Singuratea s-a transformat de-a lungul anilor intr-o povara de care nu putem scapa. Incercam cu disperare sa gasim un partener care sa ne inteleaga, sa ne sustina, sa ne fie alaturi in momentele grele, sa ne completeze.
Dar ce se intampla daca nu gasim pe acel cineva dispus sa faca totul pentru noi? 1 = pustietate M-am pus pe treaba: am calculat atent pe o foaie de hartie, adunand fiecare moment fericit, scazand fiecare lacrima varsata, inmultind cu fiecare barbat care mi-a trecut pragul usii si impartind la toate dezamagirile pe care le-am avut. Rezultatul? Din intreaga ecuatie am ramas doar eu, cu amintirile mele, cu sufletul pustiu, cu lucrurile nespuse si cu inima franta. Suntem trecatori prin vietile oamenilor: niciodata nu ne asezam, niciodata nu spunem ca ramanem definitiv. Doar presaram pulbere de fericire, apoi ne lasam dusi de cea mai mica suflare de vant. Se spune ca timpul trece, dar nu-i asa…timpul ramane, noi suntem cei care trecem prin timp. 1 + 1 = fericire Dragostea vine si trece. In momentul in care sageata lui Cupidon te-a lovit, nu mai tii cont de nimic, uiti de reguli, de durerea lasata de relatia anterioara. Te indragostesti si simti ca zbori, intreaga lume este a ta, inima o ia la galop, fluturii isi fac de cap in stomac, pe o hartie de un alb imaculat imaginatia iti deseneaza cu linii groase viata pe care o vei avea. Nu ai nicio putere in fata dragostei si nici nu ii poti cere lui Cupidon sa indrepte sageata catre altcineva pentru ca tu nu mai vrei o alta dragoste. Astfel, unu se transforma in noi. Nu mai exista “Eu”, ci “Noi”. Pasiunea pune stapanire pe tine, fiecare por iti da de gol iubirea. Tu nu mai existi, ci intri intr-o relatie in care pronumele “Noi” te domina, te transforma, te imbolnaveste. Dragoste sau nebunie?
Spune-ti parerea!