ce sentiment urat, simt ca m-am injosit asa de tare

De la: battleofwits, la data 2011-03-19 12:43:18

De la: dark_eye, la data 2011-03-19 12:36:40

De la: battleofwits, la data 2011-03-19 09:45:18

De la: kudika175428, la data 2011-03-19 09:39:00... nici o femeie nu merita sa fielovita ...

hmmmm......miroase a misogin?

miroase?


deschide geamul

De la: crysis, la data 2011-03-19 08:00:34

De la: kudika376625, la data 2011-03-15 16:06:01Buna ziua,

cred ca am mare nevoie de ajutor, pentru simt ca nu pot sa fac fata, sa-mi mai continui viata. De mai mult de o saptamana nu pot sa dorm, nu pot sa mananc, nu pot sa ma opresc din plans si din tremurat decat cu calmante, nu am mai putut merge cateva zile la serviciu si nici la cursuri.
Am locuit 1 an de zile cu un om pentru care mizam totul, mi-am pus tot sufletul pe tava si eram sigura ca si el ma iubeste. Imi spunea ca ar face orice ca sa fiu fericita, ca ma va sprijini in orice situatie, ca este alaturi de mine pentru ca ma iubeste foarte mult.
Am ajuns sa locuim impreuna foarte repede, printr-o conjunctura. El avea 21 de ani, nu este din bucuresti, statea in camin, dar pentru ca repetase anul la facultate (politehnica-lb germana) nu mai avea dreptul. Oricum statea mai mult pe la mine, asa ca am decis sa ne mutam impreuna, el spunea ca ar sta oriunde numai sa fie cu mine.
Este un om foarte ambitios si are teluri inalte, si-a dorit sa demonstreze (mai ales tatalui lui) ca poate sa obtina un job de top fara facultate, si ca va face o facultate usoara, doar pt diploma. A obtinut initial un job cu salariul pe care si l-a dorit, era extraordinar de incantat. Dupa 6 luni nu i-a mai placut, vroia mai mult. A facut tot posibilul, s-a prezentat impecabil si a fost acceptat de o companie americana de top cu un salariu de aproape 1000 euro + multe alte beneficii. S-a schimbat foarte mult, a inceput sa.."se respecte", mergea la patru ace la serviciu (desi colegii lui se imbracau obisnuit), mergea doar cu masina ca sa nu se sifoneze(desi fara masina facea mai putin din timpul parcurs cu masina), era mult mai indiferent si mi-a demonstrat in multe randuri egoism. Devenise stresat ca nu stie nimic si trebuie sa invete mii de pagini ca sa se mentina acolo unde a ajuns. Se enerva si se supara foarte tare daca ii spuneam ca este dezordonat, apoi ma obliga sa-mi cer scuze pe tonul pe care si-l dorea, ma acuza ca mereu provoc certuri. Eu veneam obosita tarziu acasa, pe la 10 seara, dupa serviciu si cursuri la masterat, poate nu m-am dedicat lui asa cum s-ar fi asteptat, mi-a reprosat de cateva ori ca ne-am racit. O data m-a plesnit si ne-am certat atat de violent incat l-am dat afara, dar a inceput sa planga, apoi am inceput si eu si am ajuns sa ma rog de el sa nu plece. Nu-mi imaginam casa, viata fara prezenta lui, fara el. M-a amenintat de cateva ori ca va pleca fara sa stiu, fara sa-mi spuna.
Apoi, in urma unei altercatii, cand m-a injurat si m-am suparat pentru ca ma obliga sa fac ceva ce chiar nu vroiam, a spus ca s-a saturat de certuri si ca nu ma mai iubeste. Dupa ce am adormit s-a strans toate lucrurile, iar la 4 dimineata a plecat fara sa lase nimic in urma. Cam m-am trezit am fost socata si asa am ramas.
Omul care imi spunea ca am iubeste mi-a spus acum sa nu-mi mai fac nicio speranta, ca vrea sa stea singur, ca are nevoie de timp pentru el, ca nu mai simte nimic pentru mine, ca asa este el cand se supara tare si ca o sa-mi treaca, pentru ca si lui i-a trecut cand a fost parasit (de o alta), ca e normal ca eu sa sufar, pt ca el a fost cel care a plecat. Nu vrea sa stie nici macar daca mi-e bine, ce fac, pur si simplu nu-i mai pasa, mi-a interzis sa-l mai caut, il enervez.
Nu stiu ce sa fac pentru a putea trece peste lucrul asta...sunt devastata si nu-mi vine sa cred. Mi se face dor de el, nu-l recunosc...l-am implorat sa mai acorde o sansa...nu exista, nu mai vrea. Iar eu chiar il iubeam.
Oare imi voi mai reveni dupa asta? Ma simt parasita, umilita, neiubita, neapreciata, iar el chiar nu da 2 bani. Si-a inchiriat un apartament unde si-a dorit, platit de companie, este foarte bine, imi merge excelent...eu nu mai exist, iubita lui pe care o iubea nespus.

Cand iubesti,sentimentul de injosire nu exista ptr ca nu comensurezi(nu aiavut timp sa pui in balanta) inca starea de umilire la care este supusa prestanta si demnitatea ta ! El spre deosebire de tine are "sufletul mai tabacit" dupa o experienta identica prin care ai trecut tu acum si a avut taria si puterea sa se desparta mult mai usor si cu mai putine REMUSCARI decat le ai tu in acest moment ! Daca ai fi fost si tu incercata prin astfel de experienta, la prima palma primita ( chiar si-njoaca ! ) ai fi avut taria sa-ti pui" piciorul in prag" si sa poti sa-i spui :" pa, puiu, du-te cu D-zeu si du-te si palmuieste pe cine vrei tu , dar nu pe mine ..AFARAAAA..." ! Asa ca ,d-ra draga...facerea de bine ,luandu-l in spatiu si greseala de-al fi implorat sa-ti mai acorde o sansa cu dreptatea de partea ta , a dovedit clar SLABICIUNEA si LIPSA TA DE DEMNITATE ! ...

De la: kudika376625, la data 2011-03-15 16:06:01Buna ziua,

cred ca am mare nevoie de ajutor, pentru simt ca nu pot sa fac fata, sa-mi mai continui viata. De mai mult de o saptamana nu pot sa dorm, nu pot sa mananc, nu pot sa ma opresc din plans si din tremurat decat cu calmante, nu am mai putut merge cateva zile la serviciu si nici la cursuri.
Am locuit 1 an de zile cu un om pentru care mizam totul, mi-am pus tot sufletul pe tava si eram sigura ca si el ma iubeste. Imi spunea ca ar face orice ca sa fiu fericita, ca ma va sprijini in orice situatie, ca este alaturi de mine pentru ca ma iubeste foarte mult.
Am ajuns sa locuim impreuna foarte repede, printr-o conjunctura. El avea 21 de ani, nu este din bucuresti, statea in camin, dar pentru ca repetase anul la facultate (politehnica-lb germana) nu mai avea dreptul. Oricum statea mai mult pe la mine, asa ca am decis sa ne mutam impreuna, el spunea ca ar sta oriunde numai sa fie cu mine.
Este un om foarte ambitios si are teluri inalte, si-a dorit sa demonstreze (mai ales tatalui lui) ca poate sa obtina un job de top fara facultate, si ca va face o facultate usoara, doar pt diploma. A obtinut initial un job cu salariul pe care si l-a dorit, era extraordinar de incantat. Dupa 6 luni nu i-a mai placut, vroia mai mult. A facut tot posibilul, s-a prezentat impecabil si a fost acceptat de o companie americana de top cu un salariu de aproape 1000 euro + multe alte beneficii. S-a schimbat foarte mult, a inceput sa.."se respecte", mergea la patru ace la serviciu (desi colegii lui se imbracau obisnuit), mergea doar cu masina ca sa nu se sifoneze(desi fara masina facea mai putin din timpul parcurs cu masina), era mult mai indiferent si mi-a demonstrat in multe randuri egoism. Devenise stresat ca nu stie nimic si trebuie sa invete mii de pagini ca sa se mentina acolo unde a ajuns. Se enerva si se supara foarte tare daca ii spuneam ca este dezordonat, apoi ma obliga sa-mi cer scuze pe tonul pe care si-l dorea, ma acuza ca mereu provoc certuri. Eu veneam obosita tarziu acasa, pe la 10 seara, dupa serviciu si cursuri la masterat, poate nu m-am dedicat lui asa cum s-ar fi asteptat, mi-a reprosat de cateva ori ca ne-am racit. O data m-a plesnit si ne-am certat atat de violent incat l-am dat afara, dar a inceput sa planga, apoi am inceput si eu si am ajuns sa ma rog de el sa nu plece. Nu-mi imaginam casa, viata fara prezenta lui, fara el. M-a amenintat de cateva ori ca va pleca fara sa stiu, fara sa-mi spuna.
Apoi, in urma unei altercatii, cand m-a injurat si m-am suparat pentru ca ma obliga sa fac ceva ce chiar nu vroiam, a spus ca s-a saturat de certuri si ca nu ma mai iubeste. Dupa ce am adormit s-a strans toate lucrurile, iar la 4 dimineata a plecat fara sa lase nimic in urma. Cam m-am trezit am fost socata si asa am ramas.
Omul care imi spunea ca am iubeste mi-a spus acum sa nu-mi mai fac nicio speranta, ca vrea sa stea singur, ca are nevoie de timp pentru el, ca nu mai simte nimic pentru mine, ca asa este el cand se supara tare si ca o sa-mi treaca, pentru ca si lui i-a trecut cand a fost parasit (de o alta), ca e normal ca eu sa sufar, pt ca el a fost cel care a plecat. Nu vrea sa stie nici macar daca mi-e bine, ce fac, pur si simplu nu-i mai pasa, mi-a interzis sa-l mai caut, il enervez.
Nu stiu ce sa fac pentru a putea trece peste lucrul asta...sunt devastata si nu-mi vine sa cred. Mi se face dor de el, nu-l recunosc...l-am implorat sa mai acorde o sansa...nu exista, nu mai vrea. Iar eu chiar il iubeam.
Oare imi voi mai reveni dupa asta? Ma simt parasita, umilita, neiubita, neapreciata, iar el chiar nu da 2 bani. Si-a inchiriat un apartament unde si-a dorit, platit de companie, este foarte bine, imi merge excelent...eu nu mai exist, iubita lui pe care o iubea nespus.