Suferim. Negam. Plangem. Atat de multe dezamagiri isi croiesc locul in sufletul nostru incat nu putem sa nu ne intrebam unde a disparut iubirea. Pe ce drumuri intunecate a cotit si unde s-a pierdut? Am plecat in cautarea dragostei si am facut tot posibilul sa-i gasim urma. Iata ce am aflat. Iubirea mi-a fost chiriasa Iubirea nu mai locuieste aici. Probabil ca a fost candva chiriasa, dar oferta mult mai tentanta a pseudorelatiilor, a sexului fara obligatii au lasat-o fara acoperis. Ca femeie, am nevoie de mai mult decat sex, dar ca barbat oare as avea nevoie si de altceva cand ma pot perinda linistit din relatie in relatie, din asternut in asternut? Mai avem nevoie de iubire intr-o lume in care impulsul primeaza? Mai putem vorbi despre iubire acolo unde ratiunea si mercantilismul cunosc a doua mare epoca infloritoare? Toate cuplurile trainice pe care le stiu s-au cunoscut in perioada adolescentei (uneori prelungita pana in studentie). Daca am pierdut trenul din acea perioada, mai avem sansa ca el sa se opreasca vreodata in gara noastra unde poposesc doar navetisti? Poate ca da, dar pana atunci, pielea ni se va ingrosa pentru a nu mai raspunde la atingeri tandre, obisnuita fiind cu salbaticia unor acte unde natura (animala) dicteaza. Inima nu va mai reactiona la vorbe dulci, obisnuita fiind cu imperative. Ochiul se va incetosa intr-atat incat celalalt sa nu se mai poata reflecta in el. Cand am plecat pentru a mia oara i-am zis ca am nevoie de mai mult. M-a intrebat daca iubirea e ceea ce caut si am dat din cap afirmativ. Mi-a zis ca ea nu exista si m-a facut si pe mine sa cred asta. I-am raspuns insa ca ea poate sa se fi ascuns pe vecie, eu tot imi voi petrece viata cautand-o. Asemeni lui Sisif, ii voi rade in nas ca totul e absurd si imi voi continua periplul. Andra Iubirea locuieste unde are loc Iubirea. Sa va spun eu ce cred despre ea. Exista in masura in care exista Dumnezeu. Ca si Dumnezeu, iubirea e una singura. Fiindca iubirea e totala, absoluta, definitiva, iremediabila. Stiu. Si voi ati spus de vreo sapte ori “te iubesc”. Sau ati intalnit oameni credibili care vorbesc despre “n” iubiri. Spuneti-le altfel. Vulgarizam iubirea...
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: