destin sau...

De la: chappy, la data 2011-06-28 15:20:52

De la: missy_s, la data 2011-06-28 12:16:21

De la: kudika410387, la data 2011-06-28 10:57:04Buna..ma numesc Ana si am 21 de ani. As vrea sa va spun pe scurt povestea mea si mi-ar placea sa primesc un sfat bun. Totul a inceput acum un an cand am cunoscut un baiat,de care pe parcurs m-am indragostit. El a fost si primul prieten,poate pare ciudat ca la varsta aceasta sa am primul iubit,dar atunci am simtit ca trebuie. La inceput,totul era perfect.Noi ne intelegeam bine,parintii l-au acceptat, pana cand la un anumit moment cand mama mea a inceput sa se impotriveasca total. Toata lumea spunea ca el nu este potrivit pt mine,ca eu sunt cuminte,si el nu a fost. Nu neg ca probabil in trecut a avut greselile lui,dar cu mine s-a comportat extraordinar...flori in fiecare zi, cuv frumoase, cadouri, zambete,respect,ajutor in tot ce se putea,siguranta, protectie,tot ce am visat cand eram mica si traiam din cartile citite. Mama,fiind impotriva,se certa cu mine pe fiecare sapt..eu treb sa disimulez in fata lui,pentru ca nu mi-ar fii placut sa fie pus intr-o situatie stanjanitoare. Au venit si mom astea,cand l-a jignit,el nu a zis nimic,nu a raspuns,nu a vb urat,decat a tacut,dar ma intreba pe mine de ce se comporta asa. in scurt timp,toata fam mea era impotriva si eu imi doream nespus sa lupt pt iubire,dar nimeni nu a stiut sa-mi zica fa-o. El imi cerea ajutorul,imi cerea sa fiu lg el ,sa nu-l las singur,dar de teama am facut-o. Asa ca am plecat de langa el, nemaiputand sa lupt intre el si mama...si stiam ca parintii au un simt mai bun,credeam ca ei vad mai bine. Parintii mei nu sunt oameni rai,au incercat sa-mi ofere totul si cel mai important pt ei este sa-mi fie bine.
Dar eu m-am desparit de baiatul pe care il iubesc,spunandu-mi la sf "multumeste mamei si lumii in care ai crezut"... Ne-am spus Adio si ca niciodata nu ne vom mai impaca. Si acum ma intreb daca am procedat bine sau daca vreodata noi vom mai fii impreuna

Cand luam decizii importante, trebuie sa ne gandim bine inainte.
Nu cred ca iti poate spune cineva daca ai procedat bine sau nu caci detaliile referitoare la relatia voastra le stii doar tu.
Impreuna nu cred ca veti mai fi. Mai ales daca e un tip orgolios.

Eu cred ca tu te sufoci singura...orice sfat ,oricat de bun , este de prisos...tocmai pt ca pana la varsta ta ai acceptat prea mult sprijinul familiei...si ti-ai `croit` dorintele pe seama cartilor citite...dar viata in sine nu este o singura perspectiva...iar educatia aleasa nu te va ajuta sa gasesti fericirea sau pur si simplu propria ta poveste intr-un final cu semnatura altuia...parintii au datoria sa iti creeze posibilitatile de a alege...dar nu sa simta in locul tau....sunt sigur ca din experienta mamei tale sunt multe compromisuri pe care nu ar vrea sa le faci...dar i-ai spus vreodata ce anume te compromite pe tine...stie asta???...nu cred...dar ea are un simt mai bun si dreptul sa aleaga pt tine...si daca a ales sa fie impotriva...ce rost a mai avut sa lupti??...cred ca primul lucru la care te-ai gandit a fost ce ai de pierdut...nestiind nici macar sa spui lucrurilor pe nume..
Atata timp cat tu nu ai decis nimik nu mai inteleg nici destinul la care te referi...eu nu cred in destin, eu cred in capacitatile oamenilor ,indiferent de unde pleaca , de adaptare ,de randament , de decizie sau de oportunism cu care se nasc si pe care si le valorifica mai mult sau mai putin...tu in schimb nu crezi in nimik propriu tie...
Asa e...eu am chef sa te critic desi te inteleg perfect...si iti mai spun ceva...eu nu cred ca pana la varsta asta nu ai mai simtit ca vrei experiente de genul si cu alti oameni...sunt alte detalii la mijloc...cert este ca omul pe care parintii tai s-ar putea sa il iubeasca..sa-ti fie sot si bla bla bla...ala mai tarziu va face armata cu tine de nenumarate ori...da , pt ca in 10 ani de acum inainte tu o sa ai multe sa-i spui mamei tale ca si femeie...si asta fara s-o judeci sau s-o iubesti mai putin...ci pur si simplu pt ca esti altcineva...si daca roadele educatiei se vor vedea , o mama care te iubeste , va accepta asta...incearca sa faci treaba asta mai des fara s-o judeci...si incearca sa iubesti adevarat...cu inima , ca o femeie...nu cu simtul moral, educational sau matern al mamei tale...chiar daca vei fi dezamagita...niciodata nu o sa regreti...