Setari Cookie-uri

ce sentiment urat, simt ca m-am injosit asa de tare

Nu mai suferi pentru cine nu merita, chiar nu are rost sa te distrugi pentru un om de nimic care nu-si vede decat interesul lui si nu ii pasa de ceilalti. Ai sa vezi ca vei depasi momentul, si vei gasi pe cineva care sa te merite. Ca sa depasesti mai usor, incearca sa te ocupi si de tine, pune-te pe tine pe primul loc nu pe el, mergi la coafor, fa o schimbare de look, cumpara-ti ceva frumos, incearca sa vezi lucrurile si altfel, cum crezi ca ar fi fost viata ta langa un asemenea om. Iti spun eu daca tu nu stii. Ai fi ajuns buna doar sa-i speli lucrurile, sa i le calci, sa faci piata, curatenie si sa stai la dispozitia lui tot timpul. Ai fi avut parte doar de umilinte si de alte palme. Cine da o data mai da si alta data, sa stii. Cu o palma incepe, si dupa aia mai urmeaza si altele.Nimeni nu are dreptul sa umileasca pe nimeni, gandeste-te ca tot raul e spre bine, ce ai fi facut langa un asemenea om? Iubirea asta de la inceput trece, dar ramane altfel de iubire, mai profunda, ramane respectul intre parteneri, ajutorul reciproc, sprijinul neconditionat, conteaza ca cel langa care iti petreci viata sa nu te considere inferioara lui, ci sa fii prietena lui, sotia lui, iubita lui,etc. El deja te desconsidera, te umilea, iti vorbea urat, un asemenea om nu merita nici o lacrima, nici o suferinta din partea ta. Mergi inainte dar cu fruntea sus, si respecta-te pe tine in primul rand.
kudika329854
Postat pe 20 Martie 2011 13:09
imi pare rau pt tine....dar capu sus o sa treci peste..iesi distreazate...toti barbati sunt la fel...te folosesc si pe urma te arunca:((...dar noi suntem femei si induram multe...fi puternica...stiu ca in aceste momente nu te ajuta forte mult cuvintele mele dar fi puternica si dai de inteles ca si pentru tine sa terminat...si ca nu iti mia pasa:(!!!!si eu am stat 3 ani cu un tip(am locuit impreuna),si eram sigura ca el ma insala...dar el nu a recunoscut...asa ca l-am parasit pentru altu....si acum se roga de mine ca si de dumnezeu...iti doresc din toata inima sa tereci peste...fi cu capul sus si arata-i ca femiile sunt mult mai rele decat barabti:*:*:*:*:*
kudika073211
Postat pe 20 Martie 2011 13:13
asa a fost de cind l-a fatat mama lui.ar trebui sa stergi cu buretele(stiu ca e greu)acea perioada din viata ta.sint persoane care calca peste cadavre ca sa ajunga sa isi relizeze telurile,doar ca unii dintre noi sintem prea indragostiti ca sa vedem meschinaria lor.cred ca ar trebui sa procedezi asa si sa zici mersi ca nu ai ajuns sa oficializezi relatia,ca atunci ai fi ajuns sa mai bati si usile tribunalelor.in rest numai de bine si ai grija de tine(deschide larg ochii ca sa stii cui iti daruiesti INIMA)
gigi_gigi200766
Postat pe 20 Martie 2011 13:31
Fata, mi-a povestit bunica de un preot pe care l-a cunoscut ca acesta ii zicea mereu nevestei lui "nu ai incredere in mine, iubito, caci eu sunt doar un om ,iar oamenii nu au sufletul pur.Pune-ti credinta in Dumnezeu, caci eu s-ar putea sa te dezamagesc , chiar si fara sa imi dau seama ,in asa fel incat sa nu mai pot remedia". Faptul ca un preot, care reprezinta bunatatea si devotamentul,iubirea si nu superficialitatea mai ales ca daca un preot se desparte de nevasta isi pierde si slujba, deci pare de neconceput despartirea isi sfatuia sotia sa nu se increada in el, iar baietii de pe toate drumurile vorbesc de iubirea lor extraordinara, nemaintalnita, ca sunt oameni de baza, mi se pare enervant.Unii poate sunt sinceri, dar ei nu constientizeaza faptul ca sunt oameni iar iubirea pentru care lupti(sau te faci ca lupti) o poti piere daca nu o ingrijesti ca o floare.Atata aroganta in baietii astia care d-abea au invatat si ei o norma morala, care se gandesc cum sa fie mai buni la suflet odata la nspemii de ani ar trebui sa iti ofere o idee ca mey aca nici un preot nbu e de incredere, d0apai ei? Oricum iubrea vine cu un pret iar tu ti l-ai asumat cu buna stiinta inainte de a intra in relatie, stiind ca poate cu timpul lucrurile vor inceta sa mai fie frumoase , iar Fat -frumos sa se transformein balaur. Acum ai aflat ca riscul a fost mult mai mare in relatia voastra si raul s-a intamplat...Dar sunt atatia barbati care doresc intai sa fie buni la suflet si generosi ,iar apoi sa vorbeasca de iubire,astfel incat iubiea lor sa fie pura si nu infestata de egoism sau sentimente negative. Sunt extraordinar de fericita ca iubitul meu este in felul acesta , spre exemplu, mereu el este cel care lasa de la el, iar cuvintele lui nu sunt vorbe goale, dar noi suntem doar de 1 an si 10 luni..mai e timp ca ceva rau sa se intample..Dar stiu ca nimeni si absoult nimeni nu ma intelege atat de bine ca el si nimeninu ma respecta asa cum o face el..poate nici asta nu e iubire, dar iubirea porneste din multe motive...Baiatul tau mi se pare ca te iubea deoarece alaturi de tine avea siguranta zilei de maine, in momentul in care aceasta siguranta si-o putea oferi singur, tu erai mai mult un impediment in procesul lui de maturizare, si din pacate mi se pare ca tu ai fost mai mult o mama pentru el, decat o iubita, iar cand copilul creste, acesta pleaca de acasa sa isi caute o iubita pe "masura" lui. Asa ca gandeste-te ca un rol ai avut si tu dar nu te mai plange ca ai oferit atata, cineva in viitor va aprecia cat de mult poti oferi intr-o relatie si te va iubi pentru asta, dar alege-ti un baiat deja matur, nu un copil..cineva care stie ca mai presus de autorealizare este implinirea spirituala , iubirea.
kudika049852
Postat pe 20 Martie 2011 13:32
Sa ridici capul sus, viata merge inainte, o sa simti asta cand veu intalni pe cineva care te merita cu adevarat, Mult noroc in viata !!!
annnelore
Postat pe 20 Martie 2011 14:04
ff tare :)) cred ca kudika a respectat ordinea expusa ... a invatat prima data sexul ..si inca a ramas acolo..pana la lectia despre scris corect mai are :)))
kudika227216
Postat pe 20 Martie 2011 14:07
Cel mai bine draga mea este sa fii indiferenta!Nu il mai cauta ,nu mai cere o noua speranta in relatie!Daca te-a iubit cat a zis in trecut te va cauta el si va cauta sa se impace cu tine!I-a o pauza ,ai mai multa grija de tine, gaseste ti o ocupatie si elibereazati mintea de orice gand legat de el!Esti tanara ai toata viata inainte vei gasi ceva mai bun ,daca el nu a stiut sa aprecieze ce are langa el e pierderea lui !
O zi buna!
kudika057981
Postat pe 20 Martie 2011 14:25
E foarte aiurea sa iubesti si sa nu fi iubit....dar ce sa faci???..C'est la vie...! Poate ar trebui sa devi mai pragmatica...
joy_18
Postat pe 20 Martie 2011 14:31
Hmmm..cateodata mai bine mai tarziu decat niciodata....Parerea mea e ca tipul nu prea te-a iubit sau nu asa mult cum spunea ..si cand si-a vazut'sacii-n caruta" si-a luat talpasita...Incearca sa treci peste ..gandeste-te la viitorul tau..si eu trec printr-o pasa proasta(sotul meu este plecat in strainatate)insa incerc sa imi umplu timpul cu diferite activitati,sa nu ma mai gandesc la dorul de el.si desi stiu ca la tine este o durere mai mare..sunt in asentimentul tau!:*
lilianne
Postat pe 20 Martie 2011 15:31
De la: kudika353252, la data 2011-03-19 07:47:19eu trec printro situatie similara numai ca eu am descoperit cu adevarat cine este omul de langa mine dupa 6 ani .in vara am facut nunta si acum am aflat ca ma inseala pe toate partile. ma implora sa-i mai dau o sansa dar e timpul sa trec mai departe pt copilul meu care nu trebuie sa asiste la atatea circuri.ITI VA FI MULT MAI BINE FARA EL.VEI REUSI IN VIATA DACA ITI DORESTI CU ADEVARAT.IUBIREA E TRECATOARE
bravo tie ....noroc si bafta pe mai departe
kudika340618
Postat pe 20 Martie 2011 15:53
nu te mai intrista esti tanara si ai sa regreti mai tarziu ca nu ti-ai trait viata , deci incearca sa te ocupi de TINE se spune ca pentru cel care te iubeste cu adevarat nu te va face sa suferi...i-o ca pe o aventura si dimpotriva asculta de la mine ca am trecut la fel printr-o situatie asemanatoare si acum cand ma gandesc cat am suferit si cat timp ama pierdut ...pana m-a certat bine o prietena si mi-am deschis ochii ....nu iti mai plange de mila ce ti s-a intamplat ...nu e nimic ....nu pierde timpul in a regreta dupa cineva care nu merita ...du-te la un dans de societate ...traieste clipa ...du-te la spectacole ...trebuie sa iti impui ca acest individ nu mai exista ....impuneti si te ocupi de tine ...fi optimista si lasa si medicamentele ....CURAJ ....e atat de simplu ..in comparatie cu grijile celor care sufera pentru motive serioase ...e mai rau cand stii ca te iubeste cu adevarat si moare intr-un accident de masina sau dintr-o boala decat ca ...iubesti o persoana si suferi pentru cineva care nu te iubsete si cu ii pasa .....exista o multime de baieti ...si viata ta e unica asa ca nu mai pierde timpul .... ca daca iti mai plangi de mila si daca il mai cauti asta inseamna injosire ....da-l naibii....zambeste si ..o primavara in suflete mereu....
kudika177464
Postat pe 20 Martie 2011 16:12
Daca iubesti pe cineva,lasa-l sa plece..daca se intoarce,el este al tau..Daca nu se mai intoarce...nu a fost niciodata...
kudika363803
Postat pe 20 Martie 2011 16:42
Buna!Am trecut printr-o situatie asemanatoare,si mai mult decat atat am si ramas singura intr-o tara straina fara bani sa ma intorc acasa,m-am intalnit cu verisoara mea dupa 10 ani care mi-a dat bani sa vin acasa,E cumplit ai impresia ca s-a rupt pamantul de sub picioarele tale,stiu cum e sa nu dormi sa plangi intr-una si pur si simplu sa simti ca o iei razana,dar gandestete bine ca mai bine mai devreme decat mai tarziu,noi aveam planificata nunta si ne gandeam la copii.Acum ai posbilitatea sa o iei de la inceput alaturi de o persoana minunata pe care o vei cunoaste in viitor,nu vreau sa te mint si sa iti zic ca va fii usor dar poti sa treci peste asta,tineti alaturi prietenii si familia,daca ajuta incearca sa munceti mai mult,ai posibilitatea asta,mergi la cursuri,umpleti ziua cu tot felul de activitati,pentru mine a fost mai greu pentru ca nu mai aveam job dar am reusit,au trecut 5 luni de atunci.Si inca ceva nu incerca sa iti gasesti pe cineva doar ca sa poti sa il uiti pe el,il vei ranii tu pe el de data asta.Poti sa faci asta pentru ca noi femeiile suntem puternice si plangi daca simti nevoia cat vrei tu,vorbeste despre asta ori de cate ori simti nevoia.
FII PUTERNICA :)
kudika052954
Postat pe 20 Martie 2011 16:51
Buna!Am trecut printr-o situatie asemanatoare,si mai mult decat atat am si ramas singura intr-o tara straina fara bani sa ma intorc acasa,m-am intalnit cu verisoara mea dupa 10 ani care mi-a dat bani sa vin acasa,E cumplit ai impresia ca s-a rupt pamantul de sub picioarele tale,stiu cum e sa nu dormi sa plangi intr-una si pur si simplu sa simti ca o iei razana,dar gandestete bine ca mai bine mai devreme decat mai tarziu,noi aveam planificata nunta si ne gandeam la copii.Acum ai posbilitatea sa o iei de la inceput alaturi de o persoana minunata pe care o vei cunoaste in viitor,nu vreau sa te mint si sa iti zic ca va fii usor dar poti sa treci peste asta,tineti alaturi prietenii si familia,daca ajuta incearca sa munceti mai mult,ai posibilitatea asta,mergi la cursuri,umpleti ziua cu tot felul de activitati,pentru mine a fost mai greu pentru ca nu mai aveam job dar am reusit,au trecut 5 luni de atunci.Si inca ceva nu incerca sa iti gasesti pe cineva doar ca sa poti sa il uiti pe el,il vei ranii tu pe el de data asta.Poti sa faci asta pentru ca noi femeiile suntem puternice si plangi daca simti nevoia cat vrei tu,vorbeste despre asta ori de cate ori simti nevoia.
FII PUTERNICA :)
kudika052954
Postat pe 20 Martie 2011 16:51
Nici nu ma surprinde ce ai patit cu iubitul tau. Eu am avut o relatie de 4 ani si jumatate cu un barbat si abia acum mi-a spus ca ne-am intalnit dar el nu a tinut la mine deloc , doar eu mi-am inchipuit asa ceva si multe altele Sunt socata pentru ca eu inca il iubesc si poate ca-l voi iubi toata viata Eu am auzit ca asa procedeaza barbatii cand vor sa te inlocuiasca
gogosik_2006
Postat pe 20 Martie 2011 17:19
ofofof,poor girl! chiar nu ai niciun motiv sa plangi pentru el.nu te merita si cu asta basta. e greu la inceput, asta e adevarat dar e vorba doar de timp...cu timpul,rana se va vindeca si tu cu siguranta vei p[utea gasi pe cineva sa-ti ofere iubirea pe care o meriti. cred ca e bine sa nu stai singura cea mai mare parte a tmpului pt ca vei fi ocupata doar gandindu-te la el, e bine sa iesi cu prietenii cat de mult posibil pt ca asta iti va ocupa timpul si va micsora perioada de care ai nevoie sa te vindeci. capul sus si privirea inainte!
kudika355536
Postat pe 20 Martie 2011 18:52
De la: MinukaMike, la data 2011-03-19 13:45:01Wow, groaznic, sa faci obsesie pt cineva...ambii au de suferit, logic. E un pic de imaturitate, ne nastem singuri si murim tot singuri, nu de manuta cu sotul/sotia.. Nu poti sa prinzi un partener de viata si sa-l parazitezi forever. Oamenii vin si pleaca, plus suntem schimbatori, e normal daca evoluam. Si daca nu stii ce vrei si ce te face fericit, traiesti pt altii, si daca altii pleaca, intri in panica, cu cat depinzi mai mult de cineva sau ai asteptari, cu atat dezamagirile sunt mai mari, evident. Iubirea e inaltatoare, te implineste, dependenta nu. Adica, iubeste la intensitate maxima, natura, oamenii, lasa-te surprins, ia tot ce-ti iese in cale, profita, traieste, pretuieste, dar nu lega oamenii de tine, dauneaza.. Si ar mai fi de vorbit o zi si o noapte pe subiect. In concluzie, ai primit multe sfaturi valabile, tine cont de ele, nu-ti bloca creierul pt o p....
gabriela_4all
Postat pe 20 Martie 2011 19:19
De la: gabriela_4all, la data 2011-03-20 19:19:35
De la: MinukaMike, la data 2011-03-19 13:45:01Wow, groaznic, sa faci obsesie pt cineva...ambii au de suferit, logic. E un pic de imaturitate, ne nastem singuri si murim tot singuri, nu de manuta cu sotul/sotia.. Nu poti sa prinzi un partener de viata si sa-l parazitezi forever. Oamenii vin si pleaca, plus suntem schimbatori, e normal daca evoluam. Si daca nu stii ce vrei si ce te face fericit, traiesti pt altii, si daca altii pleaca, intri in panica, cu cat depinzi mai mult de cineva sau ai asteptari, cu atat dezamagirile sunt mai mari, evident. Iubirea e inaltatoare, te implineste, dependenta nu. Adica, iubeste la intensitate maxima, natura, oamenii, lasa-te surprins, ia tot ce-ti iese in cale, profita, traieste, pretuieste, dar nu lega oamenii de tine, dauneaza.. Si ar mai fi de vorbit o zi si o noapte pe subiect. In concluzie, ai primit multe sfaturi valabile, tine cont de ele, nu-ti bloca creierul pt o p....


Este de departe, cel mai bun raspuns!!
Felicitari pentru claritate si puterea de a spune lucrurilor pe nume.
Greseala comuna este aceea de a crede ca avem nevoie de altcineva care sa ne "implineasca", alaturi de care sa ne simtim "intregi". NIMENI nu te va completa vreodata! Asta trebuie sa intelegem si sa acceptam. "Ne nastem singuri si murim singuri". De ce? Pentru ca nu avem nevoie de nimic mai mult. Suntem intregi prin nastere, nu niste incompleti care ne cautam ca bezmeticii "jumatatea"! Sunt multe "vorbe de duh" care fac apologia intregului facut din jumatati. Prostii! Trebuie sa ne dam seama ca suntem intregi, ca nu avem nevoie de nimeni care sa ne faca fericiti, ca putem sa ne facem singuri fericiti pentru ca avem in noi tot ce ne trebuie. Doar atunci cand stii sa fii fericit singur, cu tine insuti, vei putea fi fericit alaturi de altcineva. Nu trebuie doar sa ne acceptam asa cum suntem, trebuie sa ne iubim pe noi insine, asa cum suntem. Pentru ca Dumnezeu ne iubeste pe fiecare dintre noi, la fel, asa cum suntem. Daca El ma iubeste, eu de ce nu m-as iubi? Contest Creatia? Dumnezeu il iubeste si pe el, nemernicul, porcu,l ordinarul care te-a folosit si te-a aruncat. Nu-l judeca! Nu astepta "sa se intoarca roata", sa "ii arati tu, lui". Razbunarea nu va sterge durerea ta. Trebuie doar sa mergi mai departe. A fost o lectie dureroasa, dar doar o lectie. A trecut, asa cum trece ora de chimie. Ai ramas cu invatatura. Foloseste ce ai invatat pentru mai departe. Ai tot ce iti trebuie ca sa fii fericita. Iubeste-te asa cum esti, mangaie-te, lauda-te, ai incredere in tine. Daca nu vei face asta, vei atrage in continuare acelasi gen de barbati in viata ta. Daca vei continua sa te dai pe tava, gratis, ca si cum nu ai valora nimic, de ce ar fi celalalt obligat sa "plateasca" pentru ce i se ofera? De ce ar fi trebuit el sa iti vada valoarea? Greseala este a ta, nu a lui. Greseala este a ta, pentru ca inca mai crezi in basmele copilariei sau in telenovele (varianta pentru adulti a fratilor Grimm &co). Crezi ca daca esti cuminte, harnica si suferi in tacere, vei fi candva rasplatita. Gandeste-te asa: daca un barbat ti-ar fi dat tot ce i-ai dat tu nemernicului, porcului si ordinarului, fara sa ceara nimic in schimb, fara sa cracneasca, daca ti-ar cadea la picioare recunoscator pentru fiecare moment de atentie pe care i l-ai acorda, cat timp ti-ar lua sa incepi sa abuzezi de el? Si cat timp ti-ar lua pana vei incepe sa te porti cu el asa cum s-a purtat cu tine nemernicul porcul si ordinarul? Dupa cat timp l-ai parasi pentru ceva mai valoros? Fii sincera! Nu cu noi, ci cu tine. Faptul ca i-ai facut toate poftele, ca i-ai satisfacut nevoile - toate nevoile- chiar si cele pe care nu stia ca le are, arata cata valoare ii dadeai lui, tu insati. Deci, si tu iti doresti ceva care are valoare. Asa ca, vezi si tu ca nu esti atat de diferita de el. El avea valoare in ochii tai. Tu nu aveai valoare in ochii tai. Daca ai fi tinut la tine, daca ti-ar fi fost drag de tine, daca ti-ar fi placut de tine, ai fi stiu ca valorezi ceva. Si atunci ar fi vazut si el. Si nu te-ar fi aruncat. Ce ii reprosezi? Ca nu a vazut in tine ceea ce nu vezi nici tu? Ca nu a fost mai intelept decat tine? Ca nu este recunoscator pentru ce ai facut pentru el? Poate ca este. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa isi lege viata de tine in numele recunostintei. Daca asa ar merge lumea, nu am pleca niciodata de langa parinti, ci i-am "sluji" toata viata ca sa rasplatim sacrificiile pe care le-au facut pentru noi. Nemernicul, porcul si ordinarul nu a facut decat ceea ce toti facem: EVOLUAM. EVOLUEAZA SI TU!
gabriela_4all
Postat pe 20 Martie 2011 20:01
Off !!!Draga mea, trebuie sa fii puternica si sa lupti ,sa ai rabdare si sa-ti acorzi o vreme spatiu atat tie cat si lui...Nu trebuie sa te simti umilita in nici un fel,trebuie doar sa lupti si sa speri ca totul va fi bine in curand ..Fii realista si nu neglija aspectul asta ACCEPTA!!Vei vedea ca intr-o zi, te va suna el ca un disperat si totul o sa fie bine ..lasa-l in pace o vreme , chiar daca iti este un dor nebun de el, stiu ca poti!!!se va simti indignat de faptul ca tu nu-l mai implori si- i se va face dor de tine ..o sa vezi,ai rabdare!Eu am trait o poveste similara cu a ta ,si dupa o vreme s-a intors la mine ,insa din cauza suferintii pt el..m-am schimbat eu fara sa imi dau seama si nu l-am mai vrut ..daca il iubesti , ai rabdare si fii pozitiva ...n-are cum sa tina totul o vesnicie , si el este un copil..job-ul lui nu poate fi sigur ..de fapt ,nimic nu este sigur in viata :)Esti superba, gandeste-te esti minunata!!!!sunt sigura ca si el te iubeste ,doar ca este inca un copil...nu-l judeca gresit.In general, nu judeca ..este bine sa crezi in tine si in Doamne Doamne!!!!Crede in visul tau...Pop!
kimkim
Postat pe 20 Martie 2011 21:15
uite parerea mea este sa te linistesti...timpul le rezolva pe toate..si daca el este omul cu care trebuie sa fi o sa fi...am trecut prin ceva asemanator..am ajuns la psihologi etc..totul depinde doar de tine..intr-adevar este foarte greu..dar o sa treaca..tot ce ti-a spus tie baiatul asta mi-a spus si mie un baiat cand ne-am desp..si dupa ceva timp..tot el m-a cautat....asa k..ai rabdare...capu' sus
andreea_danny
Postat pe 20 Martie 2011 21:15
Cel mai important, el sa nu stie ca suferi, barbatii fug de femei plangacioase si nu mai lua medicamente. Crezi ca lui ii pasa ca tu iti distrugi sanatatea? Nu merita, crede ma. At trebui sa multumesti la Dumnezeu ca te-a scapat de el acum, ca asta se putea intampla dupa ce aveati un copil si era mult mai greu pt tine. Sunt sigura ca ai avut si tu partea ta de vina in destramarea relatiei, dar daca el te iubea cu adevarat nu te-ar fi parasit. Si daca te-a parasit acum inseamna ca oricum te parasea mai devreme sau mai tarziu. Oricum cel mai important nu mai fi trista incearca sa te imbarbatezi pt ca daca el va auzi de la cineva ce faci tu acum si in ce stare jalnica te-a adus, nu va face decat sa-i aduca satisfactie si probabil putina mila, dar nici intr-un caz nu-l va face sa fie atras de tine. Revino-ti, nu fi fraiera lui, aranjeaza te , iesi in oras, fi cu zambetul pe buze, atragatoare si misterioasa, asta o sa-l inebuneasca, chiar daca nu te va vedea el, ceva prieteni de ai lui tot te vor vedea si ii vor spune. Daca te suna da-i raspunsuri evazive, fi indiferenta, ca si cum ar fi un amic. Si mult mister. Si daca te iubeste cu adevarat si a realizat asta o sa insiste si atunci tu vei fi cea care pune conditii. Dar fi atenta pe viitor , dragostea e ca o floare, daca nu o uzi zilnic se ofileste.
cristina_hhh
Postat pe 20 Martie 2011 21:18
e clar ca nu te merita , si nici nu merita sa plangi dupa el , nu uita te rog . o femeie care-si pierde demnitatea e zero barat . Revino-ti , nu e sfarsitul lumii , iubeste-te pe tine mai intai
kudika361025
Postat pe 20 Martie 2011 21:38
De la: kudika376625, la data 2011-03-15 16:06:01
A obtinut initial un job cu salariul pe care si l-a dorit, era extraordinar de incantat. Dupa 6 luni nu i-a mai placut, vroia mai mult.
Se enerva si se supara foarte tare daca ii spuneam ca este dezordonat, apoi ma obliga sa-mi cer scuze pe tonul pe care si-l dorea, ma acuza ca mereu provoc certuri.
O data m-a plesnit si ne-am certat atat de violent incat l-am dat afara, dar a inceput sa planga, apoi am inceput si eu si am ajuns sa ma rog de el sa nu plece. quote]

Draga mea, lasa sa treaca timpul si ai sa vezi ca in momentul cand vei ajunge sa gandesti clar, o sa realizezi dintr-o data ca tu nu l-ai iubit pe acest om. Uneori suntem atat de dornici sa daruim cuiva iubirea noastra, incat ne autoamagim in astfel de realtii, exact asa cum ai facut-o si tu. Nu uita ca in fiecrae zi rasare soarele ca sa ne lumineze gandurile, lumea e mare, viata te asteapta cu nenumarate experiente noi, nu iti autolimita universul in acel personaj josnic si dupa parerea mea cu probleme psihice ( scuze daca te simti jignita). Pentru tine cea mai improtanta trebuie sa fii tu insati, gaseste in tine puterea de a redeveni tu! Intaorce-te la proria ta persoana! Nu uita de tine! Uita de el! Nu te lasa trasa in jos de negativism si de disperare.Depinde doar de tine sa iesi cat mai repede din aceasta criza emotionala. Faptul ca ai postat aici denota ca o parte din tine realizeaza ca ai gresit, ca ti-ai facut-o cu mana ta , cum se spune. Daca analizezi ceea ce ai scris, iti vei da seama ca el demult nu mai vroia sa ramana in aceasta relatie , iar tu trebuia sa ai o discutie deschisa cu el, nu sa inghiti neconditionat toate reactiile lui abuzive fata de tine. trebuie sa fii constienta de tine insati si sa intelegi ca reprezinti ceva prin tine insati, nu ai nevoie de o alta persoana pentru a te simti vie. Vei fi mult mai apreciata daca vei avea incredere int ine, daca te vei ierta pe tine, daca te vei bucura zilnic de prieteni, de soare, de flori sau de orice iti face tie placere. Nu pierde timpul plangand dupa un om blonav psihic! Mult noroc!
Clarr_isse
Postat pe 20 Martie 2011 21:55
De la: kudika376625, la data 2011-03-15 16:06:01Buna ziua,

cred ca am mare nevoie de ajutor, pentru simt ca nu pot sa fac fata, sa-mi mai continui viata. De mai mult de o saptamana nu pot sa dorm, nu pot sa mananc, nu pot sa ma opresc din plans si din tremurat decat cu calmante, nu am mai putut merge cateva zile la serviciu si nici la cursuri.
Am locuit 1 an de zile cu un om pentru care mizam totul, mi-am pus tot sufletul pe tava si eram sigura ca si el ma iubeste. Imi spunea ca ar face orice ca sa fiu fericita, ca ma va sprijini in orice situatie, ca este alaturi de mine pentru ca ma iubeste foarte mult.
Am ajuns sa locuim impreuna foarte repede, printr-o conjunctura. El avea 21 de ani, nu este din bucuresti, statea in camin, dar pentru ca repetase anul la facultate (politehnica-lb germana) nu mai avea dreptul. Oricum statea mai mult pe la mine, asa ca am decis sa ne mutam impreuna, el spunea ca ar sta oriunde numai sa fie cu mine.
Este un om foarte ambitios si are teluri inalte, si-a dorit sa demonstreze (mai ales tatalui lui) ca poate sa obtina un job de top fara facultate, si ca va face o facultate usoara, doar pt diploma. A obtinut initial un job cu salariul pe care si l-a dorit, era extraordinar de incantat. Dupa 6 luni nu i-a mai placut, vroia mai mult. A facut tot posibilul, s-a prezentat impecabil si a fost acceptat de o companie americana de top cu un salariu de aproape 1000 euro + multe alte beneficii. S-a schimbat foarte mult, a inceput sa.."se respecte", mergea la patru ace la serviciu (desi colegii lui se imbracau obisnuit), mergea doar cu masina ca sa nu se sifoneze(desi fara masina facea mai putin din timpul parcurs cu masina), era mult mai indiferent si mi-a demonstrat in multe randuri egoism. Devenise stresat ca nu stie nimic si trebuie sa invete mii de pagini ca sa se mentina acolo unde a ajuns. Se enerva si se supara foarte tare daca ii spuneam ca este dezordonat, apoi ma obliga sa-mi cer scuze pe tonul pe care si-l dorea, ma acuza ca mereu provoc certuri. Eu veneam obosita tarziu acasa, pe la 10 seara, dupa serviciu si cursuri la masterat, poate nu m-am dedicat lui asa cum s-ar fi asteptat, mi-a reprosat de cateva ori ca ne-am racit. O data m-a plesnit si ne-am certat atat de violent incat l-am dat afara, dar a inceput sa planga, apoi am inceput si eu si am ajuns sa ma rog de el sa nu plece. Nu-mi imaginam casa, viata fara prezenta lui, fara el. M-a amenintat de cateva ori ca va pleca fara sa stiu, fara sa-mi spuna.
Apoi, in urma unei altercatii, cand m-a injurat si m-am suparat pentru ca ma obliga sa fac ceva ce chiar nu vroiam, a spus ca s-a saturat de certuri si ca nu ma mai iubeste. Dupa ce am adormit s-a strans toate lucrurile, iar la 4 dimineata a plecat fara sa lase nimic in urma. Cam m-am trezit am fost socata si asa am ramas.
Omul care imi spunea ca am iubeste mi-a spus acum sa nu-mi mai fac nicio speranta, ca vrea sa stea singur, ca are nevoie de timp pentru el, ca nu mai simte nimic pentru mine, ca asa este el cand se supara tare si ca o sa-mi treaca, pentru ca si lui i-a trecut cand a fost parasit (de o alta), ca e normal ca eu sa sufar, pt ca el a fost cel care a plecat. Nu vrea sa stie nici macar daca mi-e bine, ce fac, pur si simplu nu-i mai pasa, mi-a interzis sa-l mai caut, il enervez.
Nu stiu ce sa fac pentru a putea trece peste lucrul asta...sunt devastata si nu-mi vine sa cred. Mi se face dor de el, nu-l recunosc...l-am implorat sa mai acorde o sansa...nu exista, nu mai vrea. Iar eu chiar il iubeam.
Oare imi voi mai reveni dupa asta? Ma simt parasita, umilita, neiubita, neapreciata, iar el chiar nu da 2 bani. Si-a inchiriat un apartament unde si-a dorit, platit de companie, este foarte bine, imi merge excelent...eu nu mai exist, iubita lui pe care o iubea nespus.



uita-l,este greu dar poti sa o faci,niciodata sa nu te mai lasi umilita asa.
,,NU-TI PETRECE TIMPUL CU CINE NU STE DISPUS SA SI-L PETREACA CU TINE"
nu uita asta niciodata,tu esti cea mai importanta.
aditza1970
Postat pe 20 Martie 2011 22:50
exact povestea ca si a mea!!!!!!!!!!11
kudika370696
Postat pe 21 Martie 2011 00:47
incearca totusi sa-ti mentii pozitita si inkrede-te ka meriti ceva mai bun! inseamna ka doamne-doamne stie ce sa-ti ofere,dar timpul le va arata pe toate,,eu exact asa,,am trekut prin asa situatie,,,,siii,,,stiu...e foarte greu...... mai ales kind il kauti,,iii dai telefoane,,,sms-ri.. si el e bine mersi si makar nici nu se gindeste la ceea ce a fost!!!!
Iti doresc sa treci kit mai repede si mai usor peste asta, pt k nimeni nu merita lacrimile tale!!Din cele scrise e de mentionat faptul ka meriti ceva mai bun!!!!!!!!!!!
kudika370696
Postat pe 21 Martie 2011 00:50
nu fi trista un an de zile nu e chiar asa de mult :D am 26 am avut si eu recent o relatie cam dubioasa de un an de zile respectiv anu trecut. toata lumea mi-a zis ca sunt fraier ca nu trebuia sa stau atat, dar eu am vrut sa lupt sa schimb situatia. si ca sa fie mai usor de inteles la mine nu a existat comunicare pt ca eu transforma toate comunicarile in certuri, nu existau activitati outdoor, nu exista sex, ea nu muncea si-mi papa mie banii, cat timp statea acasa nu facea mai nimic etc. fruntea sus nu dispera nu incerca sa-l cauti nu merita a dat de gustul banilor nu ai ce sa-i mai faci, pot sa zic ca s-a dus pe apa sambetei viata lui asa fac majoritatea celor cu bani multi.
incearca sa faci niste schimbari la tine, schimba culoarea parului, stilul vestimentar, si ceea ce va place cel mai mult GO TO SHOPPING exploreaza magazine de tot felu. cumparati chestii marunte care sa-ti faca placere sau sa simbolizeze ceva.

eu iti spun bucurate ca ai scapat de asa ceva,
eu m-am bucurat, mai bine de o luna am fost pe primul loc dintre alcoolici mi-am baut zilele si mintile mai mult de oftica, si incontinuare beau si din pacate nu mai stiu cand sa ma opresc. :D

eu am avut un an in care am fost catelusul ei. pana la un punct apoi am fugit si vrei sa sti faza dura nici in ziua de azi nu a fost in stare sa ma caute sa ma intrebe de ce am plecat, nu ca le-ar fi inteles. daca vrei sa mai vorbim detaliat iti las emailu eucelbomba@yahoo.com
eucelbomba
Postat pe 21 Martie 2011 08:48
Buna dimineata...am citit durerea ta si imi pare nespus de rau; sa stii ca numai tu te poti ajuta excluzandu-l din sufletul tau trist si ranit.Intreaba-te care va fi urmatoarea victima si plnage-i de mila pentru ca tipul acesta de om nu e barbat ci, doar un copil care tot timpul va dori sa demonstreze ca a crescut, sa vada aprecierea in ochii celuilalt apoi sa-l raneasca si sa plece mai departe pentru a face alte si alte victime.El a pierdut desi nu crezi, el are doar un costum, o masina si un job insa in sufletul lui nu e loc de nimeni si nimic.
54321
Postat pe 21 Martie 2011 08:54
De cate ori ne indragostim, de atatea ori o sa suferim!

Am citit povestea ta ....Imi imaginez ca nu iti este usor, dar trebuie sa fii suficient de puternica incat sa accepti REALITATEA si sa mergi mai departe......Atat timp cat esti sanatoasa, ai un loc de munca, familie, prieteni, ai TOT ...este o dezamagire din dragoste.....Iar daca cel pe care il iubesti, te jigneste, te loveste, crede-ma, acel OM(daca poate fi numit asa), nu merita dragostea si atentia ta!....Timpul le rezolva pe toate, dar TOTUL depinde de tine.....Trebuie sa vrei cu adevarat sa-l scoti din viata ta pentru totdeauna, sa-l dai uitarii, sa stergi clipele urate, clipele in care ai suferit....Ai toata viata inainte....Vei intalni pe cineva care sa umple golul din sufletul tau.....acea persoana poate te va face fericita.....Nu merita sa mai suferi dupa el, sa te umilesti cautand-ul......Ti-a zis clar ca nu mai are sentimente pentru tine, ca nu isi mai doreste aceasta relatie.....greu, foarte greu sa crezi ca cel pe care l-ai iubit, care ti-a marturist ca este in stare de orice pentru tine, acum te raneste si te trateaza ca pe un nimic.....Nu-i permite un asa comportament.....Nu te mai intoarce la el, oricat l-ai iubi.....este o relatie...fara viitor....si nu merita sa-ti sacrifici viata , doar pt ca il iubesti si crezi ca viata nu are rost fara el....este cea mai mare prostie sa gandesti asa.....NU! Viata este frumoasa si trebuie sa fie traita asa cum este ea.....trebuie sa traiesti ceea ce iti este dat.....Iti doresc multa putere si incredere sa treci peste acest moment neplacut! Daca iti doresti cu adevarat, vei reusi, crede-ma!!!!!
cantzika
Postat pe 21 Martie 2011 09:10
cred ca cel mai bine ar fi sa iti ocupi mereu timpul cu ceva...sa nu iti lasi gandurile "sa zboare" la el...sa mergi la sala.sa te plimbi.faci curat..si o sa il uiti..
dyenuzza
Postat pe 21 Martie 2011 09:30

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Rascruce sau un nou inceput? 6 De la: kamita_iul 25 Mai 2013 14:37
de ce a disparut fara explicatii? 17 De la: kudika073838 4 Ianuarie 2010 23:08
despartiri 127 De la: kudika_8553 24 Iunie 2012 16:35
despartirea imi pare ca e ca o moarte 9 De la: liza24_84 7 Februarie 2009 18:43
soacrele 3 De la: cristiana_cris 25 Noiembrie 2009 13:09