Nu-mi place oceanul. Nu l-am vãzut decit de departe, in ilustrate ºi imagini perfecte, dar il ºtiu. Acel ocean de mãri ingemãnate, convieþuind imens ºi plictisitor intr-un concubinaj milenar, nu-mi poate spune nimic, deºi nu l-am ascultat niciodatã. Nu cred cã va ºti vreodata oceanul vesel ºi turcoaz al iubirilor impãrtãºite, sã-mi citeasca mie amãrãciunea de pe trup ºi sã-mi vadã tristeþea din ochi. ªi chiar dacã, pinã la urmã, firea mea nestatornicã mã va trãda ºi mã va indemna sã gust dintr-un dulce paradis tropical, ºtiu cã va fi doar o simplã aventurã, dupã care am sã mã intorc, spãºitã, la ea...
Iubesc marea mea verde-tulbure-albastrã cu o dragoste pribeagã ºi pling pe ascuns de dorul ei, fãrã sã mã ºtie. O iubesc de copilã, de cind ardeam de nerãbdare sã o ating ºi mã tãiam adinc in scoici alergind desculþã cãtre ea, prin nisip. Plingeam in hohote, cu lacrimi sãrate ca ale ei, dar nu renunþam, ajungeam la ea ºi, ca prin minune, durerea trecea ºi-ncepeam sã rid zgomotos, þopãind in apa rece. Numai in ea am reuºit sã invãþ sã mã scald, fãrã nici o regulã, pur ºi simplu m-am intins intr-o zi pe un val de-al ei ºi-am plutit... Cind nu eram lingã ea, imi plãcea sã o ascult lipindu-mi urechea de un melc imens ºi chiar ºi astãzi, dupã toate explicaþiile mai mult sau mai puþin ºtiinþifice ce mi s-au oferit, continuu sã cred cã marea se aude in melci, nu poate fi altfel, n-ar avea sens. De-atunci mã-ntorc mereu la ea dupã zile lungi ºi anotimpuri strãine, cu sufletul sfiºiat, cu trupul obosit, cu inima chinuitã de-ntrebãri nãscute din cele mai mãrunte orgolii, dupã ce cobor de pe acoperiºul lumii, unde mã cred uneori stãpinã. Clipele pinã la ea trec greu ºi alerg cãutind cu disperare un þãrm sãlbatic, sã-i respir adinc rãsuflarea sãratã, sã o simt numai eu cum freamãtã de dor, tristã ca ºi mine, dar fermã ºi puternicã atunci cind mã priveºte cu ochi involburaþi, de iubitã capricioasã. Ard de nerãbdare sã o cuprind cu braþele ºi ea sã mã stringã la piept in unicul sãu fel, tandru ºi violent deopotrivã, ca o amantã topitã de atita aºteptare...Adorm apoi zimbind lingã ea, lãsindu-mã arsã de soare, ameþitã de cãldurã pinã la delir ºi aºtept aºa sã vinã noaptea, sã-mi ridic privirea cãtre stele fãrã sã ºtiu de ce le privesc, fãrã sã mai incerc sã-mi citesc destinul pe cer, pentru cã in acele clipe ºtiu exact care-i destinul meu.
Spune-ti parerea!