destin sau...

De la: maya_lana, la data 2011-07-03 11:43:44Draga mea sant mama a 6 copii ( 4 fete si 2 baieti)am prima fata de 23 de ani maritata deja si cu un copil de aproape 2 ani si nu am fost de acord cu acest baiat si tot nu m-a convins nici pana acum ca m-am inselat..In fiecare zi ma astept ca am sa ma trezesc cu fata la usa ca a dat divort.Pentru noi parintii e foarte greu sa lasi fata asa aiurea pe mana orcui mai ales ca e si primul clar ca esti foarte indragostita si nu vezi si cele cateva defecte ale lui,nu zic ca ar trebui sa fie perfect dar poate parintii tai au aflat ceva de el sau au vazut ceva cum se comporta cu tine sau poate a zis ceva care la parinti nu le-a picat bine.Eu zic ca la varsta asta trebuie sa te distrezi,sa mergi in excursii,sa mergi in cluburi dar fara nici o obligatie la nimeni(adica fara un prieten stabil)sa fii libera sa cunosti mai multe tipuri de oameni ca sa poti sa faci comparatii sa vezi c-am cu ce fel de om te-ai potrivi,sigur iti spun parinti nu se inseala NICIOODATAA,si el daca era asa hotarat pe tine nu te lasa facea tot posibilul sa fie cu tine.Iar daca parintii sse inseala orcum ce ti-e scris in frunte ti-e pus.Am si baiat de 22 de ani si s-a mmutat de un an la prietena lui cu care eu iar nu sant de acord deloc si degeaba el crede ca e buna pentru el si ne-a lasat pe noi parinti si a plecat la ea.Noi parintii acum nu avem liniste si ne gandim tot timpul poate noi santem de vina poate nu i-am crescut cum trebuie nu i-am educat bine ,tot asa si la baieti sant de parere ca trebuie sa cunoasca mai mullte fete sa vada mai multe variante ca apoi sa nu se ajunga incasatorie la infidelitate.Si daca unul din cei 2 copii ai mei vn inapoi acasa dupa cativa ani tot noua parintilor ne scoate ochii: Bine ma mami si tati dar voi nu ati stiut sa nu ma lasati ?nu ati stiut sa imi dati o palma sa imi deschideti ochii m-ati lasat asa sa-mi irosesc tineretea?ASA CA DISTREAZA-TEEEE CAT INCAPEEEE SA NU REGRETI CAND AI SA FII MARITATA SI AI SA STAI SA CRESTI COPII CANU AI FACUT NIMIC IN TINERETEA TA.ITI SPUN DIN PROPIA EXPERIENTA AM AVUT COPII DE LA 16 ANI TOATA TINERETEA MEA AM CRESCUT COPII ATAT(NU REGRET CA AM COPII)REGRET CA NU A AVUT CINE SA MA INVETE SI PEMINE CUM SA PROCEDEZ.MAI AM C-AM 15ANI CELMULT SA L-E MAI CRESC PE CELE 3 FETE MAI MICI SI DUPA INCEP SI EU SA MA DISTREZ: CLUBURI, CONCEDII IN STRAAINATATE TOT CE NU AM FACUT LA TINERETE

De la: kudika371771, la data 2011-07-03 11:11:37Ai procedat corect !
Parintii tai sunt singurii oameni din viata ta care iti vor da cele mai bune sfaturi...si te iubesc neconditionat !
Ai viitorul in fata, lumea abia acum se deschide in fata ta.
In privinta baiatului, sa nu ai regrete.....Daca nu era o persoana egoista, nu te punea sa alegi ( ca sa zic asa)...

Vei vedea ca totul va fi bine ....lucrurile bune de-abia acum incep sa fie descoperite...

Sa auzim de bine, tanara domnisoara !

De la: adora67, la data 2011-07-03 13:06:08Buna ziua,Ana...aici Dora si ti-as putea fi mamica cu varsta pe care o am:) te rog sa te linistesti si sa nu suferi,TU ai decis Asta:) e primul baiat din viata ta,te inteleg,iti inteleg si iubirea,dar esti Copila,Ana,nu ai varsta BUNA pt a incepe sa iti traiesti Viata din plin:) ca acum,nu iti va mai fi Niciodata...primul baiat nu trebuie sa fie si ultimul,vei fi nefericita si nu iti doresc asta:)Ascult-o pe mama,ea trebuie sa fie cea mai buna prietena a ta,nu eu,sau lumea de pe Net:) EA este singura de pe lumea asta,care iti doreste binele adevarat,de asta sa fii convinsa:) Cat priveste acel baiat...baiatul care te vrea LUPTA pt tine,nu renunta asha de usor,doar ca mama ta nu il place:) poate are si ea,motivele ei,de ce nu vb cu ea ca intre prietene?! La 21 de ani ai tai,tu trebuie sa te pregatesti pt o viata Buna...sa inveti zilnic tot ceea ce trebuie sa stii,sa preintampini o eventuala sarcina,de ex...cum sa te feresti de bolile specifice sau nespecifice:) ai multe de adunat in Bagajul tau informational pe teme de Viata:) ca sa ai parte de ROZ,mai tarziu.CEL care te va iubi,va face poteci in fata usii tale...si tot a lui vei fi,stiu exact ceea ce iti spun acum:) dar NU la 21 de ani...ai inceput prea devreme si viata sexuala,sa stii....eu intai invatz TOT ce trebuie sa stiu si apoi fac dragoste,ca sa ramana un impact frumos,prima mea experienta sexuala,de care imi aduc aminte cu drag...si mama mea a fost Tiran:) deoarece am fost singurul lor copil:) iar EA acum,este copilul pe care eu nu il am.....deci cu MAMA TA,vei ramane in legatura vesnica,Ana...Un baiat care sa te iubeasca sau pe care sa il iubesti,vei descoperi in destinul tau in fata lui D-zeu,dar Mama e UNA si nu o poate inlocui Nimeni:) Ai incredere deplina in tot ce ti-am spus...Mi-ar place sa imi raspunzi...si sa ma tii la curent cu momentele tale,derivate din aceasta poveste...O duminica frumoasa in continuare si sa ne auzim cu bine.Dora.

De la: kudika410387, la data 2011-06-28 10:57:04Buna..ma numesc Ana si am 21 de ani. As vrea sa va spun pe scurt povestea mea si mi-ar placea sa primesc un sfat bun. Totul a inceput acum un an cand am cunoscut un baiat,de care pe parcurs m-am indragostit. El a fost si primul prieten,poate pare ciudat ca la varsta aceasta sa am primul iubit,dar atunci am simtit ca trebuie. La inceput,totul era perfect.Noi ne intelegeam bine,parintii l-au acceptat, pana cand la un anumit moment cand mama mea a inceput sa se impotriveasca total. Toata lumea spunea ca el nu este potrivit pt mine,ca eu sunt cuminte,si el nu a fost. Nu neg ca probabil in trecut a avut greselile lui,dar cu mine s-a comportat extraordinar...flori in fiecare zi, cuv frumoase, cadouri, zambete,respect,ajutor in tot ce se putea,siguranta, protectie,tot ce am visat cand eram mica si traiam din cartile citite. Mama,fiind impotriva,se certa cu mine pe fiecare sapt..eu treb sa disimulez in fata lui,pentru ca nu mi-ar fii placut sa fie pus intr-o situatie stanjanitoare. Au venit si mom astea,cand l-a jignit,el nu a zis nimic,nu a raspuns,nu a vb urat,decat a tacut,dar ma intreba pe mine de ce se comporta asa. in scurt timp,toata fam mea era impotriva si eu imi doream nespus sa lupt pt iubire,dar nimeni nu a stiut sa-mi zica fa-o. El imi cerea ajutorul,imi cerea sa fiu lg el ,sa nu-l las singur,dar de teama am facut-o. Asa ca am plecat de langa el, nemaiputand sa lupt intre el si mama...si stiam ca parintii au un simt mai bun,credeam ca ei vad mai bine. Parintii mei nu sunt oameni rai,au incercat sa-mi ofere totul si cel mai important pt ei este sa-mi fie bine.
Dar eu m-am desparit de baiatul pe care il iubesc,spunandu-mi la sf "multumeste mamei si lumii in care ai crezut"... Ne-am spus Adio si ca niciodata nu ne vom mai impaca. Si acum ma intreb daca am procedat bine sau daca vreodata noi vom mai fii impreuna

De la: Lady_D, la data 2011-07-04 23:39:09Buna Ana, am trecut si eu prin aceeasi situatie ca si tine, cu diferenta ca eu nu m-am despartit de prietenul meu. Am fost aproape 6 ani impreuna, am petrecut cele mai frumoase momente din viata mea alaturi de el, si suntem despartiti de 4 ani. Intre timp el s-a insurat si are si un baietel dar nu regret nimic din ceea ce am facut si as face din nou acelasi lucru cu mica diferenta ca as discuta mai mult cu parintii mei si i-as face sa inteleaga ca el este cel care ma face fericita si ma implineste in momentele acelea. Prietenul meu de atunci stia situatia mea si m-a sustinut in totalitate, imi spunea:'' Eu stau cu tine nu cu parintii tai, deci din moment ce tu ai ales sa fii cu mine si ma iubesti nu ma intereseaza ca ei sunt impotriva." Acest lucru a fost foarte important. Eu am fost pusa sa aleg intre parintii mei si prietenul meu si l-am ales pe el, bine-nteles. Din momentul acela eu nu am mai vb cu parintii mei, veneam acasa de la facultate doar sa il vad pe prietenul meu si mi-au fost taiati banii. Aveam doar banii de camin, de tren si de intretinere la camin. Atat. Dar sprijinul prietenului meu m-a facut sa merg mai departe. Cand veneam acasa de la facultate, la noi in casa era o atmosfera atat de apasatoare, mama mea aveam impresia ca se imbolnavise de nervi din cauza situatiei, asa era de urata, situatia, si slabise mult. Dar nu am renuntat niciodata. El este si va fii intotdeauna cel mai important barbat din viata mea. A fost mai mult decat familia mea. A fost tatal meu, mama mea, fratele meu, iubitul meu, profesorul meu, jumatatea mea, sprijinul meu in cele mai grele momete din viata mea. A fost totul pt mine. Daca ma desparteam de el din cauza parintilor nu cred ca mi-as fi iertat asta niciodat si nu cred ca le-as fi iertat-o parintilor niciodata. Toata lumea era impotriva acestei relatii: toate neamurile mele, bunicii mei, toti prietenii mei. Cand a inceput sa fie acceptat de cei din jurul meu, trecusera 5 ani de relatie, si si-au dat seama ca nu mai au ce face, ne-am despartit din motive doar de noi stiute, apoi cei din jur si-au dat seama ca "situatia nu era asa neagra pe cum o vazusera inainte". Si acum mai vb cu fostul meu prieten, si cu parintii mei vb de el, acum se inteleg bine, dar atat. Eu eram ca si tine "fata cuminte" iar el era "baiatul rau". Dar ne-am compkletat si ne-am educat unul pe celalalt asa cum nu cred ca as fi facut cu altcineva si tocmai situatia urata ne-a intarit relatia. Vreau sa iti mai zic ca am avut apoi un prieten care s-a despartit de mine fiindca nu ma acceptau parintii lui(eram mai mare ca el), si mi-am dat seama cat de las a fost acel baiat si ca de fapt nu imi placea de el deloc, fiindca la greu a preferat sa renunte decat sa lupte. Ai dreptate, parintii simt anumite lucruri si poate acel baiat nu este cel cu care iti vei intemeia o familie pe viitor, dar el este acum prezentul tau. Tu trebuie sa iti traiesti prezentul si sa iti dai tie timp sa realizezi ce vrei cu adevarat. Nu fii lasa, nu vei putea sa fii cu adevarat fericita niciodata, fiindca ceilalti au viata lor, si nu traiesc viata ta. Tu iti traiesti viata, asa cum esti fericita si cum vrei. Iti urez multa bafta si poti sa imi mai scrii daca vrei.

De la: alerandra, la data 2011-07-03 17:40:45

De la: Voyager, la data 2011-07-03 12:43:13Ai 21 ani, el sa zicem tot atat.La varsta asta deja nu mai spunem "baiat".Ci barbat.Tanar, dar barbat.Baietii sunt la liceu.E o dovada ca nu-l consideri matur.Si uite, acum ai si tu un trecut amoros.Urmatorul poate sa zica despre tine ca nu ai fost "cuminte"...Nu, stai linistita, n-o sa zica asa ceva, ti-am aratat numai un viciu de gandire.Pacat ca nu ti-a spus nimeni pana acum, barbatii nu sunt cuminti.Nu prea stau fara sex mai ales la varsta asta!Cand o sa aiba femei, la 60 ani?E in legea firii.Se mai cumintesc ei cand se indragostesc, cand se casatoresc.O vreme.Daca n-au acasa ce le trebuie dau iama pe la vecine, colege...Religia condamna asta, parintii, majoritatea femeilor la fel.Ok, daca sotul tau te insela esti indreptatita sa-l lasi.Crezi ca e asa de grav ca "umbla"?Ai vazut deja ca defectele mari sunt altele.Uite unde sunt greselile, asta ca sa inveti si sa nu le mai repeti:1) intr-o relatie fiecare are un trecut.Si trecut trebuie sa ramana.Conteaza ce-i acum.2)Parintii iti vor binele dar binele pe care-l considera ei.Nu inteleg ca tu esti ALTA PERSOANA.Care are nevoie la 21 ani de iubire si sprijin moral si ATAT.E CU TOTUL ANORMAL CA LA 21 ANI SA-TI DICTEZE MAMA cu cine te cuplezi.Ca a facut totul pentru tine...asta e normal.Pana la un punct.La noi parintii fac prea multe pentru copii, uita de ei si de nevoile lor ca mai apoi sa reproseze totul copiilor.Fa-i sa inteleaga ca esti deja matura, iei decizii pe cont propriu.Daca nu, pleaca de acasa si vezi-ti de viata ta.Nu-i mai lasa sa se bage in viata ta pentru ca stai cu ei si te mai sustin material.Sincer m-am saturat sa tot aud de mame care-s ca niste gaini fricoase, nu lasa puii mari de sub aripa!3)Parerea mea e ca el a luptat destul.Ce sa mai faca?Normal sa s-a saturat si a sters-o, toate au o limita, mai lipsea sa se tarasca pe jos, ca rama...Avem tendinta sa asteptam prea multe de la ei.Draga, nu suntem printesele din basme, vine Fat-Frumos, se bate cu zmeul, mai ia o cafteala, etc.Si noi ne uitam la el de la balcon.In iubire cei 2 se intalnesc la mijlocul drumului, adica ambii se straduiesc!

Cel mai bun raspuns pe care l-am citit pana acum..
(Este primul comentariu pe care il las pe acest site. Daca inainte preferam doar sa citesc celelalte posturi si sa trec mai departe, acum nu am putut sa nu raspund)
Persoana pe care am citat-o a spus tot ce era de zis, asa ca nu o sa mai reiau, insa am sa-ti dau un exemplu din experienta mea:)
Ai precizat faptul ca ai 21 de ani...bun. Eu la 18 ani am plecat in Canada pentru cel pe care il iubeam, m-am inscris la scoala de acolo si am plecat (nu sunt nici nebuna, nici fara minte si nici aiurita sau mai stiu eu ce, asa cum isi spun acum, probabil, unele persoane in minte). Crezi ca parintii mei au fost de acord cu asta? NU! Mi-a luat cateva luni sa ii conving sa ma lase sa plec si asta dupa ce ma inscrisesem deja la scoala respectiva. Le-am spus ca stiu ce e bine pentru mine si ca sunt convinsa ca o sa reusesc si cu el, dar si cu facultatea (mai ales!). I-am rugat sa imi dea o sansa pentru a le arata ca pot. Eram 100% sigura ca totul va fi bine, poate chiar mai bine, iar ei pana la urma au inteles si m-au lasat sa imi fac damblaua (lucru pentru care le raman vesnic recunoscatoare). Acum pot sa iti spun ca el e procuror, eu sunt notar si urmeaza sa avem un baietel in urmatoarele luni (in concluzie, sunt nespus de fericita - a fost alaturi de mine inca de la inceput si nu m-a dezamagit niciodata).
Am plecat departe de toti prietenii mei si mai ales departe de familie pentru ca stiam ca o sa imi fie si mai bine acolo, alaturi de el. Stiam ca el este pentru mine si eu pentru el. Stiam ca il iubesc si ca el ma iubeste. Aveam incredere in el, incredere oarba (putea oricand sa ma lase balte, singura printre straini, intr-o tara in care abia vorbeam limba, ca na..franceza nu stie tot omul la 18 ani). Parintii mei nu il placeau inainte, iar acum imi repeta mereu ca sunt fericiti pentru deciziile pe care le-am luat. Pai cred si eu ca sunt
Sa nu crezi ca lucrurile cu sotul meu au fost intotdeauna roz. E imposibil asa ceva (mai ales dupa 9 ani). Toate cuplurile se cearta, se impaca, fiecare face compromisuri, atat cat se poate. Sincer, din ce ai povestit mai sus (sper sa nu te jignesc, imi cer scuze daca o sa te simti asa), pari ca o mica printesa, protejata de parinti, care nu cunoaste deloc din greutatile vietii, al carei prieten a tratat-o exact ca si parintii ei (te-a protejat, te-a iubit, ti-a facut pe plac tot timpul- nu cunosc toate detaliile, iti spun impresia pe care mi-ai lasat-o - repet, nu vreau sa te simti jignita). Parerea mea este ca o persoana atinge maturitatea cand invata din greselile pe care le-a facut si nu le mai repeta - asta iti lipseste tie . Nu datorita cartilor ajungi intelept, ci a experientelor pe care le traiesti, experiente care nu sunt intotdeauna placute. O cantareata spunea intr-o melodie "I guess I'd rather hurt than feel nothing at all" si chiar asa si e. In primul rand, daca nu te-ai simtit niciodata ranita, atunci de unde stii cum sa te bucuri cu adevarat de un lucru care te face fericita? De unde stii macar ca el te-a facut pe tine cu adevarat fericita? Doar pentru ca iti facea cadouri? Si era atent cu tine? De unde stii macar ca il iubesti? In al doilea rand, cum poti sa spui ca il iubesti? L-ai parasit si acum il acuzi ca nu a luptat suficient pentru tine. Cine a spus vreodata ca barbatii trebuie sa lupte pentru femei mai mult decat femeile pentru ei? Sunt si ei oameni. Noi, femeile (majoritatea, daca nu toate), suntem destul de capricioase. Doamne, pai ar innebuni sarmanii barbati daca ne-ar face mereu pe plac si noi nimic pentru ei - asa ca nu numai el trebuie sa lupte si sa munceasca pentru relatie. Nu vreau sa te cert, imi dau seama ca esti si asa destul de suparata, trista si derutata in momentul acesta, dar deschide ochii. Ai 21 de ani, nu esti chiar asa micuta!
Spuneau anumite persoane, mai sus sa te distrezi, sa il lasi pe el in pace, sa nu ai obligatii, etc. Aaaa, daca ai iubit nu poti sa te distrezi? Nu poti sa iesi cu fetele in club fara prieten? Sau ce anume? Nu inteleg la ce fel de distractie s-au referit acele persoane, pentru ca sunt multe feluri in care te poti amuza chiar daca ai prieten. Nu te obliga nimeni sa petreci 100% din timpul tau cu el - fiecare are nevoie si de momentul sau, singur, cu gandurile sale - toti suntem constienti de asta, sau cel putin ar trebui sa fim.
Nu iti dau niciun sfat. Cred ca stii si singura ce e de facut. Gandeste-te doar daca merita sau nu sa lupti pentru el. Nu mai sta si cere parerile altora, nu hotaram noi in locul tau. Ia o decizie! Buna sau proasta, macar e a ta si daca ceva nu merge bine, atunci vei stii ca este doar vina ta si nu a altor persoane - sau poate de asta incerci sa scapi
Iar daca mai stai mult pe ganduri s-ar putea sa fie prea tarziu. Mult noroc iti doresc si sper sa ajungi cat mai repede la o concluziei, ai grija de tine.
(scuze ca am scris atat)

A.P.

De la: kudika068191, la data 2011-07-05 00:30:01As vrea Ana, sa raspund celui/celei care a comentat postarea mea spunand ca am dat "bun sfat...intotdeauna ce am avut a fost mai bun ca prezentul". Fac completarea ca dupa ce mi-am ascultat parintii si m-am despartit de acel baiat, m-am casatorit de 2 ori: primul sot era infiorator de gelos si cel de al doilea a trecut in patima bauturii datorita anturajului. Si mama ma sfatuise de fiecare data sa ma casatoresc ca "e baiat bun". Acum recunoaste ca a gresit dar e tarziu iar eu sunt singura. De iubit insa l-am iubit numai pe acel baiat si voi regreta toata viata ca nu am ramas langa el. Poate ar fi fost bine sau nu, dar cel putin, imi urmam inima. Sa fiti fericiti dragii mei. Felicia