Cea mai urata despartire!

Cel mai neinspirat cadou de Craciun primit vreodata

bebe_minimalistik Postat pe 16 Noiembrie 2008 14:39
VREau s descriu un pic ce a insemnat el ptr mine...."Un zambet a fost suficient... pt al iubi... lumina ochilor lui mi-a orbit sufletul, vorbele spuse imi sunt si acum tiparite in minte.. fiecare cuvant, fiecare soapta.. vocea lui... o voce suava, gingasa ce ma alina mereu...cand de sarutam m simteam cea mai implinita, mereu am impresia k pe obraz ii simt parfumul... akum e departe de mine.. mult prea departe si m doare lucrul asta k s-a sfarsit asa aceasta poveste frumoasa, l-am cunoscut intr-o seara de vara, cand privirele ni s-au intalnit am simtit amandoi ceva puternic....of... ce ochi, ce buze, ce baiat.... un inger... ce cobora in fiecare noapte in visele mele si-n fiecare zi era acolo, in lumea lui, ma astepta..... nu-mi cerea nimic... doar imi oferea, ma facea sa zambesc chiar si atunci cand credeam k e totul pierdut... stia sa-mi stearga lacrimile fara sa ma atinga.... stia sa-mi vorbeasca fara cuvinte.. doar prin priviri... m-a facut sa iubesc uratul existent in lumea mea.... sa renask si sa iubesk din nou sa iubesc ploile, furtunile... sa ma iubesc pe mine.... si pe el.. il iubesc foarte mult... si stiu k si el ma iubeste... mult... dar mereu acelasi dar...mereu ii simt lipsa si park in fiecare zi i-as spune cat de mult il iubesk prea trista lumea mea fara el.. de fapt fara el totul e lipsit de rost.. nu pot sa merg mai departe... m-a invatat multe dar nu m-a invatat cum sa traiesc fara el.... fara vorbele lui, privirea lui... iubirea lui...... imi lipseste... si-mi va lipsi... mereu... eu inca astept poate o sa-mi fak curaj sa ii spun pt ultima oara dak ma v-a refuza cat de mult IL IUBESK.... prea trista aceasta asteptare... prea trista sunt eu.. prea trist e totul fara iubire......."...asta gandesc acum dupa ce 1 an si ceva am fost impreuna si ne-am despartzit brus...spunadu-mi ca nu ne potrivim..avea si el lacrimi in ochii ...am inceercat s comunic cu el sa imi dea mai multe detali de ce totu asa brusc cand noi ne intelegeam..dar nu se poate nu vrea sa comunice .suntem despartziti de 1 saptamana si inca ma dore si am doare foarte rau....plang in fiecare seara.....gandul de a fii cu alta ma omoara in fiecare zi.....
Cea mai urata despartire....nu mi-a venit sa cred cand am vazut mailul primit de la voi...tocmai m-am despartit de prietenul meu acum 2 zile...sufar si nu imi dau seama de ce...l-am iubit atat de mult si inca il mai iubesc...as fi facut orice pentru el, si nu o spun doar asa. am facut tot ceea ce a vrut el. am trecut peste grijile, inhibitiile, comnvingerile si chiar dorintele mele pentru a-i face intotdeauna pe plac. credeam ca asa nu o sa-l pierd niciodata. de ce m-ar parasi cand fac orice pentru el? si totusi, exact asta a facut. am simtit ca totul se darama peste mine cand l-am auzit spunandu-mi ca s-a terminat. de ce? nu facusem nimic care sa il determine sa ia o asemenea hotarare...facusem ceea ce imi ceruse el...acum stau si plang si caut motive pentru care relatia noastra nu ar fi mers...ma gandesc la diferenta de varsta dintre noi. eu am 20 de ani, el 28. cu siguranta e prea mare si nu gandim la fel. altfel nu pot sa inteleg. cum poti sa vezi "ce-i poate capul unei femei", cand ma roaga de o luna, cand stia ca as face orice pentru el, cand inainte vine cu o sticla de vin...e prea de tot...am spus de atatea ori nu, dar ma temeam ca daca continui asa o sa-l pierd, o sa caute la alta ce nu gaseste la mine.asa ca in final am acceptat.am facut un lucru de care nu sunt mandra, as putea spune ca mi-e rusine, un lucru pe care nu l-am vrut, dar l-am acceptat pentru el, un lucru care nu mi-a adus niciun beneficiu, nicio placere, nicio satisfactie, doar scarba si pareri de rau. toat astea din dragoste pentru el. credeam ca asa o sa ma iubeasca mai mult. de unde era sa stiu ca pentru el era un test? din cate stiam eu, testele nu se dau cu sticla de vin langa. m-am trezit ca imi arunca o gramada de cuvinte urate si ca imi spune ca totul s-a terminat. ca si-a pierdut timpul cu mine. cum poate spune asa ceva dupa o relatie de 3 ani? pentru mine, el a fost primul si singurul barbat pe care l-am iubit. a fost primul barbat din toate punctele de vedere. apoi m-am gadit la momentele in care m-am certat cu mama mea din cauza lui. pentru barbatul asta, care acum renunta atat de usor la mine, m-am certat cu singurul om care m-a iubit cu adevarat, mama mea. a avut grija de mine, m-a crescut singura, fara niciun ajutor. acum simt ca i-am inselat asteptarile. acum inteleg ce trebuie sa fi fost in sufletul ei de mama cand -am spus ca eu nu pot trai fara acest barbat si ca ,indiferent ce spune ea, eu raman cu el. si uite asa, ajung din nou in prezent si realizez, fara sa vreau, ca barbatul acesta are atata dreptate. chiar sunt o proasta. altfel nu mi-as fi calcat in picioare principiile pentru el indiferent cat de mult l-am iubit. inca nu imi vine sa cred ca s-a terminat tocmai pentru ca eram dispusa sa fac orice pentru el. nu m-as fi simtit atat de prost daca imi spunea ca s-a saturat, ca are pe altcineva sau orice alt motiv. dar sa imi reproseze un lucru pe care l-am facut tocmai pentru ca sa nu il pierd, pentru ca eram sigura ca asta vrea, nu m-as fi asteptat. credeam ca atunci cand ceri ceva cu atata pasiune, chiar vrei acel lucru...dar se pare ca nu e intotdeauna asa. acum sunt din nou singura, cu o experienta nedorita in plus o experienta pentru care as da orice ca sa o uit. as face orice ca sa pot da timpul inapoi, in urma cu 3 ani. sa nici nu il mai cunosc. am tinut prea mult la el. ar fi trebuit sa imi dau seama ca nu ma iubeste din simplul fapt ca nu am primit nici macar o floare de la el. nici macar de ziua mea. tind sa cred ca pentru el am fost doar o fata frumusica care ii indeplinea orice dorinta.atat si nimic mai mult. cu toate ca l-am iubit enorm de mult si inca il mai iubesc, cu toate ca am facut orice pentru el, cu toate ca am venit in bucuresti la facultate tocmai pentru a fi cat mai aproape de el, cu toate ca m-am certat cu mama mea pentru el, cu toate astea m-a parasit. mi-am jurat ca nu o sa mai fac niciodata nimnic pentru vreun barbat daca nu vreau eu. mi-am jurat ca urmatorul o sa fie altfel...si stau si ma uit la mine cum imi incalc juramintele. inca sper la o impacare. inca sper ca o sa se intoarca la mine...
Alida_Baldovin Postat pe 16 Noiembrie 2008 15:00
Am avut parte de cea mai urata despartire din viata mea acum o luna de zile ...credeam ca este totul perfect cand am primit o palma de la viata si m-am trezit din visul meu....Totul a inceput in luna februarie cand printr-o prietena de-a mea l-am cunoscut pe el.Prietena mea era in italia de vreo cativa ani si m-a chemat la ea sa lucrez intr-un restaurant la mare,am venit in italia si in acelasi restaurant lucra si el...ne-am imprietenit incet-incet pana am ajuns sa fim logoditi,iubirea era mare,eu credeam in el,ma simteam iubita si fericita,toate au fost bune pana in septembrie cand eu am terminat stagiunea la mare,el mai avea cateva saptamani,si am decis sa merg acasa in romania sa-l astept acolo,eram in romania de 2 zile cand am primit un msj in care mi-a zis ca in fata mea se simte ca un gunoi si ca el vrea sa ne despartim,am ramas socata si l-am sunat inapoi,nu mi-a raspuns,mi-a trimis un alt msj sa-l las in pace,sa-l uit ca imi fac numai rau,sunt in stare sa jur ca s-a schimbat brusc,cat am fost acolo cu el nu mi-a spus nimic urat,am fost fericiti,stateam impreuna,lucram impreuna....am mai ramas in romania cateva zile dupa care m-am intors in italia ca sa stau de vorba cu el,sufeream si mi-era greu sa accept ceea ce se intampla,vroiam o explicatie,vroiam sa stiu cum facem sa renuntam la toate planurile noastre,urma sa ne casatorim anul viitor...am ajuns in italia,l-am intalnit,era socat,nu se astepta sa ma vada,am vorbit mult,cateva ore bune,plangeam amandoi,pana la urma mi-a spus ca are pe altcineva de putin timp dar nu era in stare sa-mi spuna si m-a lasat sa plec acasa pt ca el stia dinainte ca imi va trimite un msj de despartire,nu era capabil sa-mi vorbeasca,a fost un las,un barbat de 28 de ani era in stare sa spuna ca s-a terminat...l-am intrebat de ce are pe alta si mi-a raspuns ca nu este bun pt o relatie stabila,nu vrea o relatie serioasa acuma,i-am spus ca vreau sa o cunosc si aici a venit surpriza,ea era in alta tara,mai precis in moldova,s-au cunoscut pe internet,ea evea un logodnic,il are si acum,dar umbla cu amandoi,el stie si este de acord,ea este o fata frumoasa recunosc dar minte in cap nu are,la noi in romania fetele ca ea se numesc ,,c___e,, cam asta este toata povestea,pentru mine e cea mai urata despartire pt simplul fapt ca il iubeam,eram numai cu el,il respectam ca la urma sa ma lase pt o panarama de femeie,de pe internet,printr-un msj pe telefon...

mariaandreea1987 Postat pe 16 Noiembrie 2008 15:10
Cea mai urata despartire pentru mine.....si acum simt un tremur cand imi aduc aminte desi au trecut vreo 8 luni de atunci.....dar mai bine sa o iau cu inceputul pentru a putea intelege ce s-a intamplat....Ne cunosteam de cativa ani, doar ne salutam cand ne intalneam, eram din localitati diferite, insa eu mergeam destul de des la el in localitate pentru ca aveam rude acolo....Intr- o vara ,am ramas mai mult timp pe la acele rude, eu aveam 17 ani atunci, iar el era cu 5 ani mai mare ca mine....deoarece ne intalneam destul de des...am ajuns sa devenim amici...mie insa imi placea de el, insa ma gandeam ca pentru el sunt doar o pustoaica si nu as fii riscat sa i spun adevarul despre ceea ce simt pentru a nu fii penibila, mai ales ca el era obisnuit sa aiba admiratoare din cate intelesesem de la alti prieteni.....insa intr- o seara norocul mi-a zambit si el mi-a declarat ca i place foarte mult de mine si ca tine la mine nu doar ca la o simpla prietena, am simtit ca ma sufoc de emotie...asa ca am inceput sa formam un cuplu, au fost 2 luni de vis cat ajm stat eu acolo, eram inebuniti unul dupa celalalt, ne simteam atat de bien impreuna, ne distram , pentru multi eram cuplul perfect, toti prietenii nostri spuneau ca ne completam de minune, eu eram mai timida, el mai indraznet, insa cu timpul m-a invatat cum sa am incredere in mine....dupa aceste doaua luni de vis, am revenit la realitate, eu a trebuit sa merg la liceu si nu ne mai vedeam atat de des, dar triam amandoi pentru acele clipe cand eram impreuna....totul a fost minunat pentru un an...pana cand parintii mei mi-a u cerut sa renunt la el...pentru ca ziceau ei acea drgoste nu vaea sa mi aduca nimic bun , ci doar o casatorie si un copil si ca nu o sa mi mai urmez visul, acela de a urma o faculate si de a avea o cariera de succes...aveam doar 18 ani si nu stiu de ce, i-am ales pe ei si am decis sa renunt la el, a fost cea mai trisata periaoda am regretat amarnic decizia luata si cat de mult l-am facut sa sufere si culmea e ca desi i-am ales pe parintii mei, tot ei imi reprosau ca inca il iubeam si sufeream dupa el.....anii au trecut, am reusit sa intru la facultate, iubirea pentru el nu trecuse dar cel putin o inchisesem in suflet, el era un subiect pe care nu il discutam cu nimeni, pur si simplu incercam sa neg ca a existat vreodata....dupa aproape 3 ani soarta a facut sa ne reintalnim, aproape nu ne mai recunosteam, eram alti oameni si totusi nu o sa uit niciodata cum m-am simtit cand l-am vazut...am stat de vorba si am stabilit sa ne intalnim la un suc sa mai stam de vorba si sa vedem ce-a mai facut fiecare....am avut cateva astfel de intalniri amicale, in care fiecare povestea ce mai facuse sau ne aduceam aminte cum fusese cand am fost impreuna, in ziua de Paste ne-am intalnit, eu venisem sa aduc niste prieteni si nu puteam sa stau decat 5 minute, insa l-am sunat sa ne intalnim sa i urez:"Paste fericit!", Cand ne-am intalnit nu am putut sa i mai urez nimic pentru ca m-a luat in brate si m-a sarutat....a fost atat de romantic...mi-a spus ca nu mai putea rezista ca si-a datseama ca nu m-a uitat si ca ar vrea sa ne mai dam o sansa sa uitam trecutul, acum eram amandoi mai maturi, stiam ce vrem si puteam face fata presiunilor celor din jur....si asa am reinceput povestea noastra de dragoste, de data asta pana si parintii mei il acceptasera pentru ca erau convinsi ca ne iubim...a fost o relatie frumoasa, aveam si perioade in care ne certam dar erau mai mult copilarii pentru ca amandoi eram incapatanati si orgoliosi...totul a fost frumos pana in martie, ne-am intalnit pe 8Martie, mi-a cumparat flori si a fost foarte dragut cu mine, a doua zi insa eu a trebuit sa plec la acasa, stabililsem ca in weekend-ul urmator sa vina el la mine....toate bune si frumoase, pana in vinerea cand trebuia sa vina la mine, nu mi-a mai raspuns la telefon , nu a venit la mine, m-am speriat, ii intrebam pe prietenii nostri de el dar nimeni parea sa nu stie nimic, eram distrusa, mai ales ca nici eu nu puteam sa merg la el pentru ca eram ocupata cu facultatea, am inebunit in weekend-ul ala incercand sa dau de el la telefon...abia luni dimineata mi-a raspuns. Mi-a trimis un sms in care imi spunea sa nu-l mai caut ca totul s-a terminat, sa nu i cer nici o explicatie pentru ca nu are, ca a fost frumos, dar ca totul s-a terminat....nu pot exprima in cuvinte ce am simtit, de parca cerul cazuse pe mine, am simtit ca totul se naruie, degeaba am incercat sa cer explicatii sa plang sa implor, a fost de neclintit si ca sa fie si mai greu de suportat totul, eu il imprumutasem cu niste bani, o suma destul de mare, tinand cont ca sunt studenta si nu muncesc, bani pe care nici astazi nu i-am mai vazut, pentru ca tunci cand i-am spus sa mi dea banii, mi a replicat ca sa-l dau in judecata daca am martori ca i-am imprumutat banii, sa va mai spun ca la 2 saptamani dupa despartire am aflat ca s-a mutat cu chirie intr-un apartament cu o tipa, apartament pe care fusesem sa-l vedem impreuna pentru ca vroiam sa-l inchiriem impreuna......cam asta a fost povestea mea.....au trecut 8 luni....intre timp am cunoscut pe altcineva care a avut rabdarea sa stea langa mine cand eram o epava si incearca sa ma invete din nou sa am incredere in oameni......
gly Postat pe 16 Noiembrie 2008 15:22
Cea mai urata dspartire pentru mine....nu este greu deloc,mi-o amintesc perfect. Sa incep cu inceputul...avem 17 ani,am fost la nunta varului meu,acolo am cunoscut un baiat.Am iesit cu el totul a fost bine,au trecut luni,,au trecut ani,dupa 2 ani,eu eram in clasa a XII -a urma sa imi dau bacalaureatul.El mergea la facultate,si lucra.Totul a fost bine si frumos pana in ziua de 29 mai...cand dimineata la 8 am primit un telefon sa merg la spital,ca prietenul meu a avut un accident de masina.M-am imbracat si au urmat...minute ciudate,lucruri ciudate...m-am imbarcat in negru fara sa ma gandesc,am fumat o tigara m-am uitat pe geam,incepuse ploaia...in acel moment am stiut ca nu e doar un simplu accident...am plecat la spital iar in curtea spitalului i-am vazut parintii imbracati in negru....nu va pot descrie in cuvinte ce am simtit in acel moment..dar stiu ca numai realizam nimik,si singurul meu gand era 'sper sa fie accidentat tare dar sa nu fie mort'...el nu ajunsese la spital...dar am asteptat in curte,dupa o jumamate de ora a venit o masina de la pompe funebre,el era acolo,il vazusem,iar acum speram sa fie doar in moarte clinika...a fost greu,era primul meu prieten adevarat,stiam ca vom face nunta dupa ce termin scoala...ma intelegeam bne cu el,cu familia lui,dar cel mai greu este sa stii ca il iubesti,te iubeste dar numai puteti fii impreuna...fiindca peste oamnei sau lucruri poti trece dar nu si peste ceea ce a dat Dumnezeu sa fie..este mai usopr sa te desparti si sa ai motiv....dar fara motiv,e aiurea.Eu ma simteam sincer singura,parca pluteam,cateva luni am fost asa,nu nebuna ci doar numai putem gandi.Am luat bacalaureatul fiindca nu m-a lasat Dumnezeu sa ma pierd cu totul,dar am tot cautat pe cineva ca el,si nu am gasit asa ca nu am mai cautat.Dar dupa vreo 7 luni am cunoscut pe cineva,nu era ca fostul era cu totul altfel si am trecut impreuna cu el peste tot,am uitat acest capitol,defapt l-am lasat in urma si acum e bine pot spune ca sunt fericita!Sunt 2 ani jumate de atunci.As putea spune mai multe,dar cred ca esentialul e ...in viata ai nevoie de un motiv,sa treci mai usor peste tot,fara acel motiv..te impaci mai greu cu ceea ce ti se intampla!iar eu am consider ca el a fost si este si va fii ingerul meu pazitor -sper sa ii fie bine acolo unde el.Dumnezeu sa-l ierte!
acinomd Postat pe 16 Noiembrie 2008 15:25
CAM PUTINI BARBATI!!. SA MAI ZICA CINEVA, CA AM CEVA IMPOTRIVA LOR, FARA A FI INDREPTATITA
Postat pe 16 Noiembrie 2008 15:59
Si pentru ca exista un inceput si un sfarsit in toate...Ei bine,sunt sigura ca cea mai urata despartire din viata tuturor femeilor de pe glob a fost a mea.Bomba a cazut dupa 5 ani ,in noiembrie a inceput si tot in noiembrie s-a terminat.Am fost alaturi de el in cele mai teribile crize existentiale prin care a trecut indeosebi in acest an:decesul unei persoane apropiate lui,operatii si internari in alte localitati-era un efort considerabil,l-am insotit intr-o excursie in afara granitelor (intr-o tara pe care am mai vazut-o-dar,deh,a fost dorinta lui)si multe altele pe care nici nu vreau sa mi le amintesc.Si brusc,acum o saptamana mi-a spus ca nu a existat o "atractie"niciodata.Binenteles ca si-a gasit pe altcineva cu mult lipici.Imi trebuie multa vointa sa trec peste acest esec.Astept incurajarile voastre.
atelia Postat pe 16 Noiembrie 2008 16:03
Buna as dori si eu sa povestesc cea mai urata despartire din viata mea. Totul sa intamplat acum un an de zile in toamna anului 2007 Am avut o relatie cu un baiat mai mare ca mine cu 8 ani de zile iar cu acest baiat am vorbit timp de trei ani de zile.In afara faptului ca miam pierdut virginitatea alaturi de acest baiat am pierdut si o parte din mine.A fost plecat pentru trei luni de zile plecat in Spania iar cand sa intors totul mergea perfect intre noi eram fericiti sau cel putin asa paream un cuplu de vis Am stabilit si data nuntii data de 27 octombrie 2007 iar cu o luna inainte imi spune ca trebuie sa se intoarca pentru o saptamana in Spania ca sa-si ia actele care le depusese pentru a munci acolo.Totul era pregatit pentru nunta iar dupa doua saptamani ma suna sa-mi spuna ca este la inchisoare ca sar fi batut cu varul sau.Atunci mam indoit si el ma linistit spunandu-mi ca vine in trei zile lucru care nu sa intamplat niciodata deoarece el nu a mai aparut.Imi era teama sa le spun parintilor si rusine sa aman invitatiile la nunta datorita faptului ca nu stiam ce sa le spun.Parintii lui nu au spus nimic si mau inculpat pe mine datorita faptului ca nu am vrut sa ma mut cu el pana ce ma maritam deoarece nu ma intelegeam cu parintii lui.Dupa 2 luni am aflat ca el a plecat in Spania ca sa se intalneasca cu fosta lui prietena care de fapt a fost sotia lui nicidecum prietena asa cum ma mintit .Inca numi vine sa cred ca parintii lui au avut tupeul mizerabil sa ascunda un lucru atat de grav iar dupa toata povestea nu mai aveam chef de viata dorindumi de nenumarate ori sa ma ucid desi nu am avut niciodata curajul sa o fac .Rochia o privesc si acum si inca nu-mi vine sa cred ce mi sa intamplat dar de atunci nu mai sunt eu nu mai am incredere in nici un baiat si de aceea nu am mai avut nici o relatie mie teama sa nu sufar iar asa ca fiti atente fetelor de cine va indragostiti ca nu va ajunge o viata sa cunoasteti un om dar apoi niste ani
cryspys Postat pe 16 Noiembrie 2008 16:45
Sunt asa de triste povestile voastre!!! Le-am citit pe toate si constatat ca intr-adevar femeile sunt mult mai marcate de despartire decat barbatii sau poate ei nu sunt obisnuiti sa scrie despre astfel de evenimente!!! Cine stie...
transdermal Postat pe 16 Noiembrie 2008 17:05
ne-am cunoscut acum 2 ani in preajma sarbatorilor de iarna.am iesit impreuna din ambitie,dar pana la urma aceasta ambitie s-a transformat intr-o frumoasa poveste de dragoste.am petrecut impreuna sarbatorile,poate cele mai frumoase sarbatori din viata mea,dar la jumatatea lunii ianuarie a trebuit sa se intoarca la serviciu.eram distrusa la gandul k va pleca departe,dar el glumea si imi spunea "iubi,nu trebuie sa plangi,ne desparte doar o balta,o sa ma intorc foarte repede".dupa doua zile de mers,a ajuns acasa.m-a sunat sa imi spuna cum a fost drumul si sa imi spuna k deja ii e dor de mine.declaratii...promisiuni...un adevarat vis.aproape un an de zile am stat despartiti.a fost greu,dar vorbeam zilnic la telefon,ne scriam zeci de sms-uri iar noptile ne vedeam pe mess.simteam k nu mai trece timpul sa il pot avea din nou langa mine!in noiembrie anul trecut,s-a intamplat si minunea;iubitul meu s-a intors in tara.am petrecut impreua zile minunate,iubitul meu se straduia din rasputeri sa imi arate cat de mult ma iubeste si sa recuperam timpul pierdut.intr-o zi insa,mi-a spus k l-a sunat prietena mea pt un motiv pueril,am considerat eu.si iar,si iar...apoi nimic.nu am luat in seama asta,mai ales k nici el nu mi-a mai zis nimic.am vazut insa k iubitul meu s-a schimbat:nu mai rasp la tel,nu mai avea timp pt noi si devenise foarte rece cu mine.prietena mea se schimbase si ea.vorbea din ce in cea mai mult la tel,primea si scria sms-uri foarte des si mai ales,se ferea de mine.intr-o seara,mi-am sunat iubitul exact in momentul in care ea vb la tel.sa ii spunem intuitie,sa ii spunem destin,cert e ca tel lui suna ocupat.atunci "mi s-a aprins beculetzul" daca?...dar daca?... si daca?...in acea seara am facut un gest p care pana atunci l-am blamat:m-am uitat in tel ei.desi stiam k primea multe sms-uri,in inbox nu avea nimic.nici in outbox... lista de apeluri insa...surprize,surprize!!!aproape toate erau de la si catre iubitul meu.am intrebat-o "de ce?" si mi-a raspuns scurt:"nu e treaba ta!"l-am intrebat "de ce?"si a negat.a vut tupeul sa nege ceea ce vazusem cu ochii mei.a doua zi m-am mutat.nu suportam sa o mai vad!nu suportam ideea k ea,femeia pe care timp de 4 ani o considerasem sora mea,femeia cu care imparteam aceeasi casa,careia ii povestisem toata viata mea si el, barbatul la care visasem in fiecare secunda timp de un an ma INSELASERA!pur si simplu nu am mai vrut sa ii vad!din acea zi si pana in februarie el nu m-a mai cautat.la inceput m-a mirat tel lui,dar in final am aflat si motivul pt care a facut-o.aflase nu stiu cum si de unde ca sunt insarcinata.mi-a cerut sa renunt la sarcina,ba mai mult,a inceput sa ma ameninte.am refuzat si l-am asigurat k nu o sa il deranjam niciodata,imi puteam permite sa cresc singua un copil si chiar nu aveam nevoie de el in viata noastra.in martie insa,am avut o surpriza neplacuta;in urma unei ecografii 4D,am aflat ca puiutul meu, din cauza unui tratament citostatic pe care il facusem la 20 se ani,se va naste cu o malformatie la inima si la mandibula.medicii mi-au propus sa renunt la sarcina.am refuzat si am plecat acasa plangand.nu puteam accepta asta.nu intelegeam de ce.dupa 2 zile de plans continuu,am renuntat:nu aveam dreptul sa il condamn la o viata de chin.imi e rusine sa recunosc,dar am fost o lasa,am ucis un copil.nu imi voi putea ierta toata viata aceasta gresala.in mai a inceput cosmarul:boala pe care o credeam invinsa a reaparut pe fond de stres.mult mai agresiva si mult mai puternica decat prima data.am reinceput chimioterapia.din nou stari de rau,din nou dureri.acum sunt in remisie si am un motiv real de bucurie:el a reaparut in viata mea.si-a cerut iertare,imi face din nou declaratii,promisiuni,juraminte...il las sa creada ca il cred.il las sa creada k totul merge bine intre noi,chiar daca nu mai simt nimic fata de el decat ura si repulsie.il las sa creada ca e bine pt ca de sarbatori se va intoarce iar in tara si atunci voi avea ocazia sa ma razbun pe el pt tot ce mi-a facut.si pt rietena mea am "un plan de bine".am aflat din surse sigure ca l-a vrut doar pt bani.cand a vazut ca nu ii poate avea,s-a retras singura.dk l-ar fi placut ca barbat,poate as fi inteles si as fi iertat-o,dar asa...imi pare rau,stiu ca "razbunarea e arma prostului,dar numai atunci cand ii voi vedea pe amandoi suferind,numai cand voi vedea ca ii DOARE asa cum m-a DURUT pe mine,imi voi putea recupera zambetul.numai atunci ma voi putea rupe de trecut si imi voi putea reface viata.poate ca povestea mea nu e cea mai urata.de fapt,e una banala si cred ca multi dintre voi au trait-o,dar vreau sa va reamintesc,dragii mei,un proverb foarte vechi dar foarte adevarat,pe care de cand am patit ce am patit,eu l-am transformat in rugaciune:"apara-ma Doamne de prieteni,ca de dusmani ma apar singur"
anka_wgb Postat pe 16 Noiembrie 2008 17:19
Cea mai urata despartire?..Hmmm cred ca o pot scrie doar cu lacrimi de manie..."Cum poti sa omori sufletul unui om asa,fara sa-i lasi cea mai mica speranta?Cum poti uita atatea lucruri in cateva zile?Cum poti sa nu ai suflet,cum azi spui "te iubesc" iar peste doua zile spui ca nu mai simti asta?"Acestea erau intrebarile pe care le aveam in cap,dupa cea mai urata despartire din viata mea...intrebari carora nici acum nu le-am gasit raspunsul.Ei bine,ce faci cand totul se darama in jurul tau?Ce faci cand ti se spune ca nu mai esti iubita,dupa ce te daruiesti trup si suflet?Mai ai oare puterea sa mergi mai departe,sa accepti ca ai gresit,si sa fii constienta ca ai o viata inainte,ca viata nu sta intr-un baiat,si ca ii ai pe multi altii la picioare? In mod normal,o fata desteapta si suficient de matura asa ar fi gandit,si ar fi trecut destul de usor peste o despartire.Dar eu,nu am reactionat ca o fata desteapta,ci ca una...mai putin trecuta prin viata.Totul s-a intamplat acum ceva timp.Aveam o relatie de 7 luni cu un baiat.Era primul cu care ajunsesem sa stau atat,sa ii cunosc parintii,sa ii cunoasca pe ai mei.Credeam ca era o relatie mai speciala,chiar daca ne certam mereu,si nu imi acorda atentia pe care o meritam,si ma facea mereu sa plang...Totusi,credeam ca este iubire(desi o iubire nu te chinuie in halul asta),dar era doar obisnuinta.Parintii mei nu il suportau deloc;nu puteau sa vada cum unul fara liceu isi bate joc de "frumoasa si desteapta lor printesa"si o face sa planga atat.Dar,nu prea reuseau sa ma convinga ca nu este bun pentru mine.Inainte cu cateva zile de despartire,ultima data cand l-am vazut,s-a intamplat inevitabilul,m-am culcat cu el.Facusem cea mai mare greseala din viata mea,dar eram sigura ca ma iubeste,caci inainte de acest lucru,in ziua respectiva imi repetase de nenumarate ori ca ma iubeste,si credeam ca urmeaza cea mai buna perioada a noastra.Dupa acea intalnire,am mai vorbit cateva zile pe mess,dar deja relatia se schimbase,nu ne mai intelegeam.Eram cu bunica acasa,si vorbeam cu el pe mess,inainte sa plec la scoala.Incepuse sa imi spuna ca nu mai merge relatia,ca de cateva zile nu mai stie ce simte pentru mine,ca este deja o perioada prea lunga pentru el si ca are nevoie de o pauza.Am incercat sa ii explic ca eu il iubesc,m-am rugat de el,m-am injosit,cum nu ar fi facut o alta fata.El,a spus ca nu se mai poate,ca vrea o pauza,ca de cele mai multe ori eu luam deciziile si ca acum vrea el sa decida pentru amandoi,ca vrea sa ne despartim o perioada,dar ca nu vrea sa sufar...dupa o lunga conversatie,ne-am despartit..."mi-a dat papucii".Prietena mea(care era amica si cu el) a venit imediat la mine si m-a gasit intinsa pe jos,urland,sub o fereastra deschisa(bunicii ii era foarte frica sa nu sar,avea impresia ca vreau sa imi fac rau...aceeasi impresie a avut-o si prietena mea cand m-a vazut,dar nu aveam nici cea mai mica intentie sa sar).As fi vrut doar sa dorm,sa uit,sa visez,sa ma trezesc,sa nu imi amintesc ca el a fost vreodata in viata mea.Intr-una din zile,prietena mea l-a intrebat de ce zicea ca ma iubeste cu cateva zile in urma,de ce a "profitat" de mine,de ce s-a intamplat ce s-a intamplat,daca sentimentele lui erau nesigure si simtea ca este deja prea mult pentru el?Iar el,ca un "barbat adevarat" ce se credea,i-a raspuns ca este baiat,si ca eu eram constienta,ca nu m-a obligat el...Au urmat zile grele,in care nu am mancat,nu am fost la scoala,doar am plans,si am dormit...facusem o depresie. Usor,usor,timpul a trecut si ranile mi s-au vindecat,cu ajutorul parintilor,prietenilor,dar in primul rand al lui Dumnezeu am trecut peste.Am uitat ca el a fost odata in viata mea.Cat despre el,dupa acea despartire,a continuat sa vorbeasca cu mine pe mess,spunandu-mi ca ii este dor de mine si multe alte vrajeli...dar imi facuse deja prea mult rau ca sa imi mai fac iluzii.De atunci,nu a mai avut decat cateva relatii foarte scurte(de aproximativ 2 sapt),fiind "combinat" de prieteni cum s-a intamplat si in cazul meu,iar fericit,nu cred ca este,decat atunci cand este cu prietenii,in niciun caz cand este cu o fata,caci el nu stie sa iubeasca.A fost o perioada grea,neagra a vietii mele,dar am trecut peste,si am invatat foarte multe...poate ca trebuia sa trec prin asa ceva ca sa pot aprecia persoanele bune,care chiar merita sa fie iubite,caci la randul lor dau iubire.Asa...poate m-am maturizat si am crescut...Oricum,nu exista durere mai nimicitoare pentru sufletul unei fete decat aceea de a se fi daruit intreaga, trup si suflet unui barbat nedemn de iubirea ei.Dar,fetelor,dupa cum bine stiti si voi,Dumnezeu nu doarme si totul se plateste in viata!...Iar dupa furtuna,apare si soarele:X;):P
pieceofdream Postat pe 16 Noiembrie 2008 17:30
la usa tribunalului cand am crezut ca am castigat dar, de fapt am pierdut: ani din viata, tineretea, familie sau ceea ce se cheama familie;cea mai urata despartire cred eu ,tot ceea ce a fost frumos candva prin bataia judecatorului cu ciocanelul in masa a incheiat ceva ce credeam ca va fi vesnic...de fapt nimic nu e vesnic
liliana55 Postat pe 16 Noiembrie 2008 17:36
Nu stiu daca este coincidenta sau nu dar tocmai m-am despartit de iubitul meu acum 3 zile...nu as putea spune daca a fost cea mai urata despartire din viata mea toate desprtirile sunt urate, dar cu siguranta a fost cea mai dureroasa avand in vedere ca trebuia sa ne casatorim in anul urmator:(... s-a intamplat fara sa imi dau seama, dintr-o cearta care parea una trecatoare el a hotarat sa imi iau bagajul si sa plec...am ramas peste noapte impotriva vointei lui cu speranta ca pana dimineata se va razgandi, dar fara rost, si dimineata era la fel de rece si pornit sa ne despartim...mi-am vazut bagajul facut la usa si nu stiu de ce l-am mai intrebat inca o data daca este sigur ca vrea sa ne despartim iar el mi-a raspuns sec "lasa-mi te rog cheile si actele masinii si pleaca"...asta am si facut... cu lacrimi in ochi mi-am luat bagajul si am plecat la servici...nu stiam nici cu ce mijloc de transport sa ajung la munca asa ca am chemat un taxi...in drum spre servici i-am dat un ultim mesaj in care i-am promis ca, chiar daca as mai avea multe intrebari de pus sunt ultimele cuvinte pe care le are de la mine si i-am urat o viata frumoasa...inca sufar dar nici daca as muri de durere nu l-as mai cauta...timpul rezolva totul...
me84 Postat pe 16 Noiembrie 2008 17:44
Eu avem 17 ani , el 22 ne-am cunoscut cand el vroia sa se desparta de prietena lui si parinti lui nu erau de acord. Fara sa vream ne-am indragostit unul de celalat , el era la bucuresti , eu in constanta , ne vedeam saptamanal , dupa 3 luni m-am dus la el la bucresti totul bine si frumos.Dupa 5 luni ne-am dus la parintii lui la Tulcea sa ma cunoasca , asta era de craciun , totul bine si frumos pe 2 ianuarie parinti lui m-au dat afara din casa fara niki un motiv si iau interzis sa mai fie cu mine , el ma dus pana la autogara eu am venit spre constanta , el spre bucresti .Nu mia mia raspuns la tel si pe mes timp de 2 saptamani , intr-o seara ma suna si imi spune ca totul s -a terminat , am crezut ca a cazut cerul pe mine , a plans toata noaptea am suferit ,.A doua zi de dimineatza pe la 10 suna telefonuul, era el imi spunea ca nu poa sa traiasca fara mine ,si ne-am impacat , parintii lui iau retras sprijinul material , mancare , bani si nu iau mai cumparat apartamentul din bucuresti pe care urmau sa il cumpere doar cu conditia sa se insoare cu fata aia , a renuntat la tot pentru mine , si acum dupa 5 ani nu au renuntat la gandul de a ne departi , acum mama lui a murit , dar a ramas sora si tatal lui iar noi suntem tot mai fericiti pe zi ce trece si suntem tot mai indragostiti .Aceasta despartire a fost ceam mai dureroas din viatza mea chiar si pentru o noapte , parca nu mai aveam aer , nu puteam sa respir , sentimentul era mai puternic decat mine .
rodisimihai Postat pe 16 Noiembrie 2008 18:09
off...sa va spun si eu povestea mea..:( dupa un an exceptional cu cel mai dulce barbat,cu vorbe dulci, cerere in casatorie...si multe multe alte lucruri frumoase...s-a intamplat cel mai ciudat lucru....dupa ce a fost nevoit sa plece o luna de zile din tara...am primit un telefon in care mi-a spus k nu vrea sa mai fie cu mine, k nu vrea sa mai fiu parte din viata lui....era sa imi cada telefonul din mana dar i-am spus pur si simplu...OK si am inchis.urmatoarele saptamani au fost cred cele mai grele din viata mea...am plecat la bucuresti,am incercat sa imi vad de facultate,faceam orice numai sa nu ma gandesc la el...prietenele mele erau intotdeauna langa mine si imi spuneau mereu sa nu il sun ca asa e cel mai bine. dar...m-a sunat el.mi-a spus ca regreta ca s-a despartit de mine si ca a facut un ucru foarte foarte urat...dupa multe multe discutii mi-a spus ca ...a facut dragoste cu cea mai buna prietena a mea...numai ca sa se razbune :( l-am intrebat pt ce razbunare..si mi-a spus pur si simplu ca mi-a dat telefonul acela sa ne despartim pt ca auzise el de la prietenii k eu inceepusem sa ies cu alt baiat.nu m-a intrebat daca era adevarat,avea mult mai multa incredere in prieteni.pot spune ca am pierdut at 2 pers care le iubeam cel mai mult...barbatul meu perfect si cea mai buna prietena...:(
micaella Postat pe 16 Noiembrie 2008 18:20
...eram impreuna de 2 ani si el era mai mare ca mine cu 2 ani... Ne-am cunoscut pe plaja, parca era un film...era baiatul pe care il asteptam si care ma facea sa il iubesc din ce in ce mai mult... Am trait impreuna momente de neuitat am petrecut o luna impreuna in strainatate..o luna de vis.Era cel mai bun prieten al meu, fratele meu si tatal meu.Pentru mine era salvarea din orice situatie.... Parintii sai insa in cautarea unei situatii financiare mai bune s-au hotarat sa incerce sa plece in State...el mi-a spus despre ideea asta alor lui insa a zis ca nu este ceva sigur si serios...pentru a ma linisti... Era luna decembrie, veneau sarbatorile ne inchiriasem o cabana la Predeal sa stam impreuna cateva zile....intr-o zi insa primesc un mesaj in care imi spune ca trebuit sa plece urgent la sora mamei lui pentru ca este intr-o stare f grava avand cancer ovarian. L-am crezut zile intrgi l-am sunat sa vad ce face unde este care este situatia dar nu mai primeam nici un semn de viata.... Nemaiintorcandu-se am anulat cazarea de la cabana din Predeal ramanand acasa in Ajunul Craciunului cu familia... Uitandu-ma la televizor pierduta si trista pana la cea mai inalta scara,l-am vazut...i se lua un interviu pe strada...interviul era luat unor oamenii la intamplare cerendu-e sa-si exprime parerea referitor la fumat. Am crezut ca imi va pica cerul in cap...nu am simtit acea senzatie niciodata in viata...a fost crunt...de ce nu mi-a zis ca a plecat??faceam orice si acceptam orice....
muni Postat pe 16 Noiembrie 2008 18:26
Cea mai urata despartire... Eram impreuna de 3 ani, eram 2 adolescenti foarte indragostiti si invidiati de mai toti prietenii nostrii, ne certasem dintr-un motiv banal, si am stat suparati cam o saptamana timp in care nu ne-am vorbit, insa cum dragostea era mare ne-am impacat intr-o frumoasa seara de toamna. A doua zi am mers la el acasa, el s-a dus sa-si faca un dus iar eu m-am asezat a calculator... avand messangerul deschis m-am gandit sa recitesc arhiva de la discutiile cu mine, asta din pacate, pentru ca mare mi-a fost surpriza sa vad ca asa cum vorbea cu miine vorbea si cu ea: "-ce faci iubitule? -bine, uite sunt murat ca un castravete la cum ploua afara!" discutzia cu ea :"-ce faci? -bine, uite sunt murat ca m-a prins ploaia!"....si discutiile pe care le purta in paralel si cu mine si cu ea pana intr-un punct cand mie imi spune te iubesc si abia astept sa ne vedem maine" si ei: "hai nu vii in seara asta si pe la mine?". Nici nu va imaginatzi in ce hal puteam sa tremur cand am vazut asa ceva, cu greu m-am cotrolat sa nu fie vizibil acest lucru cand a iesit scumpul de el din dus. Si ma postez in fatza lui si-i zic "-Si ce ai facut aseara?!" bineinteles ca omul a observat ca-mi straluceau ochii, zambetul si fata rosie... S-a inrosit si eu cva un mar si imi zice pe o tonalitate joasa si cu voce tremurand "Am facut dragoste cu X.... dar eu pe tine te iubesc...." a fost cea mai penala fraza pe care am auzit-o vreodata.... o fraza cum nici in telenovele nu iti este dat sa auzi, imi venea sa il mananc de nervi si nu imi nevea sa cred caa putut sa zica asa ceva, desi era exact ce simtea, dar nu am scos nici un sunet si am plecat fara sa trantesc usa si asa s-a dus totul pe apa sambetei. Si au trecut de atunci 2 ani si el inca tine la mine. In schimb eu m-am vindecat repede pentru ca am gasit un baiat care este exact asa cum vreau eu, sincer, frumos, inalt...cel mai dulce si despre care as putea spune ca este cel mai bun barbat dintre toti pe care i-am intalnit pana acum... Have a nice day!
Postat pe 16 Noiembrie 2008 18:43
A fost odata,s-a intmplat si la mine, si cred ca desi multe persoane nu vor sa recunoasca toti am trecut prin aceasta etapa a despartirii.Intradevar cei care nu stiu cu adevarat ce e iubirea nu le pasa atunci cand se despart...pentru ei totul e absolut normal,expresia aceasta "mi-a dat papucii sau i-am dat papuci"..e doar o forma de a se lauda,de a incerca sa arate ca nu el sau ea sunt cei mai slabi! Incercam sa ne aparam si sa aratam ca nici unul dintre noi nu suferim,dar adevarul adevarat se afla in sufletele si in inmile noastre!In fine..am facut o mica sugestie in legatura cu aceasta replica si voi trece sa va povestesc desprec relatia noastra dar si despre finalul acesteia!S-a intmplat anul trecut..mai exact era 1 decembrie,parca imi aduc aminte si acum ... era frig si acel frig parca imi macina si mai mult durerea din sufletul meu!Era noapte si era atat de frumos..luminite ce sclipeau in tot orasul parca incercau sa ma faca sa mai zambesc!E trist dar e adevarat ...in acea noapte frumoasa cand oamenii se bucurau de venirea sarbatorilor,eu mergeam singura pe drum cu bagajul de mana spre casa!Ne-am iubit foarte mult sau cel putin eu l-am iubit dar caracterele noastre puternice,ne-au adus la despartire!Lipsa increderii.gelozia si indiferenta lui fata de tot ceea ce facusem eu pentru el, pana atunci au ales sa ne continuam viata separat!Nu judec si nu critic pe nimeni..am vazut mesaje aici in care barbatii ne critica si ne jignesc..cum ca noi intotdeauna suntem cele vinovate!E adevarat fiecare gresim si nu trebuie sa ne judecam unul pe altul...trebuie doar sa privim realitatea asa cum e.adevarul ca dragostea te orbeste!acum dupa un an de zile dupa ce "mi-am luat papucii" am realizat ca in viata e bine sa incerci sa treci peste toate...sa ai puterea sa mergi mai departe, si sa crezi ca desi a fost frumos poate ca viitorul iti rezerva ceva si mai bun! Va multumesc ca mi-ati citit aceste randuri,pe scurt cam acesta a fost finalul relatiei noastre.........O seara frumoasa incontinuare!!!
yoforever Postat pe 16 Noiembrie 2008 18:51
inainte sa scriu povestea mea am citit si alte povesti mult mai grele si mai dureroase ca la mine insa simt ca trebuie sa o spun si pe a mea... durerea asta apasatoare care nu-mi da pace.....nu sa intamplat de mult despartirea dar doare la fel ca atunci...la inceput desi nu a fost minunat m-am multumit cu faptu ca ma iubea...eu ultimu an la liceu el cu un an mai mic toti ne barfeau lumea rea ne vb pe la spate certuri multe insa credeam ca dupa ce o sa termin eu nu o sa mai fie probleme insa in perioada respectiva el a facut varsat de vant eu ma duceam zi de zi la el nu ma duceam la scoala am petrecut cele mai frumoase 2 saptamani pana cand el sa vindecat si desi eu am crezut ca facusem boala copilariei l-am urmat si a venit randu lui sa fie langa mine la greu dar nu a fost asa.. el fiind foarte gelos venind intr-una din zile la mine a gasit in pc meu catea poze cu un fost iubit si a explodat de furie si sa despartit de mine eu i-am cazut in genunchi plangand sa nu ma lase ma simteam singura simteam k nu mai are rost fara el viata mea nu l-a interesat a plecat fara sa se uite in urma in urmatoarea zi dupa ce plansesem toata noaptea fara un semn fara nimik din disperare am vb pe net i-am dat web am scos un pumn de pastile si fara sa ma mai gandesc le-am luat si el uitandu-se la mine pe web nu stiu ce a fost in mintea mea el s-a speriat a venit cat a putut de repede din fericire nu am patit nimik ma iertat pt ce facusem si ne-am impacat am mai stat 1 an in care au fost numai certuri despartiri ...impacari dupa ce l-am vazut cu alta fata tinand-o de gat l-am iertat si atunci i-am iertat jignri gesturi violente si multe care acum gandindu-ma la ce a fost nu-mi vine sa cred cat de oarba am fost in fine pana cand el s-a dus la fac la bucuresti si vazandu-ne doar in weckend-uri relatia sa racit din partea lui de cate ori ne vedeam el ma respingea eu plangeam in fiecare seara de doru lui si el petrecea serile cu baietii prin baruri pana in ultimu wickend petrecut impreuna cand am iesit si nu am mai suportat , ne-am certat foarte rau cu toate ca am simtit ca mor cu fiecare lacrima varsata de mine simteam ca un cutit rasucindu-se in inima el a plecat si ma lasat plangand in mijlocul strazi zicandu-mi ca sa terminat k eu nu merit nimik k sunt o prosta cea mai proasta ca am crezut in el si de atunci nu am mai vb cu el nu mia mai dat nici un semn....nu stiu daca se mai gandeste la mine insa la mine nu trece o clipa fara sa ma gandesc la el fara sa-l iubesc....si cu toate astea am realiat k nimik si nimeni in lumea asta nu merita sa-ti dai viata desi sufar enorm in tacere sunt linistita si pot sa-mi vad de viata mea pacat k traiesc cu umbra lui si nu cred ca o sa mai am incredere vreodata sau nu stiu daca o sa mai iubesc pt ca in viata iubesti o singura data cu adevart...
crisu88 Postat pe 16 Noiembrie 2008 19:15
cea mai urata ,,despartire,, a fost acum 2ani si ceva cand un nefericit accident de circulatie a distrus cea mai unita familie ,mi-a rupt sufletul in doua si ma lasat singura cu puiul nostru dupa 16 ani...frumosi petrecuti impreuna ,dar simt ca el este si acum cu mine si imi calauzeste pasii ,chiar daca nu mai este printre noi ...in fiecare zi il simt aproape ..ii spun ca nu am uitat nimic din ce noi doi am trait si ca il voi purta vesnic in sufletul meu..
danutzza_stefi Postat pe 16 Noiembrie 2008 19:19
Am citit cu drag majoritatea mesajelor voastre si m-am intristat putin pentru fiecare dintre voi. S-au strans aici suficiente drame incat orice femeie care le citeste devine cu singuranta mult mai precauta cand intra intr-o relatie! Si asta, pentru ca cele mai multe dintre povesti au un vinovat, un criminal, un barbat care a lovit, a rupt, si-a urmarit interesul sau pur si simplu nu a stiut sa-si apere iubirea. Am trecut si eu prin despartiri - si toate au fost dureroase. Pentru ca involuntar, cand esti obligat sa renunti la cineva , trebuie sa iti reorganizezi lumea interioara, sa iti pierzi o parte din identitate , intr-un cuvant, sa te reinventezi. Este trist, nu este usor, dar ne poate duce pe un drum linistit. In despartirea depre care va voi vorbi nu au existat vinovati,ci doar nenoroc, mult nenoroc. L-am cunoascut pe Florin in prima zi de liceu, si mi s-a parut ca ne-am potrivi. Cata dreptate am avut! Nu era nici frumos, nici deosebit de inteligent sau talentat, nici foarte avut. Dar era intre noi o legatura atat de simpla si puternica incat era limpede pentru toata lumea ca suntem meniti sa fim impreuna. Ajunseseram la un echilibru in care fiecare avea spatiul lui personal si era liber sa aleaga. Parintii nostri nu pareau sa fie impotriva noastra, desi ai mei in special nu au fost niciodata prea entuziastmati. Intotdeauna am invatat bine, si mai ales in timpul liceului, atunci cand l-am avut aproape. Cu toate ca el nu excela in nimic, ma sustinea mereu.Profitand de faptul ca tata avea o sora in Franta, parintii mi-au propus sa-mi petrec acolo vacanta de vara dintr-a 11a. Fara Florin? Mi se parea inacceptabil. Mi-au explicat ca nu puteau sa o complice prea mult pe matusa si ca nu e vorba decat de o luna. Dorindu-mi foarte mult sa plec, am zis ca dragostea noastra este suficient de puternica, si intr-adevar, Florin m-a asteptat. Dar de cum m-am intors, mama a inceput sa faca presiuni asupra mea sa-mi continui studiile acolo. Ma asigura ca financiar nu este nicio problema, ca sunt binevenita si ca nimic nu ma mai tine aici. Nu aveau nimic importiva cu Florin, dar credeau ca nu el trebuie sa reprezinte prioritatea mea. Astfel, in clasa a XII-a, relatia noastra a inceput sa se raceasca. Florin era irascibil, i se parea ca parintii mei vor sa ne desparta, nu mai invata deloc, mergea tot mai des cu prietenii lui si se imbata - dandu-i mamei motive sa fie mai incisiva. Mie nu-mi arata decat ca ma iubeste si ca o despartire ar fi fost dezastruoasa pentru amandoi. Parintii mei au fost nevoiti sa accepte situatia, si s-au multumit cu ideea ca voi pleca atunci cand voi fi pregatita,din toate punctele de vedere. Au insitat totusi sa-mi vizitez matusa in toate vacantele, sperand totusi ca ma voi razgandi mai repede. Dupa ce am terminat bacalaureatul si am fost la mare cu Florin , am plecat din nou pentru o luna in Franta.Matusa mea fiind mai intelegatoare, mi-a propus sa-l chem si pe el acolo pentru cateva zile, nerabdatoare sa-l cunoasca. Florin a acceptat, s-a suit in masina, si a pornit spre mine... Nu a ajuns niciodata, si nici nu s-a intors acasa... Un groaznic accident pe autostrada ne-a despartit pentru totdeauna. Este greu de descris prin ce am trecut atunci, si nu este nici relevant. Este destula durere pe aceste pagini incat sa mai adaug...Ii invinuiam pe toti, desi nu era vina nimanui. Parintii lui ma acuzau pe mine...M-am intors in tara sa-l conduc pe ultimul drum si ai lui nu m-au lasat sa-l vad... Era atata sufeinta in noi toti incat nu mai eram oameni. N-am mai plecat de atunci niciodata din tara.Este ca un fel de frica de avion, un rau de mare. Acum merg la facultate si incerc sa ma comport ca un om normal. Ies in oras, am prieteni si imi vizitez parintii... Dar sunt rece si cumpatata. Nu am sentimente pentru nimeni - caut doar liniste. Nu sper sa gasesc o mare iubire - ci doar un om cu care sa ma inteleg cat de cat bine... si sa mergem pe acelasi drum...
silvia_ Postat pe 16 Noiembrie 2008 19:34
nu stiu de ce am impresia dar cred ca la mine o sa aiba in curand cea mai urata despartire din viata mea....tineti-mi pumnii...sad
lady_fox_86 Postat pe 16 Noiembrie 2008 19:52
Decembrie! Cu cateva zile inainte de Craciun plecam, plecam de tot, sau aproape de tot. Ma straduiam sa tin capul sus dar ma clatinam. Terminasem de incheiat situatia copiilor de la scoala in ziua aceea, mi se daduse scrisoarea de recomandare pentru scoala din strainatate unde urma sa merg, in intarziere cu toate eram si , pana in seara urma sa ajung in alt oras, la taticu de unde de adevaratelea plecam. Muncisem pe branci o viata, cladisem un imperiu care se prabusea, aveam doua sanse: ori muream, ori plecam sa nu mai vad nimic, nici nu mai conta unde, pentru mine era important sa fie oriunde numa sub pamant sa nu fie! Cateva plase cu haine,un biblioraft ticsit cu diplome, proiecte, si tot ce insemna cariera mea, un training pe mine, o haina de iarna matlasata, haina de piele a mamicii mele� toate indesate intr un Matiz al vecinii de la 2, fosta mea eleva, ce m a dus de acolo, o rugaciune spusa in gand si� usa prietenii mele cele dragi de vis a vis de mine era in fata� Cum sa plec fara sa bat la usa sa mi iau la revedere, am stat impreuna acolo 22 de ani, ne am dat gradele impreuna, ne am bucurat impreuna, am plans impreuna, si acum sa nu i zic nimic? Am sunat la usa, am batut la usa, si Sandu, sotul ei si colegul meu de scoala a deschis usa. Am intrebat unde e Mariana iar el , printre usa mi a raspuns � Mariana doarme!� iar usa s a inchis!...Mi au curs lacrimile toata seara si nu imi venea sa cred� Dupa aproape un an, aseara si a pus fata sa vb cu mine pe net si sa ma intrebe cand vin acasa. I am spus ca eu nu mai am de asta, si atat! Nu am putut sa i spun ca pentru mine ACASA e un loc in pustiu la propriu pentru care platesc chirie la musulmani si ca ma rog in fiecare zi la Domnul cel Sfant sa aiba mila de mine si sa nu ma lase sa mor printre nisipuri. Nu am putut sa o intreb de ce nu a iesit macar pana la usa san e luam ramas bun! Ceea ce stiu insa , e ca acolo nu o sa ma intorc niciodata!
valibilic Postat pe 16 Noiembrie 2008 19:59
O despartire lasa mereu urme in inima noastra. Fiecare despartire e la fel de dureroasa si necesita timp pentru a putea trece mai departe. Si totusi cateodata nu poti trece mai departe oricat ai incerca. Aveam 17 ani o varsta la care crezi ca totul e posibil ca basmele nu sunt numai in imaginatia ta. M-am indragpstit de cineva care la inceput mi se parea total nepotrivit si totusi dupa cateva ore de discutii mi-am dat seama cat de multe avem in comun. Primele luni au fost perfecte, ne completam unul pe celalalt.Dupa un timp a trebuit sa plec din tara pentru cateva saptamani inconjurata de prieteni si de straini de aceeasi varsta. Ma gandeam la el in fiecare zi stiam ca il iubesc si totusi l-am inselat. Cum m-am intors i-am spus, il iubeam la fel de mult, am pus scaparile mele pe seama euforiei de a fi plecata. Dupa cateva luni in care nu am vorbit ne-am impacat si totusi nu a mai fost la fel. Totul s-a schimbat, eu incercam sa nu-l supar cu nimic pentru ca stiam ca eu am gresit si atunci m-am pierdut pe mine. Pana la urma ne-am depsartit.Au trecut 4 ani si inca ma gandesc la el ca la singurul barbat pe care il iubesc. Am avut relatii dupa aceea dar nici una nu a fost la fel de frumoasa si totul pentru ca in mintea mea am ramas acolo. Cea mai urata despartire este atunci cand iti dai seama ca nu poti repara niciodata ce ai stricat si ca se poate sa pierzi oricand ce te-ar face fericita.
do_mi_cr1986 Postat pe 16 Noiembrie 2008 20:01
chiar azi m-am despartit de prieten ne-am despartit foarte urat prin reprosuri si injuraturi i-am spus k mi-am umplut timpul cu el altceva nu stiu ce sa mai zic:((
roxidia Postat pe 16 Noiembrie 2008 20:18
Tropaiala rapida si monotona, m-am speriat la inceput credeam ca muzica a luat-o razna din motive necunoscute, dupa cum se intampla cu toate de altfel. M-am uitat spre dreptunghiul vertical si lung de unde venea lumina rosiatica. Am luat un servetel si ti-am sters broboanele de sudoare de la baza buzei sub nasul pe care il ridici de fiecare data cand tragi un fum din tigara, arati ca un personaj preferat din desenele animate la care �dadeam� din cand in cand � sa ne amuzam. Ma mai uit cu drag la mainile tale de pianist, cu degete atat de perfect lungi si drepte cu unghiile aliniate de parca in secret esti o manichiurista experimentata. Inca ma intreb ce caut aici, cu tine, cand afara ploua cu galeata si un pericol groaznic de cunoscut ma asteapta in scara intunecata langa liftul de care mi-a fost mereu frica. Sa ajung la tine a fost intotdeauna un exercitiu de vointa si infrangere a unei frici imense. Nu am stiut pana acum de ce atata frica, acum am inteles. Nu ma lasi sa plec si ma intampini cu melodia mea preferata; ma lasi sa iti gatesc, desi nu am talent deosebit � stii ca o fac cu drag. Nu am stiut niciodata cum sa iti spun, fara sa fac un joc de cuvinte istet sa te conving ca am dreptul sa stau langa tine, nu pe tine incercam sa te pacalesc. Ma uit prin casa goala si imi dau seama ca mi-e rece; am stat asa cateva ore; am pierdut o notiune si nici nu mai tin minte care e aceasta, a timpului sau a spatiului, mai degraba a anotimpului. E mai mult decat toamna si e mai mult decat frig aici fara tine. Goala e un cuvant bun, la feminin mi se potriveste, desi tu spuneai ca orice mi se potriveste. Dispari usor ca primul fulg pe soseaua goala. Cred ca e 1, dar nu am siguranta timpului. M-ai invatat sa imi pun fularul asa cum si-l pun domnisoarele si m-ai dezvatat pentru moment de ghete si bocanci in favoarea unor cizme de piele. Ah ce piele aveai! Fina, cu tenta usor cafenie, brunet si ochi albastri; ma luai peste picior si imi puneai Ploaia despre ochi caprui. Te-ai dus intr-un tinut de nisipuri, unde vara e plin de lume felurita, unde te poti pierde iarna in briza taioasa. Nu ti-a placut marea niciodata, te-a convins ca marea e mai potrivita si se asorteaza mai bine cu ochii albastrii decat stancile pe care am urcat. Cu cat am urcat mai mult cu atat ne-am prabusit mai repede. Am cazut, dar eram singura in putul secat de apa si de vreme cu o sete groaznica. Mi-e rusine sa te dau lumii in felul acesta.
pufis Postat pe 16 Noiembrie 2008 20:35
Cea mai urata despartire......ce ziceti de cea mai urata despartire de persoana cu care inca esti intr-o relatie? Sa va povestesc putin cum de am ajuns asa. In 2007 inainte de Craciun am terminat o relatie de 5 ani jumatate doar pentru simplul fapt ca eram la facultate in alt oras si el nu a inteles de ce "l-am parasit".Mi-am pierdut echilibrul in viata, nu mai stiam ce e cu mine si mai aveam si niste probleme cu acneea cand l-am intalnit pe EL.S-a asezat langa mine in autocar in drum spre casa, casa din care am plecat pentru a invata si a-mi face un viitor.Am vorbit vrute si nevrute, timpul parca a stat in loc. In fine toate au venit de la sine.M-a acceptata asa cum sunt.Credeam ca e perfect, ca merit si eu atentie si pe cineva care sa fie doar al meu.Doar ca realitatea e cu totul alta.Eu sunt convenabila, fosta e iubirea lui.Ma doare caci nu imi greseste cu nimic, nu vorbeste urat, imi da atentia necesara, sau mai bine zis de cea care cred eu ca am nevoie, dar cand aude de ea i se lumineaza chipul, ii tremura genunchii.La mine nu se uita asa si ma intristeaza ca nici nu vrea sa recunoasca ca inca mai tine la ea, iar eu nu am curajul sa ii spun ca s-a terminat caci il iubesc.Daca mi-ar spune el cred ca as mai fericita caci nu vreau decat sa ii fie bine chiar daca asta inseamna sa sacrific eu sentimentele ce le am pentru el.
lolypop Postat pe 16 Noiembrie 2008 20:36
Dpa 9 ani de relatie in concubinaj in sfarsit fat frumos m-a luat de nevasta!!!!!La biserica cum mi-am dorit mereu sa nu mai traiesc in pacat....El ce s-a gandit sa intre o ultima data pe net...si si-a dat intalnire cu una obligatoriu mai urata,care avea deja un copil cu altul...intr-o zi vine acasa si vorbeam ca doi oameni abia casatoriti despre cum o sa imbatranim impreuna despre copilul nostru nenascut pe care sotul meu il numea Rares...despre nepoto la masa de craciun..Ce ziceti a doua zi el pleca cu amanta in "delegatie"..S-a intors ..eram casatoriti de 6 saptamani...M-a imbarligat ca ar trebui sa luam o pauza...ca afacut un atac de panica cand s-a vazut insurat...ca cica a gresit cand s-a insurat cu mine dupa noua ani...cica m-a luat de nevasta pt ca meritam... Ma rog m-a dat afara din casa pe care o cumparasem impreuna in cei noua ani...Mi-a zis scurt si fara alte simptome anterioare ca o iubeste pe noua achizitie...verde!Divort...spune ca n-are nici un motiv concret ca lui i-a fost bine cu mine...a fost chiar fericit da s- a plictisit..i-am zis SCUMP DOMNE !SCUMP!STEFANACHED@YAHOO.COM
tudorachedorina Postat pe 16 Noiembrie 2008 22:05
2 ani frumosi ; zi de zi impreuna ; totul era perfect ; il iubeam ; ma iubea ; dar nu putem fii impreuna ; suntem din lumi diferite ....
timeaa Postat pe 16 Noiembrie 2008 22:12
De la: ella_dark, la data 2008-11-10 22:59:22Cea mai urata despartire...a fost in urma cu 3 ani..eram intr-o relatie de 2 ani,ne iubeam,era totul ok..pana intr-o zi,cand mi-a spus ca pleaca pentru cateva zile la varul sau,intr-o alta localitate,si s-a intors fara viatza,intre 4 scanduri..cred ca asta e cea mai urata despartire..atunci cand crezi ca ai totul,ca ai gasit in sfarsit printul vietii tale,la care orice fata viseaza,si te trezesti din senin ca viata cruda si soarta deasemeni,nemiloasa,va desparte pe vecie..nu pot reproduce in cuvinte durerea si fustrarea care te macina pe interior..pot doar sa precizez ca in asemenea momente,nu-ti ramane decat sa te resemnezi neputincioasa,in fata destinului crud si neiertator...
ella_dark Postat pe 16 Noiembrie 2008 22:13

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
Castiga pantofi de 1000 lei!	1866	De la: concursKudika 2 August 2010 15:37
Castiga unul dintre cele 3 premii New Look !	264	De la: concursKudika 7 Octombrie 2011 17:16
Concurs: Castiga una dintre cele 7 biciclete oferite de Brillance	731	De la: concursKudika 27 Noiembrie 2009 17:53

Concurs: Castiga un roman cu autograf de Paulo Coelho!	678	De la: concursKudika 24 Februarie 2012 21:18
Castiga o pereche de ghetute oferita de Papucei.ro!	556	De la: kudika499505 18 Ianuarie 2012 23:49