durat al dracului de tare, pana in maduva oaselor. S-a jucat cu mintea mea si dupa ce ne-am despartit. A fost genial de manipulant. A stiut unde sa puna accentul, ce sa spuna si ce sa faca. Nu dau vina pe vulnerabilitatea mea. Nuuuu. Eram la pamant si el m-a ingropat mai tare. Si mi-am zis: Barbati ca tine se mai gasesc, nici unul nu ma va face sa sufar si sa plang ca atunci cand a plecat TATA. El a fost omul cel mai important in viata mea. Si s-a dus. Despartire mai dureroasa nu cred ca voi mai trai vreodata. Nimeni nu va reusi sa egaleze acea durere. Nici un barbat. Si da, cred cu tarie ca dragostrea exista, ea este in noi. Noi dam acces sa fim raniti, noi dam voie inimii sa sufere, noi o deschidem si spunem ca suntem dispusi sa primim. Ranile se inchid, chiar daca raman cicatrici, ele se duc pana la urma, iubirile se duc si vin, exista soare si nori in sufletul nostru dar dragostea fata de parinti e incomensurabila, este inegalabila si nu poate sa dispara. Dragul meu tata si prieten: Esti cu mine, oriunde ai fi! |
||
|
|
||
|
oana_iftemi Postat pe 16 Noiembrie 2008 23:16 |
||
| buna acum 5 luni am cunoscut un tip am trait cu el timp de 5 luni o poveste de iubire de ne uitat dar a sosit acel moment cei mai nasol in dragoste si ne am despartit din cauza prietenilor lui la o saptamana dupa ce ne am despartit eu am aflat ca sunt insarcinata nu vreau sai spun nimic despre copil pentru ca trebuie sa fac intrerupere de sarcina pentru ca in urma cu 2 saptamani eu am facut tomograf acum sufar ca la am pierdut si ca trebuie sa renunt si la copil. | ||
|
dilimari Postat pe 17 Noiembrie 2008 08:01 |
||
De la: concursKudika, la data 2008-11-09 16:09:56Kudika si www.charm.ro te provoaca la concurs! Povesteste-ne care a fost cea mai urata despartire prin care ai trecut vreodata si noi te premiem! |
||
|
milenuta Postat pe 17 Noiembrie 2008 08:08 |
||
|
CEA MAI URATA DESPARTIRE? ESTE ASA DE CALDA !DOAR O ZI . DUPA O RELATIE DE 8 ANI IN CARE M-AM PUS IMPOTRIVA INTREGI LUMI .A DIVERINTELOR DE TOT SOIUL CARE STAU INTRE NOI(CASATORIT, FOSTUL MEU SEF, 31 DE ANI MAI IN VARSTA , OM POLITIC ETC),M-AM INCAPATANAT CA UN CATAR SPERAND SI CREZAND ORICE VORBULITA DE A LUI! AVEAM 20 DE ANI CAND L-AM CUNOSCUT,CASATARITA SI CU UN BEBE DE 4 LUNI. NU STIU CE A FOST IN MINTEA MEA DAR M-AM INDRAGOSTIT CA O NEBUNA ! INTR-UN AN M-AM DIVORTAT CREZAND CUM SPUNEA EL CA DACA V-OM IMPLINII 2 ANI V-OM AVEA COPILUL NOSTRU,SI NIMENI SI NIMIC NU NE VA DESPARTII. AM IMPLINIT SI CEI DOI ANI SI AM RAMAS INSARCINATA DAR PT. EL NU ERA MOMENTUL! SI 5 SI 7 SI 8! IN AL 6-LEA AN A AFLAT DOAMNA POVESTEA SI EU AM AJUNS LA REANIMARE BATUTA DE FAMILIA LUI IN ULTIMUL HAL AVAND COMOTIE CEREBRALA , PIRAMIDA NAZALA RUPTA ,ETC CAND ERAM IN SPITAL JURA CA VA DIVORTA CA O URASTE PT CE MI-A FACUT, CA VREA DIN TOT SUFLETUL LUI CIPILUL NOSTRU DAR ....S-A IMPLINIT MINUNE EU SUNT INSARCINATA IAR EL TOCMAI MI-A COMUNICAT CA EL ASTA E SI NU-SI DORESTE NIMIC DE LA MINE CA A SPUS TOATE CELE (TIMP DE LUNI DE ZILE ZI DE ZI) DOAR PT CA ASTA CREDEA EL CA MA FACE PE MINE SA MA SIMT BINE. E NEBUN? EU AM VISAT LA LUCRURILE ACELEA ,AM CREZUT IN EL. SUNT SINGURA SI INSARCINATA! 
|
||
|
milenuta Postat pe 17 Noiembrie 2008 08:44 |
||
De la: symona_1980, la data 2008-11-17 08:44:23 CEA MAI URATA DESPARTIRE? ESTE ASA DE CALDA !DOAR O ZI . DUPA O RELATIE DE 8 ANI IN CARE M-AM PUS IMPOTRIVA INTREGI LUMI .A DIVERINTELOR DE TOT SOIUL CARE STAU INTRE NOI(CASATORIT, FOSTUL MEU SEF, 31 DE ANI MAI IN VARSTA , OM POLITIC ETC),M-AM INCAPATANAT CA UN CATAR SPERAND SI CREZAND ORICE VORBULITA DE A LUI! scuza-mi expresia, dar a fost un gunoi de om. Familia ta n u te sustine deloc ? |
||
|
anonim12345 Postat pe 17 Noiembrie 2008 08:49 |
||
|
Pentru mine cea mai urata despartire a fost despartirea de tot ceea ce insemna viata mea .. Aveam 18 ani cand l-am cunoscut pe el.Totul s-a intamplat destul de repede, dupa doua saptamani eram impreuna, totul parea un vis, el era mai mare cu 12 ani k mine.. am avut multe greutati de intampinat, parerea parintilor mei, prietenii si familia lui .. dar am trecut peste toate si au trecut 5 ani .. si cu fiecare zi ce trecea il iubeam mai mult, il adoram, orice faceam era pt el, sa fie mandru de mine, sa ma ridic la nivelul lui ..ne vedeam zilnic si fiecare secunda fara el era o secunda pierduta, l-am iubit atat de mult incat infrutam pe oricine si orice pt el..dar eram si geloasa si nesigura..totul era ok, cu mici certuri ca toata lumea..am fost plecati din tara,si a fost o saptamana frumoasa, iar la intoarcere dupa cateva saptamani el urma sa plece din oras pt cateva zile, ne-am certat dintr-un motiv stupid .. si i-am spus ca ne auzim peste cateva zile, sa se linisteasca iar eu urma sa invat pt licenta. Au trecut cateva zile si i-am trimis un mesaj, sa vad daca e mai bine .. dar nu mi-a raspuns, s-au facut aproape 2 saptamani si el nu dadea nici un semn .. intre timp el s-a intors in oras, eu am aflat desigur .. si ne-am intalnit pe strada, nici macar nu s-a deranjat sa ma sune .."urma sa te sun maine" mi-a spus ..era Miercurea Pastilor! Mi-a spus ca s-a saturat k nu mai rezista, el vrea liniste, k pleaca din oras si isi preda munca altcuiva, k s-a saturat sa profit de el, de gelozia mea fara motive.. si sa fac ce vrau cu viata mea !!! am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare, nu reuseam sa inteleg nimic, era totul negru in fata mea, nu puteam sa imi inchipui viata fara el.. am incercat sa il iau de mana si m-a respins, de parca as fi fost un gunoi .. am plans, simteam ca se rupe ceva in mine ..nu puteam sa ma trezesc din acel cosmar !! am plecat .. au urmat zile de care nici nu imi mai amintesc, singura alinare a fost sprijinul prietenelor mele .. au trecut 2 luni si intr-o zi vorbeam cu o "prietena" pe internet .. stiam k urma sa se marite si am intrebat-o cum e cu nunta ? "Nu mai e nici o nunta!" mi-a raspuns ..imi parea rau, din vorba in vorba m-a trezit k tipa imi spune "haide sa nu fim copii! eu stiu k tu stii ! Nu am vrut sa se intample asa, dar noi ne iubim! Ne iubim cu adevarat!" Simteam ca innebunesc, nu-mi venea sa cred ..am sta si am ascultat-o, le-am dorit toate cele bune,erau impreuna de la Paste!din ce imi spunea ea,dar eu stiam ca el a fost la ea cand a plecat din oras inainte sa ne certam .. m-am inchis in camera mea ,am plans si am tipat pana nu am mai putut si am spus "GATA !! DE AZI S-A TERMINAT ,INCEP O NOUA VIATA!".. nu l-am mai vazut, au trecut luni bune... pana aseara: din toate localurile din oras, noi trebuia sa mergem in acelasi.. eu eram cu o prietena,iar el era cu ea .. nu i-am vazut decat dupa ce m-am asezat la masa ..erau in spatele meu, ea m-a vazut ! am ametit, nu-mi venea sa cred, inca ma doare si ma simt ca ultimul om de pe pamant, k un gunoi in fata lor!Am terminat consumatia, m-am ridicat si am parasit localul .. de 4 luni am o rlatie cu un barbat minunat, care imi ofera ceea ce asteptam de la el, ma sprijina si ma intelege .. dar nu il iubesc ... Sper k va veni momentul in care ei vor resimti durerea mea si vor realiza cat de mult , si sper k in acel moment eu nu voi mai fi afectata de trecut! |
||
|
Unik_Deea Postat pe 17 Noiembrie 2008 09:00 |
||
|
Cea mai urata despartire din viata mea a fost fortata, indepententa de vointa mea sau a iubitei mele. Nu am putut sa ne opunem, era peste puterile noastre. A fost si ramane singura mea iubire - a fost ieri si trebuia sa fi si pentru maine. Dar din pacate si datorita pacatului, a indepartarii noastre de forta creatoare, divinia, Dumnezeu - miracolele nu se mai intampla sau se intampla foarte rar. Dumnezeu urma sa ne uneasca pentru "pana cand moartea ne va desparti" - dar ea ne-a despartit cu mult inainte si mult prea devreme. Si nu a plecat singura, ci a fost luata impreuna cu ceea ce urma sa fie rodul iubiri noastre. Viata pentru mine s-a oprit, am incetat s amai sper sa mai iubesc si sa mai cred. Sunt pustiit si fad, si cu toate acestea ma bucur ca sunt. Sunt recunoscator si multumit ca ma pot trezi dimineatza, indiferent ca e soare si senin sau intunecat si innorat, ca apuc seara sa ma pun in pat, ca sunt, nu imi doresc starea de nefiinta. Si ceea ce vreau sa cred este ca, exista ceva dupa, o alta stare de existenta si poate ne vom revedea, as vrea sa cred ca e temporar si ca un alt nivel (arcade) va urma - un "level done" >> "press ok for next level" >> "load screen" dupa care un nou nivel, un alt realm unde sa o regasec - sa ii regasesc. Nici nu stiti ce fericiti sunteti cei care ma puteti iubi - si dragi mei. Nu lasati ca micile rautati, veninul vechi si de proasta factura sa va desparta si sa strice ceva atat de frumos - IN VIATZA totul e posibil - nu stim dupa IUBITIVA SINCER |
||
|
andrewjrro Postat pe 17 Noiembrie 2008 09:19 |
||
|
In ultimul an, de foarte multe ori m-am intrebat cand m-am despartit de fapt de el, vara trecuta sau in urma cu 15 ani cand am divortat? O poveste frumoasa, ca mai toate povestile la 19 ani, curata, intensa dar mai ales cu multe, multe vise ce s-au spulberat. D-zeu a fost dbun cu mine ptr ca din manunchiul de vise de la 19ani, a ales o ramura care a prins viata , a crescut frumos si de care acum sunt atat de mandra-Alex,ratiunea mea de a fi, piatra mea de temelie. Eu si tatal lui, aveam varsta pe care o are Alex acum cand l-am conceput.Atunci am incercat sa inteleg cum de omul pe care-l iubeam mai mult decat viata mea, imi putea deveni un dusman, cum de ma privea ca si cand as fi fost dusmanul lui??In ciuda tineretii, a tuturor greutatilor ce am avut de intimpinat, am incercat sa uit tot raul pe care-l facuse, mie si copilului, lui..noua, familiei lui de la acea vreme.Am putut sa inteleg ca a fost o greseala casnicia noastra scurta dealtfel dar atat de bogata! Dar cum sa inteleg indiferenta vis-a-vis de Alex, nepasarea lui de-a lungul anilor?Cum sa-i eplic copilului ca tatal il iubeste, ca nu intotdeauna oamenii ne iubesc asa cum simtim noi ca ar trebui?Greu...astfel uneori simteam povara acestei legaturi inexistente. Am reusit sa cladesc o lume ptr mine si Alex, o lume in care nu a putut patrunde altcineva si astfel au trecut 15 ani din viata noastra, plini de incercari dar calzi, ptr ca ne aveam unul pe altul iar eu aveam o motivatie suf de puternica incat sa ma ridic ori de cateori cadeam. El...s-a recasatorit, avea o alta familie,un alt copil... Cand Alex a implinit 18 ani, l-a sunat sa-i spuna la multi ani. Dar nu era doar atat, ne anunta ca este internat, ca suferise o interventie chirurgicala grea...ca are cancer. Eu am ramas muta, Alex a izbucnit. Parca tot ceea ce nu avusese ocazia sa spuna ani intregi, ar fi spus in acel moment;"de ce si-a ales majoratul meu ptr anuntul asta?ce ne intereseaza pe noi? ce ne pasa?"E inutil sa adaug ca am simtit ca s-a rupt ceva in mine. Abia acum copilul meu se manifesta iar eu trebuia sa gasesc o modalitate de a-l ajuta sa-si gasesca linistea.Sotia lui era in Spania, iar el, pe ultimii metri, era aici, singur...Si asa a inceput sfarsitul...al lui, al nostru.Nu a durat mult, dar suf incat sa retraiesc clipe frumoase dar si de cosmar. In ciuda pb mele de sanatate, am putut fi aproape de el in momnetul acela cumplit, atat cat este omeneste posibil iar el s-a comportat ca si cand ambulanta l-ar fi luat din casa mea.Singurul lucru care mi-a umplut sufletul de bucurie a fost faptul ca am putu sa-l ajut cat si ca am putu sa-mi ajut copilul sa-l ierte, sa mearga la spital sa mearga la inmormantare. Asa sunt sigura ca peste ani, gandindu-se la tatal lui, nu-si va simti sufletul greu, e tot ce conteaza.Ca eu m-am despartit ptr a doua oara de el, ca am suferit ca si cand ar fi fost inca "al meu", nu mai conteaza...D-zeu sa-l odihneasca in pace! Citind insa acest topic, 2 intrebari nu-mi dadeau pace:cand m-am desparit de fapt de el si cand a fost mai greu, mai urat, mai trist. Sincer, as fi vrut sa retraiesc acea despartire urata, grea din tinere, dar sa fi stiut ca el exista undeva, sa nu fi vazut cum moare speranta in sufletul unui tanar ce se chinuie sa intre in viata, cu toate temerile inerente dar amplificate de o absenta ce abia acum devenise legitima.Sa-ti dea D-zeu dragul meu, ceea ce eu si tatal tau nu am stiut sa-ti dam! |
||
|
aisa68 Postat pe 17 Noiembrie 2008 09:24 |
||
De la: concursKudika, la data 2008-11-09 16:09:56Kudika si www.charm.ro te provoaca la concurs! Povesteste-ne care a fost cea mai urata despartire prin care ai trecut vreodata si noi te premiem! |
||
|
hipnotique Postat pe 17 Noiembrie 2008 09:58 |
||
|
Cea mai urata despartire din viata mea a fost atunci cand mi-am pierdut sanatatea atat cea fizica cat si cea psihica. Era in luna februarie a acestui an si au avut o serie de schimbari majore in viata mea, toate fiind de bun augur: achizitionarea un apartament, schimbarea serviciului, adik mi-am deschis o afacere, mutatul de la parinti. Sincer in momentul acela nimik nu credeam ca mi se poate intampla, avand in vedere ca facusem o groaza de realizari. Si pe unde mai pui si faptul ca am niste parinti extraordinari si un sot de neinlocuit. Dar inevitabilul s-a intamplat. Datorita faptului ca stateam acasa, ca nu lucram intr-un colectiv, ca afacerea nu inseamna neaparat succes ci niste riscuri majore la care te expui, am clacat. Insa elementul major care m-a facut sa cedez a fost diabetul fratelui meu si astfel am inceput sa manifest tot felul de boli, ca intr-un final am crezut ca am innebunit. Eu cred ca cea mai urata despartire din viata unui om este cea legata de sanatate. Totusi Dumnezeu mi-a dat putere si am inceput sa imi revin. |
||
|
ramonastefania_chelaru Postat pe 17 Noiembrie 2008 10:00 |
||
| Am citit si au mesajele pe care le-ati scris si am fost impresionata, unele mai tragice . altele mai putin dar toate cu doza lor de suferinta,tocmai de aceea am hotarat sa va povestesc si eu o etapa din viata mea poate si ce-a mai durearoasa.Totul a inceput la 14 ani eram copii, eram frumosi si nevinovati, o prietenie si o dragoste , pt ca asa era , la varsta aceea, care ne-a indemnat in mintea si in sufletul nostru copilandru sa ramanem de nedespartit, urmand acelasi liceu si veghind mereu unul asupra celuilat, desi nimeni nu ne stia dragostea pt ca am hotarat sa ramana asa desi multi banuiau dar nu au avut confirmarea, au trecut 2 ani , satui unul de altul am hotarat sa incercam si altceva sa vedem ce simtim fata de alte persoane si daca nu a fost totul o joaca de copii,anii au trecut si la 18 ani am ajuns de unde am plecat in bratele iubitului meu dar cu toata lemea impotriva dragostei ce mi-o purta sau cel putin asa credeam.Eu am ajuns sa-mi continui studiile el desi avea o minte agera a ramas in urma mea ne avand posibilitatea sa contiune studiile, dar nimic u conta eu traiam si respiram doar pt el, o dragoste nociva care ma determina sa stau inchisa in camin sa nu existe nimeni pe lume pt mine in afara de el nu chefuri, nu distractii nimeni si nimic doar scrisori de dragoste , telefoane si intalnirile noastre de neuitat, eram oarba si indragostita dar el mi se parea minunat era asa cum orice fata isi dorea sa aiba un iubit sa se poarte frumos cu ea, intre timp lumea sa honformat dragostei si dorintei noastre parintii mei desi nu il apreciau la inceput au invatat sa-l iubeasca iar viitorul apropiat scotea la iveala legamantul dragostei noastre, casatoria. Dar in 12 august , ziua mea implineam 23 de ani totul sa spulberat , dupa ce iesisem din spital fiind foarte bolnava si deprimata in dimineata zilei mele de nastere parintii au spus ca mi-ar face bine o plimbare sa ma duc pana la prietenul meu sa vad ce face,o mica paranteza mergeam unul la altul chiar daca nu era acasa stiam fiecare randuiala,cand am descuiat poarta parintii lui nefiind acasa am urcat la el in camera si mare a fost cadoul meu pt aniversare vazandul pe viitorul meu sot in pat cu o femeie de varsta mamei lui, a fost momentul in care am simtit ca mor si nimic pt mine nu mai exista , am plecat fara scandal, plansete sau urlaturi , fara macar o vorba crezand ca pe lumea asta nu mai am ce cauta, dar viata a fost buna cu ajutorul mamei mele, cu ajutorul lui dumnezeu , am reusit sa trec peste fara pastile si sinele trenului care mi se pareau in acel moment singura mea sansa, am supravietuit desi inima mea a ramas ca de piatra .Au trecut 5 ani desi el locuieste actualmente cu aceea femeie doar pt bani,cica, inca ma mai iubeste aceasta fiind afirmatia lui, dar inima mea a inflorit sub razele iubirii unui alt barbat care a stiut sa-mi castige atat respectul,increderea cat si dragostea,langa care doresc sa-mi traiesc viata si sa mor la batranete, si care dragele mele cititoare vi-l doresc sa-l intalniti sau sa-l aveti deja si voi, iar el este pe strada cand il intalnesc doar un strain caruia ii vorbesc si pe care il salut pt ca sotul meu m-a invat ca nu este bine sa porti ranchiuna , sper ca nu v-am plictisit si va pup | ||
|
mariamarcudana Postat pe 17 Noiembrie 2008 10:13 |
||
| cea mai urata despartire,pai ce sa zic eram cu cineva A sa zic de aprox 6luni,totul era frumos,el era foarte indragostit,ma uimea,eu care o mai patisem imi era frica sa pun suflet din nou,am tot incercat sa imi stapanesc sentimentele,dar dupa vreo 4 luni de relatie sa zic,am inceput sa ii arat ca tin la el,nu mai puteam,il iubeam si eu de muream de dragul lui.Bun toate bune si frumoase,dar el a inceput sa se poarte ciudat ,nu mai vroia sa ne vedem asa des,se intampla ceva...se speria de sentimentele puternice ce erau intre noi,si incerca sa evite intalnirile,ne vedeam din ce in ce mai rar.Am avut o discutie,sa vedem ce facem ...da rnu credeam k o sa imi dea papucii,nici prin capnu imi trecea pt ca el era cel care ma tinea mai din scurt.Nu am stabilit nimic in discutie era vorba de o banala pauza,pe care cica o vroia,nu am crezut...si urma ziua mea...la care a zis k vine normal.Am plecat cu prietenii spre clubul unde urma sa imi serbez ziua,mi se paruse ciudat ca el nu ma sunat sa mergem impreuna,apoi mi-a dat msj ca nu stie daca ajunge...Cand am aj la club.eu asteptand disperata sa primesc un semn de la el,normal..ca era ZIUA MEA,mi se pare ca il vad in partea cealalta a clubului,am zis ca mi se pare...nu ARE CUM...e bine ma duc acolo sa vad dak era el,sau deja ma luase valul de suparare...DA ERA EL,cu prieteni cunoscuti...SI CU O EA,pe care a luat-o in brate sa o sarute in fata mea.MA DISTRUS IN MOM ALA,cea mai trista aniversare.Bineinteles ca dupa ceva timp a venit la mine sa isi ceara scuze,dar ca totusi nu mai stie ce vrea... | ||
|
pui_mic Postat pe 17 Noiembrie 2008 10:25 |
||
| cea mai urata despartire a mea.....off....este de acum 2 luni....am avut o relatie cu un baiat de 9 luni....in toate aceste 9 luni viata mea parea a fi un vis,era frumoasa,orele fara el treceau greu,iar cu el trceau repede,as fi vrut sa fie invers.Eu in iubeam(iubesc inca)neconditionat....iar el era(este)o persoana inchisa si necomunicativa...eu incercand sa il scot din aceasta camaruta a lui.Partea urata este k noi pe partea sexuala eram unul pentru altul...el imi era pt mine tot...iar eu pt el .....Iubirea exista ,iar el de odata sa hotarat sa punem capat relatiei ......Motivul spus de el suna cam asa...."nu am ce viitor sa iti ofer,nu vad un viitor in fata cu tine...si pentru mine dragostea nu tine in loc de bani sau alte probleme...asa cum vine asa si pleaca" toate acestea mi la spus la sfarsitul relatiei....cum sa te simti?....eu una la cat il iubeam credeti-ma k mi-a cazut ceru in cap si am zis k nu e persoana de care m-am indragostot....Cu lacrimi in ochi v-am spus povestea mea de despartire..Pentru mine a fost foarte dura...deoarece cu cateva zile inainte imi spunea k ma iubeste..Poate k de aceea am ajuns la despartire pt k il iubeam mai mult decat putea sau ma iubea el...Acuma k imi stiti povestea care inca imi e in minte si suflet cu tot ce sa intamplat in acea relatie.Va pup si multumesc pt ascultare | ||
|
angi_88 Postat pe 17 Noiembrie 2008 10:44 |
||
cea mai urata despartire o traiesc acum.ieri s-au incheiat 2 ani si 10 luni de relatie ca in povesti.am crezut ca el este perechea mea pt totdeauna. am avut parte de tot ce e mai frumos intr-o relatie, am calatorit mult impreuna, am facut multe nebunii.toti ne credeau nebuni si de nedespartit. am trecut si prin atatea greutati impreuna, ce ne-au legat si mai tare.dar dupa tot ce am facut, si de cate ori ne-am jurat iubire, dupa atata timp cat ne-am chinuit sa stam si noi impreuna, ieri si-a facut bagajele si m-a lasat fara nici un cuvant. cum o sa trec eu peste asta, numai Dumnezeu stie. Am mai avut parte de despartiri, dar ca acum niciodata nu m-a durut.era totul pentru mine...cum sa trec peste asta? 
|
||
|
annehim Postat pe 17 Noiembrie 2008 10:50 |
||
|
s-a intamplat in anul 2002, a fost punctul crucial al vietii mele, atunci am hotarat care va fi drumul pe care-l voi urma in viata: stanga sau drapta, si am ales insa a existat acel moment inevitabiul al despartirii si al suferintetiei inevitabile. Asadar eram in Franta plecasem din tara in urma cu o luna, dupa inca o luna de vis petrecuta impreuna cu prietenul meu francez. Acesta prietenie m-a facut de fapt sa incerc sa uit de momentul despartirii de fiinta pe care o iubeam cel mai mult, dar parea atunci alaturi de care nu aveam un viitor(el era indecis in sentimentele fata de mine si da alesesem sa ma despart de el si sa urmez un alt drum, sa evadez din lumea in care trebuia sa fac numai ce trebuia fara sa ies din tipar.) Intamplarea a facut sa-l cunos pe acest francez care s-a indragostit de mine, imi placea mult de el si am petrecut o perioada de doua luni de vis, insa a venit ziua in care a trebuit sa aleg, caci intre timp prietenul meu isi definise sentimntele fata de mine si ma voia inapoi, caci ajunsese la concluzia ca ma iubeste, asdadar a trebuit sa aleg intre o dragoste incerta pe un taram necunoscut si o dragoste definita pe meleaguri natale, si am ales ceea ce mi-a dictat inima sa ma intorc la prietenul meu roman pe care nu incetasem sa-l iubesc nici o clipa si sa am viata pe care mi-am dorit-o alaturi de el si am ales astfel despartinu-ma de francez, lasandu-l cu lacrimi in ochi la aeroport, cu mica amintire placuta de a fi cunoscut o romanca simpatica si cu gustul insa atat de amar al despartirii. Si ma bucur caci am ales corect, nu mi-am mintit inima, caci azi sunt o femeie fericita alaturi de barbatul pe care-l iubesc si de mica noasta comora: fiul nostru, iar in legatura cu francezul ne-am despartit ca iubiti insa am ramas amici si ne scriem des si ne bucuram de reusita fiecaruia dintre noi! |
||
|
mmbaciu Postat pe 17 Noiembrie 2008 11:53 |
||
|
Cu toate ca au trecut 2 ani si 6 luni inca mi se umezesc ochii cand vorbesc despre el si inima mi-o ia la trap. Cred ca voi simti asta toata viata mea, indiferent cine va intra sau va iesi din ea. El a fost jumatatea mea si eu a lui, iubirea perfecta, unica si singura... dar a plecat de langa mine.. mult prea devreme. Am avut alaturi de el o relatie perfecta care a durat aproape 3 ani, ne-am iubit, ne-am respectat, aveam planuri si vise impreuna; visam la o familie, deja stiam numele copiilor pe care ii vom avea,ne mutasem impreuna; alaturi de el am cunoscut dragostea adevarata si neconditionata;impreuna nu tineam cont de nimeni si nimic, numai noi existam si acest lucru ne dadea din ce in ce mai multa putere. Din pacate acestea toate s-au spulberat intr-o singura secunda cand a sunat telefonul si am aflat ca... el nu mai este, ca imediat ce a plecat de acasa, a plecat pentru totdeuna (trebuia sa faca plinul la motocicleta pentru a se intoarce sa ma ia sa mergem la onomastica tatalui lui), pe drum insa, a avut un accident de motocicleta din cauza unui conducator auto care a intors pe linie dubla continua. Nu stiu ce sa cred daca Dumnezeu m-a ferit sau m-a lasat singura dintr-un alt motiv ... pentru mine aceasta a fost o despartire dureroasa, foarte dureroasa care, inevitabil, ma va urmari toata viata. |
||
|
merrylicious Postat pe 17 Noiembrie 2008 12:13 |
||
| eram cu cateva zile inainte sa facem un an impreuna cand am aflat de la o prietena k mi-a vazut iubitu cu alta fata..nu am crezut pana cand nu am vazut cu ochii mei..avea un nr strain in tel lui si m-am gandit sa sun sa vad cine e..atunci am aflat k era o vecina de a me.statea cu ea de 5 luni si statea si cu mine..el spunea k nu e adevarat si k nu ma inselat niciodta dar nu a mai vrut sa sta cu mine.de mult timp imi zicea sa ne despartim dar eu nu vroiam dar acum ne-am despartit.ne-am despartit de o saptamana si eu tot nu m-am linistit.tot eu il caut pe fiecare zi dar el nu vrea sa imi rasp la nici un telefon.bine inteles k nu il lasa ea sa imi mai raspunda.cred k asta e cea mai urata despartire posibla..cred k nimeni nu s-ar mai duce dupa persoana care si-a batut joc de ea dar eu tot timpul ma tin dupa preitenul meu k sa ne impacam k si cand eu as fi vinovata dar el nu vrea sa ne impacam,.cum sa fac sa il uit sau cum sa fac sa ma impac cu el? | ||
|
cristina_paco Postat pe 17 Noiembrie 2008 12:18 |
||
|
Ahhhh...cea mai urata despartire. Incerc sa uit acea zi si sa imi amintesc doar de momentele frumoase dar nu pot. Era vara, aveam 17 ani si el 21. Eu tocmai ce incheiasem o relatie de 2 ani.Ne-am cunoscut la o petrece in aer liber. A venit la mine si mi-a cerut numarul de telefon. Dupa 5 min, la insistentele lui, am cedat si i-am dat nr de telefon. A urmat prima intalnire, 6 ore am stat atunci cu el, ne-am plimbat prin tot orasul si am vorbit despre noi. Speram sa nu se mai termine acea zi, totul era de vis. Era atent la ce ziceam si imi indeplinea pe loc orice mic vis. Pot sa zic ca a fost dragoste la "prima intalnite". Au urmat 2 luni de vis in care ne vedeam in fiecare zi. Vorbeam deschis si sincer de parca ne cunosteam de-o viata. In acele discutii "sincere" mi-a povestit despre fosta lui prietena, cu care a stat 7 ani de zile. Motivul despartiri: fosta era mult prea geloasa. Dupa 2 luni mi-a zis ca trebuie sa plece in Cipru cu ceva afaceri impreuna cu tatal lui. Mi s-a parut ceva suspect dar am continuat. Am crezut ca e de vina imaginatia mea bogata.Urma sa stea o luna in Cipru. De majorat am fost singura. Nu m-a sunat sa-mi zica nici macar "La multi ani". Cu toti prietenii langa, tot nu am reusit sa ma distrez. Cea mai urata zi de nastere, mai mult am plans in acea zi decat sa zambesc. Dupa 2 saptamani de la plecare ma suna. Nu puteam sa vorbesc de emotii, inima imi batea foarte tare si simteam ca ametesc. Imi zicea ca ii este dor de mine, ca abia asteapta sa ma vada si ca in curand se va intoarce. L-am intrebat de ce m-a sunat abia acum si mi-a zis ca a avut ceva probleme cu telefonul si cu romingul. Fie...am inghitit-o si pe asta. Stiind ca nu mai are "probleme" cu telefonul, i-am trimis un mesaj in care ii spuneam cat de mult il iubesc. La scurt timp dupa ce am trimis mesajul ma suna. Ii raspund si in loc sa-i aud vocea lui am auzit o voce de fata. Nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit atunci. Nu puteam sa mai vorbesc, sa mai respir. Era "fosta prietena de 7 ani". Cat timp a fost el cu mine ea era plecata in Italia la parintii ei. Am inchis telefonul, mi-a sunat prietena si am inceput sa plang. O jumatate de ora am "vorbit" atunci cu ea. De fapt am plans fara incetare. Nu-mi venea sa cred ce mi-a facut si cum ma mintea. Nici nu pot sa zic ca am fost inselata, de fapt eu am fost persoana cu care si-a inselat iubita. :(( Parintii mei stiau de relatie iar mama stia ca tin mult la el. Din pacate in acea zi eram singura acasa si nu era nimeni sa ma ia in brate si sa ma incurajeze. Seara cand m-am mai calmat putin l-am sunat din nou sa-i cer o explicatie. Mi-a raspuns ea si dupa o alta discutie urata mi l-a dat la telefon. "-Cine e la telefon? - Gabriela - Care Gabriela, eu nu cunosc nici o fata cu numele asta..."Si am inchis telefonul. Timp de o luna am facut tratament si am luat calmante. Din cauza socului nu puteam sa respir, ma sufocat, brusc simteam sa nu mai am aer. La cateva zile de la aflarea vestii am fost la doctor, aveam hemoragie... Am pierdut mult sange atunci si timp de doua saptamani trebuia sa stau in pat. Daca ma ridicam lesinam :(( Timp de 1 an nu am reusit sa ma mai apropii de vreun baiat. Daca incerca un baiat sa ma ia in brate, sa ma atinga, mi se taia respiratia si incepea sa tremur. Imi aminteam imediat de el si oftam. Abia dupa un an l-am sunat sa-i aud vocea. Mi-a zis ca a tinut la mine dar nu se poate desparti de eadin anumite motive. Acum la 21 de ani imi amintesc cu placere de clipele frumoase, de prima mea iubire. Il intalnesc pe strada, mai stam de vorba dar atat. S-a despartit de ea dar oricat de mult as vrea nu mai pot fi cu el. Intotdeauna imi voi aminti de ce s-a intamplat. Nu il urasc dar nici nu il mai iubesc. Uneori ma gandesc la cum ar fi fost daca nu mai avea prietena, daca nu ma insela... |
||
|
gabriela_gorciu Postat pe 17 Noiembrie 2008 12:21 |
||
| Sincer imi pare rau pentru ce ai trait.Bine ca ai avut taria sa treci peste tot ce ti s-a intamplat.Am citit mesajul tau din curiozitate, numele tau e la fel cu cel al surorii mele si sincer prima data am crezut ca ea a dat mes.Sa fii fericita macar de acum incolo. | ||
|
rusuoana Postat pe 17 Noiembrie 2008 12:24 |
||
| ce poate fi mai trist decit o despartire dupa 13ani de casnicie avind trei copii,dintre care doua gemene si sa ajngi la divort,sa te desparti sa constati ca nu formai o familie, sa iei viata de la capat dar nu singura ci cu responsabilitatea de a forma din trei copii nevinovati de esecul tau in viata trei persoane cu simtul raspunderii si sa realizeze ca in viata trebuie sa lupti si sa nu te lasi doborit.E cel mai trist moment din viata mea cind am ajuns sa semnez cererea de divort. | ||
|
monicakratochwill Postat pe 17 Noiembrie 2008 13:07 |
||
|
Nu am sa incep cu cea mai urata ci am sa ii spun cea mai memorabila despartire din viata mea....a inceput in urma cu 6 ani ....pe vremea cand eram inca o adolescenta plina de vise si sperante.ne-am cunoscut in cel mai ciudat mod posibil.Eu terminasem cursurile si ma indreptam spre casa, numai ca o data ajunsa la destinatie am constatat ca nu aveam cheie sa intru in casa si ai mei plecasera in delegatie cu serviciul.L-am contactat pe fratele meu si acesta mi-a spus ca va ajunge acasa in cel mult 2 ore.........deci nu-mi ramanea decat sa astept.Asa ca m-am indreptat in parcul din apropierea casei , hamesita de foame , si m-am asezat pe una din bancile acestuia.Ma uitam disperata in toate partile poate aveam sa zaresc pe cineva cunoscut sa ii cer niste bani pt un covrig ceva, insa asta nu a fost cu putinta. Cu speranta aproape pierduta am zarit un baiat in treacat ce musca cu pofta dintr-un corn al carui miros imi imbata narile.Si cum foamea e cel mai de nestavilit dusman, mi-am luat "tupeul"in dinti si am strigat dupa el " Mi-e foameeeeeeeee!"el si-a intors privirea spre mine si mi-a zambit vazandu-si de drumul lui. Vazand ca nici aceasta varianta nu a mers ,am inercat sa ma consolez cu ideea....dar....de undeva din spatele bancii am zuzit vocea unui tanar ce m-a intrebat "Cat de tare ti-e foame?" Am intors capul si am constatat cu uimire ca era acelasi baiat dupa care strigasem ca mi-e foame , numai ca de data asta avea o punga cu produse de patiserie in mana si o sticla de suc. M-am inrosit pana in varful unghiilor de la picioare si imi crescuse temperatura la 40 de grade.Am incercat sa articulez un cuvant si am constatat ca mi-au iesit doar niste balbe.Pe semne ca foamea mi l emancase pe toate :-) Profitand de situatia in care ma aflam el mi-a bagat punga sub nas si m-a invitat sa mananc. Am insfacat produsele si am inceput in mai putin de o secunda sa le devorez. a stat cu mine cat sa iau prima inghititura dupa care s-a ridicat si a plcat fara sa spuna ceva. Am ramas muta de uimire. Am continuat sa mananc si sa ma gandesc la felul cum a reactionat el si la cat de proasta am fost ca nu m-am dus dupa el sa ii multumesc pt gest macar. M-am ridicat sa plec si l-am zarit in statia de autobuz...se uita dupa mine. Am ajuns unul langa altul(eu cu gandul sa ii multumesc)si el mi-a luat-o inainte cu intrebarile. M-a intrebat ce autobuz se indreapta spre gara ca e pe punctul de a pierde trenul catre casa si trebuie sa fie si la servici. eram un pic cam nedumerita si nemultumita cand am auzit de tren, deja ma gandeam ca nu o sa il mai vad si ideea inclotita in mintea mea pana atunci avea sa se ditruga.Imi imaginase ca dejaa 2-a zi o sa ne vedem si o sa stam de vb mai mult dar trenul.....distrugator de vise....tu-i mama lui.... i-am explicat unde e gara si printre altele, spuse in graba, am reusit sa ii "smulg" nr de telefon. M-am uitat lung dupa autobuz si m-am intors spre casa resmenata cu ideea ca nu o sa il mai vad niciodata. Ma trasese felul sau de a fi si ardeam de nerabdare sa vb din nou cu el, numai ca nu a veam destul curaj.Tot asteptam sa faca el primul pas si tot asteptam ...si uite asa au trecut vreo 2 luni, dupa care am constata cu stupoare ca numai eu aveam nr lui de tel...al meu nu mai apucase sa i-l dau.Saracul nu avea cum sa ma contacteze si eu il acuza de lipsa bunul simt. Mi-a mai luat o luna sa imi fac curaj sa il contactez si intr-o buna zi , dupa 3 luni, i-am trimis un mesaj prin care am reusit sa ii multumesc pt gestul pe care il facuse fata de mine si mi-am cerut totodata si scuzele de rigoare pt intarzierea cu care i-am multumit. M-a sunat in cateva secunde si a inceput sa rada la telefon , spunand-umi ca a stat ca pe ace in tot acest timp , asteptand sa ii dau un semn de viata pt a putea face rost de numarul meu de tel pe care constatase ca omisese sa mi-l ceara.Am aflat ca e din Bucuresti si ca urma sa revina in cta cu treburi de servici si cu ocazia asta ma va invita la o cafea sa stam de vorba. binenteles ca am acceptat necontenit invitatia si in ziua cu pricina am fost prima la intalnire.A fost ceva minunat.....pt prima oara am reusit sa ne privim in ochi, si eu , trebuie sa recunosc, ca ptrima oara i-am remarcat frumosii ochi albastri ce erau ascunsi de genele negre si dese.M-am indragostit pe loc.Din ziua aceea a urmat o relatie extraordinar de frumoasa plina de romantism si unicitate.Dar ceva tousi scartia....gelozia lui etrema.Ma mutasem la bucuresti si ma intelegeam super cu ai lui numai cu el incepusem sa scartai. Imi urmarea fiecare apel telefonic, fiecare mesaj primit fiecare conversatie.Deja nu mai er atel meu ...devenise al lui.In urma nenumaratelor noastre discutii im promitea ca se va schimba si ca o vom lua de la inceput, numai ca ramaneau doar vorbele si atat. Am hot sa imi petrec ziua nastere la el impreuna cu prienii ce ni-i facusem ulterior si am avut o zi de nastere de de cosmar.Totul a pornit de la un prieten si coleg de munca de al lui care a inceput sa ne arate tot felul de scheme de karate(trebuie sa mentionez faptul ca atat prietenul meu cat si acest coleg mai sus amintit faceau de ani buni lupte).In urma acelor scheme m-am ales cu o mana rupta si un act de gelozi din partea prietenului meu p emotivul ca de ce am stat sa ma atinga colegul sau.Mi-a aruncat tortul pe jos , a gonit musafirii si toate florile primate de la acestia le- a facut bucati. Scarbita de aceste scene din ce in ce mai dese, m-am decis ca din acea seara sa rup totul intre noi. Mi-am facut bagajul in fuga, si am plecat hotarata spre gara. M-a urmarit pana la gara, m-a tras jos din tren, a facut scandal , lumea se uita la noi ca la circ,mi-a rupt biletul de tren iar din baiatul frumos si calm se transformase intr-un monstru. Am reusit sa chem. Jandarmeria pt a putea pleca spre constanta. Eram multumita ca scapase de el si totodata infricosata de faptul ca putea lua urmatorul tren spre cta sis a ma trezesc cu el la usa facand scandal spre deliciul vecinilor. Au urmat tel de amenintari la adresa mea precum ca inca nimic nu s-a terminat si ca nu mi-a permis nimeni sa ii dau lui papucii.Nu am plecat urechea la acestea si mi-am vazut de viata in continauare. Am primit la un intreval de 3 luni, un tel prin care acesta isi cerea toate cadouriile si amintirile pe care mi le oferise in decursul relatiei noastre, inapoi. In timpul relatiei nostre ii facusem cadou un catel Labrador pt ca stiam ca sunt preferatii lui, pe care intr-un acees de furie l-a izbit cu capul de gresia din bucatarie si a murit pe loc. Toate astea s-au desfasurat sub ochii mei .am ramas socata ca putea avea asemnea inima cu un biet animal care chiar nu ii facuse nimic , doar s-a aflat in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. I-am raspuns cu aceeasi moneda…adica i-am cerut si eu catelul inapoi dar viu, asa cum I l-am dat, de nu ……..nici el nu isi va vedea lucrurile intregi.Binenteles ca nu avea cum sa invi ecatelul deja ingropat asa ca am trecut la treaba; am rupt in bucatele mici toate lucrurile-de la poze pana la tablouri si bijuterii.I le-am pus intr-o cutie si m-am prezenat sa ii inapoiez lucrurile.In mom cand am ajuns am constatat ca era intr-o stare avansata de ebrietate si ca nu am cu cine discuta.In timpul in care ma intorceam sa plec el a apucat sa desfaca cutia si a observat ca toate cadourile de la el sunt faramite si mi-a strigat sa raman pe loc putin.Am ramas sa vad ce doreste si a venit langa mine intrebandu-ma cu lacrimi in ochi de ce am taia totul in bucati.I-am spus ca asa a fost invoiala in urma catelului ce nu putea vi inviat si si-a iesit din minti, a scos din buzunar un ditamai briceagul si mi l-a pus la gat urlandu-mi iin ureche ca daca nu voi ramane cu el nu voi ramane cu nimeni altcineva si sa ii spun ce aleg.Nu m-am uitat in ochi lui dar i-am spus ca daca e sa mor din mana lui in acea seara nu ma opun caci cu destinul nu te poti masura in “putere”, dar cu el niic moarta nu raman.Lacrimile s-au transformat in hohote si momente de slabiciune.Am profitat de asta si am reusit sa ma intorc cumva ca sa ii pot smulge acel briceag din mana. Uimit , cu ochii iesiti din orbite …asa a ramas cand a bagat de seama “dezarmarea “ sa . I-am spus ca daca se mai apropie de mine si familia mea(pe care o torturase ulterior) cu acel briceag ajung la politie si apoi in tribunal daca e nevoie.Aveam amprentele sale pe el si mai mult de patru martori ce au vazut incidentul. Ce-I drept nu m-a mai deranjat atat de agasant si cu timpul chiar a uitat sa ma mai sune. Am suferit mult dupa el deoarece in pofida crizelor sale de gelozie , era un baiat cum putini sunt in ziua de azi , mai ales la noi generatia “vitezei”.Acum am o alta realtie si vad ca totul merge bine, linistit chiar, numai ca parca nimic nu mai e la fel in persoana mea. |
||
|
simonica2 Postat pe 17 Noiembrie 2008 13:20 |
||
|
Cea mai urata despartire.....s-a produs cu ceva timp in urma dar si-a lasat amprenta destul de puternic in sufletul si inima mea.Totul a inceput intr-o vara si asa cum spune si melodia "ne-am vazut/ ne-am placut" si nu ne interesa ce ne rezerva viitorul.Lumea parca incepuse si se termina cu noi.In jurul nostru nu mai era nimeni.Eram in ultimul an de liceu.Hotarasem sa dam amandoi la facultate la is, sa fim tot impreuna.Dar din pacate lucrurile nu au iesit asa cum am vrut noi. El a dat la Academia Militara iar eu am ramas la is.Nu asta era problema cea mai mare.Era cineva mai puternic decat aceasta distanta: parintii nostri care s-au impotrivit de la inceput relatiei noastre. Cu cat observau ca noi ne apropiem din ce in ce mai mult cu cat se impotriveau mai tare.Parintii mei nu il placeau pe el pt ca parintii lui obisnuiau sa mai consume bauturi alcoolice, iar parintii lui nu ma vroiau pe mine din cauza unor neintelegeri mai vechi intre familii. Pentr noi , la inceput, prea putin a contat faptul ca ei se impotriveau. Noi ne iubeam la fel de mult sau pe zi ce trece tot mai mult.Venea la is la mine.Cand venea acasa apaream si eu rpd.Dar totul incepea sa fie pe ascuns.Tatal meu m-a amenintat ca ma da afara din familie, k nu ma mai recunoaste.A apelat la fel si fel de metode pt a ne desparti.Mi-a oferit si bani sa plec cu bursa in alta tara numai ca sa il uit si sa nu mai tin legatura cu el.O buna perioada de timp eram urmarita. A fost ingrozitor.Ne era din ce in ce mai greu.Totul a durat 2 ani si jumatate.Pana cand intr-o zi am hotarat sa ne despartim si nu pt ca nu ne mai iubeam ci pt ca presiunile puse de parintii nostri erua din ce in ce mai mari si nu mai rezistam.Imi amintesc si acum acel moment cand ne-am luat ramas bun.Inca nu-mi vine sa cred ca au invins ceilalti si nu a triumfat iubirea noastra. Perioada care a urmat nu a fost usoara.Ne sunam noaptea, cu nr ascuns,apelam amandoi la fel si fel de metode numai ca sa ne auzim rasuflarea. Dupa un an jum amandoi aveam cate o alta relatie dar lucrurile erau la fel.Ne interesam de sanatatea celuilalt,sunam cu nr.ascuns.Pt mine nu a fost o relatie bazata pe iubire pt ca inima mea era data.A fost o relatie bazata pe incredere, respect.Ciudat era ca amandoi traiam practic acelasi lucru.Existau momente cand ne sunam, vorbeam,ne plangeam unul altuia, dar nu aveam curajul sa facem mai mult. Spre deosebire de el, eu am avut curajul sa ies din acea relatie si mi-am oferit ocazia sa mai iubesc din nou.Nu stiu daca este la fel, dar stiu ca aceasta iubire imi umple acel gol lasat de el.El, in schimb, a decis sa se casatoreasca cu acea persoana, desi mi-a confirmat ca in inima lui mereu voi fi eu,dar ca nu are curajul si puterea sa o luam de la capat.Trebuie sa ne resemnam ca asa ne-a fost dat sa fie. Nu pot decat sa multumesc Celui de Sus ca mi-a aratat prin el ce e iubirea.Stiu ca sufletul pereche iti este dat sa il cunosti doar o sg data.eu l-am cunoscut dar din pacate nu mai este langa mine :( Nu stiu daca sa ma urasc pt ca nu am mai luptat, pt ca le-am dat castig de cauza parintilor.Chiar nu stiu.As vrea sa cred ca asa ne-a fost sa fie!!! Dar un sg lucru am invatat: iti doresti ceva cu adevarat.....go for it!!!! |
||
|
elena84 Postat pe 17 Noiembrie 2008 13:33 |
||
| Dupa parerea mea orice despartire e urata...Nu am avut parte de prea multe despartiri , pt ca nu am avut prea multe relatii, insa una din ele si-a pus amprenta pe sufletul meu.L-am cunoscut in primul an din facultate si l-am placut inca din prima clipa, insa se pare ca el avea deja pe cineva, de aceea s-a apropiat de mine ca si amic.Si am continuat in stadiul de amici vreo 3 ani, pana cand problemele din relatia lui au devenit serioase si nu mai erau sanse de impacare.Nu-mi venea sa cred cand a venit la mine si mi-a povestit despre fosta lui prietena, el care niciodata nu zicea ceva despre el sau familia lui.Incet incet ne-am apropiat din ce in ce mai mult, si din amica pe umarul careia isi plangea amarul, am devenit prietena lui.Am avut probleme inca de la inceput din cauza fostei care nu se resemna sa-l piarda, dar si din cauza familiei lui, care, in necunostinta de cauza, credeau ca eu sunt responsabila de despartirea lor.Dar in ciuda tuturor si spre bucuria mea, am rezistat si am trait alaturi de el multe clipe minunate, pe care nu o sa le regret vreodata.A trecut timpul si deja relatia noastra trecuse de un an jumate...se apropia sfarsitul facultatii...si, in mod firesc, urma un nou inceput...Numai ca lucrurile au inceput sa scartaie, descopeream din ce in ce mai multe minciuni...incepeam sa devin nesigura, insa nu vroiam sa recunosc ca nu mai merge.Dar inevitabilul s-a produs...intr-o zi, cand i-am cerut socoteala pt comportamentul lui, mi-a zis ca a ajuns intr-un moment cand nu mai stie cine e si ce vrea, si ca ar fi bine sa luam o pauza.Atunci am cerut explicatii, nu vroiam pauza, ori continuam , ori se termina atunci.Si au venit explicatiile..."Nu te iubesc!"dupa 2 ani de relatie nu a reusit sa ajunga sa ma iubeasca.se tot amagea ca poate va reusi pana la urma....dar nu.Asa ca s-a terminat...Dupa vreo luna cred, ne-am vazut la cursul festiv,m-a strans tare in brate, parca nu vroia sa-mi dea drumu, apoi a disparut iar, pana la banchet, cand satul de atat indiferenta din partea mea, m-a invitat la dans si la o discutie...Mi-a zis ca m-a mintit, ca de fapt m-a iubit si ma iubeste in continuare, dar ca eu m-am schimbat , nu mai sunt la fel...si alte motive...ne-am mai vazut de cateva ori, si de fiecare data ii reprosam, mai in gluma, mai in serios, comportamentul lui...Apoi , dintr-o data nu am mai stiut nimic de el, nici un alt prieten comun nu mai stia nimic de el, parca l-a inghitit pamantul...Am suferit mult dupa el, si acu ma mai gandesc uneori...ce o fi cu dansul...Eu am intalnit pe cineva cam la 6 luni dupa despartire, un baiat minunat, care cu multa rabdare si cu multa , multa iubire , m-a facut sa uit...Acum avem planuri de casatorie pt anul care vine...sunt foarte fericita...Insa stiu ca daca nu as fi trecut prin acea relatie si despartire, poate acum nu as fi stiut sa apreciez ceea ce am.De aceea zic mereu...tot raul spre bine... | ||
|
invinciblegirl Postat pe 17 Noiembrie 2008 14:10 |
||
De la: concursKudika, la data 2008-11-09 16:09:56Kudika si www.charm.ro te provoaca la concurs! Povesteste-ne care a fost cea mai urata despartire prin care ai trecut vreodata si noi te premiem! |
||
|
palos_corina Postat pe 17 Noiembrie 2008 14:18 |
||
|
Am citit o parte din povestioare... Ca orice om ti se pare ca povestea ta e cea mai interesanta, asa ca voi povesti si eu cea mai tragica despartire a mea. Au fost multe despartiri, dar una m-a marcat profound… Eram in oras cu prietenul cand l-am cunoscut pe EL intr-o vineri, 5 noiembrie 2004. Nu stiu cum a facut, dar mi-a captat atentia doar cu 2 vorbe: “Ai prieten?”. In seara aceea l-am mai vazut prin oras si l-am si visat (tin sa mentionez ca deobicei nu visam), ca sa nu mai zic ca in locul prietenului meu il vedeam si auzeam pe EL. A doua zi prietenul meu a trebuit sa plece la lucru (in alt oras) asa ca am plecat la discoteca unde l-am reintalnit pe EL. Datorita unui prieten comun de-al nostru am ajuns sa fim impreuna. A fost dragoste la prima vedere! Nu aveam nici macar 3 ore, dar simteam ca ne stim de o viata… Aceastea fiind spuse m-am despartit de prietenul meu si am acordat o sansa “strainului” (nu-i stiam nici numele de familie, nici cu ce se ocupa, nimic, dar ma simteam in compania lui mai bine ca niciodata). A fost superb inceputul, asa ca am renuntat la prietenii mei (si credeti-ma ca aveam destui la inceput(aproximativ 15) si f putini dupa despartirea de el(3)) in defavoarea prietenilor lui (daca am iesit cu prietenii mei de 10 ori intr-un an jumatate) si pentru ca el sa se simta in largul lui. EL era la facultate la Iasi, iar eu in oraselul natal inca la liceu(clasa a 12-a), asa ca jumatate din relatie a fost la distanta(8 luni). Totul a fost perfect 5 luni… Nici macar nu ne contraziceam asa ca de certuri nu incape vorba! Dar dupa 5 luni au inceput certurile…Cate una la 2 luni, la o luna, de 2 ori pe luna si din ce in ce mai des(cel putin un ape saptamana). Am inceput sa-l iubesc mai mult decat imi iubeam parintii, rudele, viata insumate… Cea mai mare cearta de pana atunci(despartire) a fost sambata, iar eu luni aveam prima proba din bac. Duminica m-am rugat de el sa ne impacam, dar nu a vrut… Ai mei nu mai stiau ce sa-mi faca sa imi revin si sa ma adun caci o zi intreaga am plans continuu, iar urmatoarea reprezenta inceputul viitoarei mele cariere. EL m-a lasat asa pana luni (duminica seara m-am impacat cu ideea ca n-o sa mai fim niciodata impreuna asa ca l-am lasat in pace) cand mi-a zis ca nu isi imagineaza viata fara mine si ne-am impacat. La inceputul relatiei cu EL ma sunau multe persoane(si fete si baieti) sa-mi ceara cate sfaturi si din astea, dar le-am explicat ca nu mai pot vorbi la fel ca inainte si sa incerce sa se gandeasca singure ce ar trebui facut (caci mai mult timp petreceam vorbind la telefon decat stand cu EL). Am apreciat mult la EL ca nu m-a obligat sa renunt la telefoane si ca m-a lasat sa imi dau singura seama. In vacanta de vara am plecat cu prietenii lui la mare (prima data cand am fost fara parinti). Pana atunci aveam incredere oarba unul in altul. Nu ne ascundeam nimic-nici macar parolele de la messenger desi pana atunci ne-am respectat intimitatea si ne-am crezut pe cuvant. La mare pt ca s-a uitat in mesajele mele mi-am permis sa fac acelasi lucru (prima data cand a facut si am facut asta) –mai mult din curiozitate, nebanuind macar ca voi gasi ceva- si am descoperit o conversatie cu fosta lui prin mesaje de care eu nu stiam. Toata ziua am fost teleghidata, iar seara cand “mi-am permis” sa-l intreb am primit raspunsul: “CE VREI SA STII? DACA M-AM CULCAT CU EA? … NU M-AM CULCAT, DAR AS VREA S-O FAC!” pe vremea cand eu inca eram prietena lui. L-am iertat inca din seara aia, dar indoiala intrat in sufletul meu. Au mai trecut cateva luni si am ajuns la Iasi la facultate. Rezistaseram 8 luni la distanta. Acum totul ar fi trebuit sa fie perfect! Dar nu a fost asa… EL avea un temperament introvertit si imi era mult mai greu sa vorbesc cu el acum la apropiere, mai ales ca incet incet m-am mutat la el. Deja comunicarea aproape ca disparuse, indoiala imi era inradacinata din ce in ce mai tare in suflet. Incercam sa ma conving ca totul e doar in capul meu, dar cu cat incercam sa-mi “bag nasul” ca sa ma conving, cu atat mai mult ma convingeam de contrariu: masaje trimise de el altor fete, mesaje primite (de care nu stiam nimic-desi i-am spus ca nu o sa-l trag la raspundere pt ceea ce nu face el si fac altele), conturi pe site-uri de genu: sentimente.ro, noi2.ro, si lista poate continua… Din tot grupuletzul nostru noi eram cei mai iubaretzi. In timp a devenit rece in comportament si in vorbe. Nu mai era acelasi! Barbatul pe care il iubeam practic nu mai exista… Nu ma mai alinta, nu imi mai spunea vorbe frumoase, nu ma mai facea sa ma simt iubita ca odinioara, se enerva f repede (la inceput nu reuseam deloc sa-l enervez-nici daca vroiam)… Incepusem sa ma consum foarte mult din cauza asta. Plangeam pe ascuns. Pe 9 martie am vrut sa ma despart de El gandindu-ma ca nu mai este acelasi de care m-am indragostit, dar a reusit sa ma intoarca din drum si sa ma faca sa cred iar in noi. Pe 1 mai 2006 m-a rugat o prietena sa merg cu ea la Constanta, dar am preferat sa raman acasa sa-i fac iubitului meu o surpriza romantica. Nu am reusit sa pun toate la punct si sa tratez cu cineva incat sa-i intarzie venirea LUI acasa asa ca am zis ca o sa fac “maine” ce mi-am propus. In aceeasi seara am inceput sa plang dupa ce am fost respinsa, numai ca acum, spre deosebire de restul datilor, m-a simtit. Raspunsul lui nu a fost o consolare, ci: ”Vad ca te fac sa suferi, asa ca e mai bine sa ne despartim!” Cea mai dureroasa despartire nu inseamna doar: sa te desparti de persoana iubita, ci sa te desparti si de tine pentru persoana iubita pentru ca mai apoi ea sa se desparta de tine (si sa vezi ca toate eforturile tale au fost in zadar) din motive prostesti: fumeaza, nu se imbraca elegant, e prea grasa (cand l-am cunoscut aveam 1,60m si 63kg iar inainte de despartire aveam 57kg), se enerveaza prea repede (de multe ori explodam in mine-preferam sa fac asta decat sa il ranesc pe el). Eram in stare de orice pentru EL, pana si sa renunt la propria mea viata si chiar eram s-o fac daca nu aveam prietenii langa mine care sa ma opresca la timp. Au trecut peste 2 ani de la despartirea noastra, dar eu inca nu am putut sa-l uit. Inca il iubesc si probabil ca-l voi iubi mereu. Din pacate am mai iubit o data, dar tot nu am putut sa-l uit (amintirea LUI ma urmareste mereu) asa ca am pus capat relatiei. Inca mai sper sa se intoarca, desi EL e acum insurat. Chiar daca se va intoarce sau nu, Ii multumesc lui Dumnezeu e fericit (macar el). Semnat: Gaza (motzata) |
||
|
motzata20 Postat pe 17 Noiembrie 2008 14:28 |
||
| cea mai urata despartire..cred ca as putea scrie o carte:P... e mult de povestit dar am sa va povestesc mai pe scurt..m-am indragostit de "el" si l-am iubit neconditionat fara sa imi pese de nimic..ajunsesem sa cred ca o sa raman cu el pentru mult timp...dar intr=o zi am aflat k am ramas insarcinata..si din pacate nu a fost un moment de fericire:( am decis sa-l pastrez...insa din cauza unor complicatii am pierdur sarcina la 3 luni..am fost socati de tot ce s-a intamplat, dar am crezut k asta treb sa ne apropie..se pare k nu..la 2 luni dupa m-a sunat si mi-a zis k el are alte planuri de viata..si din pacate eu nu fac parte din ele, k nu e preg sa aiba o asa relatie serioasa..si s-a term...dupa sa aflu k isi gasise pe altcineva...am uitat sa mentinonez k era o relatie la distanta! this is the story of my life:(( sad but true | ||
|
palos_corina Postat pe 17 Noiembrie 2008 14:33 |
||
Cea mai urata despartire, nu stiu daca a fost aceasta, caci viata mi-a rezervat mereu surprize urate,insa stiu ca in aceasta poveste am suferit enorm crezand ca sunt pe cale sa-mi pierd mintile. Il cunoscusem intamplator,lucra pe taxi, pensionat pe caz de boala, fost aviator.Il cunoscusem ani in urma cand eram mica prin intermediul unor rude ale sale, prieteni comuni cu familia mea.L-am rugat sa ma ajute cu transportul spre aeroport cand i-mi luam sotul din strainatate.Eram mereu singura,sotul mereu plecat, auzeam tot felul de chestii despre el ca a r face asa ca la cateva luni m-am indragostit de cel cu care ma regasisem dupa ani.La inceput, am rezistat cat am putut,pana mi-am luat inima in dinti si i-am spus,ca ori suntem impreuna ori ne despartim. Ce rost aveau avansurile lui,daca nu iesea nimic?Ce rost sa ma inebuneasca, daca nici nu ma atingea?Atunci la cateva zile diferenta,,minunea'' s-a intamplat. Am facut dragoste de parca se sfarsea pamantul.Apoi au urmat zile mai frumoase, am dormit chiar impreuna intr-un tur al Brasovului.Totul era minunat, mai ales ca era si platit pentru serviciile auto. A venit si ghinionlu meu, a cunoscut o tipa mai batrana ca mine, mai bine situata material, una care fusese maritata cu un italian,apoi se despartise de acela sise casatorise cu varul sau.Dupa aceasta nu stiu ce se intamplase ca jubila intre cei doi,sot si var;cand era cu unu cand cu altul.Ii spusese ca nu avusese parte niciodata de amor adevarat,cu niciunul,italienii nestiind sa faca dragoste pe romaneste.Atunci de ce sa nu rateze ocazia?Ea poate ca nu stia jocul pe care il incepuse respectivul cu mine, dar incepu sa-i intre pe sub piele. El ma anunta nonsalant,ca Monica, sa-i zicem respectivei,avea bani nu gluma, dar ca el o vana doar pentru asta. ,,Am familie cu probleme,doi copii, stii cum sunt cu nevasta, ca doi amici de ani de zile nu avem nimic in comun, ea cu viata ei, eu cu a mea, dar daca ti pleci afara si-mi gasesti de lucru,eu voi fi mereu cu tine.Daca nu, Monica ma ajuta si voi fi numai cu ea.Mi-a picat fata, necrazand ceea ce-mi spunea, dupa lungile crize de gelozie ce mi le facuse mie pentru sot si lungile declaratii de amor. Atunci am simtit ca se invarte pamantul sub mine,m-am dat jos din masina si nu am stout cum am urcat pana in casa.El a inceput relatia cu ea, desi jura ca nu e nimic.Il iubeam, m-am lasat mintita singura si am continuat sarada,pana cand mi-a spus intr-o zi ca ii vine o amica din Germania.A inceput o alta ,,relatie'' cu aceea si mi-a spus in fata;sunt cu ea, fac amor, ne cunoastem de ani de zile.Eu asa fac, cand ma vad cu fostele mele amante ma intalnesc cu ele.nu sunt multe, doar patru cu tine.Dupa ce nu ne-am vazut doua saptamani,m-am regasit cu el in oras si mi-a spus ca ma doreste,caci nu e niciuna ca mine.A mai spus ca nu trebuie sa ma supar, caci va avea o legatura si cu cea din Italia,dar tot la mine tine.Voi pleca cu ea,mi-a aranjat deja plecarea,voi ajunge bine si poate te iau si pe tine, zic ca-mi esti verisoara,dar vreau sa ne mai gasim sa facem amor.L-am privit rece, de data aceasta inima mea incetase intr-o fractiune de secunda sa-l mai iubeasca.I-am spus;draga, poti face cat amor vrei,pe mine nu ma vei mai atinge in veci si stii de ce?Imi inspiri sila.Vomit daca ma atingi numai.Iti odresc mult noroc cu noua cucerire si sa stii ca vei vedea ca eu te-am iubit cel ami mult,dar nu mai conteaza. Eu te-am ajutat din putinul meu,ea te va ajuta din ceea ce are din plin.E doar un moft pentru ea,ceea ce pentru mine ai fost mai presus de viata mea. Iti puteam fi sotie,de doua ori am fost pe punctul de-a avea copil cu el.Mi-a spus; gandeste-te bine,eu sunt disponibil.Stiu,i-am zis si eu.Azi nu pot, am intalnire cu un tip super,care ma iubeste de mult timp si ma apreciaza.M-a pprivit cu neancredere,apoi a zambit in bataie de joc.Adica;tuuuuu...Eu am plecat.Peste exact o ora jumatate, aveam intalnire cu acela cum spusesem.Minunea minunilor;cand o luam spre iesirea din oras cu noul meu iubit, fostul a trecul pe langa mine si nu i-a venit a crede.S-a uitat ca unul care nu vedea bine apoi a plecat mai departe. L-am reantalnit, dupa zile bune cu noua iubita care tipa la el in piata si-i comanda ce sa ia si pe unde sa mearga.El mergea in urama cu capul plecat,a trecut pe langa mine si m-a privit.Regreta, dar pe fata i se vadea rusinea...A plecat, lacom de bani cum era cu ea in Italia.Acum e tot acolo.o prietena mi-a spus ca a venit rar,dar se certa cu sotia lui pe drum.Cam asta e tot ce am trait doi ani jumate... 
|
||
|
1973stargirl Postat pe 17 Noiembrie 2008 15:32 |
||
| Cea mai urata despartire.... in iarna 2007.Eram impreuna de aproape un an, fericiti cam jumatate dupa care au inceput ceerturile care se terminau de fiecare data cu o dulce impacare.Nu ne vazusem cred ca de o luna, el plecat in afara eu la iasi, si in sfarsit vine si ziua in care ne intalnim.Era dupa Craciun, dupa ziua mea de nastere, o seara friguroasa de iarna, in care noi, sau cel putin eu eram fericita.dupa doua zile petrecute impreuna, urma sa ne petrecem sfarsitul de an la munte cu cativa prieteni.Eu imi pregateam bagajul pentru a pleca si imi asteptam prietenul sa vina dupa mine.Il sun o data, nu raspunde, il mai sun inca o data, iar nu raspunde.Astept.Trecea timpul si el nimic.Imi sun prietenii sa vad dc ei au plecat.Imi raspunde o prietena si imi spune ca ei sunt plecati demult si ca respectivul e in spatele lor, dar cu altcineva.Asa ca eu am luat cea mai mare teapa din viata mea, urmata de o despartire dureroasa.Motivul nici azi nu il stiu, si nici nu cred ca mai vreau sa il stiu.Nu ne-am mai vazut de atunci,nu mai stiu nimic de el.Viata merge inainte cu bune si rele, timpul vindeca totul. | ||
|
ginad Postat pe 17 Noiembrie 2008 16:03 |
||
| Subiect | Mesaje | Ultimul Mesaj |
|---|---|---|
| Concurs Bioderma | 891 | De la: kudika118228 16 Februarie 2010 23:28 |
| Cel mai neinspirat cadou de Craciun primit vreodata | 477 | De la: dana_mv 7 Ianuarie 2009 01:07 |
| Castiga una dintre cele 21 de bratari Diva Universal! - saptamana 3 | 192 | De la: concursKudika 19 Noiembrie 2013 07:36 |
|
|
||
| Concurs: Castiga un inel si un pandantiv Swarovski! | 1038 | De la: concursKudika 17 August 2010 14:34 |
| Castiga un tablou imprimat cu poza ta si a iubitului tau! | 161 | De la: baranik 27 Aprilie 2011 18:06 |
Site-ul Kudika.ro este creat si administrat de SC Internet Corp SRL.
Pentru propuneri de colaborare privind promovarea pe site-ul kudika.ro,
va rugam sa contactati departamentul de vanzari la sales@internetcorp.ro
Sediul social: Bucuresti, Str. Putul lui Zamfir nr. 28, Sector 1
Solicitarile cu privire la protectia datelor cu caracter personal pot fi trimise la email gdpr@internetcorp.ro
Termenul legal in care poti primi un raspuns din partea noastra este de 30 zile calendaristice.