Sursa: Garbo.ro
Nu ma uimeste sa privesc ceasul la ore fixe in anumite perioade, in zile consecutive, nu ma uimeste sa am momente telepatice cu persoane apropiate sau cu cele care am o forma de rezonanta… Nu imi mai e teama de instinct, de emotii, de imaginatie, de vise, ascult muzica in functie de ce simt, gasesc mereu soundul de moment al sufletului meu, al gandurilor mele. Ma fascineaza universul in toata complexitatea sa...
In contextul asta sufletesc am intalnit un om care mi-a destabilizat in modul cel mai fascinant tot interiorul, mintea, toate simturile! Un om pe care am impresia ca il cunosc de-o viata, din inconstient, din nimic, nu stiu de unde… Un om din cauza caruia am ajuns sa imi pun cele mai profunde intrebari despre mine, despre trecut si prezent. Despre ce vreau de la mine… de la viata, de la un iubit. E un om pe care il iubesc parca fara motiv, aprioric si sincer in acelasi timp, si cu care simt ca sunt intr-o conexiune inexplicabila...
Toate senztiile astea m-au destabilizat complet. Le-am spus “cutremur fascinant”. Un cutremur care m-a rupt de realitatea imediata, de lumea sociala, de conexiunea cu ceilalti oameni, de pasiunile mele, pentru cateva saptamni. Un om care m-a facut sa intru in adancul meu, in legatura cu cele mai intime ganduri ale mele, intrebari. Mi-a amintit de mine copil, de ceva foarte autentic. O experienta extrem de puternica. Am simtit ca m-am indragostit atat de rau incat au fost si momente in care nu mai puteam sa respir, din cauza sentimentelor ce ma copleseau.
Spune-ti parerea!